Data trecută când am vrut să scriu postul ăsta m-am blocat pentru că n-am găsit o poză potrivită pentru el. Mi se pare ca blogul ăsta e cam lipsit de poze... Anyway, nici acum nu am o poză aşa că mă voi mulţumi cu mult scris :)
Mă gândeam zilele astea că iată că m-am făcut corporate. Adică? Adică un omuleţ mic într-un angrenaj mare care se cheamă companie, societate, lume... anything. Toate se fac după program: întâlnirile cu prietenii, ora de masă, şedinţele... ba chiar şi ieşirile la bere cu colegii sunt planificate, aprobate şi li se alocă resurse! Mă consolez cu un singur lucru... reacţiile oamenilor încă nu au devenit nici artificiale nici planificate. Cel puţin nu ale oamenilor pe care i-am "observat" eu, căci sunt sigură că încet încet plasticul unei corporaţii poate ajunge şi la suflet, dacă îl laşi.
Dar nu despre aspectul "malefic" al vieţii de tânăr angajat vroiam să vorbesc acum, ci de unul ceva mai amuzant. Şi anume, paradoxul graţie căruia în studenţie ai tot timpul din lume dar puţine mijloace materiale să te bucuri de el, precum după ce devi angajat ai bani dar nu ai timp de nimic! Şi atunci, ce face orice om care simte nevoia să facă şi altceva pe lângă serviciu, dar în acelaşi timp se vede nevoit să reducă "altceva"-ul la cateva ore seara şi o oră dimineaţa, şi nici măcar nu mai poate conta pe întâlnirile cu prietenii (care, conform teoriei din paragraful anterior trebuie planificate cu cel puţin o săptămână înainte şi confirmate şi re-confirmate)?
Păi ce să facă, se apucă de dansuri şi de mers la sală! Căci, oricum, tot omul cu un anumit statut social şi care se respectă merge la sală. Cu cât aceasta e mai de "fiţe", cu atât mai bine! O să las dansurile la o parte, vreau să continui să cred că nu se duce nimeni la un curs de dans numai ca să "dea bine" la următoarea petrecere cu firma... Acestea fiind zise, revin la sală. Săptămâna trecută ne-au intrat în folosinţă abonamentele obţinute "prin firmă" - cu reducere - la un astfel de stabiliment. Şi cum (recunosc!) sufăr de sedentarism şi să spunem că nu sunt în cea mai bună formă, m-am hotărât să mă înscriu şi eu. Pentru că avem dreptul să înscriem încă o persoană mi-am pus masculul din dotare pe listă.
Ca un cuplu modern ce suntem, el se duce la piscină, eu la "gym". El pleacă de acasă pe la 7 (că deh, nu toţi lucrează de la 10 ca mine...), eu pe la 8. Stabilimentul mai sus menţionat e situat la nici 5 minute de clădirea unde lucrez. Curat corporate :) Contine piscină, cursuri de "aerobic" - aici sunt incluse şi alte chestii pe lângă ţopăitul pe muzică, şi sală cu aparate (also known as gym). Contravaloarea abonamentelor se exprimă în euro si dacă suni la recepţie (da, au recepţie) ţi se răspunde "by default" în engleză. Deh, au mulţi clienţi străini (aşa se pare).
Înăuntru e strălucitor şi branduit. Au radio intern cu muzică modernă, vestiare maaari, gel de duş la duşuri... ce mai, lux! Şi au şedinţe cu "personal trainer"! Te programezi la una de-asta (în limita celor disponibile prin abonament) şi te întâlneşti cu un instructor pentru o oră. La început ţi se face o fişă în care sunt trecute (eventualele) boli sau afecţiuni care te pot împiedica să te antrenezi cum trebuie şi primeşti un grafic de exerciţii pe care trebuie să la execuţi la fiecare şedinţă, până la următoarea întâlnire cu personal trainerul ăsta.
Între noi fie vorba, la mine a fost o tipă. Ok ea aşa, parcă nici nu era aşa "de plastic" precum par colegii ei. Te pun să şi semnezi chestiile alea... pe mine m-a pus să semnez în timp ce mergeam cu 5 km / h pe banda de alergare (a ieşit în diagonală). Şi, recunosc, cel puţin eu nu am mai fost la sală până acuma, deci chiar aveam nevoie de un instructaj, şi de cineva care ştie să-mi spună ce să fac :)
Dar tot mi s-a părut o altă lume acolo... prima dată (înainte de şedinţa de mai sus) eram pierdută... M-am apropiat (timid) de un stepper şi abia-abia mi-am făcut curaj să mă urc pe el. Norocul meu că eram cu Bogdan, aşa în doi parcă e mai uşor să suporţi faptul că te faci de ruşine... hehe. Oricum, despre alte aparate nici n-am putut să-mi fac o idee... Acuma că le-am observat mai de aproape, chiar le pot vedea şi utilitatea. E şi greu să nu vezi utilitatea când dupa ce faci şi tu acolo 3 mişcări îţi simţi deja muşchii care stăteau de mult în repaus (ruşine, da, ştiu!).
Şi uite aşa începe o nouă etapă din existenţa mea corporate: etapa în care plătesc o găleată de bani ca să mă duc la sală şi să ascult radioul lor, să alerg pe bandă în timp ce mă uit la Discovery (deşi cred ca o sa trec pe ascultat muzică, la 8 juma dimineaţa nu e nimic interesant pe Discovery), să îmi forţez muşchii timp de o oră şi apoi să fac un duş înainte de a merge la birou, să mă salut cu "bună" şi "o zi bună" cu fetele de la recepţie şi cu personal trainerul meu şi să văd femei dezbrăcate în vestiar...
Mi se şopteşte din off că şi la bărbaţi în vestiar sunt bărbaţi dezbrăcaţi! Acuma mă gândesc că de câte ori o să mă văd cu vreun coleg la sală mă voi gândi oare cum arată dezbrăcat... hmm.
Până una-alta să vedem cât mă va ţine "apucătura" asta. Şi cât de severă va fi febra musculară de mâine! Căci presimt una... şi la cum am lucrat cam toate grupele importante de muşchi, nu mă văd prea bine!
Şi ca să fiu eu liniştită că mai sunt şi poze aici, o să pun una cu posibil substrat... facută de Radu, evident. Deşi mai nou îmi mai pun şi eu ideile în practică din când în când. De exemplu, poza cu prietenul nostru Cosmin de acum câteva posturi e facută de mine. Şi mi-s mândră! Noapte bună!
