29 august, 2007

Banc feminist

What is that insensitive bit at the base of the penis called?

The man.

Atât! Girl power!

28 august, 2007

Restless

Ştiţi senzaţia aia de nelinişte, când parcă te pândeşte ceva şi nu ştii ce? Nu te poţi concentra, nu poţi gândi, eventual ai şi palpitaţii sau alte reacţii fizice şi oricum o prevestire rea. Nici măcar nu e o prevestire, e doar umbra unui presentiment fără ţintă şi direcţie, apărut de nicăieri şi îndreptat către toate din viaţa ta. Chinuitor şi stresant.

Păi, dacă o ştiţi, cum se iese din ea?

24 august, 2007

Copilărie

Ce albaştri sunt

Vremea a zburat,
Tu nu te-ai schimbat...
Cum ai făcut?
Mă priveşti mirată
Şi îmbujorată
Ca la-nceput...
Pentru tine mai există
Undeva, o prinţesă tristă
Care visează
Şi croşetează
Aproape plângând,
La fereastră-i un nor,
El îţi fură din zbor
Nuanţa ochilor...
Ce albaştri sunt!

Tot acolo stai?
Am ghicit, aşa-i?
Adresa ta
Mi-o mai amintesc,
Şi este firesc
Să fie-aşa.
Vin acasă
După masă:
Nici o mişcare,
Nici o scrisoare;
Mă duc în bucătărie
Şi-mi tai o felie,
Şi-o mestec mergând...
La fereastră-i un nor,
El îmi oferă din zbor
Nuanţa ochilor tăi
Aproape plângând.

Dintre puţinele amintiri din copilăria mea, una foarte clară este o zi ploiasă de vară. Dar ploaie de-aia cu găleata, cu tunete şi fulgere, de musai musai trebuie să stai în casă... nu de alta, dar altfel nu prea practicam eu sportul ăsta cu statul în casă. Îmi amintesc de covorul maro din camera mea (cu ceva modele geometrice), pe care întinsesem multe creioane colorate şi carioci, şi de o carte de colorat. Erau nişte copii în carte, fete şi băieţi şi în principal se jucau şi se plimbau. Probabil erau şi ceva animale, nu-mi mai amintesc... Oricum, stăteam pe covor şi coloram şi ascultam la pickup un disc de-al lui Alexandru Andries - "Interioare". De pe discul ăla e şi melodia de mai sus, care era preferata mea. Şi încă mai este... Bine, mai era una cu un şoricel supărat, dar parcă tot mai mult îmi plăcea asta. Dacă sunteţi curioşi, ascultaţi tot albumul. E frumos... Acum, de când s-au inventat mp3-urile, am făcut rost de el în format digital.

Şi de câte ori îl ascult parcă e o zi ploiasă de vară... Şi da, pentru mine mai există cel puţin o prinţesă!

21 august, 2007

Exerciţiu de imaginaţie

Astăzi într-una dintre pauzele de cafea stăteam la o masă în bucătăria de la serviciu (câh, tot mai am reacţii adverse când rostesc cuvântul ăsta) împreună cu "trupa" din generaţia mea, de la noi de la facultate. Şi despre ce să discutăm noi dacă nu despre lucrările de diplomă... Că, deh, cu toţii simţim lipsa vremurilor ("de mult apuse"... da, mă crizez, lăsaţi-mă în amarul meu) când încă eram studenţi.

Mă rog, ideea de bază era nu conţinutul respectivelor lucrări ci ce anume se va alege de ele acum după ce noi am plecat. Din bârfele mai mult sau mai puţin oficiale ştim cu toţii că prima destinaţie e un sertar/raft din biroul îndrumătorului. Dar oare ce se întâmplă mai departe, când respectivul sertar se umple sau pur şi simplu au trecut prea mulţi ani de când lucrările respective erau subiect de "cercetare"? Ei bine, de aici până la a ne imagina depozite subterane în care stau ascunse toate lucrările de diplomă predate de-a lungul anilor n-a fost decât un pas. Şi mai mult, cum ar fi ca fiecare profesor să aibă un depozit de-ăsta. Şi atunci, încercaţi să va imaginaţi un prof mai cu vechime (pentru cine ştie alde Ţăpuş sau Giumale) şi care a avut la până acum mulţi studenţi sub tutelă - într-un depozit de-ăsta subteran, musai în întuneric, musai prafuit, cu o cască de miner pe cap pentru lumină şi călare pe un motostivuitor ca să caute prin rafturile de dosare mai ceva decât cele cu marfă din Metro.

Este că-i o imagine cel puţin interesantă? Pe mine una m-a distrat ideea, chiar dacă autorul de drept este Cosmin. Oricum, nu se supără el că-l public aici, doar-doar îl fac mai celebru... printre cei trei cititori jumate ai blogului meu :)

PS. Poza nu e a mea, noi n-am avut ceremonie de absolvire...

17 august, 2007

Vineri

"Friday I'm in love" şi toate celelalte... După o săptămână destul de frustrantă, în principal pentru că nu ştiu prea bine ce şi cum trebuie să fac pe la serviciu, parcă ziua de azi a fost ceva mai suportabilă. Poate şi pentru că am descoperit că din când în când e bine să asculţi şi muzică mai uşurică, cum e Blackmore's Night... " Dancing in the moonlight / Singing in the rain / Oh it’s good to be back home again"... frumos, idilic, te face să te mai desprinzi de lumea din jur. Mai ales dacă ai vreo înclinaţie spre medieval, cum au unii (nu spunem cine... hehe).

În fine, nu am mult timp de scris şi oricum şi inspiraţia mă cam depăşeşte la ora asta. Peste 15 minute trebuie să plec spre gară şi apoi cu trenul spre Cluj. Abia aştept... poate-poate conving masculul din dotare să facem o plimbare (mică-mică) prin gradina botanică. Tare mi-e dor! Oricum, deja încep să ma obişnuiesc cu weekendurile în forţă după o săptămână de lucru. Să vedem ce-o să mai zic luni dimineaţă când de pe tren mă duc direct la muncă.

Of, deja o iau pe arătură şi mă plictisesc pe mine însămi scriind banalităţile astea. Ce să-i faci, când era inspiraţie nu era timp... Oricum, am vazut astăzi o questie amuzantă, mai mult de asta vroiam să scriu. E un articol despre legi ciudate pe Times Online... uşurel şi el, de vară şi amuzant. Unele nu sunt aşa distractive, cum ar fi faptul că în Indonezia pedeapsa pentru masturbare e decapitarea, însă unele te fac să te intrebi cât de idioţi trebuie să fi fost cei ce au fost precedentul pentru respectiva lege. Din categoria asta: în Alabama este ilegal să conduci o maşină legat la ochi!

Oricum, cele mai mişto legi ciudate le au englezii. Probabil multe sunt rămase din vremuri imemoriale şi uitate prin catastife la când s-au făcut "reviziile" la legi. De exemplu, toţi bărbaţii într 15 şi 60 de ani trebuie să practice tragerea cu arcul. Şi nu orice fel de arc, ci longbow! Au şi un număr de ore pe săptămână. La fel, capul oricărei balene găsită moartă pe ţărmul Angliei aparţine Regelui, iar coada Reginei, în caz că îi e de trebuinţă pentru corset. La fel, nu ai voie să opreşti un taxi pe stradă dacă eşti bolnav de ciumă şi este considerată trădare lipirea vreunui timbru cu faţa monarhului cu capul în jos! Aaaaaa, şi dacă eşti femeie însărcinată în Anglia ai noroc! Mă rog, dacă eşti şi puţin exhibiţionistă. Cică femeile însărcinate au voie să facă pipi unde vor ele în public!

Oricum, mai multe în articolul menţionat. Nu le-am dat chiar pe toate în vileag, n-ar mai fi fun să le citiţi pe toate aici! Alea din Anglia în mod cert s-au potrivit cu coloana mea sonoră pe ziua de azi. Gata, trebe să plec... Clujul mă aşteaptă!

Sper să mă întorc cu mai multă voie bună şi inspiraţie. Oricum, urmează Blog Day 2007, o idee mişto despre care o să vorbesc cât de curând... Doar un lucru mai am de zis, apropos de postul anterior... azi am avut un proces de compilare care a durat nu mai bine de... 50 minute! Timp arhi-suficient pentru un concurs de scrimă! Data viitoare îmi aduc săbiuţele!

Weekend fain tuturor!
Irina pe fugă (sper să nu pierd trenul...)

15 august, 2007

Eu compilez, tu compilezi, el/ea compilează...

Dacă tot m-am făcut programator cu acte în regulă (aproape) şi mă muncesc ăştia de nu mai am timp să scriu niciun post mai lung de două rânduri, here's the comic that made my morning:



Da, e de aici

13 august, 2007

Suntem faine!

Da, Jo, suntem şi am fost nişte faine şi nişte nebune şi zău că nimeni nu e ca noi!

08 august, 2007

Dilema diminetii

Daca azi noapte am visat ca miercuri am dupa-amiaza libera o primesc?

Somn

Da, mi-e somn! Şi da, mâine o să mă plâng că sunt obosită la serviciu! Dar, da, am fost la teatru. Teatrul "Luni" de la Green Hours, piesa "Flori, fete, filme sau băieţi". Faina! Nu, n-a ţinut până la 2, dar aşa s-au prelungit lucrurile! Noapte bună!

06 august, 2007

"Today is the first day..."

"of the rest of your life". Aşa zicea un slogan de pe vremea hipioţilor şi cam aşa m-am simţit şi eu azi! Cum a fost? Păi... luuuuuung! Multe informaţii aflate deodată, la un moment dat nu-mi ajungeau mâinile pentru câte hartii şi obiecte trebuia să port cu mine de la resurse umane (the dreaded HR) până la noul meu birou (clipit din ochi şmechereşte). În rest, ok pentru prima zi! Să văd cum m-oi descurca când chiar o să mi se dea de lucru... Şi ca să mă credeţi că de chiar sunt acolo, am un loc pe care să-l numesc "la serviciu", iată numele meu în lista cu angajaţii din Outlook! Yeeeeee....

Ps. Oare nu găsesc eu un bărbat bogat să mă fac femeie întreţinută!?

Ziua dinainte de...

De fapt, e mai degrabă noaptea. Şi nu mai e "înainte de", pentru că e trecut miezul nopţii. But still, e ultima zi în care am putut să ma plâng că "luni încep serviciul". Acuma chiar vine peste mine. Ştiu că prietenii mei sunt deja exasperaţi de cât m-am lamentat, şi încă nici n-a fost aşa rău cum mă aşteptam! Să vedem ce-o să audă după ce încep!

Poate pentru alţii n-o fi aşa mare lucru, dar eu n-am mai lucrat până acuma. Responsabilităţi, îndatoriri, constrângerea de a "semna condica" în fiecare zi, toate sunt amplificate când eşti om al muncii... Şi, vorba lui Oli, prima zi de muncă e mai [traumatizantă] - later edit : mai bine spus te marchează mai puternic, na! - decât ziua nunţii! Şi atunci, cum să nu te apuce depresiile? Cum să nu te atace toate gândurile care mai de care mai negre? Cum să nu ai insomnii? Sper ca Bogan să aibă dreptate şi depresiile astea să ţină cel mult până la primul salariu! Hehe...

Sper să fie interesant, sper că învăţatul nu s-a oprit aici, sper să mă descurc, sper să... multe sper eu. Oricum, mâine dimineaţa la 10 jumate (am voie cu juma' de oră mai târziu în prima zi) voi fi prezentă pe baricade! Impresii mâine! Şi tot mâine şi ceva despre excursie, că acum mă străduiesc să ma duc la culcare. Deşi deja mi-au trecut ceva idei năstruşnice de dezvoltat în scris prin minte... eh, e tipic pentru mine! Aşa că sper că şi mâine voi avea idei. Noapte bună şi ţineţi-mi pumnii!

01 august, 2007

Cana de cafea şi ploaia de la fereastră

Da, recunosc... m-am întors deja de aproape o săptămână şi totuşi nu am scris pe blog. Adevărul este că nici nu ştiu de unde să încep. Să spun despre excursie că a fost suuuper este puţin. Să mă apuc să povestesc pas cu pas mi-ar lua câteva săptămâni bune. Un lucru este sigur: mai vreaaaaaau! Şi prospectul primei zile de muncă care va fi lunea viitoare nu ajută deloc. O să mă apuc să descriu mai pe îndelete ce am văzut şi ce mi s-a părut mai interesant, nu neapărat la modul că uite ce frumos e cutare monument, ci mai mult de cum se vede lumea altora din perspectiva lumii de la noi din ţară. Ce-i, drept, la mine nu e prima dată când trec de graniţa României, însă e prima dată când am fost plecată atât de mult, în atâtea ţări şi oraşe cu personalităţi diferite şi oameni total diferiţi. Şi a trebuit să ne descurcăm prin toate astea cum am putut mai bine. Pentru o primă încercare, eu spun că ne-a ieşit!

Itinerarul a fost până la urmă după cum urmează: Mediaş (hehe) - Viena - Muenchen - Berlin (2 zile) - Paris (4 zile) - Nantes (2 zile, la Elena, inclusiv baie în ocean...) - Paris din nou - Ravenna (la un prieten, aici ne-am stabilit cartierul general) - Florenţa - Bologna - 3 zile la mare, plus vizitat Ravenna - Veneţia - Viena - Mediaş. Full circle :) Când n-am dormit la vreun hotel/hostel am dormit în tren, şi n-a fost nici aşa obositor şi nici aşa groaznic cum mi-a fost frică la început. Oricum, după o zi de vizitat un oraş, umblat pe jos mult şi încercat să vezi cât mai multe şi mai interesante poţi să dormi aproape în orice condiţii, numai la gândul că a doua zi trebuie s-o iei de la capăt si vrei să fie fain şi în continuare.

Ah, câte gânduri îmi umblă prin cap. Ştiam eu de ce nu m-am încumetat să scriu până acuma... E greu să filtrez ceva acuma pentru început, pentru că în mod cert voi reveni cu posturi despre fiecare oraş în parte sau ceva de genul, un fel de re-povestire a excursiei. Şi cu poze! Că avem o tonă! Oricum, de multe ori în timpul excursiei m-am trezit gândindu-mă cum ar fi să fiu genul ăsta de turist în România. Oare cum s-or fi descurcând oamenii ăia la noi în ţară când turismul de la ei n-are nici în clin nici în mânecă cu turismul de la noi? Păi cum să mă duc eu în Gara de Nord în Bucureşti să întreb de "tourist information office", când ştiu sigur că nici nu s-a auzit de aşa ceva? Sau să mă duc să fac un duş în gară... ce gând de groază! La noi te bucuri dacă la wc-ul pe care dai 1 leu persoana care stă de pază acolo e destul de spălată pe măini încât să nu-ţi fie greaţă să foloseşti bucăţica de hârtie igienică pe care ţi-o înmânează ceremonios în regim de "porţie". Iar la pachete de întâmpinarea turiştilor gen "welcome card" = abonament de câteva zile la transportul în comun şi (eventual) reduceri la vreun muzeu sau o hartă a oraşului cu principalele locuri de interes însemnate nici nu visăm!

A! Şi în niciun oraş din câte am văzut, oricât de mare sau de mică ar fi gara, n-am văzut ţigănia de la noi, cu "rechinii" aşa zişi şoferi de taxi care te hărţuiesc că să te ducă într-o cursă şi să te usuce de bani! Cred că ăsta e aspectul care îmi provoacă cea mai multă repulsie în gările noastre!

Acestea fiind zise, o să mă duc să mai ascult ploaia din Sibiu cât mai pot... O să revin când îmi revine şi inspiraţia!