30 octombrie, 2008

10 years later...

Ca să vedeţi ce gusturi dubioase am avut (şi posibil mai am) în materie de muzică, vă rog ascultaţi melodia de mai jos.

Este una din melodiile care mi-a marcat copilăria. Ai mei o aveau pe o casetă video înregistrată de pe MTv de oamenii care aveau satelit. Aveam câteva casete de-astea şi le mai puneam din când în când (inclusiv la petreceri, dacă-mi aduc bine aminte). Ei, asta era una din melodiile care mă prinsese la vremea aia, cu tot cu videoclipul ei dubios, care mă ţinea în faţa televizorului. Cred că n-am mai auzit-o de cel puţin 10 ani! Ba chiar, bănuiala mea e că a trecut mai mult...

Ieri la radio Guerrilla (mulţumesc pe această cale mamei mele dragi şi personale că mi-a schimbat părerea despre acest radio pe care am refuzat să-l ascult până nu demult, iar acum îmi place şi face parte din rutina zilnică)... ce ziceam? ieri la radio Guerrilla, se vorbea despre concertul Nouvelle Vague, care va avea loc cândva curând în Bucureşti. Şi zic băieţii de concert şi dau şi ei o melodie. Asta care urmează:

Şi cum o ascultam aşa, parcă îmi suna cunoscută :) Ei bine, am reuşit să-mi amintesc, de acum 10 ani şi mai bine, melodia asta funny din anii '80 pe care dansam prin casă. Şi după care e făcută cea de-a doua :)

Era bun aici un fel de joc: descoperiţi diferenţele între cele două melodii. Şi interpretarea, şi videoclipurile sunt destul de diferite ca să fie interesant. So, cum vi se par? Care vă place cel mai mult?

(ca o completare, am descoperit că prima melodie a apărut în anul naşterii mele... hihi... altă coincidenţă?)

28 octombrie, 2008

Ţine minte

Un articol interesant despre funcţionalitatea interfeţei cu utilizatorul şi meniurile "plăcintă". Da, în engleză sună mai bine - pie menus (ca şi pie charts). Par frumoase şi destul de uşor de folosit - deşi, evident, nu se potrivesc pentru orice situaţie.

Şi nu-mi amintesc unde (dacă) am văzut vreodată aşa ceva. Autorul articolului spune că în Sims, joc la care eu am renunţat după 2 zile, pentru că mă deprima teribil. Aş vrea să văđ o implementare practică, eventual cu situaţii deosebite (gen multe opţiuni sau număr variabil de opţiuni).

Până una-alta, luaţi de citiţi de mai sus. Cum vi se pare?

16 octombrie, 2008

Apus de toamnă

Înainte de weekend (care la mine începe mâine cu un drum de 8 ore până la Cluj care îmi va ocupa TOATĂ ziua!)

Piruete

De ce în majoritatea dansurilor fetele au de făcut doar piruete pe piciorul stâng? Sau mai bine zis... de ce dacă în majoritatea dansurilor fetele au de făcut doar piruete pe piciorul stâng, fix la genunchiul stâng a trebuit eu să mă operez?

Joi dimineaţă, Bucureşti

Într-un magazinaş, o doamnă cumpără ceva şi apoi scoate 5 hârtii de 10 RON şi o roagă pe vânzătoare să le schimbe într-una de 50. Cât timp vânzătoarea căuta după bani, doamna simte nevoia să se explice: "Ştiţi, mă duc la doctor şi nu vreau să-i dau aşa..."

*

Pe pod Izvor, doi tipi (cam studenţi, aşa) discutau în spatele meu:
"Frate, eu cand am zis Grădina Botanică mă gândeam aşa, la o clădire în care vezi plante. Când colo, e un parc, frate, am dat bani ca să intru într-un parc!"

(adevărul e că Grădina Botanică din Bucureşti e cam un parc, şi încă unul nu foarte bine îngrijit... dar tot m-a amuzat replica)

14 octombrie, 2008

Nenea şi câinele

Pe nenea ăsta l-am fotografiat în Parcul Eroilor la sfârşitul primăverii. Am pus poza pe blog acum pentru că zilele trecute am schimbat două vorbe la chioşcul de ziare de lângă parc.

Eu eram (ca de obicei) în întârziere, dar ţineam morţiş să-mi cumpăr o revistă (de-aia de femei) înainte să merg la muncă. Şi cum iau eu în trombă curba spre chioşcul de ziare, aproape că am călcat pe câinele domnului din imagine. Între noi fie vorba, cuţulache e o mini-namilă, care bloca sănătos accesul spre chioşc. Ulterior am aflat că e o "ea".

În fine, reuşesc eu să pun frână, şi mă zgâiam prin spatele domnului (care domn îşi luase ziarele şi stătea de poveşti cu vânzătorul) după revista care mă interesa. O descopăr şi aştept să-şi termine nenea poveştile, timp în care îmi fac de lucru vorbind cu câinele... La faza asta îşi dă şi nenea seama că vreau şi eu ceva, şi urmează un scurt dialog: (reproducere din memorie)

El: vă place? (despre câine, evident)
Eu: da, e drăguţ
El: păi să luaţi şi dumneavoastră unul!
Eu: aş lua, dar din păcate n-am unde să-l ţin
El: păi îl ţineţi cu dumneavoastră tot timpul... hai, fetiţo! (cu câinele, evident)

Şi pleacă.

Da, ştiu, neinteresant. Nici măcar n-am înţeles prea bine ce vroia să zică. Dar mi s-a părut curios faptul că azi, uitându-mă prin nişte poze, l-am descoperit pe nenea şi pe câinele său. Aşa că am zis să-l ţin minte :)

Nici nu e prima dată când se întâmplă asta... mai întâi a paţit-o Radu, care a descoperit, între nişte fotografii cu oameni pe stradă, pe un tip cu care am fost colegi la cursul de dansuri (cursul având loc la câteva luni după ce Radu făcuse poza).

Astea or fi coincidenţe, sau poate ar trebui să ne abţinem de la a mai fotografia necunoscuţi?

Dilemele serii

1. Cum se scapă de irascibilitate uşor şi sigur?

2. Din domeniul managementul proiectelor, ce subiecte ar fi o temă mişto pentru o lucrarea de dizertaţie?

3. Unde oare - în gaura neagră care e dulapul nostru - au nimerit ciorapii pe care vreau să-i port mâine?

Facelift

Becu' a avut parte de un mini face-lift. Am modificat puţin meniurile şi secţiunea de arhivă şi am introdus o pagină de sprijin. Avem şi bannere, pentru eventualii cititori care vor să ne ajute să ţinem becu' aprins.

Nu ştiu ce ne-om face după ce interzice UE becurile cu incandescenţă... atunci chiar că ne va trebui un facelift! Până atunci, vă aşteptăm cu drag pe site, să ne citiţi revista, să vă abonaţi, şi de ce nu - să colaboraţi!

10 octombrie, 2008

Veşti bune în educaţia inginerilor?

De curând am încercat poate pentru prima dată regretul că nu mi-am petrecut măcar un an de studenţie în altă ţară, când Coco mi-a povestit despre un anumit departament de matematica dintr-un anumit orăşel din Olanda unde studenţii îşi petrec nopţile la şcoală adânciţi în cercetare, şi dacă le lipseşte inspiraţia pot să facă o pauză cântând la pianul departamentului! Imaginea boemă pe care minte mea a fabricat-o de la această poveste s-a completat cu poveşti despre diverse campusuri, diverse cursuri facultative şi diverse experienţe ale altor prieteni studenţi prin străinătăţuri.

Eu n-am prea avut parte de asemenea momente în timpul facultăţii. Singura dată când am încercat să învăţ în iarba înaltă şi neîngrijită din campusul Politehnicii Bucureşti, a venit un gardian public să ne hâşâie de-acolo... Am mai fost la ceva şcoli de vară şi cursuri extra (plătite, însă) şi cam atât. Singură pregatirea lucrării de diplomă a fost aproape de ceea ce aş numi cercetare - şi o experienţă cu adevărat faină. În rest - s-o spunem pe şleau - destul de multe chestii naşpa...

Ei bine, trebuie să spun că mă bucur să văd că lucrurile încep să se schimbe. Am aflat în două zile consecutive despre două iniţiative cel puţin interesante. Una este cursul de bridge organizat de Mihaela Balint şi Vlad Posea. Cursul de bridge are rolul de a îmbunătăţi gândirea, a capacităţilor de comunicare, negociere şi concentrare individuală. Sincer, mi-e tare ciudă că nu mai sunt studentă să am posibilitatea şi timpul să mă duc la acest curs!

A doua iniţiativă despre care vreau să vorbesc este un curs denumit Poli 2.0, organizat de Adobe, Yahoo şi Uber VU. Acesta din urmă se vrea o prezentare generală a dezvoltării de aplicaţii comerciale "adevărate". Din nou mi se pare o chestie utilă, pentru că odată ieşit din şcoală, înveţi repede că aplicaţiile micuţe, construite de la zero în 1000 linii de cod, pentru şcoală, diferă destul de mult de ceea ce se dezvoltă în industrie.

Ambele cursuri sunt facultative. Fără credite, fără note, doar de dragul de a învăţa ceva nou. Se pare că primul curs de bridge a fost un succes (citiţi şi descrierea cursului de pe blogul lui Vlad, e interesantă). Poli 2.0 începe pe 16 octombrie, dar sunt sigură că se vor găsi destui oameni interesaţi. Mai degrabă sunt curioasă ce se va întâmpla cu aceste cursuri pe la jumătatea semestrului, când încep parţialele şi temele se acumulează - vor mai fi frecventate?

Sunt curioasă ce se va întâmpla, la fel cum sunt curioasă de toate lucrurile care se schimbă în Politehnică şi în educaţie în general. Sunt curioasă şi cum sunt studenţii de acuma faţă de generaţia mea. Spun asta pentru că mi s-a părut că noi am fost o generaţie destul de dubioasă şi frustrată. Chiar am povestit cu un prieten la o cafea despre aceste două cursuri şi întrebarea lui m-a pus pe gânduri: "chiar crezi că dacă aveam un curs de bridge, pe lângă tot căcatul din facultate, ai fi fost mai fericită?"

Nu ştiu ce să zic despre "fericirea" mea - ca student şi acuma - dar mi-a trecut prin minte să mai scriu despre Poli, despre ce a fost bine şi ce a fost rău în cei 5 ani pe care i-am petrecut acolo. Care va să zică, îmi scriu deja memoriile :)

Şi oricum ar fi, sunt convinsă că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună - chiar dacă lucrul ăsta se face încet-încet... Şi aştept cu nerăbdare parţialele, să văd ce se mai întâmplă!

09 octombrie, 2008

La muncă

Şi ca să-mi revină sentimentele mai bune, şi aşa pentru un avânt de energie şi optimism înainte de weekend, vă ofer o poză cu o albinuţă la muncă.

Şi altă inepţie

Tot Hotnews mi-a amintit câţi programatori proşti sunt lăsaţi să umble în libertate în lumea asta! Cum aşa?

Păi uite aşa, că s-a trezit "Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane" (am obosit numai scriind asta!) să-şi informatizeze sistemul de trimitere a cererilor de finanţare. Au făcut nişte formulare frumoase online: scăpam de teancurile de dosare, simplificăm procesul de finanţare, toată lumea e fericită! Ei bine, nu ştiu pe cine au angajat să le facă aplicaţia, dar pot să vă spun că sigur n-au călcat prin Politehnică. Nici măcar un student din anul întâi n-ar face aşa o porcărie!

Secţiunile formularelor, dragele de ele, au limită de caractere (3000 de caractere). Dacă o depăşeşti nu poţi trimite formularul. Până aici, să zicem că nu e nimic în neregulă. Ei, ce credeţi că numără cei care au făcut aplicaţia atunci când numără "caracterele" dintr-un text? Octeţii necesari pentru stocarea lor!

Pentru ne-tehnici, să încercăm o explicaţie: un şir de caractere pe care eu îl scriu de la tastatură necesită o anumită cantitate de memorie pentru a fi stocat. În vremuri imemoriale nu se puteau reprezenta caractere speciale - cum sunt diacriticele româneşti sau caracterele chinezeşti - şi fiecare caracter ocupa un octet de memorie. Toate caracterele "extra" apărute pe parcurs ocupă mai muţi octeţi de memorie. Acuma io stau şi mă întreb: ce om cu scaun la cap şi care se gândeşte că programul lui va fi folosit de un public larg numără octeţii dintr-un şir de caractere?

Şi asta ca asta, dar să scrii tu pe site că limitezi textul la 3000 de caractere, şi apoi să scoţi un document explicativ de 2 pagini în care să spui că de fapt numeri octeţii? Document din care utilizatorul înţelege că o literă de-a lui poate face uneori cât 4 caractere de-alea numărate pe site! Wow! Şi unde stai tu să-i spui omului de rând ce-s alea caractere "invizibile" (spaţii, paragrafe noi, etc) şi cum şi alea se numără. Şi mai simţi nevoia să precizezi că ştergerile necesită 2 octeţi de informaţie? Cine bau-bau numără ştergerile? Şi de ce aş vrea eu ca utilizator cu scaunul la cap să mi se numere ştergerile? Sau hai s-o luam de la început: dacă eu văd că am scris 10 litere şi trei spaţii, de ce nu ştie cineva să mi le numere ca 13 caractere? Până şi pluginul de Firefox de pe care trimit eu Twitter updates ştie să numere litera "ă" ca un caracter şi nu urlă la mine că îi ocup prea mulţi octeţi! Şi ăsta e dezvoltat de oameni care nu sunt plătiţi să-l facă!

Şi încă n-am spus nimic de greşeala fundamentală care apare în tot documentul explicativ: în loc de octet e folosit cuvântul "bit". Dragi autori ai documentului explicativ - un bit poate lua două valori: 0 şi 1. Aş vrea să vă văd cum codificaţi voi cu doar două valori toate literele din alfabet, başca alte semne suplimentare! Un octet are 8 biţi şi da, cu un octet se pot codifica mult mai multe semne.

Să zicem că documentul nu l-a scris un programator şi nici măcar un inginer. Dar aplicaţia? Ce copchil de clasa a 8-a a fost angajat să facă implementarea aia?

08 octombrie, 2008

De ce să mai citesc ştirile?

Ca să văd încă o dată ce înseamnă să vorbeşti cu pereţii? Să simt frustrarea tipică acestui tip de comunicare uni-direcţională? Să învăţ cum dintr-o funcţie de putere poţi să-ţi baţi joc de alţii în 5 paşi? Ia uite, ce simplu e:

Pasul 1. Se dau nişte oameni care iniţiază o lege. Legea vânătorii pe numele ei, care dă dreptul la vânătoare în rezervaţiile naturale de pe teritoriul României. Mai mult, dă dreptul la vânarea speciilor pe cale de dispariţie. (Sunt chiar curioasă, câţi vânători sunt în ţara asta?)

Pasul 2. Societatea civilă află de iniţiativa legislativă şi organizează proteste. Se semnează petiţii, se fac marşuri, se exprimă opinii prin mijloace mass-media.

Pasul 3. Legea ajunge spre promulgare la Preşedintele ţării. Acesta o intoarce Parlamentului, împreună cu o listă de obiecţii.

Pasul 4. Parlamentul schimbă numarul de inregistrare al iniţiativei, nimeni nu se atinge de text.

Pasul 5. Deputaţii votează legea cu 205 voturi pentru şi 5 abţineri. Niciun vot împotrivă. Sec!

Am aflat de pe Hotnews.

Frumos, elegant. Societatea civilă ducă-se pe pustii, nu ne pasă de dânsa. UE? (una dintre obiecţiile Preşedintelui era legată de nerespectarea normelor europene şi a aquis-ului comunitar) Neeext? A, nu mai e nimeni? Ok, lăsaţi-ne să ne vedem de treabă.

Ce rost mai are să mai zici ceva la faza asta? Serios, când urli la un zid şi aştepţi răspuns, cine crezi că o să ajungă primul la capătul răbdării? Îţi dau un indiciu, nu va fi zidul...

06 octombrie, 2008

Bec in black!

După câteva luni de vacanţă, Becu' din Pivniţă is back with a vengeance! Vă aşteptăm la noi pe site dacă vreţi să vedeţi ce mai avem de spus. Dacă nu ştiţi de unde să începeţi cu cititul, vă recomand cu căldură editorialul, ca să vedeţi cine şi ce ne ţine în viaţă.

În altă ordine de idei, suntem în continuă căutare de colaboratori. Aşa că dacă ne citeşti, ai ceva de spus şi crezi că poţi să-ţi exprimi "durerea" într-un articol scrie-l şi trimite-l la becu.din.pivnita[coadă de maimuţă]gmail[punct]com.

Happy reading!