Toamnele lungi sunt ceea ce-mi place cel mai mult la Bucureşti. La sfârşitul lui septembrie când afară sunt 20 de grade şi încă poţi sta la o bere pe terasă fără să dârdâi de frig. Şi dup-aia să mergi spre casă şi să te joci cu o castană "proaspătă". Îmi plac castanele la puţină vreme după ce au căzut din copac, înainte să se usuce. Atunci sunt lucioase şi degetele alunecă pe ele. Aş sta toată ziua să ma joc cu o castană nouă...
Azi dimineaţă era lumină de toamnă prin Cişmigiu. Aurie şi cumva mai puţin transparentă ca de obicei. M-a făcut să mă gândesc la covoare de frunze colorate sau la munţi cu păduri multicolore.
Şi totuşi, toamna asta... sau zilele astea, mai bine zis, mă simt singură. Vreau la plimbare şi duc lipsă de tovărăşie. Vreau o zi lungă cu lumină aurie, un parc mare cu frunze colorate şi un film mai spre seară. Cine mă scoate la plimbare?
te scot eu :P
RăspundețiȘtergereîn contul cafelei promise într-un comentariu pe blogul meu ;)