08 martie, 2012

Dilema din bibliotecă

Pe când scoteam cărțile din cutii și le aranjam în bibliotecă, am observat că există o diferență notabilă între cotoarele cărților editate în România și ale celor din Anglia sau America (din alte țări nu cred că am cărți).

Priviți vă rog proba numărul unu: cărțile puse în picioare, cu fața coperții în partea dreaptă.


Care titluri vi se par mai ușor de citit? Nu mă refer la fonturi sau contrast sau alte artificii, ci doar la cum vi se pare mai natural: să înclinați puțin capul în partea dreaptă sau în partea stângă pentru a citi mai bine?

La faza asta încă nu m-am putut hotărî dacă vreo metodă de scriere pe cotor e "mai bună". Dar apoi am așezat cărțile cu fața coperții în sus. Rezultatul:


Deci ziceți și voi.... la cărțile din România, daca vrei să vezi bine scrisul, pui carțile cu coperta în jos, așa încât pe vârful teancului se va vedea un "fund" de carte. Dacă pui cărțile cu coperta în sus, trebuie să stai în cap ca să citești cotoarele! Tare aș vrea să știu care-i treaba cu cotoarele astea, dar nu știu pe nimeni "în domeniu"... dacă mă puteți lămuri, vă rog nu ezitați!

01 martie, 2012

„Cine poartă mărţi­şoare, / Nu mai e pârlit de soare!”

Se pare că printre puterile benefice ale mărțișorului se numără și faptul că ne protejează de soarele de martie, socotit un purtator de energii nefaste ale trecerii de la iarnă la primăvară. Mai sunt tradiții care spun că mărțișoarele se poartă nu începând cu 1 martie, ci cu ziua de lună nouă din martie. În unele locuri e purtat până în 9 martie (zilele babelor), în altele până vin cocorii sau înfloresc pomii, în unele de către femei și copii, în  altele de toată lumea, fără discriminare de sex sau vârsta.

Oricare ar fi tradiția "adevărată", toate sunt de acord că mărțișorul e un talisman aducător de noroc. El ne apără de spiritele rele și de bolile de primăvară și ne aduce un an îmbelșugat și bun. De aceea marea majoritate a mărțișoarelor moderne conțin simboluri purtătoare de noroc: trifoi cu patru foi, coșari, potcoave, sau simboluri ale primăverii și renașterii: orice fel de flori.

De 1 martie se aleg babele, iar după cum e vremea în ziua respectivă, așa îți va fi și anul. Și se mai spune că e bine să se deschidă toate geamurile și ușile, pentru a lăsa în casă aerul de primăvară (spre deosebire de soare, aerul e benefic).

Acuma nu știu cum sunt alții, dar mie-mi place mărțișorul. Firul roșu cu alb mă binedispune, venirea primăverii la fel (înainte de astenii), și aș vrea să văd mărțișoare purtate de cât mai mulți oameni. Pănă la urmă, tradiția asta e mult mai a noastră decât alte sărbători importate și sărbătorite cu aplomb.

Până una-alta, vă ofer un mărțișor virtual (primit astăzi de mine) și vă doresc o primăvară minunată și un an și mai și! Iar dacă vreți să aflați mai multe despre mărțișor, zilele babelor și tradițiile de primăvară, am găsit lucruri interesante pe traditionalromanesc.ro



29 februarie, 2012

Găsiți diferențele

Sau asemănările, cum preferați:



Din întâmplare cele două videoclipuri au fost difuzate unul după altul pe postul tv care mergea în surdină ieri când am ajuns acasă. Altfel nu prea aveam șanse să observ faptul că ambele încep cu cei 4 membri ai formației așezați frumos doi câte doi într-o lumină dură și filmați alb negru.

Acuma mă întreb: s-au luat Ace of Base (sus, videoclip din 1993) după Depeche Mode (jos, videoclip din 1990)? E doar o coincidență dubioasă? Sau pur și simplu începutul anilor 90 a fost era filmării fomației în alb negru la început de videoclip?

Voi ce credeți?

21 februarie, 2012

A-nceput de ieri să cadă...

Multă, multă, multă zăpadă!

Bine, recunosc, n-a început de ieri. Ba chiar, în momentul când scriu aceste rânduri, zăpada despre care vă vorbesc este în curs de topire şi ne ameninţă de pe case când mergem pe stradă. Dar asta e altă poveste, deci să revenim la oile noastre...

Acum fix o săptămână, după cele mai năprasnice căderi şi furtuni de zăpadă, am descoperit că balconul nostru poate fi folosit drept teren pentru măsurat grosimea stratului depus. Pentru că nu are acoperiş, după încetarea ninsorii arăta cam aşa:




şi detaliu...



Ca o doamnă ce sunt, eu m-am uitat îngrozită la stratul de zăpadă, m-am luat cu mainile de cap şi am trimis deszăpezirea sub forma masculului din dotare. Dar pentru că pe trotuarul de sub balconul nostru se mai şi circulă, ne-am trezit cu o problemă adevărată: unde aruncăm zăpada? Ei bine, până la urmă am încercat să o transportăm... în cadă. Din două-trei lopeţi, Radu umplea ligheanul, iar eu îl căram şi-l răsturnam în cadă. După vreo trei drumuri, deja zăpada nu se mai dezlipea complet de pe lighean, iar în cadă aveam deja o grămadă impresionantă:


N-am făcut nici oameni de zăpadă (deşi mă tenta), nici nu ne-am bulgărit în casă, şi nici n-am încercat să facem baie în zapadă. Dar tot mi s-a părut interesant să am o cadă plină de zăpada. Şi acum ştiti ce să faceţi dacă aveţi prea multă zăpadă pe balcon şi nu vreţi s-o aruncaţi în capul trecătorilor.

A, şi dacă sunteţi curioşi, de pe balconul nostru de 2 metri pătraţi am scos două grămezi cam ca asta şi am mai şi aruncat peste pervaz (era 1 noaptea, am zis că cine se mai plimbă la ora aia poate merită o trezire cu zăpadă). Deci, era "a hell of a lot of snow" pe balconul ăla! Iar la final, arată cam aşa: (mai trebuie doar să spargem şi să facem ceva cu gheaţa... ice sculptures, anybody?)

10 februarie, 2012

Problema circumferinţelor egale


Nu vă gândiţi la cine ştie ce chestii complicate, de fapt vreau să vă povestesc despre o întâmplare casnică semi-amuzantă de săptămâna asta. După cum mai ziceam pe undeva pe-aici, mai nou nu mai stau în chirie ci sunt mândra coproprietară a unui apartament de trei camere în acest minunat oraş pe nume Bucureşti. În care apartament de bine de rău m-am şi mutat, după o mega-renovare care ne-a ţinut ocupaţi câteva luni bune. Dar despre asta poate în alt episod. Ideea e că acum avem o bucătărie mai mare, mai frumoasă şi fără vecini cu porumbei peste drum. Care e şi loc de trecere într-o oarecare măsura. Şi care e şi una dintre cele două camere ceva mai mobilate din apartament. Deci -total necaracteristic - petrecem ceva mai mult timp în respectiva bucătărie: mai murdărim un vas, îl mai spălăm, treburi de-astea amuzante.

Ei bine, marţi după-amiaza mă sună masculul şi-mi zice aşa, ca într-o conversaţie despre vreme: "avem o situaţie în bucătărie". Hmmm!? "Păi, ce... situaţie?" spun eu, deja începând să fac scenarii apocaliptice despre cum a căzut mobila de pe pereţi. Ei bine, treaba era mult mai amuzantă şi mai puţin dramatică: în timp ce scumpul meu soţ spăla vasele, a reuşit să aşeze o farfurie pe fundul unei oale. Până aici, toate bune şi frumoase, atâta doar că farfuria avea circumferinţa aproximativ egală cu a oalei, deci nici gând s-o mai poată scoate de-acolo!

Ok, mă gândesc eu, hai să le lăsăm să se usuce şi om vedea mai pe seară cum le despărţim. Zis şi făcut. Seara, prima tură de încercări de "partaj". Întoarcem oala cu fundul în jos, sperând că gravitaţia ne va ajuta şi farfuria va cădea de la sine, fără să mai mişcăm noi vreun deget. O lăsăm aşa până miercuri seara (rescunosc, ne-a fost şi lene să încercăm altceva). Evident, niciun rezultat.

Miercuri, vin acasă pusă pe harţă şi trec la artileria grea: ustensile de prin casă. Pârghie cu cuţitul - nu merge că nu-ncape cuţitul, iar lama se îndoaie, nu face pârghie bună. Hmmm... Întorc oala cu fundul în jos şi-i dau câteva palme, poate aşa ajut gravitaţia aia care nu vrea să coopereze - nimic! Încerc să apăs pe o parte a farfuriei, doar doar se va aşeza mai într-o rână să am de unde s-o apuc - parcă se potrivea şi mai bine pe fundul oalei, nici vorbă să o mai pot scoate. Am încercat chiar şi cu ventuza de la o agăţătoare de lipit pe peretele din baie - tot în van! Dupa vreo 20 de minute de chin, ne vine ideea salvatoare: să cautăm pe net o soluţie! Ei bine, am găsit chiar mai multe, dar cea pe care am încercat-o şi care a mers din prima este următoarea:

Se ia cuplul oala farfurie şi se umple cu apă până ce nivelul apei trece de farfurie. În apă se pune şi puţin detergent de vase, pentru facilitarea alunecării. Ansamblul astfel rezultat se pune pe foc până oala se încălzeşte bine şi apa începe să fiarbă. Dup-aia 2-3 minute, trebuie doar să aruncaţi apa (nu de alta, dar frige) şi să mai încercaţi să mişcaţi de farfurie. Ar trebui să reuşiţi s-o scoateţi fără prea mari probleme. Se pare că metoda merge pentru că oala de metal se dilată şi distanţa dintre pereţii oalei şi farfurie se măreşte. Cert este că la noi a funcţionat şi am reuşit să rezolvăm problema fără victime. Farfuria era cam în pericol, ce-i drept, căci deja mă gândeam că-i timpul să aducem ciocanul...

Aşa, şi acum, dacă păţiţi vreodată ca şi noi, veţi şti exact cum să rezolvaţi "situaţia"!

09 februarie, 2012

Hello 2012!

Ei bine, I'm baack!... big as life and twice as ugly, vorba unui film tâmpit. Se simte şi la tastat c-am fost cam leneşă în ultima vreme, căci parcă nu-mi mai găsesc aşa uşor cuvintele... trebuie şi "muşchiul" ăsta al scrisului exersat, căci altfel se atrofiază.

Anul ăsta vreau să schimb puţin lucrurile pe-aici, aşa că să vă aşteptaţi şi la articole puţin mai tehnice, dar şi la expunerea în scris a părerilor despre cărţile pe care le mai citesc, filmele la care mă mai uit, muzica pe care o mai ascult... etc. Înţelegeţi voi!

Oricum, fiţi pe pace, n-o să scăpaţi de aventurile cvasi-incredibile ale personajelor obişnuite pe-aici: me, myself, yours truly s.a.m.d., precum şi de-acum celebrul mascul din dotare. Dată fiind noua noastră postură de soţ şi soţie şi propritari de apartament pe deasupra, cred că am ce vă povesti. Deci, mai poftiţi pe la mine pe blog şi la bună citire!

A, şi dacă tot suntem abia în februarie, an nou fericit tuturor!