25 iunie, 2008

Dieta - Ziua a 3-a

Doar două zile au trecut? Feels like an eternity!

Discuţie în autobuz

Autobuz, în drum spre muncă. La radio se aude o reclamă la B'estfest (abia aştept). Din reclamă, cele două personaje din spatele meu extrag numele lui Alanis Morissette. El e ceva mai în vârstă (dar nu peste 55) ea e tinerică - aproximativ de vârsta mea, sau chiar mai tânără (?). În orice caz...

El: Ce o aduc şi pe capra aia de Alanis Morissete? Cine ascultă aşa muzică? Fata asta are fani?
Ea: Sunt destui care o ascultă...
El: Şi tot timpul o udă! (Eu: whaaaaa!?) Am văzut câteva videoclipuri şi peste tot o ploua... (Eu: aaa)
Ea: Păi da, are melodii destul de triste.
El: Are una sau două melodii drăguţe, dar restul sunt vai de ele. Numai te duci acolo şi dai cu capul... (Eu: wtf!?)
Ea: Păi aşa e acuma, la tinerii din ziua de azi (Eu: da' tu câţi ani ai, fătuco!?) se poartă... îşi taie venele...
El: Cum le zice la ăştia? Emo? (Eu: Doamne, chiar toată lumea e cu "emo" în braţe?)
Ea: (sarcastic) Emotional!
El continuă cu o poveste despre cum a văzut el la TV un reportaj despre fetele din Japonia care se întâlnesc la o "serbare" unde se costumează si se fardează şi cum erau toate "triste" şi cum se fardau cu culori închise şi ce freze ciudate aveau şi tot aşa.
Ea: Păi da, că de la japonezi a venit şi la noi moda asta cu emo. (Eu: really, now...)
Discuţia continuă pe tema modei şi cum se schimbă ea de repede şi cum toţi o adoptă de cum se schimbă şi cum o să treacă şi poate o să vină altă modă în care toţi bărbaţii vor fi macho şi se vor duce la sală şi vor mânca steroizi pe pâine.

Ce-am învăţat? Că Alanis Morissete e "emo". Asta înseamnă că în clasa a 12-a, când făceam karaoke pe "Ironic" şi eu eram emo? Hmmm. A, şi e clar că mă voi duce la festival să "dau cu capul", whatever that means! Şi deci mă încadrez în ceea ce se cheamă "tineretul de azi", deşi gagica care a folosit sintagma e posibil să fie mai tânără decât mine.

Nu mă mir că adepţii curentului emo sunt aşa deprimaţi. Şi eu aş fi dacă aş auzi asemenea discuţii despre mişcarea din care fac parte...

23 iunie, 2008

Dieta - Ziua întâi

Întrebările Irinei în prima zi de dietă:

1. Cine a inventat spanacul fiert? Şi de ce ne arătau când eram mici desenele alea în care Popeye îl înghiţea pe nerăsuflate? Şi dacă lui îi plăcea, mie de ce-mi provoacă greaţă?

2. De ce fix în ziua în care te apuci să ţii un regim toţi colegii tăi îşi comandă pizza şi îngheţată?

3. De ce mi se pare că sunt muuult mai grasă decât ieri?

PS. Am scăpat de ultimul examen din primul an de master... Ce repede a trecut, nu-mi vine să cred! Şi ce bine e să scapi de unele dintre lucrurile care îţi ocupă timp şi-ţi stau pe creier! Nu că n-aş mai avea destule şi aşa...

PS2. I need Zen mood :D

11 iunie, 2008

Nu, n-am dispărut...

Dar am ceea ce în engleză se numeşte "writer's block". Nu am inspiraţie, timp şi chef sa scriu. Nici pe blog, nici pentru revistă, nici măcar pentru mine. Şi colac peste pupăză, nu-mi mai recunoaşte porcul de calculator tastatura românească cea "şmecheră" şi trebuie să mă chinui cu cea standard, să caut semnele de punctuaţie pe toată întinderea de litere din faţa mea. Groaznic!

Zilele astea sunt pe fugă prin oraş după diverse, cum ar fi o pereche de sandale. Şi atâta m-am învârtit încât mi-am luat unele super frumoase, dar care nu ştiu dacă îmi vor fi bune în scopul iniţial :) Ce-i drept, aşa se întâmplă dacă mergi la cumpărături cu nişte gagici care după câteva magazine se satură de tine şi te "împing" la fapte nesăbuite! (Fetelor, glumesc!)

Oricum, vroiam să spun că parcă zilele astea Bucureştiul nu mi se mai pare atât de nesuferit ca acum ceva vreme. O fi faptul că seara e chiar plăcut să stai pe o terasă şi aproape să nu-ţi dai seama că mai ai puţin şi perzi ultimul metrou. O fi faptul că ziua, când sunt căldurile cele mai mari, eu stau în birou cu aer condiţionat şi nu simt căldura asezonată cu praf. O fi compania. O fi speranţa că în curând se termină cu examenele la master şi o să am şi eu timp în weekenduri să umblu lela sau să mă odihnesc. O fi... cine ştie ce-o fi, cert e că e bine aşa.

Şi chiar mă bucur la ideea că Bucureştiul mai are şi o faţă mai simpatică. Chiar şi pentru mine.