Şi alte ştiri

Pentru cei eventual interesaţi de un update on my life - aşa, pe scurt.

Mi-am dat seama (pentru a câta oară) că mă simt mai bine când nu sunt în Bucureşti. Culmea, şi fizic şi psihic.

Nu am făcut nicio listă de dorinţe, rezoluţii sau planuri pentru la anu'. Mai am timp - la fel cum mai am timp să rămân în derivă.

Mi-a apărut un articol într-o revistă tipărită şi vândută la chioşcuri de ziare! Revista e "Vacanţe şi călătorii", iar articolul meu e despre Bâlea. Sunt kinda proud, deşi nu-mi mai place ce-am scris la fel ca la început...

Jucatul de Risk şi-sau canastă până la trei noaptea ar trebui interzis!

Anul ăsta am primit atâtea cadouri frumoase şi care erau exact ce-mi doream încât nu ştiu ce să zic... Mi se pare câteodată că sunt mai multe decât merit.

Masculul e destul de (foarte) răcit. Sper să se facă bine, căci mâine plecăm la revelion, unde are planuri de umblat pe dealuri după lumină bună.

Poate ar fi mai bine să mă culc până nu o dau în melancolie, căci simt că mă cam pândeşte la cotitură.

Noapte bună!

Season's Greetings

Cred că pozele mele pitzipongice au stat destul în fruntea blogului, nu? Trebuie să recunosc că am fost mult prea pe fugă zilele astea ca să am timp de stat pe net. Dubios, ştiu :)

Pe scurt, împreună cu masculul am început "turneul prin ţară" săptămâna trecută: adică am fost acasă la mine, apoi la el, pe la diverse rude şi prieteni. Am stat 3 zile la Sibiu, apoi o zi jumătate la Cluj, ne-am întors la Sibiu şi mâine plecăm la Arieşeni până după anul nou. Foarte frumos, mai puţin partea în care am dormit mult prea puţine ore pe noapte... ceea ce se va întâmpla şi în seara asta, de altfel.

Deja visez doar să ajung la Arieşeni, să pun un afiş cu "nu deranjaţi" pe uşa camerei, şi să stau acolo vreo 2 zile să-mi revin! Până atunci, însă, vă las cu nişte poze de sezon şi vă doresc un an nou în care să aveţi puterea să vă îndepliniţi toate dorinţele! Sărbători fericite!

Aşa arată Sibiul pregătit de sărbătoare:

Iar astea sunt decoraţiuni din bradul unei bune prietene, brad pe care l-am pozat mai ceva ca pe-un superstar :)

Foaie verde, băţ...

N-ai de lucru.. fă-ţi!

Dacă tot m-a lăsat masculul singură în Bucureşti (iar!) şi nu ştiu cum să-mi ocup timpul, mi-am făcut şi eu ca toate piţipoancele poze în baie :)

Prima:

A doua:

Şi a treia:

Cam atâta talent am şi eu luna asta, că alte poze n-am mai făcut de la 1 decembrie! Aştept vacanţa, poate poate mă mai fulgeră şi pe mine inspiraţia, că în ultimul timp parcă nimic nu se leagă...

Poveste (scurtă) cu un mexican care face caca

Mexicanul nostru nu e un mexican adevărat. Dar face caca. Asta se va putea vedea destul de clar în curând. El a apărut pe o foaia albă din faţă mea în timpul unui curs de master, într-un moment în care prezentarea de la tablă nu era prea interesantă.

Bogdan desena diverse pentru a-i trece timpul mai uşor, dar desenele lui erau prea abstracte, aşa că m-am simţit datoare să-l aduc cu picioarele pe pământ. Aşa a apărut prietenul nostru mexican. Ce e remarcabil e cât de repede a devenit el faimos. Sau cel puţin aşa i s-a părut, pentru o scurtă bucată de timp.

Activităţile noastre "educative" se desfăşurau în prima bancă. La catedră, ni se explica despre o firmă care vrea să scoată pe piaţă un produs. Şi zice omul de la catedră: "să zicem că eşti firma X care vrea să producă chestia asta" - şi ia drept "chestia asta" fix foaia mea, cu tot cu mexicanul cu pricina şi o ridică spre clasă.

Evident, nu prea avea nimeni cum să-l observe pe micul mexican, mai ales că era ascuns lângă o vază de flori. Dar momentul a fost interesant, şi era să mă facă să pufnesc în râs! M-am abţinunt, ca să nu-i dau satisfacţie mexicanului care face caca...

Ce ziceţi?

Ps. nu prea are legătură, dar mi-am amintit. Cum era continuarea la cântecelul ală de când eram copii: "Seara când răsare luna / Pe podişul mexican - can - can / Mexicanii stau la pândă / Să vâneze un curcan - can - can".....

Mini-obsesie muzicală

Am auzit primul single al acestei tipe de 21 de ani la radio. Melodia se cheamă "This is the Life" - iar gagica care cântă Amy Macdonald. E din Scoţia şi This is the Life e primul ei album.

Albumul e destul de drăguţ, deşi se vede că unele din piese sunt scrise când Amy era o puştoaică. În speţă "Youth of Today", pe care a compus-o la 15 ani, e plină de clişee de adolescentă care se răzvrăteşte împotriva bunicului ei. La fel şi "Let's Start a Band"... are nişte versuri destul de interesante la început, dar pe final parcă ceva nu se mai leagă. Sunt tare curioasă care melodii sunt compuse primele şi care ultimele, pentru că mi se pare că le-am ghicit pe cele mai "mature" şi aş fi curioasă dacă am ghicit bine.

Revenind, dacă aveţi chef de o puştoaică cu voce mişto şi o chitară, puteţi încerca Amy Macdonald. Se mai zice prin lumea muzicală că vocea îi seamănă cu a solistei de la Cranberries (Dolores O'Riordan). Mie îmi aminteşte - şi ăsta e unul din motivele pentru care îmi place aşa mult - de Melanie Safka. Mai ales, la unele melodii, cum e cea pe care o pun şi aici:

cu versuri cu tot, pentru eventualii curioşi

Oh the leaves are falling from the trees
And the snow is coming don't you know
But I still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the sound is fading in my ears
And I can't believe I’ve lasted all these years
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the light is fading all the time
And this life I’m in, it seemed to pass me by
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home

Now I, I must say goodbye
I keep telling myself now don't you cry
Cos I’m here where I belong
I'll see you soon, it won't be long.
I'll see you soon, it won't be long.
I’ll see you soon, it won't be long.

[Melanie Safka e o cântăreaţă de muzică folk de pe vremea "flower power" care îmi place foarte mult - pentru voce şi versuri. Trebuie să mai ascult şi Melanie]

1 Decembrie m-a lăsat în ceaţă

Dacă tot am rămas în Bucureşti am hotărât să mă duc şi eu la marea defilare de Ziua Naţională, cu toate că toată treaba cu armata mă cam lasă rece. De dimineaţă mi-am luat frumos aparatul foto şi drapelul (furat de pe un stâlp din Cluj.... sssh!) şi am ajuns cu întârziere la colţul străzii unde mă aştepta Sandra. Pe drum spre Arcul de Triumf, drapelul meu a făcut furori printre şoferii maşinilor de gunoi, care mă priveau cu admiraţie.

Am trecut cu chiu cu vai de control (da, a trebuit să fac o poză cu aparatul ca să demonstrez că nu e o armă de foc) şi am purces a le căuta pe celelalte două gagici cu care trebuia să ne întâlnim. Ocazie cu care am descoperit ce nasol e să ai prieteni fără simţul orientării şi ce (şi mai) nasol e să ai două muzee cu destinaţii asemănătoare situate la capete diferite ale aceluiaşi bulevard... Cu alte cuvinte, tipele ne-au trimis la Muzeul Ţăranului Român, pe când ele erau la Muzeul Satului!

După ce le-am tot căutat prin mulţime şi ceaţă am hotărât într-un final să ne oprim undeva şi să ne uităm totuşi la paradă chiar şi fără a fi în grup complet. Oricum, deja treceau pe bulevard o groază de bărbaţi mândrii şi îmbrăcaţi în uniformă care ne distrăgeau atenţia de la scopul iniţial (hihi). Bine, nu i-am prea văzut noi decât pe cei cocoţaţi pe tancuri şi alte asemenea:

La final am avut o vedere destul de bună la cavalerie:

(a se observa fotografii îngenuncheaţi pe margine)

Io nu prea m-am spart în figuri cu pozele, că şi-aşa mai mult vedeam capetele muţimii decât parada în sine... Şi nici nu vroiam să mă bag în noroaie cu cizmuliţele mele frumoase (how girlish, I know). Până la urmă noroiul adus din stratul de iarbă pe asfalt de către spectatori a fost destul încât să mă murdăresc oricum!

Concluzia? Trăiască România!

Dacă vreţi să vedeţi mai multe poze, am aici.

De ce n-avem şi noi Ziua Naţională cândva vara?

Slăbiţi instant

Rugaţi pe cineva să vă facă o poză cu un superangular:

Hei, n-am spus că o să şi arătaţi mai bine! Dar mai slab(ă) da! :)

Să vă spun ce orar am

Să ne înţelegem. Pentru toată lumea, şcoala a început aproximativ în data de 1 octombrie. La mirobolantul masterat la care sunt înscrisă şi eu (din care mai am acest semestru şi dizertaţia), în primele două săptămâni n-am auzit nicio veste de la şcoală. După aceea, a apărut un orar. Ca de obicei, aveam ore în weekenduri, aproximativ până la jumătatea lui decembrie. Toate bune şi frumoase... primul curs în 18 octombrie.

Începem noi să mergem la şcoală. Terminăm cele două weekenduri alocate primului curs. Între timp, însă, dispare orarul. Dăm examen la primul curs, trece şi ăla. Ei bine, din 1 noiembrie până astăzi s-au tot scremut oamenii care se ocupă de master să modifice şi re-modifice orarul nostru!

De ce? Păi, echipa de la nu ştiu ce materie care trebuia să fie studiată în noiembrie, cică "nu e disponibilă" - deci tot cursul respectiv s-a mutat în decembrie. În plus, mai avem o materie de "practică", formată de fapt din prezentări susţinute de manageri de proiect sau ceva de genul de la diverse firme. Foarte frumos, foarte interesant, doar că şi oamenii ăştia de la firme au program încărcat.

Şi aşa ne trezim cu o prezentare în weekendul ce urmează, adică cel cu 1 Decembrie. Toată lumea sare în sus că vor să plece weekendul ăla din Bucureşti (prezenţa fiind obligatorie la prezentări) şi iese un mini-scandal. Ni se spune că nu putem reprograma prezentarea, că ţine de cei de la firma care prezintă.

Între timp, tot apar variante de orar dubioase: ba cu weekenduri de 3 zile, ba cu date care nu sunt de fapt în weekend, ba cu zile lipsă, etc. Noi stăm şi privim ca viţeii la poarta nouă această desfăşurare de gafe peste gafe. La final, apare un orar aşa-zis definitiv. La doar două zile după aceea, firma cu prezentarea din weekendul ăsta se hotărăşte că nu mai poate ţine prezentarea atunci, şi că-i trebe o altă dată.

Deci iar schimbăm orarul! Acum avem un orar care are trei posibile variante pentru prezentarea buclucaşă (mi se suflă în cască că s-a stabilit totuşi data corectă, într-o zi de vineri seara!).

Dar, mai mult de atât avem un orar în care toată luna noiembrie este pustie (te aştepţi să auzi şi şuierat de vânt când te uiţi în orar la noiembrie), iar în luna decembrie avem TOATE weekendurile ocupate. Ba mai mult, în loc să avem ore până la ora 13:30 sau (în cel mai rău caz) 15:00 avem ore de la 9 la 16:30! Pentru că au comasat două cursuri în câte 3 şedinţe în loc de 4.

Şi, ca să fie tacâmul complet, evident că totul durează până inclusiv în weekendul dinainte de Crăciun! Când orice om întreg la minte fie pleacă acasă dacă nu e din Bucureşti şi are concediu, fie face cumpărături de Crăciun! Dar în orice caz... nu merge la şcoală!!!

Deci dacă te caci pe tine o lună întreagă ca să faci un orar, exact ăla va fi rezultatul: un căcat! Pe bune, parcă nici dacă vroiau să-l facă cât mai aiurea posibil nu le ieşea aşa...

Prima dimineaţă

Prima dimineaţă începe de fapt cu prima noapte. Şi, dacă stau bine să mă gândesc, cu ziua dinaine.

Ne-am mutat. Tot cu chirie, la etajul 7 într-un bloc din Tineretului. Duminică am făcut bagaje de la ora 8 jumate dimineaţa până la 6 seara! Eu făceam bagaje, băgam în saci, cutii şi ce puteam, iar Radu şi un prieten (pe care tare ce l-am chinuit, sărăcuţul!) cărau spre noua casă. Colac peste pupăză, am rămas şi fără lumină în cameră, pentru că Radu a ţinut morţiş să ne recuperăm becurile ecologice de la ex-reşedinţa şi a stricat oareşce pe-acolo. Deci să vedeţi cum se chinuia drăguţa de Irina după ora 4 să lumineze cu veioza diferite colţuri ale camerei, ca să poată să-şi termine de băgat viaţa în cutii!

În fine. S-a gătat şi asta, şi ne-am văzut în noul apartament. Unde avem o cameră locuibilă, şi în rest plin de cutii, plase de rafie, rucsaci, geamantane, şi câte şi mai câte! Partea bună e că ştim unde ne sunt chiloţii :) Buuun, şi ce să facă masculul primul lucru după ce ne-am "instalat"? Montează calculatorul! Şi cu el, TV Tunerul, să vadă dacă totul merge ok (pentru că la fosta locuinţă nu mergea, din varii motive). Şi merge. Şi e fericită toată lumea.

Mai puţin eu care eram ruptă de somn. Atât de obosită încât, evident, n-am putut adormi. Şi-am ajuns să mă uit la un film pe TVR Cultural până la 1 noaptea! Ştiam eu că e mai bine că nu ne mergea cablul! Şi uite aşa, după o noapte în care am dormit puţin şi prost (ca deh, patul nou) m-am trezit şi devreme, cu răsăritul pe acoperişurile blocurilor. Am plecat zgribulită spre metrou şi am reuşit să mă pierd puţin prin cartier. În intersecţie era un autobuz de-ala vechi şi totul mirosea a gaz de eşapament. În metrou mirosea a hârtie de ziar proastă. Şi era înghesuială. Şi cu asta gata. Prima dimineaţă.

Da, ştiu că am vorbit mai mult despre ce-a fost înainte decât despre dimineaţa în sine, dar aşa-s io, una vreau şi alta iese! Şi ca să mă credeţi referitor la haosul din apartament, am şi una bucată dovadă:

Aaaaa, şi era să uit! Sunt foarte mulţumită, căci pentru prima dată de când stau în Bucureşti, am o cutie poştală adevărată! Vrea cineva să-mi trimită o scrisoare?

Revelaţia cu liftul

[Acest post este recreat din memorie pentru că fişierul original s-a pierdut din cauza unui memory stick prost, folosit în condiţii de oboseală extremă. Faptul că tebuie să rescriu ceva şi că n-o să iasă la fel ca şi prima variantă mă enervează la culme. Nu băgaţi în seamă acest paragraf, doar mă descarc!]

Luni dimineaţă mi-am dat seama totuşi ce diferenţă simplă şi importantă este între un lift "ordinar" şi unul ceva mai inteligent. Un lift inteligent, între etajul de start şi cel de destinaţie, poate opri să mai ridice pasageri. Un lift ordinar, odată ce îl ocupi, al tău e până te dai jos, iar restul lumii trebuie să aştepte.

În cele trei minute pe care le-am petrecut în faţa liftului m-am gândit la condiţia mea de inginer şi la cât de importanţi suntem noi în societate, chiar dacă societatea n-o recunoaşte :) Mi-au venit în minte anii de facultate, cu proiectele de semaforizare a intersecţiei de la Apaca şi de construit lifturi. Ah, dacă aş fi proiectat eu liftul ăsta, n-ar fi trebuit să fac concurs cu vecinul de la 5 cine apasă mai repede pe buton după eliberarea liftului! Concurs pe care evident l-am pierdut, pentru că mă gândesc la porcarii!

Mda, deci să fie clar: inginerii este foarte importanţi pentru societate, chiar dacă nu ştie să se exprime! Şi nu mă mai lăsaţi, dragi vecini, să aştept atâta după lift, că uite ce aberaţii scot din mine!

Mare expoziţie mare!

Sau am putea să-i spunem "bec-xpoziţie", dacă mi-e îngăduit un joc de cuvinte a la masculul din dotare :)

Despre ce e vorba? Ei bine, echipa Becu' din Pivniţă a pus la cale o expoziţie de promovare a revistei. În holul Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca, am expus cele mai bune poze din revistă, coperţile celor 12 numere şi ale suplimentelor şi fragmente din articole.

Deci, clujeni, mergeţi şi vedeţi expoziţia, da? Mai aveţi timp până la începutul lunii decembrie. Am şi un mic preview, cu poze de la locul faptei:

*

*

Deeeci, cum vi se pare? Sunt curioasă ce părere şi-au făcut vizitatorii... ar fi trebuit să merg şi eu să o văđ, dar planurile ni s-au cam schimbat. Oricum, pe viitor sperăm să ducem expoziţia şi în alte oraşe. E şi Bucureştiul pe listă, doar că nu m-am gândit încă la un loc potrivit. Any ideas?

Cam atât de la Becu' deocamdată... pregătim însă noul număr aşa că fiţi pe fază :)

Ne mutăm. Să înceapă coşmarurile.

De vinerea asta este oficial: mă mut, dimpreună cu masculul din dotare. Din păcate nu părăsim Bucureştiul, dar schimbăm cartierul Cotroceni pe Tineretului. Ei bine, deşi de multă vreme îl băteam la cap pe sus-numitul mascul să ne mutăm (din varii motive, principalele fiind frigul şi întunericul de aici), acum când sunt pusă în faţă faptului împlinit se pare că sufăr de o oarecare anxietate...

Coşmarul numărul 1 - înainte să văd apartamentul

Se făcea că ne duceam să vedem apartamentul. Şi intrăm în scară şi urcăm - şi la un moment dat ni se spune că accesul la apartamentul nostru se face prin cel de la etajul 6. Şi se făcea că la etajul 6 era spre etajul 7 o scară de lemn şi o gaură în tavan. Şi când am urcat, sus era întuneric şi mult mult praf. Arăta ca un fel de pod, dar nu era pod. Erau multe dulapuri şi rafturi pe care praful era de câte două degete. Şi mi s-a părut că văd şi nişte vietăţi mişcătoare. Şi patul era vechi şi vai de el, şi totul era dărăpănat.

După care m-am trezit.

Călătoria la apartament: 2 camere, un hol tapetat cu dulapuri (dar nu erau prăfuite, spre uşurarea mea), în sufragerie mobilă veche din colecţia "bunica", în dormitor un pat vechi (dar nu chiar vai de el, ba chiar comod) şi dulapuri noi (de la Ikea)

Coşmarul numărul 2 - după ce-am văzut apartamentul

Se făcea că ne mutam, şi eram la ultimele retuşuri: sters praful, aranjat haine în dulap, aranjat calculatoare, etc. Ei bine, de undeva a apărut încă cineva în apartament, un tip care am înţeles noi după ceva efort de gândire că va locui cu noi. Ok... şi-am zis că na, ar fi ok cu încă cineva... Dar dup-aia au mai apărut înca 2 tipe şi un tip, şi în scurt timp fiecare loc era ocupat de o persoană, şi ne vedeam nevoiţi să ne strângem de unde ne întinseserăm lucrurile şi să ne descurcăm cu un spaţiu stil cămin - patul plus cât ocupă calculatorul pe o masă. Eram foarte supărată.

După care m-am trezit.

Deci, ce spun aceste visuri despre mine? În afară de faptul că sunt stresată, că asta ştiu deja. Că deh, dacă n-aş fi stresată n-aş mai fi eu, bag seamă. Şi dacă tot suntem la capitolul blocuri: voi la ce etaj staţi? Şi dacă e unul peste 5, nu vă e frică? (de lift, de cutremure, de alte de-astea...?) Sper să-mi treacă în curând şi coşmarurile şi stresurile şi să-mi reamintesc că totuşi, chiar eu am făcut presiuni pentru mutare!

Noiembrie

Aseară pe drum spre casă am simţit pentru prima dată vântul de toamna târzie, în timp ce traversam Cişmigiul. Era noapte şi puţină ceaţă, totul în jur părea neclar, difuz, stâlpii de iluminat păreau felinare. Sub unul din ele, un grup de trei tineri se uitau dezorientaţi în ce direcţie s-o pornească. Aşa cum îi vedeam, întuneric înainte, întuneric după, şi doar ei în lumina gălbuie pe aleea înfrunzită mi s-au părut, pentru o clipă, în afara timpului. Trei oameni sub un felinar, acum şi acum 100 de ani în acelaşi timp.

Până când am ieşit din parc am rămas cu aceeaşi senzaţie. Nu m-ar fi mirat ca de după vreun colţ să apară o siluetă călare, cu mantie groasă, de toamnă. La un moment dat chiar şi apartenenţa mea timpului prezent mi se părea incertă...

Azi dimineaţă am ieşit pe poartă, salutată fiind de acelaşi vânt. Nici măcar pisicile de la casa alăturată nu mai erau aliniate pe gard să se uite la trecători (the neighbourhood watch le spun eu ăstora 6 pisici care stau pe gard şi se uită fix la tine când treci prin dreptul lor - dacă eşti destul de interesant, that is). Acum mi-au îngheţat degetele pe tastatură şi mi-am luat mănuşile fără degete. Din când în când mă mai apucă frigul.

E noiembrie. Şi-aş bea un ceai.

Poze de la Măgura

În număr de trei, preferatele mele din ce am fotografiat pe-acolo. În ordine cronologică, iată:

Răsărit de soare panoramic

O căsuţă pe diagonală

Şiiiii.... două văcuţe care stau la bărfă (da, aia din faţă era să-mi lingă obiectivul, în caz că vă întrebaţi)

Acestea fiind zise, vă urez o zi bună, nu înainte de a întreba (clasicul): "So, cum vi se par"?

Workshop foto

În vară, căutând cazare în Deltă, masculul din dotare a dat întâmplător peste un site în care se vorbea despre ture foto şi workshop-uri foto. Direct de pe site, citez: "Va invitam sa ne insotiti in workshop-urile sau expeditiile noastre foto si sa descoperiti alaturi de Mihai Moiceanu locuri frumoase, oameni interesanti si sa faceti fotografii bune. Indiferent de zona aleasa, fie ea in Romania sau una mai exotica, va oferim experiente inedite si o atmosfera prielnica fotografiei"

Şi ce ne-am zis noi, hai să vedem cu ce se mănâncă şi asta. Aşa că ne-am înscris şi ne-am dus. Weekendul care tocmai a trecut. La workshop-ul intitulat "toamnă târzie". La Măgura. Lângă Zărneşti. La poalele munţilor Piatra Craiului.

A fost o experienţă cel puţin interesantă. Iniţial eu eram destul de stresată... că oare cum o să fie lumea, că oare o să pot face şi eu poze măcar decente, o să fie fotografi de-aia cu nasul pe sus, o să schimb măcar două vorbe cu cineva în afară de Radu? De-astea. Stilul meu caracteristic de a mă stresa din şi pentru orice. Ei bine, pot spune că am cunoscut nişte oameni foarte ok, entuziaşti şi fericiţi că pot să facă poze şi să discute despre ele.

Satul Măgura şi toată zona din jur sunt absolut superbe, şi cred că într-o lună de stat acolo n-ai epuiza subiectele de fotografiat. Am locuit la o pensiune îngrijită şi gândită cu cap - evident, e a unor nemţi care primesc mai mult vizita turiştilor străini decât a românilor - genul de pensiune pe care mi-aş dori să o deţin la un moment dat...

Ca parte teoretică, la workshop ni s-a povestit despre compoziţia unei imagini: format cadru, linii de simetrie, linii de forţă, puncte de forţă, redarea spaţialităţii, planuri (apropiat, mediu, îndepărtat), etc, dar şi despre cum se face prelucrare de baza pentru fotografii. Super interesant, mai ales pentru mine, care nu-s tocma as al fotografiei, după cum se ştie.

Cea mai mişto fază a fost trezitul de sâmbătă dimineaţă la ora 4 jumate. Am plecat la răsărit la ora 5 jumate, am urcat ditamai dealul pe întuneric, doar cu frontale şi lanterne şi ne-am aranjat o pădure de trepiede în vârful acestuia pregătiţi pentru sedinţa foto. A fost foarte fun, o armată de 17 fotografi aliniaţi în şir indian prin noapte, pe dealuri :)

Aşa, şi mi-a mai plăcut faptul că în cadrul workshop-ului aveai parte de o evaluare a aproximativ 20 de poze: 10 aduse de acasă, 10 făcute la workshop. Asta a fost utilă şi pentru cel evaluat, şi pentru cei care asistau ca să mai prindă câte ceva.

Ce nu mi-a placut? Timpul prea scurt şi faptul că n-a prea fost lumină (bine, pe asta n-o controlez eu, da' totuşi!). A! Şi faptul că fiind atât de mulţi şi atât de în acelaşi loc ne-a făcut să tragem uneori acelaşi cadre.

Una peste alta, mi-a păut bine că am participat la workshop şi nu m-aş da în lături de la încă o ispravă de-asta.

Revin şi cu câteva poze, ce am pe-aici la îndemână (şi care îmi plac, evident) - căci masculul a luat laptopul şi-a fugit în lume (în speţă la Cluj).

Ps. este că încep să vorbesc din ce în ce mai "fotografic"?

10 years later...

Ca să vedeţi ce gusturi dubioase am avut (şi posibil mai am) în materie de muzică, vă rog ascultaţi melodia de mai jos.

Este una din melodiile care mi-a marcat copilăria. Ai mei o aveau pe o casetă video înregistrată de pe MTv de oamenii care aveau satelit. Aveam câteva casete de-astea şi le mai puneam din când în când (inclusiv la petreceri, dacă-mi aduc bine aminte). Ei, asta era una din melodiile care mă prinsese la vremea aia, cu tot cu videoclipul ei dubios, care mă ţinea în faţa televizorului. Cred că n-am mai auzit-o de cel puţin 10 ani! Ba chiar, bănuiala mea e că a trecut mai mult...

Ieri la radio Guerrilla (mulţumesc pe această cale mamei mele dragi şi personale că mi-a schimbat părerea despre acest radio pe care am refuzat să-l ascult până nu demult, iar acum îmi place şi face parte din rutina zilnică)... ce ziceam? ieri la radio Guerrilla, se vorbea despre concertul Nouvelle Vague, care va avea loc cândva curând în Bucureşti. Şi zic băieţii de concert şi dau şi ei o melodie. Asta care urmează:

Şi cum o ascultam aşa, parcă îmi suna cunoscută :) Ei bine, am reuşit să-mi amintesc, de acum 10 ani şi mai bine, melodia asta funny din anii '80 pe care dansam prin casă. Şi după care e făcută cea de-a doua :)

Era bun aici un fel de joc: descoperiţi diferenţele între cele două melodii. Şi interpretarea, şi videoclipurile sunt destul de diferite ca să fie interesant. So, cum vi se par? Care vă place cel mai mult?

(ca o completare, am descoperit că prima melodie a apărut în anul naşterii mele... hihi... altă coincidenţă?)

Nu mă pot hotărî...

Mă enervezi tu, sau mă enervează "eu" de pe vremea aia?

Ţine minte

Un articol interesant despre funcţionalitatea interfeţei cu utilizatorul şi meniurile "plăcintă". Da, în engleză sună mai bine - pie menus (ca şi pie charts). Par frumoase şi destul de uşor de folosit - deşi, evident, nu se potrivesc pentru orice situaţie.

Şi nu-mi amintesc unde (dacă) am văzut vreodată aşa ceva. Autorul articolului spune că în Sims, joc la care eu am renunţat după 2 zile, pentru că mă deprima teribil. Aş vrea să văđ o implementare practică, eventual cu situaţii deosebite (gen multe opţiuni sau număr variabil de opţiuni).

Până una-alta, luaţi de citiţi de mai sus. Cum vi se pare?

Apus de toamnă

Înainte de weekend (care la mine începe mâine cu un drum de 8 ore până la Cluj care îmi va ocupa TOATĂ ziua!)

Piruete

De ce în majoritatea dansurilor fetele au de făcut doar piruete pe piciorul stâng? Sau mai bine zis... de ce dacă în majoritatea dansurilor fetele au de făcut doar piruete pe piciorul stâng, fix la genunchiul stâng a trebuit eu să mă operez?

Joi dimineaţă, Bucureşti

Într-un magazinaş, o doamnă cumpără ceva şi apoi scoate 5 hârtii de 10 RON şi o roagă pe vânzătoare să le schimbe într-una de 50. Cât timp vânzătoarea căuta după bani, doamna simte nevoia să se explice: "Ştiţi, mă duc la doctor şi nu vreau să-i dau aşa..."

*

Pe pod Izvor, doi tipi (cam studenţi, aşa) discutau în spatele meu:
"Frate, eu cand am zis Grădina Botanică mă gândeam aşa, la o clădire în care vezi plante. Când colo, e un parc, frate, am dat bani ca să intru într-un parc!"

(adevărul e că Grădina Botanică din Bucureşti e cam un parc, şi încă unul nu foarte bine îngrijit... dar tot m-a amuzat replica)

Nenea şi câinele

Pe nenea ăsta l-am fotografiat în Parcul Eroilor la sfârşitul primăverii. Am pus poza pe blog acum pentru că zilele trecute am schimbat două vorbe la chioşcul de ziare de lângă parc.

Eu eram (ca de obicei) în întârziere, dar ţineam morţiş să-mi cumpăr o revistă (de-aia de femei) înainte să merg la muncă. Şi cum iau eu în trombă curba spre chioşcul de ziare, aproape că am călcat pe câinele domnului din imagine. Între noi fie vorba, cuţulache e o mini-namilă, care bloca sănătos accesul spre chioşc. Ulterior am aflat că e o "ea".

În fine, reuşesc eu să pun frână, şi mă zgâiam prin spatele domnului (care domn îşi luase ziarele şi stătea de poveşti cu vânzătorul) după revista care mă interesa. O descopăr şi aştept să-şi termine nenea poveştile, timp în care îmi fac de lucru vorbind cu câinele... La faza asta îşi dă şi nenea seama că vreau şi eu ceva, şi urmează un scurt dialog: (reproducere din memorie)

El: vă place? (despre câine, evident)
Eu: da, e drăguţ
El: păi să luaţi şi dumneavoastră unul!
Eu: aş lua, dar din păcate n-am unde să-l ţin
El: păi îl ţineţi cu dumneavoastră tot timpul... hai, fetiţo! (cu câinele, evident)

Şi pleacă.

Da, ştiu, neinteresant. Nici măcar n-am înţeles prea bine ce vroia să zică. Dar mi s-a părut curios faptul că azi, uitându-mă prin nişte poze, l-am descoperit pe nenea şi pe câinele său. Aşa că am zis să-l ţin minte :)

Nici nu e prima dată când se întâmplă asta... mai întâi a paţit-o Radu, care a descoperit, între nişte fotografii cu oameni pe stradă, pe un tip cu care am fost colegi la cursul de dansuri (cursul având loc la câteva luni după ce Radu făcuse poza).

Astea or fi coincidenţe, sau poate ar trebui să ne abţinem de la a mai fotografia necunoscuţi?

Dilemele serii

1. Cum se scapă de irascibilitate uşor şi sigur?

2. Din domeniul managementul proiectelor, ce subiecte ar fi o temă mişto pentru o lucrarea de dizertaţie?

3. Unde oare - în gaura neagră care e dulapul nostru - au nimerit ciorapii pe care vreau să-i port mâine?

Facelift

Becu' a avut parte de un mini face-lift. Am modificat puţin meniurile şi secţiunea de arhivă şi am introdus o pagină de sprijin. Avem şi bannere, pentru eventualii cititori care vor să ne ajute să ţinem becu' aprins.

Nu ştiu ce ne-om face după ce interzice UE becurile cu incandescenţă... atunci chiar că ne va trebui un facelift! Până atunci, vă aşteptăm cu drag pe site, să ne citiţi revista, să vă abonaţi, şi de ce nu - să colaboraţi!

Veşti bune în educaţia inginerilor?

De curând am încercat poate pentru prima dată regretul că nu mi-am petrecut măcar un an de studenţie în altă ţară, când Coco mi-a povestit despre un anumit departament de matematica dintr-un anumit orăşel din Olanda unde studenţii îşi petrec nopţile la şcoală adânciţi în cercetare, şi dacă le lipseşte inspiraţia pot să facă o pauză cântând la pianul departamentului! Imaginea boemă pe care minte mea a fabricat-o de la această poveste s-a completat cu poveşti despre diverse campusuri, diverse cursuri facultative şi diverse experienţe ale altor prieteni studenţi prin străinătăţuri.

Eu n-am prea avut parte de asemenea momente în timpul facultăţii. Singura dată când am încercat să învăţ în iarba înaltă şi neîngrijită din campusul Politehnicii Bucureşti, a venit un gardian public să ne hâşâie de-acolo... Am mai fost la ceva şcoli de vară şi cursuri extra (plătite, însă) şi cam atât. Singură pregatirea lucrării de diplomă a fost aproape de ceea ce aş numi cercetare - şi o experienţă cu adevărat faină. În rest - s-o spunem pe şleau - destul de multe chestii naşpa...

Ei bine, trebuie să spun că mă bucur să văd că lucrurile încep să se schimbe. Am aflat în două zile consecutive despre două iniţiative cel puţin interesante. Una este cursul de bridge organizat de Mihaela Balint şi Vlad Posea. Cursul de bridge are rolul de a îmbunătăţi gândirea, a capacităţilor de comunicare, negociere şi concentrare individuală. Sincer, mi-e tare ciudă că nu mai sunt studentă să am posibilitatea şi timpul să mă duc la acest curs!

A doua iniţiativă despre care vreau să vorbesc este un curs denumit Poli 2.0, organizat de Adobe, Yahoo şi Uber VU. Acesta din urmă se vrea o prezentare generală a dezvoltării de aplicaţii comerciale "adevărate". Din nou mi se pare o chestie utilă, pentru că odată ieşit din şcoală, înveţi repede că aplicaţiile micuţe, construite de la zero în 1000 linii de cod, pentru şcoală, diferă destul de mult de ceea ce se dezvoltă în industrie.

Ambele cursuri sunt facultative. Fără credite, fără note, doar de dragul de a învăţa ceva nou. Se pare că primul curs de bridge a fost un succes (citiţi şi descrierea cursului de pe blogul lui Vlad, e interesantă). Poli 2.0 începe pe 16 octombrie, dar sunt sigură că se vor găsi destui oameni interesaţi. Mai degrabă sunt curioasă ce se va întâmpla cu aceste cursuri pe la jumătatea semestrului, când încep parţialele şi temele se acumulează - vor mai fi frecventate?

Sunt curioasă ce se va întâmpla, la fel cum sunt curioasă de toate lucrurile care se schimbă în Politehnică şi în educaţie în general. Sunt curioasă şi cum sunt studenţii de acuma faţă de generaţia mea. Spun asta pentru că mi s-a părut că noi am fost o generaţie destul de dubioasă şi frustrată. Chiar am povestit cu un prieten la o cafea despre aceste două cursuri şi întrebarea lui m-a pus pe gânduri: "chiar crezi că dacă aveam un curs de bridge, pe lângă tot căcatul din facultate, ai fi fost mai fericită?"

Nu ştiu ce să zic despre "fericirea" mea - ca student şi acuma - dar mi-a trecut prin minte să mai scriu despre Poli, despre ce a fost bine şi ce a fost rău în cei 5 ani pe care i-am petrecut acolo. Care va să zică, îmi scriu deja memoriile :)

Şi oricum ar fi, sunt convinsă că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună - chiar dacă lucrul ăsta se face încet-încet... Şi aştept cu nerăbdare parţialele, să văd ce se mai întâmplă!

La muncă

Şi ca să-mi revină sentimentele mai bune, şi aşa pentru un avânt de energie şi optimism înainte de weekend, vă ofer o poză cu o albinuţă la muncă.

Şi altă inepţie

Tot Hotnews mi-a amintit câţi programatori proşti sunt lăsaţi să umble în libertate în lumea asta! Cum aşa?

Păi uite aşa, că s-a trezit "Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane" (am obosit numai scriind asta!) să-şi informatizeze sistemul de trimitere a cererilor de finanţare. Au făcut nişte formulare frumoase online: scăpam de teancurile de dosare, simplificăm procesul de finanţare, toată lumea e fericită! Ei bine, nu ştiu pe cine au angajat să le facă aplicaţia, dar pot să vă spun că sigur n-au călcat prin Politehnică. Nici măcar un student din anul întâi n-ar face aşa o porcărie!

Secţiunile formularelor, dragele de ele, au limită de caractere (3000 de caractere). Dacă o depăşeşti nu poţi trimite formularul. Până aici, să zicem că nu e nimic în neregulă. Ei, ce credeţi că numără cei care au făcut aplicaţia atunci când numără "caracterele" dintr-un text? Octeţii necesari pentru stocarea lor!

Pentru ne-tehnici, să încercăm o explicaţie: un şir de caractere pe care eu îl scriu de la tastatură necesită o anumită cantitate de memorie pentru a fi stocat. În vremuri imemoriale nu se puteau reprezenta caractere speciale - cum sunt diacriticele româneşti sau caracterele chinezeşti - şi fiecare caracter ocupa un octet de memorie. Toate caracterele "extra" apărute pe parcurs ocupă mai muţi octeţi de memorie. Acuma io stau şi mă întreb: ce om cu scaun la cap şi care se gândeşte că programul lui va fi folosit de un public larg numără octeţii dintr-un şir de caractere?

Şi asta ca asta, dar să scrii tu pe site că limitezi textul la 3000 de caractere, şi apoi să scoţi un document explicativ de 2 pagini în care să spui că de fapt numeri octeţii? Document din care utilizatorul înţelege că o literă de-a lui poate face uneori cât 4 caractere de-alea numărate pe site! Wow! Şi unde stai tu să-i spui omului de rând ce-s alea caractere "invizibile" (spaţii, paragrafe noi, etc) şi cum şi alea se numără. Şi mai simţi nevoia să precizezi că ştergerile necesită 2 octeţi de informaţie? Cine bau-bau numără ştergerile? Şi de ce aş vrea eu ca utilizator cu scaunul la cap să mi se numere ştergerile? Sau hai s-o luam de la început: dacă eu văd că am scris 10 litere şi trei spaţii, de ce nu ştie cineva să mi le numere ca 13 caractere? Până şi pluginul de Firefox de pe care trimit eu Twitter updates ştie să numere litera "ă" ca un caracter şi nu urlă la mine că îi ocup prea mulţi octeţi! Şi ăsta e dezvoltat de oameni care nu sunt plătiţi să-l facă!

Şi încă n-am spus nimic de greşeala fundamentală care apare în tot documentul explicativ: în loc de octet e folosit cuvântul "bit". Dragi autori ai documentului explicativ - un bit poate lua două valori: 0 şi 1. Aş vrea să vă văd cum codificaţi voi cu doar două valori toate literele din alfabet, başca alte semne suplimentare! Un octet are 8 biţi şi da, cu un octet se pot codifica mult mai multe semne.

Să zicem că documentul nu l-a scris un programator şi nici măcar un inginer. Dar aplicaţia? Ce copchil de clasa a 8-a a fost angajat să facă implementarea aia?

De ce să mai citesc ştirile?

Ca să văd încă o dată ce înseamnă să vorbeşti cu pereţii? Să simt frustrarea tipică acestui tip de comunicare uni-direcţională? Să învăţ cum dintr-o funcţie de putere poţi să-ţi baţi joc de alţii în 5 paşi? Ia uite, ce simplu e:

Pasul 1. Se dau nişte oameni care iniţiază o lege. Legea vânătorii pe numele ei, care dă dreptul la vânătoare în rezervaţiile naturale de pe teritoriul României. Mai mult, dă dreptul la vânarea speciilor pe cale de dispariţie. (Sunt chiar curioasă, câţi vânători sunt în ţara asta?)

Pasul 2. Societatea civilă află de iniţiativa legislativă şi organizează proteste. Se semnează petiţii, se fac marşuri, se exprimă opinii prin mijloace mass-media.

Pasul 3. Legea ajunge spre promulgare la Preşedintele ţării. Acesta o intoarce Parlamentului, împreună cu o listă de obiecţii.

Pasul 4. Parlamentul schimbă numarul de inregistrare al iniţiativei, nimeni nu se atinge de text.

Pasul 5. Deputaţii votează legea cu 205 voturi pentru şi 5 abţineri. Niciun vot împotrivă. Sec!

Am aflat de pe Hotnews.

Frumos, elegant. Societatea civilă ducă-se pe pustii, nu ne pasă de dânsa. UE? (una dintre obiecţiile Preşedintelui era legată de nerespectarea normelor europene şi a aquis-ului comunitar) Neeext? A, nu mai e nimeni? Ok, lăsaţi-ne să ne vedem de treabă.

Ce rost mai are să mai zici ceva la faza asta? Serios, când urli la un zid şi aştepţi răspuns, cine crezi că o să ajungă primul la capătul răbdării? Îţi dau un indiciu, nu va fi zidul...

Bec in black!

După câteva luni de vacanţă, Becu' din Pivniţă is back with a vengeance! Vă aşteptăm la noi pe site dacă vreţi să vedeţi ce mai avem de spus. Dacă nu ştiţi de unde să începeţi cu cititul, vă recomand cu căldură editorialul, ca să vedeţi cine şi ce ne ţine în viaţă.

În altă ordine de idei, suntem în continuă căutare de colaboratori. Aşa că dacă ne citeşti, ai ceva de spus şi crezi că poţi să-ţi exprimi "durerea" într-un articol scrie-l şi trimite-l la becu.din.pivnita[coadă de maimuţă]gmail[punct]com.

Happy reading!

Cujetare

Bine zicea Coco acum ceva vreme... cum te poţi aştepta ca o fetiţă care creşte uitându-se la filme Disney cu happy end şi cavaleri pe cai albi să fie pregătită pentru relaţiile din lumea reală?

Tot de la mare

Nişte neni pe nişte cai :)

Should we talk about the weather? (R.E.M.)

"It is commonly observed, that when two Englishmen meet, their first talk is of the weather", spunea în secolul 18 scriitorul Samuel Johnson. Şi lumea întreagă ştie, acum, despre "obsesia" englezilor legată de vreme, schimbarea vremii şi tot ce ţine de condiţiile meteo. E o particularitate a poporului englez care a fost ridicată la rang de simbol - dacă nu ai prea multe în comun cu cineva sau nu ştii cum să spargi gheaţa, e simplu: "nice weather, isn't it?"

Sâmbăta trecută, în timpul unei seri într-un grup cu persoane relativ necunoscute, mi-am dat seama de o chestie: românii vorbesc foarte des despre mâncare! Dialog de exemplu: "Pe unde aţi venit încoace?" "Prin Sibiu" "Aaaaa, acolo e un restaurant unde au cea mai bună ciorbă de burtă din ţară!". Am mai întâlnit chestia asta la muncă: diverşi colegi îşi schimbă impresii şi păreri despre unde se poate mânca, ce se poate mânca şi cum. La fel, dacă vezi pe cineva mâncând, te interesezi instant de unde şi-a comandat mâncarea şi cum e sau dacă ai deja aceste informaţii îţi exprimi propria opinie. Când povesteşti despre un eveniment începi cu "mâncarea a fost bună / naşpa". Când te întorci din concediu, unul dintre primele lucruri menţionate e calitatea mâncării. Etc.

Deci, o fi mâncarea un element care are acelaşi rol cu vremea britanicilor? Folosim subiectul mâncare în conversaţii când nu ştim ce să spunem? Despre ce altceva mai vorbim în asemenea situaţii?

Ps. am aflat de pe net că în discuţiile despre vreme e total nepoliticos să-ţi contrazici interlocutorul. Adică, la întrebarea cu "nice weather, isn't it?" se răspunde întotdeauna cu "yes, it is". Chiar dacă afară ploua de rupe şi tu eşti stropit cu noroi până în creştetul capului sau ud până la piele. Interesant, nu?

De-stresare

Ce faci când se anunţă încă o săptămână (a câta?) oribilă şi nu ştii cum s-o mai dregi să iasă mai bine? Te prosteşti! Uite aşa am ajuns eu azi, în timp ce rulam diverse teste, să produc "opera de artă" de mai jos:

Cum zice şi numele site-ului.... super lame!

Mare

Se pare că vara asta am avut parte de o supradoză de mers la mare. Daca anii trecuţi aproape că n-am pus piciorul pe plajă, ei bine anul ăsta am fost de 3 ori: în Vamă, la Sf. Gheorghe şi în Bulgaria. De departe cel mai mişto a fost la Sf. Gheorhe. Dacă vă plac locurile sălbatice unde puteţi să vă întâlniţi cu cireada de vaci pe plajă şi petrece după-amieze întregi fotografiind libelule atunci Sf. Gheorghe e de voi! O să mă străduiesc să povestesc mai pe larg ce se mai poate întâmpla pe acolo, dar asta când voi avea mai mult timp.

Oricum, nu de acolo e poza de mai jos, ci de la prietenii noştri bulgari. Nu-l cunosc pe băiatul din fotografie, dar mi s-a părut foarte amuzant "jocul" prin care-şi ocupa timpul. Stătea la pândă să vină valurile şi când veneau îşi arunca picioarele în sus. Evident, se distra de mama focului! Atât de bine încât mai-mai că-mi venea şi mie să încerc! Şi aş fi făcut-o, daca eram la mare cu mai puţină lume, şi nu cu colegii de la birou (team building, deh).

Între timp la Bucureşti a venit toamna, şi încă una de-aia rece şi urâtă, nu cea lungă pe care o aştept şi doresc. La serviciu am de lucru până peste cap şi sunt tot pe fugă. Daaaaar... m-am apucat din nou de dansuri şi genunchiul meu a rezistat cu stoicism la o săptămână de chin. Am tras şi o concluzie: ca şi dificultate şi solicitare până şi valsul lent bate la fund trei ore de discotecă!

Acestea fiind zise, mă întorc la munca mea, care în prezent constă în a mă uita precum viţelul la poarta nouă la nişte teste în timp ce rulează şi a spera că se va întâmpla ceva ce aştept să se întâmple. Până acum am rămas cu speranţa!

Cu ce mă mândresc în seara asta

Cu Ordinul Cavalerilor de Transilvania din Hermannstadt - Sibiu (da, ştiu, e un nume al naibii de lung, dar ăştia suntem!) - site aici. Când eram tânără studentă fără obligaţii am îmbrăcat si eu rochii medievale şi m-am plimbat pe străzi în parade sau am dansat în spectacole despre domniţe şi cavaleri din alte vremuri. Şi nu o dată mă apucă dorul de vremurile alea - m-am mai lamentat chiar şi pe acest blog aici.

Anul ăsta m-am întâlnit cu cavalerii la Sighişoara, însă i-am ratat la Suceava, unde au avut şi un spectacol pirotehnic. Mi-am făcut însă sânge rău cu trailerele pe care le-au pus pe net. Daca sunteţi curioşi, iată o versiune care cuprinde şi momente de la repetiţii:

Şi încă una, axată pe spectacolul în sine:

Şi da, e şi fratele meu implicat în acest spectacol. Fapt care este un alt lucru cu care mă mândresc, chiar mai mult! Am zis!

Ne plac toate piesele de la radio...

Mai ales cele de teatru.

Acesta este textul uneia dintre noile reclame la posturile de radio ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Reclamele sunt colorate, inspirate şi plăcute la vedere. Iar Societatea Română de Radiodifuziune are şi un site destul de ok. Şi dacă sunteţi curioşi puteţi asculta pe internet posturile Actualităţi, Cultural, Muzical, Antena Satelor şi România Internaţional :)

Adevărul e că mi-e dor de un Radio România Actualităţi, să-mi amintească de ora exactă din dimineţile când mă duceam la şcoală şi reuşeam să aud o grămadă de ştiri şi o singură melodie (dacă aveam noroc) în timp ce deja mă spălam pe dinţi. A, şi-aş mai asculta puţin cotele Dunării, că întotdeauna mă amuza treaba aia :)

Oricum, e de lăudat treaba cu rebrandingul. Sper să fac si o poză cu reclamele cât de curând.

În rest eu fac bine, mulţumesc, dar încerc să stau departe de calculator pe cât posibil pentru că mă cam deranjează ochii zilele astea. O fi alergia la muncă de la terminarea concediului? :D

Of! Cică trebuie să întindă cineva hainele şi masculul e ostil. Vă las, că iese cu scandal! Noapte bună!

Arta de a prinde ultimul metrou

Ieşit de la film la o oră relativ târzie. Rugat prieteni să mă ducă până la metrou Tineretului cu maşina. 3 minute ca să ieşim din parcare. 5 minute drumul din Vitan în Tineretului. 30 secunde coborât din maşină, salutat lumea şi intrat la metrou. 30 secunde căutat disperată cartela. În acelaşi timp, se auzea zgomotul trenului oprind în staţie, iar tanti de la casă îmi zicea "grabiţi-vă, e ultimul!". Fuga pe scări făcând abstracţie de genunchiul sensibil şi pus piciorul pe peron în acelaşi timp în care se deschideau uşile metroului. Fuga până la cea mai apropiată uşă. Pus fundul pe scaun, gâfâind şi cu picioarele tremurând. Victorie!

Aşa mi-am dat seama că am un obicei - chiar dacă nu-l cultiv conştient - dacă trebuie să ajung undeva la o anumită oră reuşesc cumva să prind ultimul metrou / autobuz / ş.a.m.d astfel încât să fiu acolo FIX la ora respectivă. Nu mai devreme, nu mai târziu (bine, un minut două plus minus să zicem că nu se pun). Dacă stau acuma să mă gândesc, din liceu aveam chestia asta: ştiam că fac fix 7 minute până la şcoală şi de cele mai multe ori fix la fără 7 minute plecam de acasă.

Avantajul acestui obicei e faptul că nu ai timpi morţi în program. Dacă totul merge bine poţi să stai mai mult în pat înainte de a merge la muncă, poţi să mai înveţi 10 minute înainte de examen, nu te plictiseşti aşteptând după ce ai ajuns la destinaţie. În plus, ai parte de o viaţă plină de adrenalină şi suspans, fapt care te ajută să nu te plictiseşti nici pe drum!

S-ar zice că e un obicei bun pentru vremurile astea în care nimeni nu pare să aibă timp de prea multe şi fiecare minut câştigat pentru tine e valoros. Şi totuşi... în balanţă trebuie să intre şi dezavantajele. Dintre ele, cel mai pregnant e faptul că dacă se întâmplă o chestie ieşită din comun atunci sigur vei întârzia. Şi de obicei, cum tu te bazezi de fapt pe scenariul optimist, întârzierea va fi considerabilă! Şi în plus, tot timpul eşti stresat de faptul că nu vei ajunge la timp.

Deci, cum e mai bine? Care-i strategia voastră de a ajunge la întâlniri?

Computer abuse

Tocmai mi s-a întâmplat pentru prima dată în "cariera" mea de calculatorist să vărs ceva pe tastatură. Şi n-am ales aşa, orice, ci o cana aproape plină de cafea!

În 5 ani de facultate şi unul de muncă cred că am consumat de nenumărate ori lichide în preajma calculatorului. Ceai, cafea, suc, apă, etc, başca diverse alcoale care se consumă din pahare. Şi nu-mi amintesc să fi vărsat din vreunul pe tastatură. Până acum. Acuma sunt curioasă dacă va păţi ceva tastatura... norocul meu că e la serviciu şi dacă se strică nu trebuie să-mi cumpăr eu alta :)

Concluzia e clară: azi ţineţi departe de mine toate chestiile ce se pot vărsa!

Şi dacă tot vorbesc de serviciu: s-a făcut un an de când muncesc, pe 6 august. Brrr!

Iarbă

Şi alte chestii verzi. Radu zice că poza asta i se pare "tristă". Eu prima dată când m-am uitat la ea mi-a inspirat sentimente optimiste si de linişte şi pace. Acuma nu ştiu ce să mai zic... Aştept şi alte păreri.

În loc de poze :)

De mult vroiam să mă joc puţin cu Wordle, dar n-am avut răbdare să scot cuvintele de legătură din propoziţii ca să nu mai apară alea ca fiind cele mai frecvente. Într-un final, iată prima pagina a blogului meu (de ieri), vizualizată cu Wordle. Click pe poză ca să o vedeţi cum trebe.

Direct marketing sau mass message?

Am primit astăzi un mesaj de la Orange în care mă anunţau că se închide Orange Shop-ul din Carrefour Orhideea şi că pentru a afla cel mai apropiat Orange Shop pot să sun gratis la nuş' ce număr.

Pentru mine informaţia asta chiar e relevantă, pentru că acolo îmi plăteam cam toate facturile. Deci drăguţ din partea Orange că m-au anunţat. Acuma însă mă întreb: am primit mesajul pentru că foloseam serviciile respectivului Orange Shop sau pur şi simplu l-au trimis tuturor abonaţilor?

Dacă stau bine să mă gândesc, nu prea ar trebui să fie mass message, că doar n-o să trimită unui om din Sibiu să zicem ştiri despre cutare Orange Shop din Bucureşti. Ar fi cam aiurea. Şi cum abonamentul meu e făcut pe adresa din Sibiu, cred că totuşi au trimis doar clienţilor respectivului Shop. Ceea ce e pretty cool, zic eu.

Din păcate nu pot verifica cu ajutorul masculului propriu, căci şi el îşi plătea facturile în acelaşi loc (ce surpriză, nu?). Deci, rog eventualii cititori posesori de abonamente Orange să mă ajute. E cineva care n-a călcat niciodată în Orange Shop Carrefour şi a primit acest mesaj?

Cea mai recentă întâlnire cu "fenomenul Baader-Meinhof"

Fenomenul Baader-Meinhof este o manifestare ciudată a felului în care creierul nostru funcţionează. El se referă la faptul că atunci când dai peste o informaţie cât de cât neobişnuită, obscură (orice nu foloseşti zi de zi) este foarte probabil ca în scurt timp să auzi din nou despre acelaşi lucru, dintr-o sursă diferită. E un fel de coincidenţă dacă vreţi.

Ei bine, cică se întâmplă aşa pentru că noi avem o mare capacitate de a recunoaşte modele şi secvenţe. De aceea când creierul întâlneşte a doua oară informaţia o semnalează ca fiind interesantă - căci face parte din secvenţă. Puteţi citi mai mult despre fenomen într-un articol aici.

În ceea ce mă priveşte, treaba s-a întâmplat aşa. În ziua concertului Metallica m-am trezit nu se ştie cum cu o melodie în cap, din care îmi aminteam doar primele versuri. E vorba de un cântecel din copilărie, care începe aşa:

Ursul doarme şi visează
Că papucii lui dansează

După ce m-am chinuit toată ziua să îmi amintesc restul cântecului mi-am întrebat şi prietenii şi tot n-am reuşit nimic. A doua zi am ieşit în oraş cu echipa de la muncă. La un moment dat unui coleg îi era somn, fapt care a determinat-o pe soţia lui să recite exact versurile pe care le avusesem eu în cap cu o zi înainte. Weird, nu?

Evident, am rămas cu gura căscată şi m-am mirat juma de oră după eveniment. Şi cu ocazia asta am aflat şi continuarea cântecului:

Ursul doarme şi visează
Că papucii lui dansează
Ursule, hop! Ursule, hop!
Ieşi afară din bârlog!

Probabilitatea ca eu să fiu bărbat

Am găsit săptămâna trecută în timp ce umblam aiurea pe net un experiment interesant - estimarea sexului după site-urile vizitate - articol aici.

Tehnic, e clar că e o joacă şi un algoritm simpluţ (care nici nu ştiu dacă se aplică la România). Se uită omul care din site-urile de top din SUA (primele 10.000) sunt în browsing history-ul tău. Ştiind care e raportul estimat statistic al sexului (masculin / feminin) pentru fiecare din site-urile respective, calculează probabilitatea agregată. Şi asta e tot!

Acum, ce a ieşit pentru browser-ul meu:

Likelihood of you being FEMALE is 27%
Likelihood of you being MALE is 73%

Site          Male-Female Ratio
google.com          0.98
yahoo.com          0.9
youtube.com          1
wikipedia.org          1.08
facebook.com          0.83
blogger.com          1.06
imdb.com          1.06
flickr.com          1.15
azlyrics.com          0.79
reuters.com          1.99
linkedin.com          0.94
hi5.com          0.85
thepiratebay.org          2.13
vh1.com          0.72
reddit.com          1.33
icanhascheezburger.com 1.04

Interesant, nu? E clar, m-a distrus la faza asta thepiratebay, care are un raport zdrobitor de bărbaţi faţă de femei. În rest, mai observ că majoritatea site-urilor de "socializare" au un public consumator preponderent feminin. La Google măcar mă aşteptam să fie 1 raportul (e f aproape, ce-i drept - probabil pentru că oricum sunt mai multe femei pe Pământ - hehehe). Blogger e de masculi, la fel şi Reddit (hmm), iar Reuters e pe locul 2 la masculinitate dintre site-urile mele.

Sooo, ar trebui să-mi fac griji pentru rezultatele astea? Sau pur şi simplu să accept faptul că o femeie calculatoristă e specială din acest punct de vedere?

Oricum ar fi, sunt tare curioasă ce spune browsing history-ul despre alţii (hai să-ţi ghicesc în Firefox, mâncaţ'aş!). Deci dacă aveţi ceva timp şi chef de o chestie fun, mergeţi la articol şi încercaţi treaba. Doar să-mi spuneţi şi mie ce v-a ieşit, bitte!

Sa nu zic ca nu fac si eu live blogging

Na ca-s intr-o masina in care se gasesc printre altele un latop si un modem de telefonie mobila. Si stam in trafic inainte de Valcea. La ora 4 plecam din Pitesti, acum e ora 6:37 si abia ce intram in Valcea. Se pare ca a fost un accident. Cam naspa... Tocmai ce-am trecut de o portiune cu parbriz imprastiat pe sosea. Si acuma sunt pline ambele sensuri. Sunt curioasa cat ne mai ia pana la Sibiu... Si de-acolo mai avem ceva pana la Deva si respectiv Cincis. C'est la vie! Sper sa fie bine acolo, deja de-abia astept! Gata, no more blogging... revin... cel mai tarziu luni!

Sabotează-ţi programul de mers pe jos în doar 5 zile!

Se dă una bucată idee fixă cum că e sănătos să mergi pe jos o jumătate de oră pe zi. Cum până la serviciu fac 25 de minute pe ceas şi mă duc 5 zile pe săptămână am zis că-i o idee bună să merg pe jos până acolo. Cum Universul conspiră împotriva mea...

Luni - ajuns cu trenul de la Sighişoara, varză din cauza drumului, întârziere din cauza CFR-ului. Rezultat? Un duş în grabă şi curu-n autobuz!

Marţi - mascul din dotare plecat la Cluj la care se adaugă probleme de personalitate care te împiedică să dormi singură. Rezultat? Stat trează până tarziu, trezit cu greu cu jumătate de oră mai târziu decât trebuia. Un duş în grabă şi curu-n autobuz!

Miercuri - se întoarce masculul, trenul lui întarzie, tu ai ideea fixă că trebuie să-l vezi înainte de a pleca la lucru. Rezultatul? Un pupic de dimineaţă, două replici informative, un duş în grabă şi curu-n autobuz!

Joi - Programare la cosmetică la ora 9, într-o zonă care e prea departe ca să mergi pe jos. Rezultatul? Curu-n autobuz cu o oră jumate mai devreme decât de obicei!

Vineri - Zi liberă pentru că pleci din oraş. Rezultatul? Fără curu-n autobuz, dar şi fără mers pe jos!

Oameni în Sighişoara

Deşi spectacolele sunt din ce în ce mai puţine şi mai slabe, deşi de doi ani Sighişoara e în renovare şi nu pare să se fi schimbat nimic pe linia asta în acest timp, deşi (vorba lui Cosmin) festivalul e ca o curvă pe care fiecare o f**e cum vrea - atât cei din cetate cât şi festivalul "neoficial" de mizerie de la poalele ei, deşi câte şi mai câte tot e ceva aparte la Sighişoara. De fiecare dată când mă duc acolo mă apucă dorul să îmbrac o rochie de domniţă, să mă plimb pe străzi la lumina felinarelor în aşteptarea unui cavaler, să stau în camping la o cântare şi un pahar de tărie, să mă alătur mulţimii de oameni ai festivalului.

Cum anul ăsta am fost în principal fotograf, dup-aia spectator şi abia dup-aia persoana implicată emotional (măcar puţin), am reuşit să îi trag în poză pe unii din oamenii ăştia. Iată-i mai jos, într-un colaj cel puţin rudimentar, but hey, I'm a rookie. Asta ca să vedeţi ce fac eu la 2 noaptea...

PS. Click pe poza pentru o variantă mai mare (deşi nu neapărat mai bună calitativ, dar aşa face Blogger ăsta cu pozele)

Leapşă!?

Pfuai, de când n-am mai văzut o leapşă, şi acuma tocmai am fost asaltată din două părţi! De la Drinutz şi de la KamZara am primit aceeaşi leapşă, care sună aşa (sorry, dar mi-e lene acuma să traduc din engleză):

"List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to…"

Dacă eu zilele astea ascult radio, ce mă fac? Să zicem că astea ar fi melodiile care îmi plac în ultima vreme:

Nelly Furtado - Wait For You

Pink Martini - Lilly (de fapt, orice de la Pink Martini!)

The Ukulele Orchestra of Great Britain - Wuthering Heights (trebuie să-mi iau dvd cu oamenii ăştia în concert! sunt fenomenali!)

Melanie Safka - Look What They've Done to my Song Ma (nu e melodia mea preferată de la ea, dar o tot dau ăştia la radio-ul pe care-l ascult :) )

Katie Melua - Ghost Town (şi asta e de la radio)

Rolling Stones - Angie

John Lennon - Imagine (asta fiindcă ascult un album cu Best Of Lenon la muncă...)

Gata!? Treaba la mine e alta: de obicei ascult multă muzică. Foarte multă. Şi când nu ascult, îmi sună în cap. Sau o cânt! De multe ori mă trezesc dimineaţa şi am o melodie în cap care mă obsedează toată ziua. Ştiu versuri de melodii, îmi place să cânt (mă trezesc cântând cu căştile pe urechi) şi să dansez. Şi de asta melodiile mele "preferate" se schimbă mai repede decât şosetele :) (aceasta este o metaforă)

Confession over... Prin listele fetelor care m-au lepşuit (dacă există "balneaţie" pot să zic şi eu lepşuit) am văzut chestii interesante aşa că o să le ascult soon :) Zice-se că trebuie să dau mai departe, nu? Ei bine, nominalizez pe Corina, Michou, Vivi, Coco (că-s curioasă) şi cam atâta, că nu vreau să chinui prea multă lume... Ştiu că 7 e număr magic şi toate alea, dar cred că o să meargă şi aşa.

Sper că vă plac melodiile mele :)

Anunţ

La Băile Ocna Sibiului (pentru curioşi informaţii aici), pe gardul ce înconjoară rezervaţia naturală "Lacul fără fund", scrie:

"Rezervaţie naturală bla bla bla balneaţia interzisă"... say what!?

Evident, voiau să scrie că n-ai voie să faci baie acolo - ce-a ieşit e altă mâncare de peşte... Acum ştiu şi de ce n-ai voie - cică dacă se agită stratul superior al apei se pierde proprietatea de heliotermie a lacului. Heliotermia este procesul prin care apa lacului acumulează căldură de la soare vara şi o menţine şi în timpul iernii. Cică în lacul ăsta de la Sibiu fenomenul se manifestă cel mai puternic şi de aia e arie protejată.

Acuma mă întreb... dacă scriau şi explicaţia asta pe plăcuţele cu interzis oare nu ar fi avut un efect mai puternic? Sincer, de când mă tot duc la Ocna Sibiului şi tot văd diverse garduri şi inscripţii pe lângă lacul ăla m-am întebat de ce mama zmeului e protejat şi habar n-aveam! Şi zău că m-aş fi simţit mai bine să ştiu de ce n-am voie să fac baie acolo. Oare ar fi funcţionat şi la restul de indivizi care ignoră cu succes chestiile "un-cool" cum ar fi o pancartă pe care scrie interzis?

PS. În germană Ocna Sibiului se cheamă Salzburg adică oraşul sării. Nice.

Viaţă de patron :)

Sau două motive să-l urăsc...

1. Salutul de dimineaţă, în timp ce eu mă chinuiam să stau cu ochii deschişi, iar el îşi fixa ceasul să sune cu o oră mai tarziu: "eh, vezi de ce-i bine să fii patron?"

2. Bere la o terasă în miezul zilei!?!?

Uf!

Experiment statistic personal

Eu sunt o fiinţă ciudată care citeşte tot ce-i iese în cale, implicit şi ce scrie pe toţi pereţii... Cred că ştiu deja pe dinafară mesajul de pe tăblia din wc-ul de la muncă, de atâtea ori am citit-o mai mult sau mai puţin voluntar. Ei bine, tot aşa mi-a atras atenţia un afiş mare din autobuze pe care scria cam cât poţi economisi dacă îţi faci abonament în loc să cumperi bilete pentru fiecare călătorie (de parcă ar cumpăra bucureştenii bilete, dar asta e altă poveste!). Pe afişul respectiv scria mare şi tare după cum urmează:

la 2 călatorii zilnice economiseşti peste 35% (wow, deja e mult)
la 3 călatorii - 58%
la 4 călătorii - 68%
la 5 călătorii - 75%
(peste 5 îi bagi în sapă de lemn, ia nu te mai plimba atâta cu autobozul!)

Mă tot uitam eu la afişul respectiv şi nu ştiam în ce categorie mă încadrez, ca să văd daca trebuie să mă bucur sau nu... Pe de altă parte eram curioasă dacă într-adevăr cifrele alea sunt reale. Aşa că m-am hotărât să fac un mic experiment: timp de o lună de zile, cât ar dura un abonament, mi-am notat în fiecare zi numărul de călătorii cu autobuze şi alte asemenea mijloace, fără să îmi schimb programul ca să influenţez rezultatele. Pentru că mă bătea gândul să îmi fac şi abonament la metrou, am notat şi călătoriile cu metroul. Şi aşa, just for fun, am vrut să ţin evidenţa controalelor.

Perioada de desfăşurare a studiului a fost 16 iunie - 15 iulie, deci azi pot centraliza rezultatele. Cele mai multe călătorii într-o zi au fost în număr de 5, pe data de 5 iulie (am fost să-mi cumpăr haine, am fost în Carrefour, apoi acasă şi apoi la Bestfest), iar cele mai puţine au fost 0 - pe datele de 12 şi 13 iulie, timp în care am fost la mare. Se deduce de aici că într-o lună eu am fost plecată din Bucureşti un singur weekend şi o zi la Braşov. Cam slăbuţ... Dar să revin la rezultatele studiului. Cu metroul am fost doar de 4 ori, deci cartelele de 10 călătorii sunt de ajuns pentru nevoile mele. Cât despre controale, tocmai când mă bucuram că am scăpat o lună fără şi pot face mişto de RATB, am prins azi, în ultima zi, un control. Chiar şi aşa... un control pe lună! Nu mai zic nimic, că sigur n-o să mai ajung şi la partea de calcule.

Calcululele şi calculelele zic aşa:

am făcut 71 de călătorii
împărţit la 30 de zile rezultă 2,36 călătorii / zi (cam slăbuţ...)
dacă era să plătesc pentru ele, ar fi costat 71 * 1,3 = 92,3 RON
abonamentul m-a costat 50 RON, adică 54,71% din costul calculat
rezultă că am economisit 45,82% din sumă, mai precis 42,3 RON (nu-i rău...)

Dacă ne bazăm pe un control pe lună, cam la aceeaşi "economie" ajungi dacă plăteşti amenda, care e de 50 RON. Câştigi în schimb adrenalină, spirit de observaţie ca să poţi evita controlorii şi "tărie de caracter" care te ajută să furi!

Ca o ultimă observaţie, reclama nu minte. La fix 2 călătorii economia vine undeva la 36%.

Acestea fiind zise, vă doresc noapte bună şi vă aştept la următorul experiment statistic, programat pentru o dată necunoscută încă. Aştept idei de experimente... mă gândeam să număr claxoanele din intersecţie, dar n-am atâţia nervi. Apropos, se zice despre ăştia care trebuie să numere chestii ca să se simtă bine că au tendinţe de autism. Sper că n-ar trebui să mă îngrijorez...

Picioare

Before:

After:

Ah, ce-aş vrea să păstrez cât mai mult sentimentul de calm pe care l-am avut după weekendul la mare. Din păcate ăsta nu-i un lucru aşa simplu cum pare... I need Zen mood, şi răbdare şi altele ca să pot susţine ce am de susţinut.

Conversaţii şi pseudo-conversaţii

Tot pe messenger, cu tema... vineri.

Prima:

A doua:

Şi dacă e vineri ce fac eu? Ascult de prietenii mei de la Cluj, mă las dusă cu forţa la mare si-mi las masculul acasă singur în weekend, căci el e ocupat şi n-are timp de prostii de-astea. Şi dacă vreţi să ştiţi, mi-a recomandat doctorul să mă plimb pe nisip pentru genunchi! De asta mă duc, de fapt, nu că aş vrea relaxare sau altele de genul... (yeah, right!)

Tschuss, ne vedem cel mai devreme duminică seara!

Înţelepciune din bătrâni

De pe nişte panouri amplasate în zona Universităţii (de fapt, chiar atârnate de clădire), am reţinut următoarele proverbe:

Ce nu-ţi este pe potrivă,
Îţi va fi tot împotrivă.

Fă bine şi nu te teme de nimenea.
Ăsta e fain, îmi place mesajul simplu şi la obiect.

De eşti vită de jos, să nu iei neam de sus, ca să nu-ţi zică scoală tu să şed eu.
Ciudat, dar posibil adevărat...

Unul pentru Radu, pentru că are el ceva de împărţit cu oamenii care vor lucruri de calitate şi repede şi ieftine.
Lucrul bun care îţi place
Nu-ntrebi în cât timp se face

Şi încă unul pentru toată lumea, ca să nu uităm că ceea ce nouă ni se pare normal alţii pot considera dubios şi invers. Şi să nu mai judecăm atâta lumea prin ochii noştri.
Fiecare singur ştie unde îl strânge opinca.

Şi la final, cum spunea un prieten într-o conversaţie virtuală recentă... power to the flowers! :)

Traiectoriile divergente ale familiei mele

Cum reuşim să nimerim tot timpul în situaţii complicate de genul ăsta? Pe 1 august, toţi membrii familiei mele vor fi în drum spre locuri diferite şi total divergente, şi cam toţi deodată.

Aşa se face că în timp ce eu şi masculul din dotare vom călători dinspre Bucureşti spre Sibiu (că să ne pregătim apoi să mergem pe undeva pe lângă Hunedoara la o întâlnire cu foştii lui colegi de facultate), părinţii mei (tot din dotare) vor călători dinspre Sibiu spre Bucureşti (ca să se pregătească apoi să meargă în Creta în vacanţă). Şi ca să fie tacâmul complet, fratele meu va fi în drum spre mare (nu se ştie încă din ce oraş).

Amuzant, nu? :)

In other news...

Mi-am dat seama ce s-a întâmplat când am renunţat la Intense Debate: am pierdut toate comentariile din perioada respectivă. Bine, nu-s chiar pierdute, ele mai există pe site-ul Intense Debate, dar nu şi la mine pe blog. Îmi cer scuze tuturor celor care au comentat prin sistemul ăsta. Voi încerca să recuperez cumva comentariile, dar s-ar putea să dureze. În cel mai rău caz, le copiez eu de mână la posturile aferente. O să văd ce se poate face.

Cvasi-conversaţii pe messenger

Dacă tot mi s-a întâmplat două zile la rând, iată cum se "conversează" prin statusuri la mine în messenger :)

Ieri:

Azi:

Scuzaţi editarea rudimentară executată cu minunatul Paint :) A, şi dacă vreţi să vedeţi pozele mai mari, cred că merge click pe ele. Vă dorim o seară de miercuri frumoasă!

Net şi cenzură

¿ɐɹnzuǝɔ ǝp ɔsǝɹǝɟ ɐɯ ɐs ɐınqǝɹʇ ɐɔɐp nǝɯ lnƃolq ɐʇɐʇɐɹɐ ıɟ ɹɐ ɐsɐ

Nu sunt sigură că fraza de mai sus se vede pe orice browser, dar nu contează. Acolo scrie (fără diacritice, că alea cu atât mai puţin s-ar fi văzut) "aşa ar fi arătat blogul meu daca trebuia să mă feresc de cenzură?" Textul e obţinut cu un utilitar destul de rudimentar pentru aşa ceva. Dacă sunteţi curioşi, îl găsiţi aici.

Am găsit şi eu link spre pagina respectivă într-un articol despre bloggerii chinezi, care pentru a evita cenzura automată s-au gândit să scrie invers. Invers înseamnă de la dreapta la stânga sau vertical în loc de orizontal, sau o combinaţie de cele două, şi e una dintre ultimele găselniţe pentru ca posturile să treacă de scanări automate pentru cuvinte sau fraze care nu s-ar vrea pe Internet. Articolul pe larg e aici.

Întrebarea pe care mi-o pun eu citind chestia asta e una simplă: oare cum ar fi arătat lumea online românească dacă noi eram încă un regim comunist?

Dieta - Ziua... ce zi mai e?

Ziua 11.

Astăzi mi-au spus două persoane că am slăbit. Bine, una nu se pune, căci e vorba de boyfriendul ataşat. Care deşi e foarte franc de felul lui, poate să fie subiectiv. A doua persoană e o colegă care nu ştia că ţin cură (sau nu cred că ştia). Partea mai interesantă e că pe cântar nu prea se vede ce zic oamenii ăştia. Da' mă rog...

În altă ordine de idei, tare mă distrează când băieţii cu care iau masa se uita curioşi spre cutiuţa mea cu mâncare, să vadă ce mai consum în fiecare zi :) Pentru ei o fi fascinant, ce să zic.

În şi mai altă ordine de idei, toată ziua m-a durut capul. Of! Sper să mă mai lase după ce scap de birou şi mă duc spre Pirahna la un ceai (nu e voie alcool la dietă). Parcă mi-e dor de Regie...

A! Şi m-a întrebat ier medicul de familie (în cadrul chestionarului pentru sănătate publică) "consumaţi fructe şi legume?". Îmi venea să zic: "Da! Şi prea multe în ultima vreme!". Dumincă se gata şi cu dieta, pot să beau un şpriţ. La Bestfest.

Vă las că aberez! Şi e gata programul! Pirahna here I come!

Cămile :)

Am primit azi o chestie drăguţă, mai mult pentru băieţi, dar asta nu mă împiedică să mă joc şi eu cu ea. Se cheamă "how many camels is my girlfriend worth?" - completezi un chestionar şi ţi se dă un rezultat (nu ştiu cât de avizat) - pentru curioşi, chestionarul e aici.

Până să ajung să supun masculul din dotare acestui experiment, am răspuns eu cu părerile mele despre mine :) Şi mi-a ieşit că valorez aproximativ 18 cămile, 6 capre şi 6 oi. Yeeei!

Completare:

Cică masculul din dotare m-a evaluat la 33 cămile, 5 oi şi 5 capre! I'm impressed! Înseamnă că m-am subestimat?

Ziare 2

Dilema Veche:
Poşta Redacţiei
"Prestigiul marginalităţii"
"Trei exemple cu noi şi-ai noştri"
"Moldova, între Europa şi Rusia"
"Dosarul Brutus" (despre cartea Dosarul Brucan şi omul Brucan)
"Educaţia contează" (despre ce îi diferenţiază pe candidaţii la preşedenţia SUA)
"Reîntâlnire cu Rousseau"
"Educaţie cu castane" (pedepse corporale în învăţământ, pre '89)
"Apel către edili" (pt mai multe flori şi relaxare)
"Călăreţul de bronz" (e o statuie)
"Târnăcopul cu cerneală"
Tema numărului - "Lux şi high-life" - 5 pagini
2 pagini de carte, artă, muzică, film.
o pagina cu religie
"Îngrijorări tardive despre moartea cărţilor"
"Declinul epocii Lazarov"
"Poeţi români la New York"

Ziare...

Ring:
"Cioacă se va duce în pământ cu secretul Elodiei"
"Misterul mormintelor Ceauşeştilor, la un pas de dezlegare"
"Puştii sinistraţi din China au fost invitaţi pe litoralul românesc" (ştire mică, pe un colţ de pagină)
O serie de ştiri cu aruncat în gol, spânzurat, etc.
"Optimism. Candidaţii care au pierdut primăria generală şi-au lins rănile"
"Bunicuţa de la cârma metroului" (despre singura femeie mecanic de metrou din Bucureşti)
"Cum te relaxezi în vacanţă pe banii băncilor" (despre credite... nu se ştie ce faci dupa vacantă)
"Loredana, Gheorghe Zamfir şi Brenciu pregătesc un show piromuzical"
"Verighetele lui Dinu Maxer vor fi aduse de un scafandru"
"Şi-a pus sarcina în pericol. Anei Maria Prodan i s-a făcut rău în avion" (articolul nu zice nimic de vreun pericol, doar de cât a plătit sărăcuţa pe telefoane spre ţară şi pe bagaje în plus la avion)
"Smiley îşi sărută iubita în plină stradă" (şi eu îmi sărut iubitul... nu mă pozează nimeni!?)
"Bănică jr îi face concurenţă Andreei" (articolul e de fapt despre Gala Celebrităţilor Anului)
"Grevă la Holywood"
"A născut Angelina Jolie"
3 pagini de sport, mai ales fotbal, mai ales despre iubirile fotbaliştilor şi diverse transferuri
o pagină cu "Agenda" zilei. Spectacole and stuff.
"Nu avem cum să închidem Protanul, pentru că noi l-am deschis" (Autoritatea de Sănătate Publică despre fabrica poluantă ce se vrea închisă)
Banc, Sudoku, Calendar, Horoscop, o fată în costum de baie, o poză cu sport extrem
"Se caută fotomodel cu handicap"

În sfârşit!

De când am aflat că Blogger a implementat adăugarea de comentarii la finalul articolului abia aşteptam să-mi activez noua funcţionalitate şi să scap de Intense Debate. Nu că ar fi aşa o idee rea Intense Debate, sau atât de greu de folosit, dar am observat că majoritatea (incusiv eu) oscilează între a-şi face un cont la ei şi a posta comentarii de pe contul respectiv şi a posta în stilul Nume / Email / Pagină web - şi asta duce la inconsistenţă... Plus că într-adevăr durează mai mult să încarci o pagină de blog după ce instalezi Intense Debate direct în template, ca mine.

Acestea fiind zise, m-am aşezat la calculator cu intenţia precisă de a dezinstala Intense Debate şi a folosi ceea ce-mi oferă Blogger. Acum trei zile! Ce-am făcut între timp? Păi, m-am chinuit! Cum am fost destul de inteligentă încât să nu-mi păstrez template-ul dinainte de Intense Debate, nu puteam să fac o simplă copiere peste. Deci m-am dus la site-ul Intense Debate care se laudă ca poate dezinstala ce a instalat in the first place. Îi dai un template şi îşi scoate el porcăriile de-acolo. Problemă! Când încerc să-l salvez pe Blogger îmi zice că nu poate pentru că "the XML is not well formed".

Fuck! Mai încerc o dată... La fel. Caut un checker XML pe net. Îmi arată o eroare în codul de Tag Cloud. Şterg codul respectiv (btw, va trebui să-l reinstalez cât de curând). Eroare din nou... De data asta nu mai identific exact sursa problemei. Draci, nervi, închid calculatorul. A doua zi nici n-am avut curaj să mai încerc ceva... Iar azi... ei bine, azi... am mutat widget templates pe default, am revenit la template clasic - fără widgets, fără niciun fel de customizare - şi dup-aia am trecut înapoi la template "modern". Undeva pe drum, au dispărut şi problemele de XML şi codul de Intense Debate.

Concluzia? Nu ştiu dacă de vină pt XML prost a fost Blogger sau Intense Debate, dar nu-mi pasă. Mă bucur că s-a rezolvat! Deja mă gândeam să încep alt blog ca să scap de probleme...

Dieta - Ziua a 3-a

Doar două zile au trecut? Feels like an eternity!

Discuţie în autobuz

Autobuz, în drum spre muncă. La radio se aude o reclamă la B'estfest (abia aştept). Din reclamă, cele două personaje din spatele meu extrag numele lui Alanis Morissette. El e ceva mai în vârstă (dar nu peste 55) ea e tinerică - aproximativ de vârsta mea, sau chiar mai tânără (?). În orice caz...

El: Ce o aduc şi pe capra aia de Alanis Morissete? Cine ascultă aşa muzică? Fata asta are fani?
Ea: Sunt destui care o ascultă...
El: Şi tot timpul o udă! (Eu: whaaaaa!?) Am văzut câteva videoclipuri şi peste tot o ploua... (Eu: aaa)
Ea: Păi da, are melodii destul de triste.
El: Are una sau două melodii drăguţe, dar restul sunt vai de ele. Numai te duci acolo şi dai cu capul... (Eu: wtf!?)
Ea: Păi aşa e acuma, la tinerii din ziua de azi (Eu: da' tu câţi ani ai, fătuco!?) se poartă... îşi taie venele...
El: Cum le zice la ăştia? Emo? (Eu: Doamne, chiar toată lumea e cu "emo" în braţe?)
Ea: (sarcastic) Emotional!
El continuă cu o poveste despre cum a văzut el la TV un reportaj despre fetele din Japonia care se întâlnesc la o "serbare" unde se costumează si se fardează şi cum erau toate "triste" şi cum se fardau cu culori închise şi ce freze ciudate aveau şi tot aşa.
Ea: Păi da, că de la japonezi a venit şi la noi moda asta cu emo. (Eu: really, now...)
Discuţia continuă pe tema modei şi cum se schimbă ea de repede şi cum toţi o adoptă de cum se schimbă şi cum o să treacă şi poate o să vină altă modă în care toţi bărbaţii vor fi macho şi se vor duce la sală şi vor mânca steroizi pe pâine.

Ce-am învăţat? Că Alanis Morissete e "emo". Asta înseamnă că în clasa a 12-a, când făceam karaoke pe "Ironic" şi eu eram emo? Hmmm. A, şi e clar că mă voi duce la festival să "dau cu capul", whatever that means! Şi deci mă încadrez în ceea ce se cheamă "tineretul de azi", deşi gagica care a folosit sintagma e posibil să fie mai tânără decât mine.

Nu mă mir că adepţii curentului emo sunt aşa deprimaţi. Şi eu aş fi dacă aş auzi asemenea discuţii despre mişcarea din care fac parte...