Pana nu uit

Din colectia "ce poti descoperi daca te uiti putin in jurul tau", astazi am descoperit urmatoarele:

De dimineata (mint, era dupa pranz, dar eu ma duceam la scoala deci incerc sa neg intarzierea) in autobuz am vazut o singura persoana zambind! Da, una singura! Restul erau toti posomorati, adanciti in ganduri, uitandu-se pe geam, etc. Persoana in cauza era o femeie pe la 30 de ani (spun eu, dar nu prea ma pricep la aprecieri de genul), dar zambetul ei era deosebit de contrastant cu atmosfera din autobuz in general. Si atitudinea o avea relaxata, pana si cand statea rezemata de bara de sustinere incercand sa nu se dezechilibreze ochii ii cercetau imprejurimile cu o expresie asemanatoare cu a unui copil si zambetul ii era pe buze. Daca eram barbat probabil un zambet ca ala ma putea face sa ma indragostesc! (sau daca era ea barbat.... hmmm)

La plecarea spre cursul de germana am avut de stat vreao 10 minute in statie si nu mica mi-a fost mirarea cand in loc de obisnuitele reclame, statia de autobuz era garnista cu... poezii! Mai precis, o poezie reprezentand Finlanda si una reprezentand Olanda din programul "1001 poezii. Diversitate in Lirica Europeana", initiat de Germania cu ocazia intrarii Romaniei in UE. La inceput am fost confuza referitor la mesajul posterului, credeam ca e totusi o reclama la... Finlanda... curios, nu? Dupa ce am inspectat si a doua poezie m-am mai dumirit, iar lamuririle finale le-am gasit aici. Abia astept sa descopar si restul de poezii! Poate o sa imi cumpar un carnetel in care sa le notez asa, pentru mine, pe cele pe care le observ...

Tot in autobuz, la radio se auzea o melodie ritmata din repertoriul national iar soferul amintitului mijloc de transport fluiera de mama focului! Era tare amuzant, trebuie sa recunosc, dar decat sa fii posomorat mai bine fluieri. In acelasi timp o serie de calatori indignati si timorati isi puneau mainile, sticlele cu parfum si ce mai aveau la indemana la nas pentru a contracara mirosul produs intr-un mod destul de dezinvolt de un batran. Acuma nu stiu daca omul in cauza avea casa sau traia pe strazi, nici nu-mi pot imagina povestea vietii lui, dar ma gandeam asa... e de prost gust sa mirosi in public? Ar trebui sa fie "stigmatizat" omul nostru pentru ca mirosea (ce-i drept, cam urat) asa cum de exemplu am stigmatiza pe cineva daca ar umbla gol pusca in plin Bucuresti? Extinderea gandurilor derivate de aici mai incolo, nu de alta dar in ritmul asta nici maine nu ajung sa muncesc decat de la pranz incolo...

Si, pentru ca uneori poti descoperi lucruri si in decorurile care iti sunt cele mai obisnuite... oricate argumente as avea impotriva locului unde locuiesc in prezent, si oricat m-as gandi ca as vea sa ma mut de aici, si oricata dezordine ar fi in jurul meu in timp ce scriu randurile astea, mi-am dat seama ca fiecare obiect de aici a fost modificat, schimbat, influentat de noi. Si oriunde am locui, lucrul asta l-am duce cu noi... Dar mai ales, am descoperit ca imi place amprenta noastra, in momentul de fata nu mi-as putea dori alta!