...

Home alone, day one

9 a.m. - Trezire brusca, ridicat anevoie din pat, dus

10 a.m. - Dentist, detartraj

12 a.m. - Ajuns la scoala, frecat menta pe Internet

2 p.m. - Pranzul cu Bogdan si Cosmin. Nu stiam inca, dar va fi "the high point of my day".

4 p.m. - Inapoi la scoala, ma apuc anevoie de lucru. Anevoie, greu si intrerupt de scurte incercari de a convinge pe cineva (oricine) sa iasa cu mine la o bere mai spre seara. Lumea n-are timp, daca are timp n-are chef, daca are chef iese cu altii, etc. Ma simt singura. Imi amintesc ca sunt singura acasa. Nu vreau sa merg acasa!

8 p.m. - Am dat de un punct in care trebuie sa ma gandesc putin inainte de a incepe lucrul. Ma voi gandi maine. Tot nu am cu cine sa ma intalnesc. Tot nu vreau acasa!

9 p.m. - Plecam de la scoala... tot singura sunt, tot nu vreau acasa!

10 p.m. - Acasa... singura... mi-am luat o bere sa-mi tina de urat. O sa o beau uitandu-ma la o comedie slabuta. Vreau in brate! Si sa mai spuna lumea ca nu te strica statul in camin! Dupa 5 ani de dormit numai pe fondul sonor al respiratiilor colegelor de camera, pe muzica de la cluburi sau pe filmul la care se uita cutarica, linistea te tine treaz mai bine decat cafeaua. Din pacate iti ia si cheful de a depune orice efort intelectual, asa ca nu poti decat sa zaci. Sau sa te uiti la filme de duzina, ca mine! De cate ori am scris cuvantul singura in asa putine idei! E clar, am o problema... Sunt dependenta de companie umana? Daca e asa, problema asta trebuie rezolvata, si inca repede, ca doar n-o sa ma tina cineva "de manuta" toata ziua buna ziua! Acum sunt nervoasa pe mine insami! Cred ca mai bine ma apuc sa ma uit la filmul ala, ca altfel cine stie unde ajung cu discursul asta fara cap si coada... Noapte buna tuturor, mai ales celor care dormiti singuri!

PS. I love you!

Toaletele publice si nivelul de trai...

Sau poate nivelul de civilizatie, nu sunt sigura la ce ma refer exact. Ce stiu insa e ca ideea asta mi-a picat asa, din senin, ca o revelatie in timp ce ma chinuia sunetul bormasinii la scoala. La noi prin scoala e mare renovare... au scos toata mobila din (unele) sali, le-au (re)tencuit, le-au aranjat, au pus pe alocuri banci noi, table noi... calculatoare noi! Ce mai, ce se face la o renovare! Pe langa asta, au reconditionat toaletele, cel putin pe cele din apropierea laboratorului unde lucrez eu pentru diploma.

Ei bine, am ajuns (inevitabil) prin noile toalete... faianta noua, gresie noua, chiuvete noi, curatel (n-aveam de unde sa stiu ca le va trece repede), oglinzi, suport pentru "questii" sub oglinzi... si totusi aveam senzatia ca lipseste ceva, doar ca nu puteam sa identific exact problema. Pana cand, m-a lovit: nu exista nici macar un singur suport pentru hartie igienica sau pentru sapun! Si chiar, nu ma asteptam sa existe... de aia mi-a luat asa mult sa ma prind. Doar n-am avut niciodata parte de hartie igienica sau sapun la toaletele din scoala. Acuma, cand sunt mai "umblata", putin ce-i drept, si pe la altii, stiu ca in scolile de "afara" gasesti puse la dispozitia studentilor ambele produse "de lux".

Ce ma frapeaza insa mai tare nu e lipsa lor, ci lipsa oricarei intentii de a pune vreodata la dispozitia studentului ce foloseste aceasta toaleta asa ceva - adica lipsa suporturilor. Si, da, am auzit o conversatie intre doua studente straine venite la o conferinta la noi pe tema asta, le-am auzit stupoarea in voce cand spuneau "oh, there's no toilet paper!". Si, da, orice am spune, lucrurile astea mici fac parte din cartea de vizita a Romaniei peste hotare!

Dar, inainte de asta, intervine ceea ce simt eu ca persoana care foloseste toaletele publice din locasurile de invatamant si nu numai. Si, sincera sa fiu, incep sa ma simt insultata atunci cand trebuie sa-mi suflec pantalonii pana la genunghi ca sa nu-i imbib in baltoaca ce acopera podeaua toaletei, cand trebuie sa umblu cu sulul de hartie igienica in geanta sau sa folosesc cine stie ce inlocuitori (nu recomand servetelele mentolate...), cand ma "spal" pe maini cu apa chioara, cand nu gasesc un cos de gunoi la toaleta, sau cand trebuie sa platesc 1 leu nou (mai nou) ca sa am acces la o toaleta turceasca si la o bucata de hartie igienica rupta de paznicul "stabilimentului" dintr-un sul de uz comun! Si asta intr-o cladire nou construita! (ce-i drept, in autogara).

Sunt curioasa daca in scoli lucrurile s-au mai schimbat... desi, daca stau bine sa ma gandesc, am avut ocazia sa folosesc relativ de curand toaleta profesorilor din fostul meu liceu si nici ei n-o duc mai bine! Tot cu invataturile despre cum nu ai voie cu niciun chip sa atingi in vreun fel vasul de toaleta publica si cu chinurile unei pozitii incomode ramanem... si cu carentele in igiena, ca doar nu ne preocupa pe noi lucruri de-astea minore! Chiar nu se gandeste nimeni ce gaura neagra igienica e la momentul de fata o toaleta publica la noi?

(de continuat pe viitor, cand nu voi fi atat de obosita... right now ma duc sa-mi inec amarul in patul golit de prezenta... lui)

Semafor (cu motor)

Am vazut azi niste neni care "reparau" un semafor in coltul strazii, si am aflat o questie noua: semaforul functioneaza cu becuri obisnuite! Culorile semaforului sunt din material colorat (pastic?) prin care trece lumina, iar in spatele lor se afla dulii intr-un fel de palnie care poate are proprietati reflectorizante (?)... nu stiu exact principiul functionarii, insa mi s-a parut amuzant faptul ca acolo, inauntru, sunt becuri normale, cu filament. De-astea, de trei lei pe care le poti gasi la orice alimentara. Acuma, sunt curioasa... daca Uniunea Europeana decide sa nu se mai foloseasca astfel de becuri (pentru ca sunt din cate am inteles extrem de poluante), cum vor arata semafoarele noastre?

Plimbare!?

Mai bine spus, excursie, ca asta am facut duminica... o mica dar extrem de relaxanta excursie pana la Pitesti, cu toate ca nu prea am atins scopul declarat si anume vizitarea expozitiei de flori "Simfonia lalelelor". De fapt, scopul declarat nu prea ne-a atins pe noi, pentru ca s-a situat sub asteptari. Ca s-o spunem pe aia dreapta, Pitestiul are muuulte lalele, dar NU la respectiva expozitie! Acolo in schimb erau tot felul de aranjamente prezentate de diversi "producatori" particulari sau de stat, de la florarii pana la administratia drumuri si poduri (din Cluj, mai precis), primarii ale diverselor orase (de ex Piatra Neamt), licee, scoli generale si chiar o gradinita. Oferta nu se limita la aranjamente, puteai gasi recipiente pentru expus florile (cunoscute si sub numele de vaze), fotografii cu si fara flori, un stand dragut cu esarfe si fustite si... goblenuri! (Majoritatea urate si la preturi exorbitante! Stiu pe cineva care ar putea face multi bani din asta! *wink*)

Ce-i drept, am vazut si niste idei interesante, cum ar fi un aranjament simplu cu "substanta", reprezentand cele 5 elemente chinezesti: apa, lemnul, focul, pamantul si metalul. Din pacate nu am poze, pentru ca nu ne prinsesem inca de faptul ca toata lumea ignora anuntul cu fotografiatul interzis. In schimb am poze cu urmatoarea "inventie": o bicicleta garnisita (la propriu!) cu fructe si legume.... ecologica, am putea spune! Dupa cum se vede si din poza alaturata, e draguta, dar imposibil de folosit... totusi draguta! Si mi-au mai placut niste sfere din crengi care aveau prinse printre crengi flori. In rest, lume multa, nebunie, de-astea...

Ne-am ales insa cu o plimbare prelungita prin Pitesti si trebuie sa spun ca orasul e frumusel probabil cand nu e asa multa lume... Curat, iar cel putin partea de centru pe unde n-au voie masinile e bine "amenajata" cu un parc maricel, 3 fantani arteziene, dintre care una reprezinta o lalea uriasa, iar una are un design "futurist" (see picture) si destul loc de promenada. In rest, au si padure pitestenii (faimosul Trivale, pentru microbisti...) si un schit frumos in padure si multe multe case mari si aratoase de-ti pica plombele!

Adaugand la toate astea o companie placuta rezulta o reteta pentru o zi relaxanta. Chiar m-am simtit asa, ca in vacanta, ca nu ma interesa nici unde mergem nici cat timp stam acolo, doar sa avem ce vedea si ce face. Ah, daca ar fi asa si la vara...

PS. Pentru eventualii curiosi, mai sunt niste poze de la Pitesti aici

Consultanta gratuita?

Vazuta in Pitesti, duminica. Era pe un banner mai inalt ca mine... In curand si povestea "excursiei" la Pitesti.

Poezie din Danemarca

Vedere DE ANSAMBLU (DANMARK SET)
      Piet Hein

Danemarca pe harta
Ca un graunte de nisip arata. Dar dupa cum o vad ai sai danezi,
Este atat de mare, nu-ti vine sa crezi.

Noi cu un compromis venim:
Oricati ar vrea sa o masoare,
Danemarca, noi o stim,
E mult mai mare decat pare!

Statia de autobuz de la Apaca, pe Maniu. Cam nationalista, dar asa au ales-o ei (danezii). Mai am una si mi se termina "resursele" din jurul scolii. Deci, trebuie sa ies mai mult prin oras!

Poezie

Din statia de autobuz de la Politehnica, din programul ala cu 1001 poezii europene (vezi ceva posturi mai jos), din Finlanda, de pe telefonul meu mobil, in loc de noapte buna:

Schimbarea
   Arto Melleri

Prima noapte aici: in curtea de asflat
a nins, vantul bate prin crapaturile
ferestrelor ca si cum se ascut cutitele.
Prima noapte si prima cearta,
prima noapte in paturi diferite.
Care din noi a varsat vinul rosu pe podea.
Nu, nu este important. Doar care din noi
inchide geamul. Si care din noi spala podeaua.
Si cine vine aici langa mine.

Zile de cititor

De ce n-am mai scris nici un cuvintel zilele astea, desi s-au intamplat o groaza de lucruri? Nimic mai simplu: mi-am ocupat timpul cu cititul! Nici nu e greu sa fii prins intr-o nevoie staruitoare si repetitiva de a sta cu ochii in monitor, apasand butonul de refresh in mod periodic atunci cand intreaga blogosfera romaneasca vuieste din cauza acelorasi subiecte! E drept, eu sunt noua pe-aici (prin blogosfera, adicatelea), dar pana acuma n-am mai vazut asa aglomerare de posturi in doua zile... peste tot, in Bucuresti si nu numai, la blogerii mari si mici aceleasi doua subiecte discutate cu interes (eu am ajuns la amandoua via Gramo):

1. Suspendarea lui Traian Basescu. Sedinta de suspendare comentata live, discutii despre mitingul ce urma a fi organizat in Piata Universitatii. Discutii si poze din timpul mitingului. Discutii dupa miting, cum a fost lume prea putina sau prea batrana sau prea multa. Discursul lui Basescu de la Universitate, etc. Sincera sa fiu, politica nu ma pasioneaza in mod deosebit asa ca s-ar putea sa nu am cea mai avizata parere despre subiect, dar ma bucur ca Basescu a renuntat la ideea de a-si da demisia. Asa poate comedia asta in plina desfasurare se va termina mai repede. In plus, la cat s-a insistat pe suspendarea asta in ciuda faptului ca nu a fost gasit vinovat de Curtea Constitutionala deja vedeam si legea electorala modificata si scandalul ajuns intr-un stadiu periculos de avansat. Si, daca mai era nevoie de precizarea asta, nu sunt tocmai incantata de interimatul Vacaroiu. Asa ca, ne vedem la referendum!

In alta ordine de idei, am urmarit si in presa (mai mult tot cea online) evenimentele. Cu mica precizare ca mi-as dori ca macar in privinta questiilor numarabile (cum ar fi numarul de parlamentari prezenti la sedinta - am vazut cel putin trei variante de raspuns la intrebarea asta!) subiectele au fost destul de bine acoperite incat sa fie intelese si de oamenii ca mine, care n-au televizor. Dintre multele articole mi s-au parut interesante rezumatul stirilor aparute in presa internationala pe marginea subiectului (aici) si tot o "reactie internationala", a analistului Joan Hoey (aici) - ambele pe Hotnews. Si tot Hotnews anunta mitingul de maine din Piata Constitutiei (intre orele 17.00 si 22.00) - cica se anunta participarea a peste 10.000 de persoane! That sould be something!

Intermezzo - nu puteam scrie postul asta fara sa am o poza potrivita... nici n-a trebuit s-o caut, mi-a picat in brate (mai bine spus, pe mail... )

2. (n-am uitat, erau doua subiecte) Exmatricularea bloggerului pe nume Ariel datorita opiniilor exprimate pe blog si a intamplarilor prezentate. Si pe marginea acestui subiect parerile sunt impartite... ba ca scoala lui e de vina, ba ca el a sarit calul, ba ca libertatea de exprimare, etc, etc, etc. Acuma nu stiu ce sa spun... din cate am citit pe blogul lui, Ariel imi aminteste de frate-meu si de colegii lui, pe vremea cand au intrat in clasa a 9-a in liceul unde am invatat si eu. Acelasi spirit de rebeliune impotriva tuturor, aceleasi idei fixe (nu neaparat gresite, dar fixe... fara urma de nuante) despre lumea inconjuratoare si despre cum toti sunt indobitociti (sau roboti!) in afara de el, aceeasi bravada in fata profesorilor. Poate ca a sarit si Ariel calul pe alocuri... in mod cert e foarte inflexibil in opinii si asta e unul din lipsurile sale. Dar de la asta pana la a-l da afara din liceu (ce-i drept, cica e temporar) e cale lunga! Tudor (fratele mai sus mentionat) si colegii lui au avut drept spatiu de "desfasurare" chiar o parte din revista liceului, si numai in numarul pilot au folosit de cateva ori apelativul "Bastilia", ca sa nu mai spunem de ironii la adresa profesorilor si cate si mai cate. Iar acum, din fosta revista a liceului s-a nascut un proiect mai mare pe Internet (da, e o reclama mascata aici - so sue me!)... In cazul lui Ariel, deocamdata doar au inceput sa dispara dintre posturile "buclucase" (ca o conditie a re-imatricularii?). Oricum, astept cu nerabdare desfasurarea evenimentelor in cazul asta si, mai ales, reactiile lui Ariel.

Dupa cum se vede, e greu sa fii cititor! Aproape ca n-am reusit sa lucrez nimic altceva timp de doua zile... de unde trag concluzia ca blogosfera poate fi un loc periculos! Dar si interesant...

Pareri disparate despre jargonul IT si traducerile neinspirate din limbi de circulatie internationala

Tocmai am citit un articol legat de profesiile din domeniul IT (care la noi ar trebui prescurtat mai degraba TI - Tehnologia Informatiei) si, dincolo de parerile mele despre subiectul tratat si modul in care autorul alege sa-l prezinte mi-am amintit de ce nu-mi place jargonul din acest domeniu. Profesionistii si studentii IT au tendinta (poate mai mult ca in alte domenii) sa foloseasca o groaza de termeni in limba engleza "romanizati" neinspirat sau pur si simplu tradusi aiurea.

Evident, nu sunt de acord sa traducem chiar fiecare cuvintel cum au tendinta altii, dar de la a folosi cuvantul "bug" (= defect al unui program, in sensul destul de larg al cuvantului) pana la a spune ca programatorii "fixeaza" bug-uri este o cale luuunga. Acuma, eu stiu ca "a fixa" vine de la englezescul "to fix a bug" adicatelea sa-l repari... atata doar ca in dulcele grai romanesc "a fixa" inseamna, printre altele, "a imobiliza, a înţepeni, a pironi, a prinde, a proţăpi". Vorbesc eu prostii sau cele doua sensuri se cam bat cap in cap? Desigur, termeni ca "a repara" sau "a rezolva" (nu stiu daca astia sunt cei mai potriviti, dar incerc si eu alternative) nu suna la fel de "cool"...

Oricum, asta nu e singurul cuvant discutabil pe care autorul articolului il foloseste prin paragrafele lui pline de englezisme. Un alt exemplu ar fi verbul "a desubscrie", ca antonim al lui "a subscrie" referitor la listele de discutii. Termenul in engleza este "to subscribe" - insemnand "a se abona", de unde traducerea de mai sus. Din nou, sensul romanesc al lui "a subscrie" n-are nici in clin nici in maneca cu sensul dorit: "A-şi pune semnătura sub un text scris sau pe un act, ca autor al lui sau ca unul care îşi însuşeşte cele scrise; a subsemna". Nici nu mai merita sa te mai legi de faptul ca "a desubscrie" nu exista ca si cuvant!

Lista ar putea continua, dar astea sunt (cred eu) cele mai notabile exemple... bine ca n-a avut ocazia sa vorbeasca despre vreo "biblioteca" (de functii, de programe, etc), caci sunt aproape convinsa ca ar fi aparut si cuvantul "librarie" ca traducere a lui "library" din engleza. Asta e deja un caz clasic nu doar in domeniul IT ci in general in relatia dintre limbile romana si engleza. Asa ca, daca altii il folosesc gresit, de ce-ar fi mai breji inginerii?

Ca un ultim gand, de obicei imi sar in ochi nu doar cuvintele in mod evident traduse (prost!) ci si expresiile mai lungi care semnalizeaza de la o posta "traducere mot a mot". De exemplu in articolul asta autorul spune "cineva din echipa de dezvoltare a lucrat tarziu ieri". Dupa cunostintele mele, expresia in engleza ar fi ceva de genul "somebody in development has been workig late yesterday" - corespondenta din traducere e evidenta. Atata doar ca sensul este de "cineva din echipa de dezvoltare a lucrat pana tarziu ieri"! Desigur, deja daca ajungem la nuante dinstea discutiile ar putea continua zile in sir, si din pacate eu am de fixat bug-uri! :)

PS. Definitiile sunt preluate din dexonline

Melodia de dimineata

Prima melodie pe ziua de azi, se potriveste cu vremea inchisa de afara si-mi aminteste de varsta de 14 ani, caci pe-atunci am ascultat-o prima data. E o melodie frumoasa, una din preferatele mele din repertoriul Beatles - The Long and Winding Road

Pana nu uit

Din colectia "ce poti descoperi daca te uiti putin in jurul tau", astazi am descoperit urmatoarele:

De dimineata (mint, era dupa pranz, dar eu ma duceam la scoala deci incerc sa neg intarzierea) in autobuz am vazut o singura persoana zambind! Da, una singura! Restul erau toti posomorati, adanciti in ganduri, uitandu-se pe geam, etc. Persoana in cauza era o femeie pe la 30 de ani (spun eu, dar nu prea ma pricep la aprecieri de genul), dar zambetul ei era deosebit de contrastant cu atmosfera din autobuz in general. Si atitudinea o avea relaxata, pana si cand statea rezemata de bara de sustinere incercand sa nu se dezechilibreze ochii ii cercetau imprejurimile cu o expresie asemanatoare cu a unui copil si zambetul ii era pe buze. Daca eram barbat probabil un zambet ca ala ma putea face sa ma indragostesc! (sau daca era ea barbat.... hmmm)

La plecarea spre cursul de germana am avut de stat vreao 10 minute in statie si nu mica mi-a fost mirarea cand in loc de obisnuitele reclame, statia de autobuz era garnista cu... poezii! Mai precis, o poezie reprezentand Finlanda si una reprezentand Olanda din programul "1001 poezii. Diversitate in Lirica Europeana", initiat de Germania cu ocazia intrarii Romaniei in UE. La inceput am fost confuza referitor la mesajul posterului, credeam ca e totusi o reclama la... Finlanda... curios, nu? Dupa ce am inspectat si a doua poezie m-am mai dumirit, iar lamuririle finale le-am gasit aici. Abia astept sa descopar si restul de poezii! Poate o sa imi cumpar un carnetel in care sa le notez asa, pentru mine, pe cele pe care le observ...

Tot in autobuz, la radio se auzea o melodie ritmata din repertoriul national iar soferul amintitului mijloc de transport fluiera de mama focului! Era tare amuzant, trebuie sa recunosc, dar decat sa fii posomorat mai bine fluieri. In acelasi timp o serie de calatori indignati si timorati isi puneau mainile, sticlele cu parfum si ce mai aveau la indemana la nas pentru a contracara mirosul produs intr-un mod destul de dezinvolt de un batran. Acuma nu stiu daca omul in cauza avea casa sau traia pe strazi, nici nu-mi pot imagina povestea vietii lui, dar ma gandeam asa... e de prost gust sa mirosi in public? Ar trebui sa fie "stigmatizat" omul nostru pentru ca mirosea (ce-i drept, cam urat) asa cum de exemplu am stigmatiza pe cineva daca ar umbla gol pusca in plin Bucuresti? Extinderea gandurilor derivate de aici mai incolo, nu de alta dar in ritmul asta nici maine nu ajung sa muncesc decat de la pranz incolo...

Si, pentru ca uneori poti descoperi lucruri si in decorurile care iti sunt cele mai obisnuite... oricate argumente as avea impotriva locului unde locuiesc in prezent, si oricat m-as gandi ca as vea sa ma mut de aici, si oricata dezordine ar fi in jurul meu in timp ce scriu randurile astea, mi-am dat seama ca fiecare obiect de aici a fost modificat, schimbat, influentat de noi. Si oriunde am locui, lucrul asta l-am duce cu noi... Dar mai ales, am descoperit ca imi place amprenta noastra, in momentul de fata nu mi-as putea dori alta!

No comment

De fapt, e vorba de o questie amuzanta pe care am vazut-o ieri in toaleta unui restaurant. Mai precis, chiar pe vasul de toaleta... dotat cu un echipament care infasoara capacul intr-un material plastic, pentru confortul populatiei feminine. Utilizatorii erau rugati sa impinga de o maneta care ducea la schimbarea respectivului invelis. Sub maneta sa afla urmatorul avertisment:

USED SEAT COVER IS DISCARDED, CUT IN HALF, ROLLED UP AND NEVER USED AGAIN

Rutina

Dupa o saptamana de stat acasa si pierdut vremea in stil mare la Sibiu (cu iesiri la bere, la povesti, la gratar si chiar la teatru), am revenit in mandra capitala unde ma asteapta munca restanta de doua saptamani. Asa ca mi-am reluat activitatile zilnice: trezirea la 8, injurat ca iar se ia apa rece la mine pe strada (nu c-ar lucra de vreo 3 saptamani...), mers la scoala, ajuns la scoala... consumat una bucata cafea + cola (da, stiu, trebe sa ma las de cola cel putin). Frig in laborator, oricat de cald ar fi afara, renovari prin scoala, lipsa chefului de munca si inca altele cu atat mai putin placute la gandire, mai ales la ora asta tarzie dupa o zi de stat aproape fara mancare.

Postul asta trebuia sa fie mai lung si pe un ton ceva mai optimist, pe vremea cand rutina asta imi daduse un sentiment placut (azi dimineata adica), dar de-atunci s-a schimbat si viziunea mea... Poate dupa ce mananc sa-mi mai revin... cel putin eu asa sper. Pana una alta, mai jos sunt poze din aceasta minunata si prea scurta pauza petrecuta la Sibiu... sa-mi amintesc ca se poate si bine :)

Prin Sibiu de Paste

Gratar la Balea

Ahhhh... jazz

Asta am ascultat azi mai toata ziua... Trebuie sa-i multumesc lui Jo ca m-a "pornit" pe partea de muzica romaneasca si astfel mi-am amintit ca de mult vroiam sa ascult Teodora Enache. ( De mult insemnand cam de acum 3 ani cand am vazut-o in concert si albumul "Radacini" era oarecum nou). Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata - am ascultat "Radacini" si piese disparate in engleza de pe alte albume si m-am hotarat ca la urmatorul concert al ei voi fi cu siguranta prezenta! Pentru ca asa cum spun majoritatea celor care scriu despre ea (si cum am observat si eu de fapt), sa asculti un album nu se compara cu a o vedea pe scena! Daruirea si simtirea cu care canta amplifica efectul vocii superbe... in fine, nu are sens sa ma pun aici pe facut recenzii care oricum nu vor putea exprima tot ce vreau!

De ajuns sa spun ca ma trec fiori ascultand-o! Si imi place cu atat mai mult pentru faptul ca s-a "afirmat" la Festivalul de Jazz de la Sibiu castigand in '93 premiul pentru debut si pentru ca a terminat facultatea de matematica! Si pentru ca oamenii care vorbesc despre ea pe site-ul oficial o numesc o noua Ella Fitzgerald (de aici e luata si poza din acest post)... Ma intorc la jazz-ul meu, ceea ce va doresc si voua!

Febra musculara, sapa si tractorul

De mult vreau sa scriu despre actiunea la care am luat parte exact acum o saptamana, in sambata dinaintea Floriilor in Gradina Botanica: "Curatenia de Primavara". De doua ori pe an, de anul trecut, organizatia non-guvernamentala TeamWork (studenti de la Universitatea Bucuresti) organizeaza evenimente dinastea in gradina botanica. Si cum gradina botanica e mai nou la 5 minute de mers de mine, si din liceu n-am mai participat la o actiune ecologista in adevaratul sens al cuvantului m-am hotarat sa particip si eu.

Trebuie sa recunosc totusi ca in dimineata cu pricina am avut ceva indoieli, nu atat din cauza faptului ca a trebuit sa ma trezesc la 8 dimineata intr-o sambata ci pentru ca afara era o vreme inchisa si mohorata de nu prea-ti venea sa iesi din casa. Dar mi-am luat inima in dinti si iegarii pe sub pantalonii de trening, m-am infofolit bine si am plecat voiniceste spre gradina. Dupa ceva intarzieri organizatorice (of, cand se va termina cu astea in Romania???), ne-au impartit pe toti pe caprarii si ne-au inamnat uneltele. Cum niste baieti ma tineau de vorba (nu, nu incercau sa ma agate, ne cunosteam deja) am ratat imparirea greblelor, niste unelte mai putin naravase ne-am ales cu sape si cazmale. Dar n-am vrut sa ne lasam asa usor asa ca ne-am dus impreuna cu tanti de la gradina sa ne spuna ce avem de facut. Ei bine, am avut nici mai mult nici mai putin decat de sapat o carare spre un sector ce urmeaza a fi reabilitat!

Toate bune si frumoase in teorie, dar cu practica nu e la del de usor... eu una n-am pus in viata mea mana pe sapa, sunt fata de oras si putinele dati cand am facut voluntariat nu prea se pun ca experienta. Cu toate astea, m-am incapatanat sa sap, m-am chinuit cu stoicism, mi-am facut si o vanataie pentru ca tineam sapa prea de jos de coada si m-am lovit in picior cu celalalt capat, dar tot n-am vrut sa ma las. Cu totii am lucrat cu indarjire si pana la sfarsitul zilei am facut nu una ci doua carari! Chiar m-am uitat zilele astea din autobuz si inca sunt acolo! Chiar azi am vazut si doua cupluri pe bancile de pe marginea cararilor noastre! Sunt mandra de mine!

Febra musculara de a doua zi care m-a tinut tintuita la pat nu mai conteaza! Tot ce conteaza e ca m-am simtit bine, am facut un lucru cu siguranta folositor si am primit si o insigna de "gradinar" drept trofeu!

Aaaa, ziceam ceva de tractor, nu? Pai, povestea e ca la un moment dat (cand deja nu mai puteam ridica sapa de la pamant, basca sa o folosesc conform manualului) m-am reprofilat si m-am dus impreuna cu doi baieti sa ajutam la incarcatul / descarcatul sacilor de gunoi in / din tractorul care le ducea la tomberoane. Credeti-ma, asta nu a ajutat muschilor mei de la maini deja chinuiti, caci sacii nu erau tocma usori, dar experienta a fost una minunata, pentru ca am condus tractorul! Ce-i drept, eu doar tineam de volan si traseul a fost cam sinuos, mai ales ca m-a pus sa merg pe o alee ingusta marginita la ambele capete de santuri cu apa si sincera sa fiu imi venea mai degraba sa inchid ochii si sa urlu decat sa invart de volan, dar mi-am infranat acest instinct feminin si am scos-o la capat! Concluzia: am condus tractorul, am condus tractorul!

Pentru asta chiar merita sa faci febra musculara!

Ce nu fac oamenii pentru prieteni si baietii pentru afectiunea fetelor?

De doua zile incerc sa dau pe propria piele raspunsul la intrebarea asta, intrucat un foarte bun prieten de-al meu m-a trimis intr-un adevarat "quest" ce are ca finalitate (re-)castigarea inimii unei persoane de sex feminin. Ca si descriere generala, quest-ul parea simplu: gaseste in Bucurestiul asta mare o jucarie de plus "Tweety" cat mai mare si mai frumoasa si adu-o la Sibiu cand vii acasa de Pasti. (Ca o paranteza, plec spre casa in 3 ore juma... imediat voi intra in panica de facut bagaje) Revenind la incercarea mea de a-mi ajuta prietenul la nevoie, pana la urma s-a dovedit a fi mai greu decat credeam... va vine sa credeti ca in Bucuresti abia daca gasesti una-doua papusi Tweety, ba mai mult, alea pe care le gasesti sunt ori urate ori cu defecte? Unde mai pui ca acelasi model de papusa e intalnit in mai multe magazine... Uite asa am petrecut ziua de joi - am umblat pe urmele unui Tweety adorabil si cat mai huggable de la ora 12:00 la ora 17:00 si n-am avut spor mai deloc. Ce-i drept, am avut si niste experiente mai putin placute cu RATB-ul, dar asta e o cu totul alta poveste.

In fine, crezusem ca am fost infranta de o jucarie de plus, cand ce sa vezi... l-am gasit! Un ditamai Tweety galben ca un ou de Pasti, adorabil si mai ales... urias! Cat despre gradul lui de adorabilitate cred ca e un semn bun faptul ca in drum spre casa toate gagicile pe o raza de 10 m se uitau la mine gales si isi insoteau admiratia de exclamatii ca "oooooo, ce Tweety dragut!", "vai, uite-un Tweety!", etc. Trebuie sa recunosc ca si pe mine m-a cucerit pasaroiul, dovada si faptul ca mi-am facut poze cu el, macar cu asta sa ma aleg si eu! Oricum, daca planul prietenului meu reuseste eu voi fi multumita! So, without further ado, here is the adorable Tweety: (de fapt postul asta e doar un pretext pentru pozele astea.. hehe)

Acuma urmeaza partea a doua a aventurii, si anume cum transportam noi un Tweety urias intr-un tren de noapte spre Sibiu, cel mai probabil plin? Despre asta in episodul urmator...

Ce-am aflat ieri interesant

Unu la mana: plimbandu-ma impreuna cu Bogdan pe marginea Parcului Eroilor dupa o pauza de pranz deosebit de placuta, am vazut (pentru a nu stiu cata oara!) o pereche de pantofi cu sireturile legate unul de altul aruncata pe sarma de inalta tensiune deasupra capetelor noastre. Pentru exemplificare a se vedea poza alaturata, executata de talentul fotografic si camera digitala a lui Andrei (sper sa nu se supere cand o va vedea pusa pe blogul meu). In fine, nu e prima data cand observ fenomenul asta, l-au mai observat si altii, si tot timpul eram tare curioasa sa vad ce anume inseamna, dar tot timpul uitam. Ei bine, astazi cand am ajuns inapoi la scoala am cautat putin pe net (ca doar nu era sa ma apuc de munca!) si am gasit acest articol pe Wikipedia. Pe scurt, el spune ca "shoe tossing" sau "shoe flinging" este o practica observata in mai multe locuri pe lume (ei dau ca exemplu SUA, Canada, Australia, Argentina... de-ale lor), dar ca nu se stie exact ce inseamna. Explicatiile cele mai pesimiste spun ca ar fi modul de a indica prezenta in zona a unei case unde se consuma si se vinde "crack" (un produs pe baza de cocaina, daca era nevoie de explicatii) sau ca sunt o forma de a comemora o moarte datorata unui razboi intre gasti - cu variatiunea ca marcheaza o moarte in gasca pur si simplu sau inceputul unui razboi intre gasti. Mai sunt si explicatii mai putin sinistre, care presupun ca obiceiul e legat de incheierea unui an scolar sau de vreun ritual de trecere la maturitate modern. In fine, mai multe detalii se gasesc la linkul mentionat, dar e totusi interesant ca nu se stie cu exactitate ce inseamna obiceiul asta modern. Chiar va rog, daca stiti ceva ce eu nu stiu sa-mi spuneti!

Doi: in timp ce cautam pe net o poza pentru postul anterior am dat de mai multe articole legate de trecerile de pietoni, semafoare si dinastea, bineinteles tot pe Wikipedia. De-acolo am aflat despre foarte simpaticul Ampelmännchen, omuletul care arata pietonilor din Germania cand sa treaca strada si cand sa se opreasca. Traducerea din germana pentru respectivul personaj ar fi chiar "omuletul din semafor". Ei bine, se pare ca omuletul asta a fost creat de un psiholog din Berlinul de Est (inainte de caderea Zidului) in 1961. Dupa cum puteti vedea, este foarte simpatic si poseda si o minunata palariuta care il face mai chic. Acuma trebuie sa ma rog de colegii mei plecati prin Germania sa-mi aduca si mie o cana de-asta cu el. Pana una alta, omuletul are si propriul site (in Germana din pacate)

Cam astea sunt povestile mele interesante de ieri... parca mai era ceva, dar acum nu-mi amintesc deci se pare ca nu era asa interesant! Inca un lucru... am aflat ca lucrurile cele mai frumoase se pot intampla intr-un cadru atat de obisnuit incat ar putea trece neobservate! Dar si cand le observi...

Proaspat vopsit

Hehe... nici n-a inceput bine ziua ca am si vazut ceva demn de fotografiat. Veneam eu linistita catre scoala azi dimineata, cand ce sa vezi... niste oameni bravi si muncitori re-vopseau trecerile de pietoni si liniile care delimiteaza benzile de pe aleile din campus. Din aceste nobile cauze una din trecerile de pietoni era blocata in vederea uscarii sus mentionatei vopsele. Prin blocat se intelege faptul ca erau legate benzi de plastic colorat de o parte si de alta a strazii, pe latimea trecerii si la inaltimea genunchilor. Cam greu de ratat asemenea blocaje... Ei bine, era si un nene care pazea vopseaua, si nu mi-a luat mult sa inteleg de ce.

Cum treceam eu pe langa trecerea de pietoni vine din directia opusa un tip... vede prima "bariera", o ocoleste, toate par bune si frumoase. Dar cand ajunge pe sosea, ce sa vezi... omul nostru calca vertiginos fix pe trecerea de pietoni. Abia cand nenea care statea de paza i-a strigat "hei, vopseaua!" s-a prins si tipul pentru ce era drumu blocat! Acuma stau si ma intreb... trecerea de pietoni de care vorbesc nu are mai mult de 5 metri lungime, era blocata la ambele capete, teoretic cine vroia sa treaca ar fi vazut ambele bariere. In plus, la capatul aleii (in directia din care venea tipul) erau oamenii care vopseau de zor... cum se poate sa calci totusi pe trecerea proaspat vopsita in situatia asta? Zau ca fenomenul ma depaseste... poate doar daca tipul era indragostit si cu gandul la vreo domnisoara se poate sa fi fost asa ametit. Altfel, eu inteleg ca unii oameni au mai mult spirit de observatie decat altii, dar chiar in halul asta? Tot mai mila mi-e insa de nenea care pazea vopseaua... ca el ii vede pe toti ametitii...

Iarasi poze

Si tot imaginare, din pacate... o sa mai curga multa apa pe Dambovita (sau alte rauri din tara sau lumea larga) pana sa-mi cumpar eu un aparat foto. In fine, povestea e asa: astazi cand veneam voiniceste spre scoala nervoasa pe oamenii care stau in autobuz pe scara fara sa aiba vreo intentie sa coboare la prima si fara ca autobuzul sa fie aglomerat, aproape era sa nu observ cele doua ciocanitori care isi vedeau de treaba linistite in copacul pe langa care treceam in tromba. Dar dupa ce le-am observat m-am oprit si m-am uitat la ele vreo 5 minute. Nici nu se chinuiau sa se ascunda, ca sa spun asa... erau chiar la nivelul ochilor mei, deci usor de observat, mai ales ca nu prea erau frunze atat de jos. Se miscau in sus si-n jos pe scoarta si bateau cu ciocul in cautare de hrana. Nici nu m-au bagat in seama, cat am stat gura-casca in preajma lor. Erau tare dragute... pentru exemplificare a se vedea poza alaturata, preluata din Wikipedia! Cand au urcat prea sus pentru a le mai putea urmari am plecat si eu spre laborator, cu putin mai mult chef de munca...

Pictures in my Mind

Ah, cate poze as face daca as stii cum sa folosesc un aparat foto asa cum trebuie si daca as avea unul tot timpul la mine! De exemplu, azi dimineata in drum spre scoala am surprins intr-o fotografie mentala muncitorul care se odihnea printre copaceii pe care tocmai ii daduse cu var.

Imaginati-va trei copacei, unul inca inflorit si doi ai caror flori s-au transformat deja in frunze, toti trei dati cu var pe tulpinile subtiri... Varul e intins si pe iarba dimprejur, iar in dreapta copacilor sunt 4 galeti de diferite marimi pline cu var. Intre copaci, culcat pe iarba si tinand in coltul gurii un pai, sta un barbat, cel care in prealabil a vopsit trunchiurile copacilor. Se odihneste. Se uita in sus si plimba paiul dintr-un colt in altul al gurii. Sta tolanit pe iarba verde si mainile ii sunt murdare de var alb.

Asta e fotografia mea, am descris-o aici ca sa mi-o amintesc mai incolo, avand in vedere faptul ca nu am putut sa imortalizez momentul intr-o fotografie adevarata. Mi-a placut expresia de pe fata omului (o combinatie intre relaxare si lene), contrastul dintre var si iarba, copaceii verzi care imi amintesc ca primavara e in toi si in general ideea ca poti sta pe iarba la ora 10 dimineata. De asta am facut poza...

Ps. V-am spus eu ca trece primavara pe langa noi... deja copacii sunt verzi, nu mai au flori!
Ps2. Am multe posturi mentale pe care trebuie sa le exprim in scris in curand