Hepi niu ir!

An nou fericit, everybody! Nu prea mă pricep la urări, aşa că mă rezum la a vă dori sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce vă puneţi în gând!

Vai, ce greu scriu cu diacritice de pe un calculator care nu-i al meu! Am ajuns acasă de pe coclauri, mai precis de la poalele Munţilor Apuseni, şi mai precis din Arieşeni. Şi ce să fac, cum am ajuns cum m-am lipit de Internet de zici că fără el n-am aer!

Am ajuns - inevitabil - la pierderea de vreme principală: Facebook. Unde am constatat că nu-s singura Internet junkie. Deja începe lumea să pună poze de la petrecerea de Revelion - care cu jocuri de societate, care cu plimbări pe coclauri, care cu ski, de toate felurile... Mi s-a părut interesant să mă uit la pozele prietenilor şi să încerc să ghicesc cum a fost la ei petrecerea, ce-au făcut, cum s-au simţit, etc :)

La mine revelionul a fost unul atipic. Am încercat să mă odihnesc, dar nu tot timpul mi-a ieşit... am avut şi nopţi insomniace, şi zile dormite până la ora 1 la amiază! Am fost 5 nopţi la Arieşeni, cu un grup foarte mare şi neomogen. 26 de oameni, împărţiţi în diverse grupuleţe, fiecare cu treaba lui. Eu şi Radu am fost un grupuleţ în sine, şi ne-a cam apucat să fim antisociali. Nu ştiu de ce, poate din cauză că lumea era prea setată pe "hai să bem şi să facem tâmpenii" (nu mari, dar genul de chestii pe care le-am văzut deja în liceu). Sau pur şi simplu nu ne-am potrivit cu grupul. Cert este că de cele mai multe ori ne-am culcat devreme, de câteva ori am ales un film în locul socializării. De-astea.

Şi am fost mult pe coclauri să facem poze. Arieşeniul e staţiune de schi. Dar cum eu nu schiez, a fost nevoie de alte preocupări :) de altfel foarte plăcute! Planul era să ne urcăm pe toate dealurile din zonă, să vedem răsăritul şi apusul, sa fim măcar jumătate de zi plecaţi la pozat. Socoteala din târg... două zile n-am avut lumină pentru apusuri. La răsărit nu ne-am trezit (şi oricum visasem că ne fugăreşte un lup pe dealuri şi îmi cam pierise cheful... brrr) şi unul din dealuri l-am ratat. Dar a fost fain. Am câteva poze deja alese, se pot vedea pe contul meu de Flickr... mi-e lene la ora asta să aleg dintre ele 1-2 de pus aici...

Cred că mă duc la culcare. Mâine plecăm la Bucureşti, unde mă aşteaptă casa încă nearanjată. Şi de luni începe iar nebunia. Oare dacă sun la muncă să le spun că am rămas înzăpezită la Arieşeni mă crede cineva?

A! Şi vreau să pun poze pe Facebook, să văd ce concluzii ar putea trage prietenii mei din ele :) call it an experiment (dar ar putea fi şi o scuză de pierdut vremea pe net)

Season's Greetings

Cred că pozele mele pitzipongice au stat destul în fruntea blogului, nu? Trebuie să recunosc că am fost mult prea pe fugă zilele astea ca să am timp de stat pe net. Dubios, ştiu :)

Pe scurt, împreună cu masculul am început "turneul prin ţară" săptămâna trecută: adică am fost acasă la mine, apoi la el, pe la diverse rude şi prieteni. Am stat 3 zile la Sibiu, apoi o zi jumătate la Cluj, ne-am întors la Sibiu şi mâine plecăm la Arieşeni până după anul nou. Foarte frumos, mai puţin partea în care am dormit mult prea puţine ore pe noapte... ceea ce se va întâmpla şi în seara asta, de altfel.

Deja visez doar să ajung la Arieşeni, să pun un afiş cu "nu deranjaţi" pe uşa camerei, şi să stau acolo vreo 2 zile să-mi revin! Până atunci, însă, vă las cu nişte poze de sezon şi vă doresc un an nou în care să aveţi puterea să vă îndepliniţi toate dorinţele! Sărbători fericite!

Aşa arată Sibiul pregătit de sărbătoare:

Iar astea sunt decoraţiuni din bradul unei bune prietene, brad pe care l-am pozat mai ceva ca pe-un superstar :)

Cu ce mă mândresc în seara asta

Cu Ordinul Cavalerilor de Transilvania din Hermannstadt - Sibiu (da, ştiu, e un nume al naibii de lung, dar ăştia suntem!) - site aici. Când eram tânără studentă fără obligaţii am îmbrăcat si eu rochii medievale şi m-am plimbat pe străzi în parade sau am dansat în spectacole despre domniţe şi cavaleri din alte vremuri. Şi nu o dată mă apucă dorul de vremurile alea - m-am mai lamentat chiar şi pe acest blog aici.

Anul ăsta m-am întâlnit cu cavalerii la Sighişoara, însă i-am ratat la Suceava, unde au avut şi un spectacol pirotehnic. Mi-am făcut însă sânge rău cu trailerele pe care le-au pus pe net. Daca sunteţi curioşi, iată o versiune care cuprinde şi momente de la repetiţii:

Şi încă una, axată pe spectacolul în sine:

Şi da, e şi fratele meu implicat în acest spectacol. Fapt care este un alt lucru cu care mă mândresc, chiar mai mult! Am zis!

Anunţ

La Băile Ocna Sibiului (pentru curioşi informaţii aici), pe gardul ce înconjoară rezervaţia naturală "Lacul fără fund", scrie:

"Rezervaţie naturală bla bla bla balneaţia interzisă"... say what!?

Evident, voiau să scrie că n-ai voie să faci baie acolo - ce-a ieşit e altă mâncare de peşte... Acum ştiu şi de ce n-ai voie - cică dacă se agită stratul superior al apei se pierde proprietatea de heliotermie a lacului. Heliotermia este procesul prin care apa lacului acumulează căldură de la soare vara şi o menţine şi în timpul iernii. Cică în lacul ăsta de la Sibiu fenomenul se manifestă cel mai puternic şi de aia e arie protejată.

Acuma mă întreb... dacă scriau şi explicaţia asta pe plăcuţele cu interzis oare nu ar fi avut un efect mai puternic? Sincer, de când mă tot duc la Ocna Sibiului şi tot văd diverse garduri şi inscripţii pe lângă lacul ăla m-am întebat de ce mama zmeului e protejat şi habar n-aveam! Şi zău că m-aş fi simţit mai bine să ştiu de ce n-am voie să fac baie acolo. Oare ar fi funcţionat şi la restul de indivizi care ignoră cu succes chestiile "un-cool" cum ar fi o pancartă pe care scrie interzis?

PS. În germană Ocna Sibiului se cheamă Salzburg adică oraşul sării. Nice.

La plimbare

Ieri am fost la plimbare prin Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Sibiu. Pentru Bucureşteni, ăsta e un fel de Muzeu al Satului mai mare şi mai frumos. Sic! Ţin să mulţumesc pe această cale Academiei de Studii Economice Bucureşti pentru legitimaţia de masterand care mi-a dat dreptul la un bilet de intrare foarte redus faţă de tariful întreg.

A fost foarte frumos, chiar mi-a priit plimbarea şi ziua liberă şi posibilitatea de a fotografia tot ce mişcă şi nu numai (cu diferenţa între bilete am plătit taxa foto. hehe.) Şi ca să mă laud, iacătă nişte poze.

Eu şi masculul pe balansoar (era mult mai bine dacă nu mă pocneam cu balansoarul în genunchi la finalul "şedinţei foto"!):

O căsuţă văzută de după gard:

Morile de vânt oglindite în lac, cu puţin timp înainte să înceapă să picure:

Şi în final, în nemăsuratu-mi narcisism, eu şi o păpădie :) (faceţi abstracţie de faţa subiectului)

Dacă aveţi chef să vedeţi mai multe poze, setul complet e aici. Vă mulţumim pentru atenţie şi vă dorim o dupa-amiază plăcută :)

Fast Forward

Cam aşa a fost pentru mine weekendul care tocmai ce s-a terminat glorios. Am fost la Sibiu, foarte pe fugă. Am ieşit cu nişte oameni foarte străini. Am fost eu însămi un străin pentru nişte oameni foarte puţin străini.

Pe drum spre Bucureşti am vizionat două (două, da!) filme cu Steven Segal. Dintre ele, unul filmat în România. Chiar în Poli, în rectorat, unde îşi are sediul operaţiunea militară secretă Majestic. Dar să nu vă spun prea multe, poate sunteţi curioşi. Ca o paranteză, filmul e foarte foarte prost. Pentru curioşi, se numeşte Attack Force. Aşaaa, şi după "regalul" de Steven Segal a urmat încă un film monumental de prost, de data asta cu zombie. Cu zombie într-un avion, în timpul unor turbulenţe! Ăsta se numeşte Plane Dead. Mă gândesc la un singur lucru - oare erau si copii în autobuz? Mie sigur mi s-a tăiat pofta de mâncare... deşi dacă aş fi fost într-un alt cadru probabil filmul ar fi fost chiar distractiv.

În fine, altă chestie vroiam să notez aici. Citeam azi în autobuz o revistuţa. Şi în revistuţă - Reader's Digest pe numele ei - un articol despre capturarea unui cap al Mafiei italiene. Toate bune şi frumoase. Interesant articolul aşa. Doar o frază m-a cam pus pe gânduri: "poliţistul în civil [...] a reuşit să reţină şi numărul de înregistrare a celei de-a doua maşini". Parcă îmi miroase a traducere de la "registration number" sau "registration plate". Dar, dragă persoană anonimă care a tradus articolul lui Christopher Matthews, "număr de înmatriculare" ce avea?

Atât. Doar că am văzut undeva pe net un articol scris de un cunoscut de-al meu... Mă rog, vorba vine scris... tradus e cuvântul de ordine. Măcar îşi cita sursa. Dar... chiar aşa, la noi tot ce scrie prin reviste e 80% traducere? Of! Lasă că-mi fac eu o revistă "glossy" (alt termen la modă, ca să nu spun "buzz-word") fără traduceri!

A, ia uitaţi ce "număr de înregistrare" interesant are maşina asta! :)

Alte motive...

... pentru care iubesc Sibiul ... Zilele astea, de când m-am întors acasă, l-am ţinut sub oservaţie. Ei bine, trebuie să spun că îmi dă un sentiment de vacanţă, de staţiune, de relaxare cum nu mă aşteptam. E plin de turişti, aşa e... e lume multă şi totuşi oamenii au loc unii de alţii, nu sunt nici grabiţi, nici stresaţi şi în niciun caz atât de nepoliticoşi cum poţi vedea în capitală. Evident, aici mă simt ca acasă.... hmmm, oare de ce!?

Dar trecând peste aspectul ăsta, Sibiul e frumos! Zău aşa, nu o spun pentru că aici am trait primii 19 ani de viaţă, ba chiar după ce s-au terminat aceşti ani abia aşteptam să plec. Pur şi simplu, e frumos, e armonios şi mă face şi pe mine să gasesc echilibrul. În fine, nu prea sunt coerentă la ora asta... sunt destul de obosită (sper ca asta să ma ajute să dorm) şi ideile îmi fug de sub nas înainte de a apuca să le aştern aici... O sa las postul ăsta totuşi ca o bucată de idee ce trebuie dezvoltată, ca să nu uit.

Şi, între timp, rămâne doar să aştept inspiraţia...

De acasa

În caz că nu se vede bine inscripţia, asta scrie: "Aici lucrează calfe călătoare la restaurarea vechii 'case a calfelor'. Orice donaţie, ei lucrând doar contra cazare şi masă este binevenită şi necesară. Vă mulţumim!". Ei bine, calfele călătoare sunt nişte omuleţi ciudaţi, cu un costum tradiţional foarte dubios, constând în principal din pantaloni trapez de catifea raiată de diverse culori, o vesta tot de catifea raiată, cămaşă şi o pălărie mare în culoarea costumului. O poză ar fi ceva mai edificatoare, însă nu posed aşa ceva (încă). Ideea e că oamenii ăştia au devenit un fel de privelişte obişnuită în Sibiu încă de acum câţiva ani buni. Sunt calfe de zidari care îşi "ispăşesc" ucenicia plecând din ţara lor de baştină (adică Germania) şi umblând prin "lume" pentru a ajuta la diverse construcţii şi/sau restaurări. Şi, aşa cum zice şi afişul, n-au voie să primească de la "angajator" altceva decât mancare şi un pat. Mi se pare o practică interesantă şi care, cel puţin la noi, a fost folosită cu succes la renovarea mai multor clădiri din Sibiul vechi. Pentru că aceşti oameni sunt şi "meşteri foarte buni" (umblă vorba prin târg). Şi, da, în costumul ăla de care ziceam îi poţi vedea mai tot timpul, inclusiv când mucesc! Natura lor de inedit amestecat cu tradiţie şi pata de culoare pe care o reprezintă oriunde se duc mă face nu doar să fiu din ce în ce mai interesată de ei ca şi comunitate, ci să-i pun la loc de cinste pe lista de motive pentru care ador Sibiul.