Găsiți diferențele

Sau asemănările, cum preferați:

Din întâmplare cele două videoclipuri au fost difuzate unul după altul pe postul tv care mergea în surdină ieri când am ajuns acasă. Altfel nu prea aveam șanse să observ faptul că ambele încep cu cei 4 membri ai formației așezați frumos doi câte doi într-o lumină dură și filmați alb negru.

Acuma mă întreb: s-au luat Ace of Base (sus, videoclip din 1993) după Depeche Mode (jos, videoclip din 1990)? E doar o coincidență dubioasă? Sau pur și simplu începutul anilor 90 a fost era filmării fomației în alb negru la început de videoclip?

Voi ce credeți?

Nebunia de vara asta

Din când în când, câte o mică nebunie face bine. Prin mică nebunuie înţeleg să faci lucruri pe care alţii le cataloghează drept "extravagante" sau "ciudate", sau să te arunci cu capul înainte într-o situaţie pe care de obicei le cântăreşti pe toate părţile... În fine, în categoria mici nebunii intră pentru mine orice de la cumpăratul primei rochiţe care-ţi stă bine dintr-un magazin (chiar dacă în 80% din timp te îmbraci în blugi şi tricouri negre!), la urcatul în primul tren care pleacă din gară fără să te intereseze destinaţia sau la suspendat cu jumătate de oră orice activitate pentru a putea fotografia un apus spectaculos. Sunt lucruri simple dacă stăm să ne gândim, oricine le poate face, dar în lumea grăbită şi care nu iese din tipare în care ne învârtim, devin excentrice.

Ei bine, o doză de nebunie am primit cadou anul acesta de ziua mea, sub forma unei invitaţii la o cafea şi o cină romantică în Paris! Masculul din dotare s-a prezentat cu biletele de avion în dinţi şi trebuie să recunosc că iniţial am rămas puţin blocată... Adică, invitaţia era pentru două zile n-aveam cazare, n-aveam planuri, nici măcar timp să vizităm chestii  nu prea aveam... În ciuda primului instinct care urla "e prea ciudat!", am zis "hai să bem cafea la Paris!" şi trebuie să spun că nu mi-a părut rău nicio clipă!

Vineri dimineaţa ne-am urcat în avion, la ora prânzului ajungeam în centrul Parisului, iar la 6 seara eram deja în faţa unui pahar de Mojito, într-un bar pe nume "Sărutul sărat" (Le Baiser Salé), în compania unor prieteni din facultate. Curat cosmopolit! Vineri şi sâmbăta ne-am plimbat, am respirat aerul parizian am fotografiat tot ce-am prins mai frumos şi interesant şi, nu în ultimul rând, am băut o cafea (ca să fiu sinceră, chiar mai multe) şi am băut un pahar de vin de ziua mea. Duminică puţin după ora trei eram deja în Bucureşti, iar la seara consumam multă limonadă cu prieteni de aici.

A fost un weekend perfect, şi genul de nebunie care mi-a redat cheful de viaţă şi mi-a făcut poftă de alte nebunii! Ah, şi fiindcă tot am vorbit atât de nebunii, iată una care surprinde foarte bine spiritul Parisului:

Femeia din fotografie se urcase pe un pilon al podului Bir-Hakeim şi asculta muzică privind turnul Eiffel. Era desculţă, iar lângă ea stau sandalele cu toc de 12 cm pe care le avusese în picioare. Cât timp am stat acolo, a schiţat şi câteva mişcări de dans. Mi-a amintit de serile petrecute pe acoperişul căminului sau cocoţată pe geam, în Regie, privind Dâmboviţa şi apusul soarelui. Şi de statul în iarbă privind cerul şi visând.

Şi eu mă trezesc câteodată dansând pe stradă, sau cântând, sau zâmbind fără motiv, pierdută în vreo reverie... Când i-am spus asta lui Radu, chiar şi el s-a uitat puţin ciudat la mine... 

Vă doresc cât mai multe nebunii, zâmbete şi zile cu soare, şi cât mai puţine tipare! Beţi pentru asta un pahar de vin (dacă e la Paris, cu atât mai bine :) )!

"Gypsy lyrics" în concertul lui Cohen

Pe care nu le-a huiduit nimeni :)

Well I see you there with the rose in your teeth
One more thin gypsy thief
(Famous blue raincoat)

Come over to the window, my little darling,
I'd like to try to read your palm.
I used to think I was some kind of Gypsy boy
before I let you take me home.
(So Long, Marianne)

Şi, în fine, o melodie întreagă cu această temă...

So, ce concluzie să tragem din asta?

There is a crack, a crack, in everything

That's how the light gets in...

Cred că a fost primul concert la care am fost şi la care am ştiut toate melodiile! Şi o foarte mare parte din versuri...

Mi-a plăcut mult Cohen, deşi - cum mă aşteptam, de altfel - nu a cântat niciunul dintre cântecele "dark" prin care eu personal am avut primul contact cu el. Din perioada respectivă (1970) cred că doar "Famous Blue Raincoat" a fost.

Oricum, la cei 74 de ani ai săi, vocea lui Cohen are încă puterea să te atingă. Ca atitudine, e ca un actor bătrân, care primeşte fiecare ovaţie a publicului cu o plecăciune. A îngenuncheat pe scenă, a cântat cu ochii închişi şi l-am văzut mimând versurile atunci când vocea era a altcuiva. A fost cald şi plăcut, ni s-a adresat doar cu apelativul "friends" şi la final a primit - asemenea actorilor - un buchet de flori. Şi ne-a mulţumit de nenumărate ori pentru aplauze şi pentru primire. Per total mi s-a părut că a trăit concertul, că s-a implicat şi s-a bucurat de el alături de noi.

Trupa care îl însoţeşte e formată din muzicieni unul şi unul, pe care i-a prezentat de cel puţin două ori în timpul concertului, cu o pompă rezervată parcă titlurilor nobiliare. Mi-a plăcut în mod special omul cu chitara ("the virtuoso" from Barcelona), cel cu instrumentele de suflat şi tipele de la voce. Fiecare din ele avea un alt tip de voce, toate minunate (goosebumps kind of wonderful) şi potrivite anumitor piese.

Ca puncte minus, m-a stresat foarte tare un ecou care se auzea din spatele nostru pe anumite instrumente şi uneori pe voce (probabil reflectat din copacii înalţi din spatele stadionului) şi budele publice (jegoase cum de mult n-am mai văzut, fără hârtie igienică şi fără apă pentru spălat pe mâini!). Pentru ecou, am ţinut palma drept paravan în spatele urechii (mi-a cam amorţit la un moment dat, totuşi), iar pentru bude... am strâns din dinţi...

Din ce-am văzut pe net, concertul a cam semănat cu cel din turneul de anul trecut, cel puţin ca setlist. La fel, a fost cam acelaşi în toate ţările pe unde a fost. Publicul reacţionează însă destul de diferit. La noi lumea a fost mai cuminte şi timidă. Pe la alţii se auzeau strigăte gen "I love you, Leonard Cohen" şi se cam cântau piesele (cât de cât).

Pentru mine per total a fost o experienţă minunată şi mă bucur că n-am ratat şi acest al doilea concert. Mi-a mai amintit că poezia încă n-a murit şi că mai sunt oameni (me included) care se pot entuziasma la auzul unei voci frumoase, unui vers sau unei armonii!

So dance me, to the end of love!

Ps. La final, dar nu în ultimul rând, many thanks to the irresistible, incomparable, sublime and ever so wonderful miss Andreea zisă şi Coco pentru că m-a convins să-mi iau bilet şi mi-a ţinut companie în această minunată seară! :) (cam aşa era cu titlurile "nobiliare" de care ziceam mai sus).

Sitting in an English garden waiting for the sun,
If the sun don't come, you get a tan from
Standing in the English rain.

[Beatles]

Streets of London

Îmi place să cunosc oameni, deşi sunt mai degrabă timidă. Îmi place mai ales când întâlnesc întâmplător oameni cu care să rezonez la un nivel sau altul, când stabilesc fără prea mare efort o legătură cu un necunoscut, un străin.

De asta mi-a plăcut în mod deosebit ultima seară la Măgura. A început după un program care părea bătut în cuie, şi s-a terminat total neaşteptat: eu şi trei englezi (doi tipi şi o tipă) cântând melodii de la Pink Floyd, Bob Dylan sau Joan Baez, de pe tabulaturile găsite prin casă de gazda noastră (tipii aveau fiecare chitara lui), în timp ce doi români şi un ungur (nu foarte treji) discutau despre conştiinţa universală... N-am mai apucat să prelucrăm poze în seara respectivă :)

După ce-am cântat primul Pink Floyd, am avut un request de la domnul ungur pentru încă o melodie. Din păcate, doar eu ştiam versurile, aşa că a fost un fel de "a cappella" până la jumătate. Căutam cântece în cartea de tabulaturi, le fredonam de probă şi dup-aia încercam să le cântăm - nu totdeauna cu rezultate bune, însă apreciaţi de public. Care public, la început, era format dintr-o întreagă trupă de expaţi, gazdele noastre şi câţiva rătăciţi din grupul nostru. La final, am rămas 4 de la noi şi 3 de la ei.

Cred că cele mai bune melodii ne-au ieşit pe final. Oricum, a fost mult prea mişto ca să conteze calitatea interpretării. Pe la finalul serii am realizat şi că majoritatea bărbaţilor de-acolo puteau să-mi fie taţi, dar asta a contat şi mai puţin. A rămas un sentiment de legătură, de plăcerea comunicării cu alţi oameni, de bucurie... iar ăsta e o chestie cu care te întâlneşti prea rar ca să nu conteze.

Şi totul a început când treceam pe lângă unul din oamenii cu chitare şi am observat ce încerca să cânte: Streets of London. I-am spus că e un cântec pe care îl iubesc mult - l-am învăţat în şcoala generală, când am făcut de fapt cunoştiinţă cu engleza. M-a marcat şi mi-a rămas în minte, şi - 11 ani mai târziu - a devenit o legătură între mine şi omul care a spus "vrei să-l cântăm?"

Marta's Song

Mă uitam la poze şi ascultam Radio Guerrilla pe net când am (re)auzit melodia din titlu. Discutam cu Radu dacă versurile sunt sau nu în maghiară aşa că am căutat-o pe Google [cum se zice "to google" în română? :) ].

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că într-adevăr e maghiară, ba mai mult... e dialectul ceangăilor! (Pentru cine nu ştie, ceangăii sunt o sub-diviziune a secuilor din Moldova, in our very own Romania!). De pe acest site am aflat că dialectul respectiv este o formă arhaică de maghiară şi mai e vorbit doar de către ceangăi. Tot de-acolo (căutaţi Marta's song pe pagină ca să citiţi explicaţia completă, nu are ancore din păcate) am aflat despre ce e vorba în melodie.

O tânără fată este foarte tristă, deoarece panglica pentru cingătoare nu o mai cuprinde de trei ori peste mijloc... Se pare că tradiţia ceangăilor spune că panglicile de cingătoare se schimbă doar după ce femeia se mărită, şi până atunci trebuie să cuprindă talia fetei de trei ori. Fata din povestea noastră se întreabă ce-ar fi putut să se întâmple cu ea: "Dumnezeule, Dumnezeule, ce s-a întâmplat cu mine?"

Pentru că pe vremea când a apărut cântecul ăsta popular nu prea erau fast food-uri şi femeile tinere munceau şi nu se prea îngrăşau, ideea e că tânăra e însărcinată şi nu prea înţelege cu ce se mănâncă asta...

Folosirea cuvântului Istenem în versuri ne-a atras de fapt atenţia, căci e un fapt cunoscut cum că orice român din Ardeal ştie că Istenem = Dumnezeu, chiar fără a cunoaşte o boabă de maghiară. [Am să păstrez tăcerea referitor la *celelalte* cuvinte din maghiară pe care le ştie orice român din Ardeal :) ]

Dacă nu ştiţi melodia sau vreţi să o ascultaţi, o ataşez mai jos:

Nu m-am uitat cu atenţie la videoclip, dar mi se pare că nu prea spune povestea cântecului, ceea ce e păcat... Oricum, îmi place melodia, deci sunt satisfăcută de descoperirea mea. Iar poveştile astea din spatele cântecelor sunt motivul pentru care ascult uneori ceea ce se cheamă "world music".

Chiar, ziceţi-mi... vi se pare cumva că succesiunea de "Arararararara aira rararara rarara..." sau orice altă parte din cântec sună "românesc" în vreun fel (mai ales ca muzicalitate)? Adică are vreo legătură cu muzica noastră populară? La un moment dat mi se părea că seamănă, dar acuma nu ştiu ce să mai zic...

Noapte bună

Dormi, nani, dormi, puişor
Umbre se-adună-n pridvor
Şi din grădină prin geam
Luna-ţi zâmbeşte pe-un ram
Iată nu-i nimeni pe drum,
Păsări şi flori dorm acum
Şi cânt-un greier de dor,
Dormi, nani, dormi puişor,
Uşor, uşor.

În somnul tău ai deschis
Poarta de aur spre vis,
Din prag te cheam-un pitic
Cu barba de borangic,
Vrea să-ţi arate-un răţoi,
Trei ursuleţi cu blăni moi,
Şi un motan vânător
Dormi, nani, dormi, puişor,
Usor, usor.

Mini-obsesie muzicală

Am auzit primul single al acestei tipe de 21 de ani la radio. Melodia se cheamă "This is the Life" - iar gagica care cântă Amy Macdonald. E din Scoţia şi This is the Life e primul ei album.

Albumul e destul de drăguţ, deşi se vede că unele din piese sunt scrise când Amy era o puştoaică. În speţă "Youth of Today", pe care a compus-o la 15 ani, e plină de clişee de adolescentă care se răzvrăteşte împotriva bunicului ei. La fel şi "Let's Start a Band"... are nişte versuri destul de interesante la început, dar pe final parcă ceva nu se mai leagă. Sunt tare curioasă care melodii sunt compuse primele şi care ultimele, pentru că mi se pare că le-am ghicit pe cele mai "mature" şi aş fi curioasă dacă am ghicit bine.

Revenind, dacă aveţi chef de o puştoaică cu voce mişto şi o chitară, puteţi încerca Amy Macdonald. Se mai zice prin lumea muzicală că vocea îi seamănă cu a solistei de la Cranberries (Dolores O'Riordan). Mie îmi aminteşte - şi ăsta e unul din motivele pentru care îmi place aşa mult - de Melanie Safka. Mai ales, la unele melodii, cum e cea pe care o pun şi aici:

cu versuri cu tot, pentru eventualii curioşi

Oh the leaves are falling from the trees
And the snow is coming don't you know
But I still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the sound is fading in my ears
And I can't believe I’ve lasted all these years
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the light is fading all the time
And this life I’m in, it seemed to pass me by
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home

Now I, I must say goodbye
I keep telling myself now don't you cry
Cos I’m here where I belong
I'll see you soon, it won't be long.
I'll see you soon, it won't be long.
I’ll see you soon, it won't be long.

[Melanie Safka e o cântăreaţă de muzică folk de pe vremea "flower power" care îmi place foarte mult - pentru voce şi versuri. Trebuie să mai ascult şi Melanie]

10 years later...

Ca să vedeţi ce gusturi dubioase am avut (şi posibil mai am) în materie de muzică, vă rog ascultaţi melodia de mai jos.

Este una din melodiile care mi-a marcat copilăria. Ai mei o aveau pe o casetă video înregistrată de pe MTv de oamenii care aveau satelit. Aveam câteva casete de-astea şi le mai puneam din când în când (inclusiv la petreceri, dacă-mi aduc bine aminte). Ei, asta era una din melodiile care mă prinsese la vremea aia, cu tot cu videoclipul ei dubios, care mă ţinea în faţa televizorului. Cred că n-am mai auzit-o de cel puţin 10 ani! Ba chiar, bănuiala mea e că a trecut mai mult...

Ieri la radio Guerrilla (mulţumesc pe această cale mamei mele dragi şi personale că mi-a schimbat părerea despre acest radio pe care am refuzat să-l ascult până nu demult, iar acum îmi place şi face parte din rutina zilnică)... ce ziceam? ieri la radio Guerrilla, se vorbea despre concertul Nouvelle Vague, care va avea loc cândva curând în Bucureşti. Şi zic băieţii de concert şi dau şi ei o melodie. Asta care urmează:

Şi cum o ascultam aşa, parcă îmi suna cunoscută :) Ei bine, am reuşit să-mi amintesc, de acum 10 ani şi mai bine, melodia asta funny din anii '80 pe care dansam prin casă. Şi după care e făcută cea de-a doua :)

Era bun aici un fel de joc: descoperiţi diferenţele între cele două melodii. Şi interpretarea, şi videoclipurile sunt destul de diferite ca să fie interesant. So, cum vi se par? Care vă place cel mai mult?

(ca o completare, am descoperit că prima melodie a apărut în anul naşterii mele... hihi... altă coincidenţă?)

Leapşă!?

Pfuai, de când n-am mai văzut o leapşă, şi acuma tocmai am fost asaltată din două părţi! De la Drinutz şi de la KamZara am primit aceeaşi leapşă, care sună aşa (sorry, dar mi-e lene acuma să traduc din engleză):

"List seven songs you are into right now. No matter what the genre, whether they have words, or even if they’re not any good, but they must be songs you’re really enjoying now, shaping your summer. Post these instructions in your blog along with your 7 songs. Then tag 7 other people to see what they’re listening to…"

Dacă eu zilele astea ascult radio, ce mă fac? Să zicem că astea ar fi melodiile care îmi plac în ultima vreme:

Nelly Furtado - Wait For You

Pink Martini - Lilly (de fapt, orice de la Pink Martini!)

The Ukulele Orchestra of Great Britain - Wuthering Heights (trebuie să-mi iau dvd cu oamenii ăştia în concert! sunt fenomenali!)

Melanie Safka - Look What They've Done to my Song Ma (nu e melodia mea preferată de la ea, dar o tot dau ăştia la radio-ul pe care-l ascult :) )

Katie Melua - Ghost Town (şi asta e de la radio)

Rolling Stones - Angie

John Lennon - Imagine (asta fiindcă ascult un album cu Best Of Lenon la muncă...)

Gata!? Treaba la mine e alta: de obicei ascult multă muzică. Foarte multă. Şi când nu ascult, îmi sună în cap. Sau o cânt! De multe ori mă trezesc dimineaţa şi am o melodie în cap care mă obsedează toată ziua. Ştiu versuri de melodii, îmi place să cânt (mă trezesc cântând cu căştile pe urechi) şi să dansez. Şi de asta melodiile mele "preferate" se schimbă mai repede decât şosetele :) (aceasta este o metaforă)

Confession over... Prin listele fetelor care m-au lepşuit (dacă există "balneaţie" pot să zic şi eu lepşuit) am văzut chestii interesante aşa că o să le ascult soon :) Zice-se că trebuie să dau mai departe, nu? Ei bine, nominalizez pe Corina, Michou, Vivi, Coco (că-s curioasă) şi cam atâta, că nu vreau să chinui prea multă lume... Ştiu că 7 e număr magic şi toate alea, dar cred că o să meargă şi aşa.

Sper că vă plac melodiile mele :)

Câmp de bătălie

Fetele "corporate" ştiu să calce cămăşi? Ei bine, da! Eu sunt dovada vie a acestui fapt! Dar - cel puţin la mine - acest lucru se lasă cu urmări grave. În speţă o durere de spate (se pare că spatele meu se revoltă mai nou la orice nu înseamnă stat la birou; cred că e un semn că trebuie să mai trec pe la fiţness) şi o cameră care arată de parcă m-au călcat tătarii. Că deh, pe lângă geanta de voiaj aruncată în mijloc de data trecută când am fost plecaţi din Bucureşti şi mormanul de rufe curate care aşteaptă să le sorteze cineva acum mai e şi o scândură de calcat pe undeva prin peisaj!

Acum aştept să se întoarcă acasă jumătatea mea masculină să văd dacă i se va zbârli părul când vede aşa ispravă. Norocul meu că e tuns scurt! Oricum, sunt de apreciat că îi calc cămăşile ca să nu se chinuie dânsul când vine de la treabă.

În timp ce executam operaţiunea cămaşa îmi veniseră mai multe idei despre ce să scriu, dar se pare că acum nu mai îmi sunt atât de clare... Oricum, un lucru e sigur: călcatul e mult mai uşor şi mai plăcut dacă asculţi şi fredonezi Pink Martini! Spre ruşinea mea i-am descoperit abia după ce a fost concertul de la Sala Palatului - altfel sigur aş fi fost acolo! - şi acum nu mă mai satur de ascultat. Tot cu Radio Romantic am avut noroc, căci difuzează des melodii de-ale lor.

În ton cu asta, obsesia zilei este...

Ojala

Ma chérie si j'avais une heure
Je reviendrais au printemps des fleurs
Quand tes yeux allumaient mes jours
Je l'imaginais pour toujours
Mes regrets sont comme des taches
Dans les rivages de ces temps que je cache
Je voudrais essuyer tes larmes
Te garder dans mes bras, oh la la

T'es partie la lune s'est effacée
Même les nuits sont plus foncées
Je m'inquiète de ce silence profond
Car sans toi il n'y a pas de chansons

Avec les yeux fixés sur mon rêve
A la fin du jour mes doutes s'achèvent
Avec mon coeur plein de lumières
On peut revenir en arrière

T'es partie la lune s'est effacée
Même les nuits sont plus foncées
Je m'inquiète de ce silence profond
Car sans toi il n'y a pas de chansons

Avec les yeux fixés sur mon rêve
A la fin du jour mes doutes s'achèvent
Avec mon coeur plein de lumières
On peut revenir en arrière

Ojala
Tu reviendras
Ojala
Pour me revoir
Ojala
J'aurai toujours
Un peu d'amour

Cu franceza mea de autodidact nu mă pot hotarî dacă e un cântec trist sau totuşi mai e o umbră de speranţă. Trebuie să învăţ franceză. Am zis!

Copilărie

Ce albaştri sunt

Vremea a zburat,
Tu nu te-ai schimbat...
Cum ai făcut?
Mă priveşti mirată
Şi îmbujorată
Ca la-nceput...
Pentru tine mai există
Undeva, o prinţesă tristă
Care visează
Şi croşetează
Aproape plângând,
La fereastră-i un nor,
El îţi fură din zbor
Nuanţa ochilor...
Ce albaştri sunt!

Tot acolo stai?
Am ghicit, aşa-i?
Adresa ta
Mi-o mai amintesc,
Şi este firesc
Să fie-aşa.
Vin acasă
După masă:
Nici o mişcare,
Nici o scrisoare;
Mă duc în bucătărie
Şi-mi tai o felie,
Şi-o mestec mergând...
La fereastră-i un nor,
El îmi oferă din zbor
Nuanţa ochilor tăi
Aproape plângând.

Dintre puţinele amintiri din copilăria mea, una foarte clară este o zi ploiasă de vară. Dar ploaie de-aia cu găleata, cu tunete şi fulgere, de musai musai trebuie să stai în casă... nu de alta, dar altfel nu prea practicam eu sportul ăsta cu statul în casă. Îmi amintesc de covorul maro din camera mea (cu ceva modele geometrice), pe care întinsesem multe creioane colorate şi carioci, şi de o carte de colorat. Erau nişte copii în carte, fete şi băieţi şi în principal se jucau şi se plimbau. Probabil erau şi ceva animale, nu-mi mai amintesc... Oricum, stăteam pe covor şi coloram şi ascultam la pickup un disc de-al lui Alexandru Andries - "Interioare". De pe discul ăla e şi melodia de mai sus, care era preferata mea. Şi încă mai este... Bine, mai era una cu un şoricel supărat, dar parcă tot mai mult îmi plăcea asta. Dacă sunteţi curioşi, ascultaţi tot albumul. E frumos... Acum, de când s-au inventat mp3-urile, am făcut rost de el în format digital.

Şi de câte ori îl ascult parcă e o zi ploiasă de vară... Şi da, pentru mine mai există cel puţin o prinţesă!

Melodia de dimineata

Prima melodie pe ziua de azi, se potriveste cu vremea inchisa de afara si-mi aminteste de varsta de 14 ani, caci pe-atunci am ascultat-o prima data. E o melodie frumoasa, una din preferatele mele din repertoriul Beatles - The Long and Winding Road

Ahhhh... jazz

Asta am ascultat azi mai toata ziua... Trebuie sa-i multumesc lui Jo ca m-a "pornit" pe partea de muzica romaneasca si astfel mi-am amintit ca de mult vroiam sa ascult Teodora Enache. ( De mult insemnand cam de acum 3 ani cand am vazut-o in concert si albumul "Radacini" era oarecum nou). Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata - am ascultat "Radacini" si piese disparate in engleza de pe alte albume si m-am hotarat ca la urmatorul concert al ei voi fi cu siguranta prezenta! Pentru ca asa cum spun majoritatea celor care scriu despre ea (si cum am observat si eu de fapt), sa asculti un album nu se compara cu a o vedea pe scena! Daruirea si simtirea cu care canta amplifica efectul vocii superbe... in fine, nu are sens sa ma pun aici pe facut recenzii care oricum nu vor putea exprima tot ce vreau!

De ajuns sa spun ca ma trec fiori ascultand-o! Si imi place cu atat mai mult pentru faptul ca s-a "afirmat" la Festivalul de Jazz de la Sibiu castigand in '93 premiul pentru debut si pentru ca a terminat facultatea de matematica! Si pentru ca oamenii care vorbesc despre ea pe site-ul oficial o numesc o noua Ella Fitzgerald (de aici e luata si poza din acest post)... Ma intorc la jazz-ul meu, ceea ce va doresc si voua!

Jazz de 8 martie

Nimic nu e mai frumos decat sa iesi in oras in timpul saptamanii, sa fii relaxat si cu chef de distractie cand toata lumea iese de la munca! Iar daca e 8 martie si iesirea e la un concert de jazz seara e cu atat mai reusita!

Concertul s-a intamplat la Teatrul Act, protagonisti au fost Cristian Soleanu - saxofon, Sorin Romanescu - chitara, Arthur Balogh - contrabas si Vlad Popescu - tobe. Ultimii doi tineri, primii mai in varsta. Toti cu daruire si entuziasm. Ridicandu-se pe varfuri la acordurile mai complicate de chitara, imbratisand contrabasul, luptand cu tobele si sufland cu ochii inchisi in saxofon... au cantat si melodii mai cunoscute (Beatles), si mai putin cunoscute, iar unele parti au fost chiar surprinzatoare. Daca la inceput mi s-a parut ca nu rezoneaza intre ei, la ultima piesa nu vroiam sa se termine!

Publicul a fost linistit, ca la teatru - asta a fost ciudat... intr-un bar lumea mai povesteste, mai fumeaza o tigara, mai bea un gat de bere, etc. La teatru cadrul e altul si poate chiar cadrul asta iti ofera posibilitatea sa studiezi detaliile, sa fii putin mai analitic cand vine vorba de artisti dar si de muzica. Oricum, aseara analiza a fost una pozitiva! Urmatorul concert, intr-un bar! (mi s-a deschis apetitul)

Obsesie muzicala

Un obicei care poate parea ciudat la mine este ca atunci cand aud o melodie interesanta imi notez pe unde apuc bucati din versuri pentru ca mai tarziu sa incerc sa aflu ce melodie este si sa fac rost de ea... de exemplu, acum am trei astfel de bucati salvate pe mobil:

I play my music in the sun I'm a joker, I'm a smoker, I'm a midnight talker (asta e Steve Miller - "The joker")

Bye bye baby. Don't be long. I'll worry about you when you're gone (Ivy - Worry About You - auzita intr-un serial la tv)

Hold on to people they're slipping away (Moby - Slipping away - in masina unui prieten)

Ei bine, ultima piesa mentionata a devenit un fel de obsesie muzicala... piesa nu e cine stie ce, dar se pare ca rezoneaza cu partea din mine care isi cauta drumul in viata, cu partea obsedata de intrebari dintre care cea mai grea e "de ce?" (cu variatiunea "pentru ce?"). E in acelasi timp trista si optimista, simpla (atat de simpla incat o suspectez ca da in comercial), aproape un cliseu si totusi atat de departe de unul! Cel putin asa o simt eu cand o ascult! Mai jos sunt versurile, dar interpretarea aduce multe in plus...

Slipping Away

All that we needed was right
The threshold is breaking tonight

Open to everything happy and sad
Seeing the good when it's all going bad
Seeing the sun when I can't really see
Hoping the sun will at least look at me

Focus on everything better today
All that I needed I never could say
Hold on to people, they're slipping away
Hold on to this while it's slipping away

All that we needed tonight
Are people who love us and like
I know how it feels to need
Oh when we leave here, you'll see

Open to everything happy and sad
Seeing the good when it's all going bad
Seeing the sun when I can't really see
Hoping the sun will at least look at me

Focus on everything better today
All that I needed I never could say
Hold on to people, they're slipping away
Hold on to this while it's slipping away

So long
So long

Open to everything happy and sad
Seeing the good when it's all going bad
Seeing the sun when I can't really see
Hoping the sun will at least look at me

Focus on everything better today
All that I needed I never could say
Hold on to people they're slipping away

Vaaaaaai, ce bine e sa ai muzica!

Si daca tot e vorba de muzica, tocmai am ascultat o melodie de pe vremea cand aproape cadeam in santuri de dorul unui "el" care acum nu-mi citeste blogul (ca deh, asa e viata) - Hara -"N-ai habar"