Despre multiplele şi nebănuitele mele hobby-uri

Ca să înţelegeţi de ce mi-este tot mai greu să mă exprim pe acest blog în ultima vreme, poate-ar trebui să vă povestesc puţin cam care-s mai nou "pasiunile" mele de zi cu zi... Nu, pe aparatul foto n-am mai pus mâna cam demult, noroc cu weekendul ăsta că am simţit că-mi dezmorţesc puţin degetul de declanşator. Nu, nu m-am apucat de tricotat, deşi cine ştie când mă voi hotărî să recuperez talentele neexploatate în copilărie. Din păcate, noile mele hobby-uri sunt dintre cele care mi se pare că nu interesează pe nimeni în afară de mine...

Prima dată a fost organizarea nunţii. Ne-a consumat timp, energie şi ceva neuroni! Am citit (câteva) reviste de profil, am fost la un (1!) târg, am căutat sală, fotograf, dj, video, cofetar, furnizori de băuturi alcoolice, florist, designer vestimentar, rochie de mireasă, costum de mire, pantofi (verde smarald!), hair-stylist, machior, sticle, pietre semi-preţioase, până şi pietre de râu! Am făcut invitaţii, am trimis invitaţii, am dat telefoane pentru confirmări, am organizat cazări, am stresat familii, prieteni şi chiar necunoscuţi. Şi după toate astea, s-a terminat toatul în nici 24 de ore! Cam asta e în puţine cuvinte activitatea care ne-a ocupat mai mult sau mai puţin 9 luni de zile... sunt sigură că toate cuplurile care au trecut prin organizarea nunţii au urmat cam aceeaşi paşi ca şi noi, au trecut prin acelaşi stări, s-au lovit poate de probleme similare, au învăţat aceleaşi lecţii. Deci, cu ce-aş putea veni eu nou, ca mireasă "deosebită"? Ce ar fi de interes general din peripeţiile mele cu nunta?

Ei, şi nici n-am terminat bine cu nunta că ne-a mâncat în părţile dorsale să ne cumpărăm un apartament. Ta-dam, iaca noul set de pasiuni! Bănci, credite, anunţuri, agenţii, vizionări, acte acte acte, notari, comisioane, citit reviste de decoraţiuni interioare, planuri de renovare, acte acte acte, umblătură, uof! Pasionant, nu?

Şi acum spuneţi... despre care din hobby-urile astea aţi vrea să citiţi?

PS. apropos de nuntă, avem şi pozele oficiale pe site-ul deja amintit.

Gata, am terminat și cu măritișul!

Am terminat, și acum ne pare rău pentru că a fost prea scurt. După ce zilele, săptămânile și lunile noastre au devenit din ce în ce mai aglomerate pe măsură ce se apropia evenimentul (după cum s-a putut vedea și din liniștea de pe blog...), ziua cea mare a venit și a trecut. Noi am rămas puțin amețiți și cu amintirile puțin încețoșate. A fost prea multă activitate parcă prea dintr-o dată, iar acum când ne uităm la poze, parcă nu ne vine să credem că noi eram acolo, că am făcut asta, că atâția oameni au dansat și s-au simțit bine alături de noi.

Poate am să mai scriu despre nuntă când mi se mai sedimentează amintirile, după ce ne mai uităm la filmare și la poze, și mai descoperim din chestiile pe care le-am ratat în ziua evenimentului. Până una-alta, pentru curioși, avem un calup de fotografii primite de la prieteni, care pot fi vizionate pe site-ul nunții.

Am semnat actele!

Ca să ne pregătim temeinic de nunta care se apropie cu pași repezi, eu și masculul din dotare ne-am hotărât să facem o "repetiție" mai întâi, cu ocazia căsătoriei civile. Cei care au fost în Cluj duminica trecută, pe 27 martie 2011, au avut ocazia să ne vadă, în toată splendoarea și puțin emoționați, spunând DA și semnând actele de căsătorie. Pentru cei care nu ne-au văzut live dar sunt curioși, pregătim curând o selecție de poze care va apărea cel mai probabil pe site-ul dedicat nunții (în era asta tehnologizată, nici nuntă nu poți să faci fără site!).


Oricum, evenimentul ăsta a fost așa, ca o ploaie de vară: nici nu te prinzi bine că a început că s-a și terminat și ești ud până la piele :)


La 11:40 ne-am întâlnit în fața primăriei, la 12:00 am fost invitați în sală de ofițerul stării civile, la 12:02 ne-am sărutat prima dată în calitate de soț și soție, la 12:05 am semnat actele, la 12:07 ieșeam din sală sub un pod de flori. Ta-da să fiți fericiți și toate alea! Am rămas puțin confuză și cu sentimentul că încă nu-s sigură ce mi s-a întâmplat... din fericire, am acasă certificatul de căsătorie, să-l pot consulta în caz că am îndoieli.


Cu asta ne-am încheiat socotelile cu statul român, suntem oficial  domnul și doamna Dodea. Acum urmează să intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă și petrecere. Păzea, căci vom începe să împarțim și invitații!

V-am mai spus că nu-mi plac diminutivele?

Sunt sigură că da! Ei bine, de curând s-a afirmat un nou lider în topul diminutivelor care-mi dau fiori: MIRESICĂ (și pluralul aferent, MIRESICI). Întâi o mică paranteză... Cine nu știa deja, să afle acuma: se pare că mi-a venit și mie rândul să intru în categoria femeilor "așezate" și să mă mărit. Iar de la începutul anului m-am apucat mai serios de organizarea fericitului eveniment, drept pentru care am o mulțime de hobby-uri noi: privit portofolii de fotografi, căutat  prin colecții întregi de rochii de mireasă până vezi în fața ochilor numa' alb, aflat care-s noile tendințe în materie de verighete, întrebat toate prietenele despre stiliști și saloane de coafat și câte și mai câte!

E, și pentru că trebuia să o "bifăm" și pe asta, ne-a mâncat undeva să mergem la un târg de nunți... tanana... un mare fiasco, dar nu despre asta vroiam să povestesc, ci despre cum am speriat eu o domnișoară (de altfel drăguță și finuță) de la un stand de rochii de mireasă...

Mergeam eu cam confuză prin înghesuiala și spațiul strâmt de la târg, când dau de un stand care părea interesant, așa că mă apropii și încep să răsfoiesc ditamai tomul - catalogul conținând colecția 2011 de rochii de mireasă. Tipa de la stand se apropie binevoitoare și (oroare!) se interesează: "Viitoare miresică?". Deci nu doar că mi-a venit să mă strâmb... chiar m-am strâmbat (!), iar domnișoara a rămas perplexă la răspunsul meu: "Mda, așa se pare..." (asezonat cu o privire cel puțin tăioasă). N-a mai putut decât să bâiguie un "Ok, am înțeles" la fel de acru și să-și găsească un motiv să dispară din raza mea vizuală.

Mă și gândesc, ce-o fi zis biata femeie despre mine... "Ce-o mai fi și cu nebuna aia, o întreb dacă se mărită și ea zici că e dusă la tăiere... Îmi e milă de viitorul soț, cu așa o scârbă!". Zău că-mi pare rău că am repezit-o, dar, pe bune... MIRESICĂ? Îmi iese fum pe nas (metaforic) numai când mă gândesc...  Mi se pare că sună zeflemitor, peiorativ... urât... oricum, numai de bine nu! Unde mai pui că nici nu există un asemenea cuvânt în dicționar!

Ia spuneți, sunt eu dusă, sau mai sunt și alții cărora "miresică" le e antipatic?

PS. Aștept cu nerăbdare miresică 2.0 aka "nevestică"... presimt că vor zbura farfurii! :)