"Si-mi esti draga..."

Destule motive ca sa fii bine-dispus!

Evrika!

Ca sa termin cu "succes" o zi de pierdut vremea aiurea si de oboseala cronica, tocmai ma uitam pe niste bloguri ale anumitor fosti asistenti din vremea facultatii (hehe.... de data asta nu dau nume) si am (re)descoperit un site care pe mine m-a amuzat copios de prima data cand l-am vazut. But, alas, my Windows broke si in febra reinstalarii am uitat sa-mi salvez bookmark-urile! E un fel de serial de benzi desenate foarte stilizate despre lumea calculatoarelor, Internet, stiinte in general si multe altele... pentru ingineri, asa :)

Anyway, site-ul e aici, dar trebuie sa va atentionez ca, dupa cum spune si autorul, "this comic occasionally contains strong language (which may be unsuitable for children), unusual humor (which may be unsuitable for adults), and advanced mathematics (which may be unsuitable for liberal-arts majors)". That's it! O sa inchei cu doua poze de pe respectivul site:

1. Apropos de blogosfera:

2. The real story of Alice and Bob... de cand am vazut comic-ul asta, cursurile d-lui Cristea si criptografia in general nu mai sunt la fel! Stiam eu ca e ceva necurat acolo cu Alice si Bob, ca prea vroiau ei sa tina secret totul... i was right!

I warned you, e pentru "initiati"... Fata de restul imi cer scuze, data viitoare nu mai fac! Oricum, sper ca cei doi cititori jumate ai acestui blog nu se vor supara. Noapte buna si vacanta lunga! (mai sunt doar 3 zile...)

Leapsa pe carti!?

Ei bine, iata ca nici n-am ajuns bine in blogosfera ca m-am si ales cu o provocare... si anume, sa descriu o carte pe care as recomanda-o si altora. Pai tu nu stii, Corina, ca inginerii nu citesc? Acum serios, trebuie sa recunosc ca in ultima vreme am cam citit numai ce venea cu ziarul Cotidianul in fiecare miercuri, dar totusi am o carte minunata pentru voi:

The Curious Incident of the Dog in the Night-Time de Mark Haddon e povestea unui adolescent autist pe nume Cristopher, al carui creier insa e foarte dezvoltat din punct de vedere al logicii. Cristopher cunoaste toate tarile lumii si capitalele lor, stie numerele prime pana la 7057 si matematica e una din marile lui pasiuni, iar lumea lui e total diferita de a celor din jurul sau. Cand insa cainele vecinei lor este omorat si Cristopher incepe sa investigheze crima, universul lui e puternic amenintat de lumea reala. Restul povestii o puteti descoperi singuri, dar povestea e doar o parte din ceea ce face cartea asta atat de frumoasa! Minunata mi se pare puterea de empatie a autorului, felul in care descrie lumea prin ochii lui Cristopher astfel incat cititorii ajung sa-l cunoasca, sa-l inteleaga si chiar sa-l iubeasca pe tanarul detectiv. Si felul in care Cristopher gandeste iti da o cu totul alta perspectiva asupra lumii, te pune sa-ti reevaluezi perceptiile, sa privesti mai atent in jur... in fine, merita sa incercati o calatorie in mintea lui! O sa inchei cu un citat: Prime numbers are what is left when you have taken all the patterns away. I think prime numbers are like life. They are very logical but you could never work out the rules, even if you spent all your time thinking about them

That's it, asta e cartea mea! Acum, sa vedem cine urmeaza... Cred ca o sa spun Elena ca sa-i mai dau ceva de lucru, Claude pentru ca sunt curioasa ce carte va recomanda si Anca pentru ca n-a mai scris de mult si posturile ei imi plac.

Si, inainte de a pleca la scoala, iata regulile: 1.Cind cineva te nominalizeaza pe tine, ai la dispozitie 24 de ore sa numesti o singura carte pe care ai recomanda-o din inima spre citire. Si-ti explici intr-un paragraf alegerea. 2. Nominalizezi trei prieteni pe care-i indroduci “audientei” tot intr-un paragraf. 3. Ii anunti ca sunt nominalizati (in caz ca nu-ti citesc rpd blogul), le spui regulamentul si astepti sa vezi daca duc jocul mai departe. 4. Nu uita sa faci link la cel care te-a recomandat pe tine, astfel cei care te citesc doar pe tine pot merge si in urma lantzului, nu doar in fata lui.

Becu' din Pivnita - De mare angajament!

Avand in vedere ca suntem in luna decembrie, am conectat Becu' din Pivnita la reteaua de beculete din oras si pentru ca primaria tocmai a achitat factura, s-a aprins si noul numar, numarul 4 - decembrie 2006 - Valori. Printre altele, puteti gasi respect, progres si tot felul de alte valori, doar la adresa noastra: http://www.becu.co.uk/ Va dorim lectura placuta, sarbatori fericite si un an nou mai bun!

Ce mai pot adauga eu... revista asta a noastra arata din ce in ce mai bine si contine articole din ce in ce mai bune, deci suntem in crestere. Pentru o vizualizare cat mai colorata si intensa, recomand downloadarea pdf-ului. In curand vom avea si forum si sper ca, astfel, mai mult feedback de la cititori. Pana atunci, insa, noul numar propune destule subiecte de gandire asa ca, descoperiti-ne la adresa mentionata!

Eu boicotez, tu boicotezi, ... noi boicotam?

Zilele trecute am primit un email de la un fost coleg, prin care grupul informal pentru Campanii Sociale "Oameni pentru Oameni" (semnatarii de drept ai email-ului) ma invitau sa particip la un boicot impotriva companiei OMV / Petrom. Motivul? Ca unic furnizor de gaze din Romania, OMV / Petrom creste anul acesta preturile nejustificat de la 330 RON / 1000 metri cubi la 410 RON / 1000 metri cubi. Ca raspuns, lumea n-am mai trebui sa cumpere benzina, motorina sau orice alte produse de la benzinariile Petrom pentru a produce companiei pierderi destul de mari incat sa renunte la scumpire. Toata actiunea ar trebui popularizata si desfasurata pe durata iernii (pana in martie 2007).

Sincera sa fiu am fost destul de mirata sa vad asa o forma de protest propusa spre infaptuire, si inca de un grup organizat (se presupune) de oameni. Ultima data cand am auzit de cuvantul boicot a fost prin liceu pe la lectiile de engleza cand ni se povestea despre un boicot faimos impotriva scumpirii pretului la paine sau asa ceva. Oricum, acum ca ma uit pe wikipedia, observ ca in Anglia a si aparut acest cuvant si de fapt era numele unui nene care a fost "victima" primului boicot (sau, ma rog, printre primele). Tot de acolo, vad ca "a boycott is the act of abstaining from using, buying, or dealing with someone or some organization as an expression of protest or as a means of coercion" si ca "a boycott is normally considered a one-time affair designed to correct an outstanding single wrong". Deci un boicot s-ar preta foarte bine la situatia data si chiar ar putea avea sorti de izbanda...

DAR, nu cred ca in Romania exista in momentul actual mentalitatea necesara pentru a pune in aplicare o astfel de forma de protest. La noi, lumea e obisnuita sa iasa in strada si sa-si faca dreptate prin forta (nu neaparat fizica). Pentru un boicot iti trebuie ceva coloana vertebrala, tarie de caracter si puterea de a fi responsabil pentru propriile fapte si credinte. E usor sa zbieri cu bata in mana in mijlocul unei multimi dezlantuite unde vocea individuala e mai putin importanta decat cea colectiva, dar pentru un boicot tocmai vocile individuale sunt importante. E important ca fiecare individ participant sa spuna "eu nu sunt de acord cu asta si de aia fac ceea ce fac", nu e loc de ascuns dupa degete sau dupa spatele unuia mai inalt si puternic, ci e imperios necesar sa iesi in fata si sa sustii sus si tare ceea ce doresti. Ori, asta, la noi mai rar se vede...

Cu atat mai mult cu cat boicotul se vrea unul national, iar eu una n-am auzit pana acum macar de vreun boicot la nivel local... de exemplu, de ce nu se gandeste nimeni sa boicoteze magazinele de la parterul caminelor din Regie, unde preturile sunt exagerat de mari si uneori si marfa e proasta? Desigur, n-ar fi usor sa te duci pentru orice cumparaturi intr-un magazin mare, dar in mod cert magazinasele ar avea de suferit si ar trebui sa scada preturile pentru a supravietui. Dar cum la noi comoditatea invinge dorinta de a lupta pentru convingerile noastre si gandul ca nici capra vecinului n-o duce mai bine e suficient pentru multumirea personala, cred ca viata boicotului importiva OMV/Petrom va fi una scurta si, din pacate, nu prea fericita...

Psychedelic lights

Nu, nu e vorba de vreun show Pink Floyd, ci de noile luminite de "Craciun" proaspat amplasate intre Piata Unirii si Piata Romana. Cred ca anul asta e primul in care spun ca acestea sunt absolut, dar absolut ORIBILE! Desigur, au exagerat oamenii cu ele in multi ani... ba erau prea mari, ba prea incarcate, ba multe alte prea-uri, dar ca anul asta nu cred c-au dat-o in bara pana acum...

Nu stiu, poate nu inteleg eu rostul acestor decoratiuni stradale, dar ma gandeam ca trebuie sa aiba macar o cat de mica legatura cu Craciunul. Ei bine, se pare ca m-am inselat, deoarece luminitele de anul acesta intruchipeaza exclusiv steagul Uniunii Europene din care suntem atat de nerabdatori sa facem parte. Drept urmare, culoarea predominanta e albastru, ceea ce n-ar fi foarte rau daca n-ar fi un albastru inchis cat se poate de deranjant pentru ochi si pentru creier! Ba, pe deasupra, mai sunt si unele care lucesc mai tare periodic, ca sa intregeasca atmosfera de club! Singurele decoratiuni care au cat de cat legatura cu sarbatorile de iarna sunt cei cativa braduti din luminite construiti in jurul de-acum traditionalului ceas al integrarii transformat si el in brad. Din pacate, si acestia sunt tot ALBASTRI, acelasi albastru strident de care vorbeam mai sus.

Rezultatul? Nu-mi doresc sa fiu nevoita sa ma plimb pe bulevardele luminate astfel, pentru ca mai mult ca sigur ma voi alege cu o durere de cap. Lumina e rece, agresiva, aduce cu neonul stroboscopic iar questiile care sclipesc accentueaza acest efect... ce mai, sunt psihedelice (cea mai buna descriere auzita pana acum)! Iar rezultatul e pur si simplu kitschos! Si ce-i mai rau e ca undeva, cineva, omul care a facut acest "grandios" design, e foarte multumit de munca lui! Poate dupa aceasta mostra de purtare pupat-in-fund-a-la-Romania se va trezi si Uniunea Europeana si ne va spune sa ne luam talpasita... atunci sa vedem cine mai ridica in slavi luminitele.

Eh, dar astea sunt visuri sadice, asa ca ma voi opri aici. Tot ce pot sa fac este sa ma plimb pe alte bulevarde, unde luminitele sunt calde, intruchipeaza braduti si stelute de Craciun si par mai primitoare si sa las durerile de cap altora. Chiar, am putea boicota luminitele refuzand sa ne plimbam pe respectivele bulevarde? Vaaai, ce frumos ar fi...

P.S. Cine-mi doneaza o poza cu respectivele oribilitati pentru pus aici?
[Later edit] Am facut rost de ceva de la Laura, fosta mea colega de camera din vremuri imemoriale cand eram in anul intai de facultate si capitala mi se parea foarte departe... Daca cineva cu drepturi de autor nu e de acord cu publicarea pozei aici, il/o rog sa-mi dea mail si ma voi conforma!

Yep, I'm a hippie!

Sunt un frate tanar, care crede in dreptate Am ochi negri dar am mainile curate Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate Un fapt fara importanta Ma poate face sa sper Ma-nclin si pun in balanta Ce-i sfant cu ce-i efemer.....

Asta este, asta sunt, pe masura ce ma indepartez de conditia de cap-in-nori-lumea-e-frumoasa-toti-oamenii-sunt-buni-love-is-all-we-need, se intampla ceva care sa ma traga aduca inapoi in aceasta minunata (si totusi "blamata" de cei din jurul meu) stare. Cum a fost seara trecuta, pe drumul (lung si anevoios, Radu stie mai bine) de intoarcere de la Casa Armatei in "vastele apartamente"....

Poate acum e momentul sa povestesc de unde ne intorceam, ca sa las (ca-ntr-o carte buna) finalul apoteotic si plin de invataminte la final... Ei bine, am fost invitata lui Radu la ceea ce se numeste un eveniment monden in toata puterea cuvantului, cu tinuta de seara si toatea alea. Printre mancaruri exotice si cocktailuri la fel, am vazut tot felul de oameni, care mai de care mai cu bani si modul lor de a se manifesta la o petrecere. Invitati au fost cei de la Mandinga, ocazie cu care am descoperit ca nu canta asa de rau formatia asta... ba chiar, luati separat, toti membrii componenti au un "palmares" de laudat. Singura care mi se pare nelalocul ei acolo e Elena, fatuca din Romania care serveste drept solista... si nu pentru ca n-ar avea voce, ci pentru ca vocea ei se incadreaza in curentul cantaretei "la moda" din Romania si din aceasta cauza e prea "obisnuita", comparativ cu restul formatiei. Nu stiu daca se intelege ceva din fraza anterioara, dar eu asa am impresia, ca mai nou cantaretele de la noi au un anume mod de a canta sau un anumit tip de voce, care nu numai ca e intalnit pe toate "drumurile" ci are si ceva strident, aiurea, poate fals in el.... in fine, asta e doar parerea mea.

Gata, am inchis paranteza, continua relatarile despre petrecere. Ce pot sa spun, ca de obicei cand vad bufet suedez, toti se igramadesc sa-si ia de mancare ca si cum maine n-ar avea ce pune pe masa. Si pe buna dreptate as putea spune, caci la cat isi incarca toata lumea farfuriile, daca nu esti destul de iute la picior si la dat din coate cam ramai fara (astea sunt pesemne reminiscente de pe vremea cand o mamaliga trebuia sa ajunga la 8 frati). Acum exagerez, dar tot nu pot sa-mi alung senzatia de anticipatie, nerabdare ba poate chiar nervozitate care cuprinde o sala in momentul umplerii meselor la un bufet suedez. Trecand peste asta, bautura era din belsug si oamenii n-au pregetat din a incerca ori cat mai multe bauturi, ori cat mai mult din aceeasi bautura. Rezultatul? Destrabalare totala! Trebuie sa ma credeti atunci cand spun ca n-am mai vazut inca asa ceva... De exemplu, un domn care se vrea "bine", cam de varsta a doua, imbracat la un foarte elegant costum sa-si desfaca nasturii de la camasa si sa-si lege respectivul obiect de imbracaminte in stil Madonna deasupra burdihanului scos astfel la iveala.... mai rar asemenea priveliste, cel putin pentru mine! Si acesti domni care mai de care mai beti si care mai de care mai penibili in betia lor, luau la dans (uneori chiar pe sus) fetele care mai de care mai dezbracate. Au fost la mare trecere gagicutele care dansasera demonstrativ salsa cu jumatate de ora inainte, si care aveau niste fustite ce abia abia le acopereau fesele. In fine, nu are sens si nici n-as putea sa descriu petrecerea in atatea detalii cate as vrea, cert este ca acum cand ma gandesc la ce mi-a fost dat sa vad, parca mai simt un gust amar. Oare asa o fi in lumea oamenilor salariati si stresati? Oare de asta mi-a spus Radu ca nu vrea sa ma vada angajata pentru ca-i e frica sa nu ma "stric"?

Pana una alta, ceea ce vroiam eu sa spun este ca pe drumul spre casa am avut asa, un moment de revolta personala. Am simtit nevoia imperioasa sa ma apuc de cantat.... norocul meu ca era 2 noaptea si cei care mergeau pe strazi la ora aia erau mult prea beti ca sa fie deranjati de nou (re)gasitul meu talent! (their loss!) Oricum, am descoperit cu aceasta ocazie ca tot mai bine ma simt batand strazile de nebuna decat fiind adultul responsabil a carui imagine toata lumea o propovaduieste. Si ca prefer sa imi gasesc fericirea intr-o ploaie de vara, intr-un curcubeu, intr-un fulg de nea, intr-o bere cu prietenii, intr-o poveste cu domnite sau in niste ochi albastri cu zambet pe masura (sic) decat in valorile materiale pe care mai tot omul din Bucuresti le cauta cu disperare! (q.e.d)

Jeana

Jeana era croitoreasa Jan frizeru' o iubea Si-a murit tuberculoasa Jan frizeru o jelea

Asta ca sa mi se contrazica ideile fixe conform carora nimic bun nu poate veni de la RATB... Ieri intr-un troleibuz de-ala care are ecran (pe care de obicei dau reguli de conduita in autobuz, cum sa-ti compostezi intotdeauna biletul si alte dinastea pe care mai nimeni nu le respecta) am vazut o reclama care incepea cu aceasta melodie. Imagini cu Jeana si Jan si cu Jan care merge pe langa caruta mortuara indurerat. Apoi intra fundal alb, text si o voce de reclama: "Acum tuberculoza se trateaza". Si la final, intrebarea cea mai importanta: "Jane, tu te-ai controlat?"

Stiu ca nu e de ras, dar nu mi-am putut opri un zambet discret... Oricum, ma bucura faptul ca oamenii care fac campanii sociale au mai evoluat de la cele cu "eu n-am sa bat niciodata covoare, pentru ca le doare"...

A doua zi

Aseara ti-am luat basma Si-acum te vad fara ea! Cine ti-o mai lua basma Sa se spanzure cu ea Aseara ti-am luat margele Si-acum te vad fara ele Cine ti-o mai lua margele Sa se desire ca ele Aseara ti-am luat cercei Si-acum te vad fara ei Cine ti-o mai lua cercei Sa stea atarnat ca ei! Barbatu' care-i urat Pune-i funia de gat Si striga in gura mare: Hai la barbat de vanzare! De ti-o da pe el un zlot, Da-l cu funie cu tot...

Frumoasa melodie, frumoasa interpretare, frumos loc, frumosi oameni, frumoase povesti, frumos...

In alta ordine de idei, azi dimineata, in timpul unei cafele baute in compania Elenei, am rasfoit si noi un ziar de stiri mai mult sau mai putin interesante si de mica publicitate. Si am constatat urmatoarele:

1. Apartamentele in Bucuresti au ajuns extraordinar de scumpe! Nu ca m-as gandi eu sa imi cumpar apartament, dar ma apuca ameteala cand vad anunt pentru unul de 40mp la etajul 7 din 8, intr-o zona nu prea rasarita, ce-i drept cu "imbunatatiri" si care costa nici mai mult nici mai putin de 45.000 euro... La stilul asta cred ca ma voi muta in cortul meu confort 1 "imbunatatit" cu prelata contra ploii... si nu mai caut casa, ci o banala curte!

2. Si poate si mai descurajant.... exista o mare intreaga de oameni nefericiti in viata personala, sau poate plictisiti (sau plafonati, ca sa folosesc unul din cuvintele mele preferate...) care isi ofera prietenia, iubirea sau trupul prin intermediul micii publicitati. Citez din memoria aproximativa: "Tanara (introdu descrierea aici, dar trebuie sa contina cel putin unul din cuvintele: frumoasa, sexy, aprtisanta, draguta, culta, titrata, etc) ofer companie intima (sau clipe de neuitat, sau nopti de vis, sau ore de placere sau etc) domnilor generosi. Rog seriozitate (sic!). Tel:....". Evident, exista varianta si cu tanar sau domn... doar ca in acest caz un atribut foarte "in voga" pare a fi "SENSIBIL". Dar ce m-a oripilat cel mai tare au fost cele aproximativ 10 anunturi publicate de domni casatoriti care cautau o relatie extra-conjugala. Nici nu stiu daca sa fiu ingrozita de faptul ca acest lucru se intampla sau de penibilul situatiei.... cred ca deocamdata o voi lasa la stadiul de "am trait s-o vad si pe asta" (dar cred ca n-o sa mai citesc mica publicitate o vreme)

Eh, acestea fiind spuse, o voi lua incet la picior spre cel mai plictisitor curs din cate mi-a fost dat sa vad in facultate, eventual asa scap si de specimenele de "domni sensibili" care injura printre dinti tot la doua cuvinte langa urechea mea dreapta... Cred ca am sa le dau lor ziarul meu de anunturi, poate isi gasesc sufletul pereche....

Caru' cu Bere

Acum cateva saptamani ma grabeam dinspre bulevardul Victoriei spre Unirea si am luat-o pe o straduta mica si oarecum intunecata numita Stavropoleos. Nici nu ajunsesem la mijlocul strazii cand graba mi-a fost oprita la vederea ferestrelor late si inalte ale nou re-deschisei berarii "Caru cu Bere", prin care se vedea lumea pestrita band bere si mancand si impunatorul interior al cladirii, cu arcade impodobite si pereti pictati. Pot sa spun ca am ramas cateva minute uitandu-ma cu admiratie la restaurantul pe al carui frontispiciu scrie (si pe buna dreptate) "Monument istoric si de arhitectura"... Ma simteam ca un copil sarac uitandu-se prin geamuri aburite la viata altora, iar lumina care iesea prin ferestre mi se parea altfel decat lumina din alte localuri... ce mai tura vura, mi-a placut locul de cum am aruncat prima privire asupra lui!

Si aseara am profitat de ocazia unei plimbari impreuna cu Radu (individul asta e un personaj destul de important din existenta mea :P ) ca sa-i arat si lui minunatia. Si, galant cum este el cand sunt suparata (motivul supararii va ramane intre noi doi), m-a invitat la o bere in sus-numitul local. Ei, bine, trebuie sa spun ca m-am simtit mai mult decat excelent! Pana la urma am consumat doua beri (halbe de 400ml, nu va uitati asa la mine!) produse cu reteta speciala a casei (bune, de altfel) si o salata cu macrou marinat, rosii, castraveti si alte verzaturi... Dar berea si mancarea buna e doar o fractiune din ceea ce creaza atmosfera din local.

Decorul elaborat, arcadele impodobite, peretii pictati, vitraliile, candelabrele, mobilierul din lemn masiv, scarile in spirala ce duc la etaj, usa turnanta de la intrare, pardoseala si in general spatiul urias sunt cele care intr-adevar impresioneaza. Localul era absolut plin, ospatari si picollo se invarteau de colo colo si atmosfera generala era una de buna-dispozitie relaxata. Pe fundal, muzica de jazz, tango si alte piese mai mult instrumentale care nu impiedica purtarea unei conversatii cu cei de la masa. Aseara am avut chiar parte de "entertainment" in forma a doua perechi ce au dansat pe muzica populara din diverse zone, cu "grand finale" reprezentat de o "Perinita" la care au invitat si oameni din "public". In general lumea mi s-a parut relaxata, multi tineri veniti de pe la slujbe pentru un moment de respiro, dar si oameni in varsta, cu parul albit insa distinsi, probabil si multi straini (parca nu sareau asa in ochi cum mi se pare de obicei).

Si bine a zis Radu, parca te astepti din moment in moment ca localul sa fie cuprins fum si la risipirea acestuia sa ne trezim in mijlocul unei la fel de pestrite adunari de oameni de prin anii 1900 devreme sau din perioada interbelica. Ne-am uitat noi in jur cat ne-am uitat, dar daca fumul ni l-am putut imagina, personajele asteptate n-au aparut nicicum!

Oricum, daca aveti drum pe-acolo, merita sa intrati pana in Caru' cu Bere, are ceva ce nu vezi la orice local din Bucuresti: personalitate! Cel putin pe mine m-a primit cu bratele deschise si sper sa mai ajung acolo in compania unor prieteni dragi, pusi pe discutii si pe baut bere (pana in zori daca se poate!)

Si, acum ca ma uit la site, imi dau seama ca poate este un motiv pentru care m-am simtit asa de bine acolo: "In localurile fratilor Mircea, in urma cu ani, isi alinau deseori aleanul dorului de locurile natale intelectualii ardeleni aflati in Bucuresti". Acum ca m-am si auto-proclamat "intelectual ardelean" ma duc sa mai visez la o bere in compania unui domn bine cu joben si redingota....

intro

Niciodata nu am fost in stare sa tin un jurnal pe hartie... cel mai aproape de questia asta am ajuns prin liceu cand aveam o agenda foarte colorata si plina cu tot felul de porcarioare pe care le pastram ca amintire, in care mai treceam in fiecare zi cateva cuvinte razlete si cu inteles doar pentru mine. Acum cand observ ce anvergura au luat blogurile, ma gandesc sa incerc si eu sa fac asa ceva, sa vad ce iese. Drept urmare, am inceput acest blog ca un experiment... Si, dat fiind acest statut al lui, sper sa ma simt bine construindu-l si sa fie o experienta frumoasa!

Cum deocamdata vorbesc singura, as putea spune ca locul asta nu e foarte departe de un jurnal sau de agenda mea de pe vremea liceului... Oricum, trebuie sa recunosc faptul ca nu prea ma incanta ideea de a pierde inca cine stie cate ore pe net scriind la acest (sau cine stie cate altele) blog in defavoarea unei iesiri in oras cu prietenii (desi observ ca intalnirile live devin incet incet perimate). Drept urmare, cel mai probabil acesta va fi un blog cu posturi scurte si multe poze :D (frumoase).

Sunt curioasa dupa cateva luni cum va arata spatiul meu virtual fata de cum ma gandesc acum ca va fi...

Dar pana atunci, ca sa nu ma dezmint de vocatia de "calculatorist", mai trebuie sa spun... Hello, virtual world (of bloggers)!

REBU

Asta e buna de pus la zid... Tocmai a trecut pe strada mea masina de gunoi de la REBU si am observat ca era... foarte colorata! Curioasa cum sunt din fire m-am deplasat mai aproape de geam si am observat ca pe masina de gunoi trona o pancarta mare reprezentand o floare galbena (foarte frumoasa, de altfel) pe care odihneste o albina. Se pare ca asta e noua imagine a REBU... desi inca nu m-a facut sa vreau sa ma apropii si sa miros masina de gunoi, ma gandesc ca o ecologizare a serviciilor de genul asta ar fi mai mult decat binevenita... Dar, de la pancarte colorate la fapte e ceva cale de parcurs asa ca, eu deocamdata sper!

Evul Mediu foarte tarziu

Citeam zilele astea un articol despre unul din festivalurile medievale de vara trecută şi m-a frapat afirmaţia folosită de autor ca motto, şi anume "Evul Mediu nu s-a sfârşit încă" (Umberto Eco). De fapt, acelaşi citat l-am văzut folosit de mai multe persoane şi de fiecare dată mă întreb oare în ce an e facută afirmaţia... chiar suntem încă în Evul Mediu? Ei bine la o analiză mai atentă a problemei am ajuns la concluzia că, dacă te iei după comportamentul oamenilor care trăiesc aici şi nu numai, cel puţin Bucureştiul nu e foarte departe de acele vremuri întunecate.

Desigur, avem şosele asfaltate, avem blocuri cu faţade din oţel şi sticlă, avem reclame electronice înalte cât două etaje şi suntem tehnologizaţi până în vârful bocancilor, dar rămânem în urmă la capitolul comportament şi atitudine faţă de mediul înconjurător. Şi, din păcate, problemele încep încă din tinereţe. De exemplu, la o plimbare printr-un campus studenţesc nu se poate să nu observaţi copacii decoraţi în cele mai originale feluri: pungi de plastic, şosete murdare, chiloţi şi mai şi, resturi de mâncare, şi multe multe altele, până la prezervative folosite. Asta pentru că, tot studentul care se respectă şi vrea să fie văzut cu ochi buni de colegi, nu merge până la ghenă (să nu facă febră musculară) ci îşi aruncă resturile menajere de tot felul direct pe geam! Acest gen de atitudine e încurajat şi de femeile de serviciu, care în acelaşi fel aruncă gunoiul de la etaj direct spre tomberonul aflat dedesubt... cu marjă de eroare de cam 5 metri în toate direcţiile!

Ne-am putea gândi că la cămin nu este ca acasă şi că bieţii studenţi au circumstanţe atenuante pentru că oricum trebuie să ţină piept la multe mizerii, dar personal nu cred că, odată scos din contextul campusului şi aşezat într-un apartament, dintr-o dată omul care arunca pe geam toate cele de prisosinţă se va transforma într-un model de conduită pentru ceilalţi. Şi atunci, nici nu mă mai mir când o prietenă care stă la parter vine şi îmi povesteşte cum diverşi vecini îşi aruncă gunoiul sub geamurile ei. Însă nu pot să nu-mi formez în minte imaginea unui oraş medieval, cu prim plan pe femeia care aruncă găleata cu dejecţii de pe geam direct în stradă... sau, ca să revenim la zilele noastre, pe a şmecherului cu maşina lustruită şi muzica dată la maxim, care trage pe dreapta ca să arunce in faţa unui trecător ghinionist paharul de plastic din care tocmai îşi băuse cafeluţa de dimineaţă.

Gunoaiele s-au schimbat, dar oamenii care le aruncă au rămas la fel... şi şobolanii care le mănâncă. Oricine s-a plimbat vreodată seara pe cheiul Dâmboviţei ştie că în ierburile care cresc nestăvilite pe malurile râului şobolanii sunt ca la ei acasă. Aproape că te aştepţi să-ţi dea bineţe sau să-ţi ceară ceva de mâncare. Suntem atât de obişnuiţi cu ei, încât nici nu mai facem mare caz când vedem câte unul. Şi, ca o consecinţă firească, îi vedem tot mai des şi au început să "atace" şi alte locaţii, gen tarabele de la intrarea în Piaţa Obor... şi de acolo lumea cumpără mâncare, nu doar se plimbă!

Şi uite aşa, încet încet, nebagată în seamă de locuitori şi ajutată de diverse lighioane, capitala ţării, care se vrea oraş european, se transformă într-o imensă groapă de gunoi! Din păcate, până când oamenii nu vor înţelege că aşternutul şi-l fac singuri şi vor trebui sa doarmă tot ei pe el, lucrurile nu se vor schimba. Cât timp oamenii se vor plânge că sunt invadaţi de gândaci şi vor cumpăra insecticid în loc să cureţe gunoaiele din jurul blocului, cât timp nu ne dăm seama că de la atitudinea noastră încep problemele, avem toate şansele ca intr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat munţii de gunoi pe străzi să fie la fel de obişnuiţi cum sunt acum cânii vagabonzi.

Eu însă nu voi înceta să sper că oamenii care nu s-au dat bătuţi în faţa curentului şi se încăpaţânează să trăiască în secolul 21 şi nu în alte ere de mult uitate vor putea fi un exemplu pentru ceilalţi. Căci numai prin exemple cât mai dese şi cât mai vehemente vom putea schimba un reflex atât de bine înrădăcinat ca acea mişcare de incheietură care aruncă ambalajul de mâncare în mijlocul străzii. Aşa că, gândiţi-vă la Evul Mediu, şi aruncaţi gunoaiele acolo unde le e locul: la coş! Să moară şobolanii de ciudă!