Sunt un frate tanar, care crede in dreptate Am ochi negri dar am mainile curate Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate Un fapt fara importanta Ma poate face sa sper Ma-nclin si pun in balanta Ce-i sfant cu ce-i efemer.....
Asta este, asta sunt, pe masura ce ma indepartez de conditia de cap-in-nori-lumea-e-frumoasa-toti-oamenii-sunt-buni-love-is-all-we-need, se intampla ceva care sa ma traga aduca inapoi in aceasta minunata (si totusi "blamata" de cei din jurul meu) stare. Cum a fost seara trecuta, pe drumul (lung si anevoios, Radu stie mai bine) de intoarcere de la Casa Armatei in "vastele apartamente"....
Poate acum e momentul sa povestesc de unde ne intorceam, ca sa las (ca-ntr-o carte buna) finalul apoteotic si plin de invataminte la final... Ei bine, am fost invitata lui Radu la ceea ce se numeste un eveniment monden in toata puterea cuvantului, cu tinuta de seara si toatea alea. Printre mancaruri exotice si cocktailuri la fel, am vazut tot felul de oameni, care mai de care mai cu bani si modul lor de a se manifesta la o petrecere. Invitati au fost cei de la Mandinga, ocazie cu care am descoperit ca nu canta asa de rau formatia asta... ba chiar, luati separat, toti membrii componenti au un "palmares" de laudat. Singura care mi se pare nelalocul ei acolo e Elena, fatuca din Romania care serveste drept solista... si nu pentru ca n-ar avea voce, ci pentru ca vocea ei se incadreaza in curentul cantaretei "la moda" din Romania si din aceasta cauza e prea "obisnuita", comparativ cu restul formatiei. Nu stiu daca se intelege ceva din fraza anterioara, dar eu asa am impresia, ca mai nou cantaretele de la noi au un anume mod de a canta sau un anumit tip de voce, care nu numai ca e intalnit pe toate "drumurile" ci are si ceva strident, aiurea, poate fals in el.... in fine, asta e doar parerea mea.
Gata, am inchis paranteza, continua relatarile despre petrecere. Ce pot sa spun, ca de obicei cand vad bufet suedez, toti se igramadesc sa-si ia de mancare ca si cum maine n-ar avea ce pune pe masa. Si pe buna dreptate as putea spune, caci la cat isi incarca toata lumea farfuriile, daca nu esti destul de iute la picior si la dat din coate cam ramai fara (astea sunt pesemne reminiscente de pe vremea cand o mamaliga trebuia sa ajunga la 8 frati). Acum exagerez, dar tot nu pot sa-mi alung senzatia de anticipatie, nerabdare ba poate chiar nervozitate care cuprinde o sala in momentul umplerii meselor la un bufet suedez. Trecand peste asta, bautura era din belsug si oamenii n-au pregetat din a incerca ori cat mai multe bauturi, ori cat mai mult din aceeasi bautura. Rezultatul? Destrabalare totala! Trebuie sa ma credeti atunci cand spun ca n-am mai vazut inca asa ceva... De exemplu, un domn care se vrea "bine", cam de varsta a doua, imbracat la un foarte elegant costum sa-si desfaca nasturii de la camasa si sa-si lege respectivul obiect de imbracaminte in stil Madonna deasupra burdihanului scos astfel la iveala.... mai rar asemenea priveliste, cel putin pentru mine! Si acesti domni care mai de care mai beti si care mai de care mai penibili in betia lor, luau la dans (uneori chiar pe sus) fetele care mai de care mai dezbracate. Au fost la mare trecere gagicutele care dansasera demonstrativ salsa cu jumatate de ora inainte, si care aveau niste fustite ce abia abia le acopereau fesele. In fine, nu are sens si nici n-as putea sa descriu petrecerea in atatea detalii cate as vrea, cert este ca acum cand ma gandesc la ce mi-a fost dat sa vad, parca mai simt un gust amar. Oare asa o fi in lumea oamenilor salariati si stresati? Oare de asta mi-a spus Radu ca nu vrea sa ma vada angajata pentru ca-i e frica sa nu ma "stric"?
Pana una alta, ceea ce vroiam eu sa spun este ca pe drumul spre casa am avut asa, un moment de revolta personala. Am simtit nevoia imperioasa sa ma apuc de cantat.... norocul meu ca era 2 noaptea si cei care mergeau pe strazi la ora aia erau mult prea beti ca sa fie deranjati de nou (re)gasitul meu talent! (their loss!) Oricum, am descoperit cu aceasta ocazie ca tot mai bine ma simt batand strazile de nebuna decat fiind adultul responsabil a carui imagine toata lumea o propovaduieste. Si ca prefer sa imi gasesc fericirea intr-o ploaie de vara, intr-un curcubeu, intr-un fulg de nea, intr-o bere cu prietenii, intr-o poveste cu domnite sau in niste ochi albastri cu zambet pe masura (sic) decat in valorile materiale pe care mai tot omul din Bucuresti le cauta cu disperare! (q.e.d)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu