Country road, take me home

First I have to decide where I belong

Tu eşti?

De ieri seară mă rod nişte nelămuriri... E destul de clar faptul că eu cea de acum e diferită de eu cea de acum 5 ani, să zicem. De aici încep nelămuririle: pe care o prefer? Pe cea de atunci sau pe cea de acum? Cu alte cuvine, m-am schimbat în bine sau în rău? Dacă nu mă mai fac să mă simt bine aceleaşi lucruri ca acum 5 ani e de rău? Dacă amintindu-mi de zilele alea sunt puţin nedumerită... - cum, chiar eram eu aşa cum îmi amintesc? - e rau? Dacă în acelaşi timp sunt unele chestii care mi se par mai bune cum erau "atunci" înseamnă că nu mai am nicio speranţă?

Dacă m-aş trezi dintr-o dată acum 10 ani, aş face aceleaşi alegeri pe care le-am făcut? Aceleaşi greşeli? Aş îndrăgi aceiaşi oameni? (Aş mai întâlni oare aceiaşi oameni?) Dacă regret că m-am îndepărtat de unele persoane şi că le-am oferit altora încredere nemeritată înseamnă că am greşit?

Cu cât mă gândesc mai mult cu atât ajung la o idee mai veche de-a mea... în ceea ce priveşte relaţiile cu oamenii care au avut o reală influenţă asupra mea (fie că am fost apropiaţi o zi sau ani întregi) sunt împărţită în cel puţin 5 oraşe din ţară (de dragul exemplificării: Sibiu, Cluj, Timişoara, Ploieşti, Bucureşti) şi încă multe alte oraşe de pe alte meleaguri (Londra, Paris, Montreal, Cudahy, Chişinău, Eindhoven, Chicago). Şi încă o serie pentru cei de care nu mai ştiu pe ce meleaguri sălăşluiesc.

Şi uite aşa de fapt îmi dau seama că mă ramolesc, că e târziu şi că mâine iar mă trezesc la 6:40 ca să mă duc la gimnastică de recuperare. Probabil peste câteva zile când voi reciti textul ăsta reacţia mea va fi: eu am scris aşa ceva!? Şi asta o să fie de rău sau de bine?

Melodia zilei: Frank Zappa - Bobby Brown (Goes Down) pentru că am folosit-o la debugging :)

Una dintre metodele sigure de a afla exact unde crapă programul la care lucrezi - mai ales dacă nu ai la dispoziţie o sculă de debugging - este să pui aplicaţia să mai scuipe din când în când câte o linie de text spre ecran (sau un fişier) ca să ştii unde a ajuns cu execuţia. Ei bine, în timpul facultăţii textul preferat era "caca0", "caca1", "caca2", ... şi tot aşa. Acuma având un flux ceva mai stufos şi mai greu de urmărit dupa caca[indice] - şi în plus nemaifiind student pârlit ci angajat de marcă - am vrut să folosesc ceva cu mai multe cuvinte... Şi aşa am scris "hey, there", de unde am ajuns direct la "hey, there, people / I'm Bobby Brown". Şi uite aşa fac eu debugging cu versuri de melodii. Am ajuns până la "I'm dressing sharp and I'm acting cool", după care a crăpat. Cred că nu-i place melodia de aici încolo :)

Ah, nu degeaba mi se spunea "Karaoke" cândva, demult, în alt timp, în alt oraş...

Training "de oameni"

Radu zice că am nevoie de un training care să mă ajute să funcţionez în societate fără să mă consum. Se laudă că o să-mi explice el (cu imensa-i experienţă de viaţă - haha) cum e cu oamenii ăştia, că să nu mă mai enervez şi să-l toc toată ziua la cap cum că sunt supărată şi nervoasă pe toată lumea.

"Păcatul" meu principal când vine vorba de oameni e că mă aştept ca ei să reacţioneze într-o situaţie dată la fel cum aş reacţiona şi eu... Spre exemplu: dacă ştiu că în mod frecevent mă întâlnesc cu o persoană - la masă, sau la o bere sau la şcoală, nu contează - şi într-o zi mi se schimbă programul, reacţia mea este să anunţ persoana respectivă. Să-i spun măcar "astăzi a intervenit ceva şi nu ne putem vedea". Un "sper că e ok" sau "sper ca nu te superi" e opţional, dar drăguţ. De asta mă enervez când mi se trage clapa fără să fiu măcar anunţată. Mă simt ca şi cum persoanei respective nu-i pasă de mine nici cât negru sub unghie. Şi mă supăr, mă consum înauntru şi sunt irascibilă în relaţii cu alţii. Şi nu pot înţelege de ce altuia i se poate părea firesc să îşi schimbe planurile fără să anunţe şi nu se supără când alţii îi fac asta lui!

Degeaba mă chinui, nu pot pricepe de ce nu se poartă toată lumea ca mine. La nivel raţional ştiu că suntem toţi diferiţi, că unii sunt mai politicoşi decât alţii, că unii sunt mai preocupaţi de cei din jur decât alţii, că unii nu au tact şi nici nu-şi dau seama când supără pe cineva, etc. Şi cu toate astea, când vine vorba de situaţii concrete, mă supăr. Şi pe colegul care a uitat să-mi spună că se vede cu un prieten la masă, şi pe omul care îmi cere un lucru fără ca măcar să se intereseze dacă am timp să fac chestia respectivă, şi pe multe alte chestii... Şi chiar dacă ştiu că e vorba de o persoană care aşa e de obicei, tot mă afectează! Aaaah!

Zău aşa, încep să cred că Radu are dreptate... am nevoie de un training. Măcar cât să mă pot adapta la jdemiile de stiluri diferite de a interacţiona cu societatea şi să pot să trec peste nişte chestii fără să mă mai enervez.

Pentru că până la urmă sunt chestii mai importante pentru care să-ţi faci probleme, nu-i aşa?

Listă

Lista de cărţi care aşteaptă să le citesc:

1. "Lord of the Rings - The Return of the King" - Tolkien - ca să termin seria începută cu succes acum cateva luni... înainte de operaţia le genunchi şi alte bălării de-alea.
2. "Mă numesc Roşu" - Orhan Pamuk - lumea zice că e faină şi mi-a plăcut şi mie începutul.
3. "The Colour of Magic" - Terry Pratchet - cumpărată de la Cluj, că tot o căutasem prin Bucureşti în draci fără să o găsesc.
4. "Down and Out in Paris and London" - George Orwell - Cadou de la Silvia. Merci, femeie!

(Voi ce cărţi aveţi în "coadă"?)

Parcă mai era ceva, dar nu-mi amintesc acuma... la ele se adaugă un ziar săptămânal, o revistă de femei lunară, National Geographic şi Re:publik. Şi vă daţi seama cam când o să termin eu toate astea de citit!

Oricum, ideea e alta - ce fac eu vineri seara în loc să citesc? Stau şi pierd vremea pe net, căutând idei despre cum să mă îmbrac mâine la party (poveste lungă), deşi sunt şi obosită, mă dor şi ochii de la calculator şi mă cam supără şi genunchiul. Morala: du-te, Irina, şi pune-te în pat la căldurică, ia o carte şi citeşte până adormi!

Ceea ce vă doresc şi vouă!

F**king welcome back home!

Bleah! Cred că Bucureştiul ăsta mă urăşte din ce în ce mai mult şi cam începe să-mi fie lehamite şi mie de dânsul. Adevărul e că după 6 ore de tren (la fel de mult mă enervează algoritmul ala nenorocit de alocare a locurilor), după ce-am ajuns cu bagajele în dinţi în faţa casei, după o noapte cu somn puţin şi prost, ce ne puteam dori mai mult decât un frigider plin de mucegai?

Cu dedicaţie specială din partea proprietarilor care vor să facă economie la orice şi l-au scos din priza fără ca măcar să se uite dacă e ceva în el sau nu! Zău aşa, mă simt ca la cămin după o vacanţă de 3 luni precedată de o plecare în grabă şi în stilul "după mine, potopul"! Doar că acum stau în Cotroceni, şi nici chiria nu e cât regia de cămin. Pentru toţi oamenii care vor cu orice preţ să facă "economie", am un singur mesaj: cumpăraţi, fraţilor, frigidere clasa A în loc de epave de pe vremea bunicii şi să vezi acolo economie! Nu cu scos din priză o săptămână pe an!

În fine, ideea era că, în loc să ne odihnim, ne-am chinuit să spalăm (din nou) frigiderul pe care îl spălaseră masculul si mama din dotare abia acum o săptămână jumătate. Cred că nu există frigider mai curat ca ăsta! Şi eu m-am enervat şi caut idei de răzbunare (pronire care cel mai probabil o să-mi treacă în încă două ore). A hell of a way to spend your last vacation day, isn't it?

Aaaa, şi acuma ascult Paraziţii - tot pentru că m-am enervat! Şi vreau la Londra! Ca să-mi treacă dracii (hehehehe).

La plimbare

Ieri am fost la plimbare prin Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Sibiu. Pentru Bucureşteni, ăsta e un fel de Muzeu al Satului mai mare şi mai frumos. Sic! Ţin să mulţumesc pe această cale Academiei de Studii Economice Bucureşti pentru legitimaţia de masterand care mi-a dat dreptul la un bilet de intrare foarte redus faţă de tariful întreg.

A fost foarte frumos, chiar mi-a priit plimbarea şi ziua liberă şi posibilitatea de a fotografia tot ce mişcă şi nu numai (cu diferenţa între bilete am plătit taxa foto. hehe.) Şi ca să mă laud, iacătă nişte poze.

Eu şi masculul pe balansoar (era mult mai bine dacă nu mă pocneam cu balansoarul în genunchi la finalul "şedinţei foto"!):

O căsuţă văzută de după gard:

Morile de vânt oglindite în lac, cu puţin timp înainte să înceapă să picure:

Şi în final, în nemăsuratu-mi narcisism, eu şi o păpădie :) (faceţi abstracţie de faţa subiectului)

Dacă aveţi chef să vedeţi mai multe poze, setul complet e aici. Vă mulţumim pentru atenţie şi vă dorim o dupa-amiază plăcută :)

Trenule, maşină mică

Nu am foarte multe împotriva CFR-ului. Deşi sunt multe chestii care ar putea fi îmbunătăţite, trenul este încă unul din mijloacele preferate de transport pe distanţe mari. Dar mă stresează foarte tare un lucru, mai ales că ştiu că e făcut de oameni ca mine (adică de programatori!).

Cum se face că într-un vagon (automotor, mă scuzaţi, că e Săgeată Albastră) pe jumătate gol (sau mai degrabă aproape 3 sferturi, dar să nu intrăm în detalii), aproape toţi călătorii primesc locuri repartizate în aceeaşi zonă? De ce dacă sunt o groază de locuri şi compartimente goale trebuie să ne înghesuie pe toţi în 10 locuri, să ne ciocnim genunchii şi să ne înjurăm în gând?

Zău aşa... ştiu că e simplu atunci când dai bilete cu număr să repartizezi numerele în ordine crescătoare dar totuşi... scopul pentru care dai numere de ordine nu trebuie avut în vedere? Nu se putea imagina un algoritm care să repartizeze şi el mai uniform densitatea de populaţie în vagon? Ba eu cred că da, atâta doar că probabil cei care au scris programul pentru repartizarea locurilor nu călătoresc foarte des cu trenul. Altfel s-ar fi dumirit şi ei cum e cu "customer satisfaction" în cazul ăsta.

Oare chestiile la care nu mă gândesc eu când scriu cod cât de tare îi frustrează pe utilizatori?

De prin Cluj

La Cluj a fost scurt, cu multă mâncare şi vizite pe la prieteni. Abia dacă am apucat să mergem 5 minute prin centru şi câteva ore la mall. Aş fi vrut să mă plimb mai mult, să fac mai multe poze, să ajung prin Grădina Botanică, dar nu mi s-a arătat. Poate data viitoare... eventual când o să fie şi piciorul meu într-o stare mai "prezentabilă".

În fine, cu altceva vroiam să mă dau în spectacol acuma. Dacă tot suntem doi mari fotografi cu aparatele foto de gât non stop, am putut produce o poză şi un "making of". Iată poza (făcută de mine):

Şi making-of-ul. Făcut de Radu:

Inepţii din reclame...

De mai demult vroiam să scriu despre două reclame stupide pe care le-am văzut pe la televizor în pauzele de la meci. Căci da, la noi în casă numai la meciuri e aprins televizorul... mari microbişti, domnule!

Prima reclamă e o animaţie care vrea să vândă lipiciul Picătura... cu un şef de trib amerindian căruia îi cad penele din podoaba capilară şi are nevoie de lipiciul-minune ca să le pună la respect. Mă rog, toate bune şi frumoase, până la sintagma "ambalajul exclusiv Picătura". Fază la care eu nu pot să zic decât: "!?"

A doua e la creditele oferite de banca mea "preferată"... BCR. Cică "aplică acum pentru un credit". Bine măi, băieţi, ştim că v-a cumpărat Erste Bank şi că acuma probabil vă fac ei reclamele, iar la noi doar cu tradusul. Dar "to apply" din engleză nu are legătură cu "a aplica" din română. Sunt două chestii diferite total. A aplica al nostru înseamnă "1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuinţa, a folosi; a face, a administra." şi încă alte chestii, niciuna însă care să semene cu "to make an application or request; ask".

Nu mai am ce zice... doar... BLEAH!