Emoticoanele noastre de zi cu zi

Daca tot ii intrebam eu pe ai mei cum de reuseau ei sa se intalneasca in facultate fara sa aiba telefoane mobile si messenger, acuma mai am o intrebare existentiala: cum puteam oare sa scriu scrisori (sau chiar emailuri) intregi fara sa am un emoticon care sa ma ajute sa ma exprim? Sau, ca sa extind intrebarea, cum fac, dom'le, scriitorii sa exprime sentimente si trairi sufletesti si emotionale fara ajutorul acestor minunate produse ale erei Internet? Pai, daca nu adaug un omulet care scoate limba ( :p ), cum o sa stie celalalt ca glumesc? Sau de ce sa spui "sunt atat de suparata ca imi vine sa plang" cand ai un emoticon care spune exact asta pentru tine ( :(( )? Evident, exemplele pot continua si oricine ajunge sa citeasca postul asta sigur stie o parte dintre ele fara sa trebuiasca sa le enumar eu.

Ideea care ma intriga pe mine e ca mai nou mi-am format un reflex de a adauga peste tot fete zambarete, suparate sau nervoase, dupa starea de spirit si ce vreau sa exprim. Chiar si in comentarii pe blogul asta, desi am incercat sa ma limitez la "clasicul" :) - care, apropos, a fost inventat in forma lui tastata in 1982, anul nasterii mele. Evident, aceasta informatie am gasit-o pe wikipedia, intr-un articol interesant de altfel, aici. Ca sa revin la dilema mea, ce se intampla daca ni se iau intr-o zi emoticoanele? Oare nu cumva, avand la dispozitie atatea mijloace de a simplifica si inlesni comunicarea, exprimand in acelasi timp concepte complicate cum ar fi sentimentul de greata (hehe), uitam sa ne folosim propriile cuvinte? Cum spunea tanti din "In chirie la Dumnezeu", spectacolul de teatru pe care l-am vazut intr-un bar in Sibiu, cuvintele neutilizate incep sa puta!

Eh, dar destule dileme pentru seara asta, ca am impresia ca sunt la linia de demarcatie dintre starea in care pic de somn si cea in care dunt hiper-activa, si daca nu ma bag in pat parca vad ca ma prinde iar ora 3 pe net. Cand spuneam eu ca mi-ar trebui o mufa utp implantata undeva prin corp nu m-a luat nimeni in serios....

Aaaa, fara nicio legatura cu subiectul, dar din colectia "ce poti invata la salonul de cosmetica", ieri am vazut o tanti gravida in ultimul hal si cvasi-dezbracata! Saraca, sper ca n-am deocheat-o, caci nu ma puteam abtine sa nu ma holbez la ea, prea era ceva nou pentru mine! Si tot cu aceasta ocazie, am aflat ca mai nou cezarienele se fac pe lat si nu pe lung, de la buric in jos si deci lasa cicatrice mult mai mici decat vechea metoda. Evident, a urmat o discutie pe tema: ginecologii barbati sunt mai buni decat femeile? In orice caz, educativ! Si, tot ca o questie invatata, de data asta fiind pusa in situatia de a avea grija de cineva (care cineva destul de foarte mofturos, intre noi fie vorba, dar il iertam ca e bolnav...) mi-am dat seama ca nu e deloc usor! Aproape ca nu mai pot face nimic altceva, si vorbim aici de un adult care si-ar putea purta si singur de grija daca ar fi nevoit... nu pot decat sa ma gandesc cu groaza cum o fi sa ai grija de un copil mic si neajutorat, dar care garantat urla mult mai convingator decat un adult!

Acestea fiind zise, voi purcede spre pat, nu inainte de a mai uita la un episod din Seinfeld ca sa mai :) putin. Noapte buna ;)