Tot traducerile, bata-le vina: "poet si novelist". Originalul? "poet and novelist". Atata doar ca in engleza novelist inseamna autor de romane (adica romancier!!!!), iar la noi nu exista cuvantul novelist. Si cel mai apropiat cuvant e nuvelist = autor de nuvele. Eh, acuma daca stam sa ne gandim.... nuvela, roman, ce conteaza - proza sa fie!
Ps. oare ce poza se potriveste cu posturile astea? Deja prea am un blog fara poze... Lasa ca pun buchetul miresei mai jos ;)
In sfarsit am si eu un moment liber intre crizele de nervi si rularile mirobolantului nostru program pentru lucrarea de diploma... Cred ca am nevoie de o pauza! Din pacate, si gandul la o pauza mi se pare stresant.
Sau poate nu mi-am ales bine pauzele? De exemplu, mi-am petrecut weekendul in orasul natal, la nunta colegei mele de banca din liceu. Weeeeeeeaaa! (onomatopee sugerand hohotele de plans) Bine, recunosc, n-a fost asa de tragic... adica, ea era fericita si frumoasa (cum trebe sa fie orice mireasa), noi ne-am distrat (dupa ce a trecut partea cu alergatura de dimineata) dar, totusi... parca prea creste lumea in jurul meu, se schimba interesele de la mers in oras la bere la mers la nunti. E greu pentru o biata fatuca inca studenta (ce-i drept pe ultima suta de metri). Ma face sa ma gandesc la viitor... cum trebe sa-mi caut slujba, cum trebe sa ma gandesc unde sa stau, cum n-o sa mai am vacanta (weeeeeaaa!) si multe multe altele...
Si ma mai mir ca dau un depresii si crize de nervisori!? Daca asa imi petrec clipele de relaxare... Asta a fost cel mai interesant lucru petrecut in perioada cat n-am scris... in rest, munca, munca si iar munca, cu mai mult sau mai putin rost. Si doua expresii din categoria traduceri neinspirate. Le-am auzit in prezentarile unor oameni care lucreaza in IT (evident) la o conferinta joi. Prima ar fi "a salva timp", "echivalentul" lui "to save time", atata doar ca la noi a salva inseamna "A scăpa pe cineva sau a izbuti să scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc." si nicidecum a economisi (traducerea corecta a lui "to save" in contextul asta). A doua e putin mai subtila (poate chiar discutabila?), dar mie mi se pare ca suna rau... "opus cu". Presupun ca vine din ceva de genul "as opposed to". Oricum ar fi, mie imi suna dubios.
Ah, si-am mai observat ceva... cred ca exista un sindrom al mireselor numit dansatul pe masa! Serios, Corina nu e prima fata pe care o apuca inainte de nunta "dorinta" de a dansa pe masa, eventual si pe o manea (yuck!). O sa studiez problema in continuare, ca si-asa ma mai duc la vreo trei nunti vara asta...
Ca sa ma duc la o toaleta (de-aia fara hartie) trebuie sa ies din laboratorul unde lucrez de obicei ascultand ceva muzica, sa urc la etaj si sa parcurg distanta de aproximativ 20 m pana la urmatorul coridor. Nu stiu daca e din cauza dispozitiei mele din ultima vreme (situata undeva sub nivelul marii) sau chiar asa era, dar coridorul respectiv mi s-a parut extrem de galagios.
Un grup de "masculi feroci" hahaiau nevoie mare si mergeau tantos ocupand tot coridorul, nelipsind obisnuitele apelative gen "bai, pula" (vai, ce urat suna!), mai incolo o domnisoara muscata de insotitorul din dotare tipa ca din gura de sarpe, mai aud vreo doua "hai, fata!", etc. Rezultatul, un chin pentru urechile mele sensibile! Sau pentru psihicul meu sensibil?
Oricum, morala e: nu mai urlati! Discutati ca oamenii normali, calm, fara graba si fara exagerari. Mai ales cand sunt eu prin preajma...
(adica shock, nu planta din care se face suc)
Stateam noi cuminti in laboratorul nostru si ne prefaceam ca lucram pentru diploma in timp ce hoinaream pe net sau povesteam pe messenger cand... intra val-vartej femeia de serviciu sa ne intrebe daca avem cheie de la usa coridorului. In fine, nu asta e important, ci faptul ca femeia parea chinuita de ceva. Tusea si avea o figura cam palida.
Ei bine, am aflat si de ce... cica (citat aproximativ) ea: "Cum e posibil asa ceva!? Face caca in laboratoare!" noi: "Cine?" ea: "Studentii! Ca doar nu noi!?" (trecem peste dezacord) noi: "Ha!? Unde?" ea: "Aici prin salile astea de mai jos" noi: ".......". Si femeia pleca tusind si plangandu-se mai departe. Zau asa, am crezut ca o sa vomite!
Am ramas masca! Zau daca mai ai ce sa adaugi la asa o questie... ziceam eu ca inca suntem in Evul Mediu din punct de vedere al mentalitatii, dar nu credeam ca am atata dreptate!
Si daca tot mi-am amintit de dobitoci, am mai vazut ieri unul care merita o bataie sanatoasa. Imaginati-va: opreste autobuzul in statie, deschide usile... doi tipi isi dau seama ca trebuie sa coboare si se grabesc spre iesire. Si coboara, intr-adevar, din autobuz peste o... motocicleta! O motocicleta (un scooter, de fapt, din fericire) care tocmai incerca sa depaseasca autobuzul in statie pe partea dreapta! Bineinteles, s-au lovit si unii si altii si scooterul a cazut peste o masina... Singurul lucru bun e ca nimeni n-a fost lovit la modul serios. Oricum, ala cu scooterul merita o bataie! Si, de fapt, si ala care a ingrozit-o pe femeia de serviciu!
Va anuntam ca a aparut noul numar al revistei Becu' din pivnita, care contine un avertisment scris cu rosu, crenvursti si ochiuri si, din nou, valori. Incepand cu acest numar, va puteti spune parerile si lasa comentarii despre fiecare articol. La ce alta rubrica, daca nu la "Comentarii"? Iar daca doriti sa aflati mai multe despre cei care scriu articolele si se ingrjesc de aceasta revista, nu aveti decat sa intrati la rubrica "Echipa", unde veti gasi profilele mai non-conformiste a catorva dintre ei.
Va invitam sa participati la numarul viitor, ce va avea ca tema "Discriminare si toleranta".
Lectura placuta!
Desi nu am participat activ la numarul asta (poate doar cu niste sugestii pe la site), l-am citit pe nerasuflate de cum a aparut. Personal, mi-a placut, mai ales pentru faptul ca articolele pe tema data trec de granita parerilor personale si implica si lucrari documentate, inchegate si care dau (spun eu) o imagine mai de ansamblu. Se poate si mai bine, dar crestem!
M-am uitat eu la un episod din Star Trek unde personajele vorbeau despre hartile vechi de cand oamenii credeau ca pamantul era plat si cum insemnau "marginile" lumii cu expresia "here there be dragons" (adica aveti grija... hehe). Intre noi fie vorba, am aflat de pe Wikipedia ca obiceiul asta nu era atat de frecvent cum vrea televizorul sa credem (articolul aici).
Si a doua zi programam eu de zor si mi-am dat seama ca la sfarsitul fisierului am o gramada de cod comentat pe care probabil n-o sa-l folosesc la absolut nimic, asa ca m-am gandit sa ii pun un fel de marker, ca sa stiu de unde sa sterg. Si (v-ati prins, nu-i asa?) am folosit aceeasi fraza. Dupa care am cautat-o pe Google. Si-am gasit articolul mentionat mai sus. Unde, printre altele scrie: "In another context, software programmers sometimes use it to indicate especially difficult or obscure sections of code in a program so that others do not tamper with them".
Si-atunci mi-am dat seama de crudul si neiertatorul adevar: sunt programator! Nuuuuuuu.....
... ca sa le vand in targ! Asta am invatat la sfarsitul saptamanii trecute, in plimbarea prin Sala Dalles cu ocazia targului de carte, muzica (?) si film (??) si altele "Kilipirim". In paranteza fie spus, targul a fost ok, mi-am cumparat doua carti, reduceri erau (mai ales daca stiai ce cauti) si desi ma asteptam la mai mult pana la urma a fost placut.
Insa ce vreau sa povestesc n-are legatura cu targul in sine, ci cu unele "produse" ce se puteau gasi la anticari participanti: scrisori si carti ilustrate (adicatelea vederi) vechi. Vederile erau la pretul de 50 bani, majoritatea scrise cu stiloul, cu un scris ingrijit, inclinat si inflorit cum am mai vazut doar in caietul de amintiri al buncii mele de cand era de varsta liceului. Ce-i drept, n-am avut curiozitatea sa vad din ce ani erau, pentru ca eram mult prea fascinata de idee in sine.
Uitandu-ma printre vederi, ma simteam ca si cum as marsalui peste bucati de viata ale unor necunoscuti neputinciosi, ca si cum as comite un sacrilegiu, dar in acelasi timp nu ma puteam abtine... trebuia sa ma uit, sa rasfoiesc, sa citesc mesajele ca si cum in acele carti postale se ascundea intelepciunea omenirii. Si ce spune aceasta intelepciune? Pai "Salutari prietenesti din aceste locuri minunate. Ne simtim bine intorcandu-ne aici dupa 15 ani. Cu drag, ..." (Vedere din Borsec) sau "Dragi parinti, am ajuns cu bine la Cluj-Napoca, dar de miercuri ploua si e urat. Am vizitat orasul si gradina botanica ... Va sarut, al vostru, ..." (Statuia lui Mihai Viteazul din Cluj). Si tot asa. Plus promisiunea anticarului (vazand interesul meu): "mai am si scrisori mai vechi dincolo daca va intereseaza".
Totusi, stau si ma gandesc... de ce sunt oamenii interesati de asa ceva? De unde aceasta curiozitate mistuitoare (pe care am simtit-o si eu) de a cerceta franturi din viata unor oameni pe care nu i-ai cunoscut si nu-i vei cunoaste niciodata, despre care stii la fel de mult ca despre batranul din autobuz caruia nu i-ai cedat locul in drum spre scoala? Ne linisteste faptul ca si mai demult erau tot oameni ca noi, cu preocupari de rutina in fiecare zi, cu aceleasi dorinte de a impartasi bucuria unei vacante cu un cunoscut? Sau ne atrage viziunea vederilor noastre incremenite in timp pe taraba unui astfel de comerciant?
[Pauza pentru un weekend de plimbare, bere, teatru, dans si in general orice fel de activitati mai putin pornitul calculatorului. Ce bine e sa vina lumea in vizita!]
Intre timp mi-am cam pierdut ideile referitoare la subiect... a ramas sentimentul de fascinatie "bolnava", atractia spre indiscretie, spre o privire fugara in trecutul unor oameni si in viitorul propriu. Crampeie de viata, crampeie de suflet?
M-au pus astia de la Becu' sa ma gandesc la cosmarul meu preferat... nu puteam sa nu-mi amintesc cu ce m-am chinuit nopti intregi ptin liceu. Ma si mir ca a disparut asa, fara sa lase vreo urma (sau?) - deci iata ce le-am scris:
"Fug pe un ponton... vreau sa sar pe o barca ce se indeparteaza de mal... sar si nu reusesc sa ma prind de marginea barcii... apa e peste tot in jurul meu... ma striveste... e neagra si grea precum cerneala... nu mai pot respira si mi-e frica... totul se intuneca... fug pe un ponton..."
Daca tot ii intrebam eu pe ai mei cum de reuseau ei sa se intalneasca in facultate fara sa aiba telefoane mobile si messenger, acuma mai am o intrebare existentiala: cum puteam oare sa scriu scrisori (sau chiar emailuri) intregi fara sa am un emoticon care sa ma ajute sa ma exprim? Sau, ca sa extind intrebarea, cum fac, dom'le, scriitorii sa exprime sentimente si trairi sufletesti si emotionale fara ajutorul acestor minunate produse ale erei Internet? Pai, daca nu adaug un omulet care scoate limba ( :p ), cum o sa stie celalalt ca glumesc? Sau de ce sa spui "sunt atat de suparata ca imi vine sa plang" cand ai un emoticon care spune exact asta pentru tine ( :(( )? Evident, exemplele pot continua si oricine ajunge sa citeasca postul asta sigur stie o parte dintre ele fara sa trebuiasca sa le enumar eu.
Ideea care ma intriga pe mine e ca mai nou mi-am format un reflex de a adauga peste tot fete zambarete, suparate sau nervoase, dupa starea de spirit si ce vreau sa exprim. Chiar si in comentarii pe blogul asta, desi am incercat sa ma limitez la "clasicul" :) - care, apropos, a fost inventat in forma lui tastata in 1982, anul nasterii mele. Evident, aceasta informatie am gasit-o pe wikipedia, intr-un articol interesant de altfel, aici. Ca sa revin la dilema mea, ce se intampla daca ni se iau intr-o zi emoticoanele? Oare nu cumva, avand la dispozitie atatea mijloace de a simplifica si inlesni comunicarea, exprimand in acelasi timp concepte complicate cum ar fi sentimentul de greata (hehe), uitam sa ne folosim propriile cuvinte? Cum spunea tanti din "In chirie la Dumnezeu", spectacolul de teatru pe care l-am vazut intr-un bar in Sibiu, cuvintele neutilizate incep sa puta!
Eh, dar destule dileme pentru seara asta, ca am impresia ca sunt la linia de demarcatie dintre starea in care pic de somn si cea in care dunt hiper-activa, si daca nu ma bag in pat parca vad ca ma prinde iar ora 3 pe net. Cand spuneam eu ca mi-ar trebui o mufa utp implantata undeva prin corp nu m-a luat nimeni in serios....
Aaaa, fara nicio legatura cu subiectul, dar din colectia "ce poti invata la salonul de cosmetica", ieri am vazut o tanti gravida in ultimul hal si cvasi-dezbracata! Saraca, sper ca n-am deocheat-o, caci nu ma puteam abtine sa nu ma holbez la ea, prea era ceva nou pentru mine! Si tot cu aceasta ocazie, am aflat ca mai nou cezarienele se fac pe lat si nu pe lung, de la buric in jos si deci lasa cicatrice mult mai mici decat vechea metoda. Evident, a urmat o discutie pe tema: ginecologii barbati sunt mai buni decat femeile? In orice caz, educativ! Si, tot ca o questie invatata, de data asta fiind pusa in situatia de a avea grija de cineva (care cineva destul de foarte mofturos, intre noi fie vorba, dar il iertam ca e bolnav...) mi-am dat seama ca nu e deloc usor! Aproape ca nu mai pot face nimic altceva, si vorbim aici de un adult care si-ar putea purta si singur de grija daca ar fi nevoit... nu pot decat sa ma gandesc cu groaza cum o fi sa ai grija de un copil mic si neajutorat, dar care garantat urla mult mai convingator decat un adult!
Acestea fiind zise, voi purcede spre pat, nu inainte de a mai uita la un episod din Seinfeld ca sa mai :) putin. Noapte buna ;)
Iscrizione / Inscriptie
Giorgio Caproni
Freschi come i bicchieri
furono i suoi pensieri.
Per lei torni in onore
la rima in cuore e amore.
Da, am gasit alte poezii! Evident, intr-o statie prea putin umblata, pe liniile 71/93 unde se construieste noul Cotroceni Mall sau cum i-o fi spunand. Probabil ca, vorba aia, daca e sa fie poezie sa fie, dar sa nu incurce prea mult dispunerea reclamelor in zonele de vad maxim... Eh, asta e, cand banii vorbeste toata lumea tace! Oricum, in ritmul asta tare mi-e teama ca n-o sa gasesc nici 10 texte pana la sfarsitul lui iunie. Pana una alta, poezia de mai sus e din Italia, mie imi place, dar nu stiu cat de inspirata e traducerea. De asta am pus mai sus textul original. Acum urmeaza si cel romanesc. Pareri, observatii, comentarii?
Curate ca paharele
Au fost gandurile-i, darurile
Pentru ea revine in onore
rima in cuore, amore.
E a treia oara cand ma apuc sa scriu aici. N-am chef! Am nevoie de un surogat... pentru orice! Si de un remediu pentru nevralgia altora. Na, am zis-o! Internetul te poate lua in brate cand vrei tandrete? Eh, tot mai bine niste desene animate! Si un somn? Noapte buna!
