De ce nu mă uit eu la televizor

(printre altele) În seara asta a fost meci. Steaua - Universitatea Craiova. Pe Antena 1. Până aici nimic neobişnuit. Se termină meciul. Comentatorul spune: "vom reveni cu declaraţii din finalul meciului după o scurtă pauză". Bang! 5 minute de reclame. Se revine la transmisie... vorbeşte Lăcătuş maxim 1 minut - 3 întrebări de la o domnişoară (că mai nou aşa se poartă) şi trei răspunsuri în doi peri. Iar comentatorul: "pentru celelalte declaraţii urmăriţi ştirile noastre de mâine la ora cutare". Fâs!

Din cauza acestor şmecherii ieftine nu mă uit eu la televizor!

Staţionaţi pe partea dreaptă

La început a fost subtil. La metrou, pe treptele scărilor rulante, pe partea dreaptă erau desenate două urme de picior care "stau", iar pe partea stângă câte o urmă pe treaptă - adică "mers". Prea subtil pentru noi mesajul: pe partea dreaptă se staţionează pe scara rulantă, pe partea stângă merg cei grăbiţi ca să poată depăşi uşor "coloana". Mai nou au trecut la mesaje mai explicite, şi anume chiar "staţionaţi pe partea dreaptă", scris cu negru pe fond galben şi litere de-o şchioapă.

Rezultatul? Nul! La noi la metrou tot grămada se poartă. Nu c-aş fi eu foarte grăbită de felul meu (deh, ardelenii ăştia), dar numai de principiu mă enervez când văd că există "cineva" (în măsura în care entitatea Metrorex poate fi numită cineva) care vrea să aducă un strop de civilizaţie şi răspunsul e ignorarea totală a mesajului!

Şi de fapt asta mă pune pe gânduri şi mă îngrijorează cel mai tare... Măcar dacă s-ar fi trezit cineva să se plângă de noua "regulă". Să vină şi să spună: "nu, dom'le, eu vreau să blochez calea de trecere când urc pe scările rulante" sau "mi se pare că oricum sunt prea scurte scările alea, nu se justifică reglementarea" sau orice alt argument mai mult sau mai puţin valid. Dar, aşa... nimic! Asta chiar e dureros... Mă rog, nu sunt la curent cu lista de sugestii şi reclamaţii primită de Metrorex, dar întrebând în stânga şi-n dreapta asta e concluzia la care am ajuns. Pur şi simplu, în cel mai tipic stil românesc luăm la cunoştiinţă de o regulă şi o ignorăm în speranţa că va dispărea!

Nici nu am putere să discut de ce ăsta e cel mai aiurea lucru de pe pământ... Ţine de asumarea responsabilităţii unei opinii, de personalitate, coloană vertebrală şi multe altele. Lucruri care nouă ne lipsesc, pare-se. Şi asta e trist.

Dacă mai aveţi nevoie de "dovezi", uite o poză de prin metrou... nu e pe scările rulante, dar regula dopului de sticlă se aplică şi la scările "normale", la modul că o masă de oameni care urcă sau coboară blochează total celălalt sens de mers. Pur şi simplu. No worries. Vezi mai jos:

Şi ca să nu fiu acuzată de documentare insuficientă... uite cum e la "ei":

După apusul soarelui... aprinde Becu'!

Iată că de data asta noul număr al revistei "Becu' din Pivniţă" vine la ţanc. Nici nu mă plângeam eu bine că lucrez până în "toiul nopţii" că am şi găsit o nouă sursă de lumină :) Numărul ăsta vorbim zice-se despre omul contemporan. Cine este şi ce vrea el, care-i sunt aspiraţiile şi ce-l face fericit. Şi câte şi mai câte. Plus câteva alte articole despre... diverse.

Încă mai sunteţi aici? Repede, fuga la bec!

Lucrez până după apusul soarelui

În Bucureşti, soarele apune la ora 17:02. Eu lucrez până la 19:00. Deci lucrez până după apusul soarelui. Ce harnică sunt! :)

De la școală 2

Ce vroiam să spun în postul anterior e de fapt că nici la ASE nu am fost scutită de traducerile în dulcele stil românesc. Mai precis, la cursul pe care îl am acum, cuvântul preferat este "livrabil", folosit în stilul "Orice proiect produce un livrabil" sau "livrabilul oferit clientului este foarte frumos" sau ceva în genul ăsta. De unde am putea trage concluzia că livrabilul ăsta e un substantiv...

Ei bine, dexonline-ul zice că nu poate fi altceva decât un adjectiv! Și oricine încearcă să îl transforme în altceva nu reușește decât să zgârie creierii celor ca mine... adică ăștia cârcotașii și care se zvârcolesc pe jos de durere când aud câte o perlă de gen :)

Și dacă tot mi-am amintit, am mai văzut una, dar de data asta invers: din română în engleză. Cum eu citesc tot ce prind, inclusiv inscripțiile de pe pereți, mi-au căzut ochii la serviciu pe panoul cu instrucțiuni pentru cazuri de cutremur sau incendiu. Ei bine, zice acolo (printre altele) că trebuie să-ți menții calmul într-o situație de genul. Iar traducerea în engleză zice "keep your calm down".

Acuma eu știu două expresii în engleză legate de calm: "keep calm" și "calm down" - prima înseamnă să-ți menții calmul, iar a doua să te calmezi. Nu știu la ce s-o fi gândit persoana care a făcut traducerea de pe tăblița noastră. Poate că a considerat că o combinație între cele două expresii are mai multă putere. Eu una spun că nu prea are sens... dar, evident, eu nu sunt vorbitor nativ de limba engleză. Când o să mai vină pe la noi prin firmă vreun american pe care să-l cunosc și eu, o să cer lămuriri.

Așa, și fără o foarte mare legătură cu subiectul... Căutam eu pe Internet o poză pentru "keep calm" ăsta de mai sus - un semn de incendiu, ceva. Și în schimb am găsit acest poster care se pare că datează din cel de-al doilea Război Mondial. Din Anglia, dacă mai e vreo îndoială:

Mesaj simplu, impersonal - așa, în stil britanic - și totuși parcă inspiră mai multă încredere decât "vai de mine, vine războiul / bomba peste noi!". Pentru omul de rând, mesajul e clar: "vezi-ți tu de treaba ta, că noi (conducătorii) avem grijă de treaba noastră și, implicit, de tine". Acuma mi-am reamintit că vreau o invitație la Londra. Anybody?

De la școală

Da... Mă mai duc și pe la școală. Din colecția "foaie verde... băț, n-ai de lucru... fă-ț(i)", weekendurile mele sunt ocupate în majoritate cu masterul de "managementul informatizat al proiectelor". Programul e la ASE, așa că m-am dezis de Politehnică (unde de altfel nu se duce nimeni la vreun curs și se dau teme cam în același fel ca în timpul facultății - învățatul, mai prin februarie). Și m-am procopsit cu o frumusețe de master pe module, cu ore mai ales sâmbătă și duminică, dar și vineri seara și în cadrul căruia un curs durează vreo 2-3 săptămâni după care... dai examen!

Chiar azi am avut examen la minunata materie "planificarea și controlul proiectelor" - multe grafuri de desenat, calcule de întârzieri, depășiri de buget și alte chestii garantate să-ți înoade creierii :) În fine, per total cursurile sunt chiar acceptabile, pot să spun că mai aflu și lucruri noi. Și mi se pare că profesorii sunt într-o oarecare măsură mai serioși decât la Poli. Și dpdv logistic ăștia de la ASE par mai bine pregătiți... să vedeți numai în ce sală plină de computere cu Vista, cu termopane și aer condiționat fac de obicei ore. Hehe.

Sunt sigură că sunt și săli mai nașpa, dar ce-mi place mult la ASE este încercarea de a folosi așa numitele "spații publice" ale clădirii: adică holuri și coridoare. Atât în clădirea ciberneticii cât și în vechea clădire a ASE-ului (aia cu bila, tre' să fi auzit de ea ;) ) spațiile libere mari sunt folosite pe post de "sală de calculatoare" pentru uzul tuturor. Ok, și la Poli există așa ceva. Ei mai au în plus un lucru foarte simplu: din loc în loc, scaune și mese unde oricine poate sta să se odihnească, să povestească cu colegii, să citească o carte sau să învețe înainte de un examen. Sincer, mi-a amintit de facultatea tehnică din Eindhoven unde holurile cam tot așa erau "valorificate". Și parcă și arată mai bine, mai pline de viață, te face să te simți "cool" că ești la școală. Eh, e chestie de imagine. Ca o paranteză apropos de imagine, în clădirea renovată lucrurile deja arată muuult mai bine decât multe universități de pe la noi. Și au hârtie igienică la toalete! Ce-i drept, în weekend mai rămân doar urmele ei, dar deja i-au depășit pe alții...

Of, iar m-am lungit cu vorba și încă n-am ajuns la subiectul pe care-l intenționam pentru acest post. Ei bine, nici n-o să-l mai încep aici. Vă las cu o poză cu trei gagice în holul clădirii renovate. Nu se vede prea bine, știu, dar alta n-am. Poza e de pe site-ul ASE, oricum, așa că eu n-am nicio vină :)

Pauza de masă

Se pare că numai în pauza de masă mai am şi eu timp să scriu 2 cuvinte pe-aici. Aşa-mi tebuie dacă am prea multe activităţi la şi în afara serviciului. Oricum, zilele astea, după ce că ar trebui să învăţ pentru un examen şi n-am chef m-am mai şi procopsit cu o durere de cap monstru.

De ieri seara îmi tot dă târcoale şi văd că încercările mele de a o alunga cu Nurofen o cam lasă indiferentă. Acum cred că nu mai am altceva de făcut decât să aştept să se plictisească.

Din ce-mi mai amintesc prin "aburii" durerii de cap de aseară... "ce contează 670 MB când iubeşti?"

Şi trebuie să scriu mai des pe aici, dar în ultima vreme parcă chiar nimic deosebit nu se întâmplă. Muncă, fiţness (m-am hotărât, asta va fi titulatura pentru activităţile legate de sală de acum încolo), dansuri, şcoală, somn şi ia-o de la capăt. Cred că duminică după examen o să zac toată ziua. Pentru că o să pot!

Gata, înapoi "pe plantaţie".