So... răspundeţi-mi şi mie la o întrebare stupidă.
Dacă un om îţi spune că te iubeşte, că nu poatre trăi fără tine şi toate alea cu luna şi stelele de pe cer pe care ţi le-ar dărui, şi după ce totul se termină nu mai are nimic de-a face cu tine, cum traduci asta?
Dacă cineva înseamnă atâta de mult pentru tine, mă gândesc că ai vrea să-l ţii cumva în viaţa ta, într-o oarecare măsură, chiar dacă lucrurile nu mai sunt cum erau. Nu?
Şi atunci, dacă ajungi în faza de ignorare totală, înseamnă că nici la început n-a fost nimic acolo?
And that's my dilemma for the evening!
să zicem doar că oamenii nu sunt atât de continui pe cât de place să credem. cei din jurul nostru nu sunt, aşa cum nici noi nu suntem (vezi partea cu „chiar dacă lucrurile nu mai sunt cum erau”).
RăspundețiȘtergereAdică faptul că lucrurile nu mai sunt cum erau e scuzabil, dar faptul că el (omul care declara dragoste eternă) nu mai e cum era, nu e scuzabil? Mie-mi miroase a double standards aici :P
Ca lucrurile sa nu se schimbe in rau, pe parcursul unei relatii...aceasta trebuie sa fie intretinuta,sa nu te bazezi pe faptul ca cel de langa tine te va iubi la nesfarsit, sa faci in asa fel incat sa intretii relatia.
RăspundețiȘtergereSper ca esti bine!
e foarte complicata dilema si cu multe fatete... nu se poate face o generalizare. Uneori tii la cineva atat de mult incat este mai sanatos pt tine sa rupi orice fel de legatura. Alteori este vorba de duplicitate. Alteori ai impresia ca iubesti si esti gata declarativ sa oferi luna si stelele dar esti sub influenta unor hormoni si dupa ce te calmezi iti dai seama ca de fapt nu e chiar asa. (iar faza cu hormonii e pe bune, demonstrata stiintific) Ca sa nu mai vorbim de toate trairile si sentimentele umane de genul gelozie, posesivitate, paranoia etc care pot interveni astfel incat sa se rupa total contactul. Si nu intru in partea de influente din familie cu care ramai si care iti pot dicta viitoarele relatii de adult. :) asta ramane pt skype...
RăspundețiȘtergereEu sunt foarte bine.
RăspundețiȘtergereDar constatarea rămâne: lucrurile trebuie hrănite din ambele părţi - dacă X promite marea cu sarea şi luna de pe cer, nu mi se pare fair ca Y să se culce pe o ureche şi după aia să urle că de ce nu i le mai dă, şi a plecat, etc, etc.
Discuţia asta-mi aduce aminte de nişte probleme legate de punctualitate şi continuitate pe care mi le puneam acum 3 ani :)
Întrebarea mea e foarte generală, recunosc. Şi vine pe fondul unei reflecţii legată de relaţiile mele şi ale unor apropiaţi de-ai mei, în mijlocul unei zile stresante la muncă :)
RăspundețiȘtergereŞi până la urmă, evident, depinde... Probabil că privesc problema prin propria perspectivă. Din punctul meu de vedere, dacă ţii la cineva atât de mult încât să-i declari iubire eternă, chiar dacă lucrurile se schimbă, vei vrea să menţii legăturile într-o oarecare măsură. Adică eu aşa simt, aşa funcţionez.
@miChou: de ce l-ai făcut tu pe Y personajul negativ în povestea asta? Dacă erau amândoi la fel de implicaţi, iar X este cel care s-a răzgândit?
@irina: sunt bine, stai liniştită :) Masculul din dotare nu mi-a promis niciodată luna de pe cer :)
@Penny: desigur, mă aşteptam la tine să fii vocea raţiunii :)
RăspundețiȘtergereHmmm...nu ma pot abtine sa nu imi dau si eu cu parerea...
RăspundețiȘtergereUite un exemplu
"masculu meu din dotare"- cum spui tu- mi-a spus clar ca el daca ar fi sa se desparta de mine el n-ar mai pastra in niciun fel legatura - ar rupe-o total si definitiv...De ce? Pentru simplu motiv ca odata ce relatia s-a terminat- si trebuie sa existe un motiv puternic sa se termine- capitolul ala din viata lui e inchis. Si vorba aia... mi-a promis si mie iubire eterna de m-am maritat cu el!:)
Eu sincer cred ca e greu sa ai o relatie platonica cu cineva pentru care ai avut sentimente puternice - unul sigur are ganduri pe langa-...O stiu asta din experienta mea si a altora...sigur calci pe langa...S-atunci din respect pentru ce a fost si pentru tine ca persoana, nu mai bine inchizi capitoul si gata?
Cred că firul meu de gândire a început de la ideea că e vorba de o despărţire de o persoană importantă in viaţa ta.
RăspundețiȘtergereÎn cazul ăsta, e un om pe care îl apreciezi, nu? La care ţii, dar pe care îl şi admiri, să zicem. Ale cărui idei şi idealuri îţi plac, etc.
Mă gândeam, dup-aia, ce e mai important: omul în sine, sau faptul că aţi fost împreună şi totul s-a schimbat? Pentru mine, sincer, cred că omul e mai important. Adică, dacă apreciezi un om pentru ceea ce este el, e posibil să-l apreciezi în continuare, chiar dacă - să zicem - te răneşte.
Ce-i drept, poate eu n-am fost în situaţia să mă consider "distrusă pe vecie" de o relaţie. Sau poate am fost, dar mi se şterg chestiile rele din minte.
Oricum, din prisma mea, mă gândeam ce fel de om trebe să fie ăla care nu apreciază înainte de toate persoana de lângă el. Şi aşa am ajuns la dilema asta :)
Sper că am fost mai clară acuma...
@Dana: cum fac să văd şi eu blogul tău? :)
Un raspuns bun cred ca iti poate da Mircea Badea. El este terorizat de iubirea zilelor noastre despre care spune ca e pe toate gardurile asemenea chilotilor pusi la uscat. Adica, in stilul caracteristic, spune ca de cele mai multe ori confundam iubirea cu altceva pe care, in chip gresit, o numim tot iubire.
RăspundețiȘtergereDar ca sa raspund totusi la intrebare. Atunci cand cineva iti declara iubirea - oricum ar arata ea - nu inseamna ca nu vorbeste serios. Inseamna ca simte cum spune la un anumit moment dat. Care moment poate dura mai putin, mai mult sau pentru totdeauna. Cred ca adesea uitam ca viata inseamna miscare, deci nimic, dar nimic nu sta pe loc. Inclusiv ceea ce simtim pentru oameni. Cred ca e vorba de autocunoastere, de echilibru si de multe alte chestii care tin de propriile persoane, dar si de-a celorlalte care sa ne faca sa ne purtam, in definitiv, omeneste. :-)