Diferenţe culturale

Câteodată gândesc societatea din ce în ce mai internaţională în care trăim ca un lucru mult prea comun. La muncă, am de-a face în fiecare zi cu oameni care locuiesc pe alt continent şi pe care îi aud zilnic la telefon, deşi i-am văzut doar în poze (pe unii dintre ei). Cu ajutorul site-urilor de socializare, am putut lua legătura cu tipul drăguţ pe care l-am cunoscut acum 8-9 ani într-un bar, şi care locuieşte în Canada. La fel, am reluat legăturile cu foşti colegi din şcoala generală, cu care nu am mai vorbit de mai bine de 10 ani.

Pe cât de interesant este acest fenomen, la fel de interesantă mi se pare tendinţa pe care o am, când e vorba de oamenii "de pe net": să uniformizez, să îi percep pe toţi în mod generic, fără nuanţe. Nuanţe care mă surprind, odată ce sunt pusă în faţa lor.

De exemplu, în fruntea departamentului în care lucrez (e improprie denumirea, dat fiind faptul că e format din doar două echipe, dar să zicem), a fost numit un nou conducător. Tipul locuieşte şi mi se pare că a făcut şi şcoala în America, şi a venit în România să cunoască echipele, să ne povestească despre schimbările organizatorice, etc. E momentul să menţionez că e indian.

Şi vine, şi apare în birou pentru şedinţe... la costum, cu servietă, cu laptop, ce mai... întruchiparea business-man-ului. (Pe deasupra e şi înalt, cu nişte ochi verzi mişto şi destul de drăguţ, dar să nu-i spuneţi masculului că am zis asta :) ) Şi ne cheamă la şedinţă, şi povestim. Ei bine, ce observ eu în timpul şedinţei? Noul nostru lider purta următoarele bijuterii: un lanţ mare şi gros de aur (nu stil bling-bling, dar totuşi.... gros!) care se vedea clar sub gulerul puţin desfăcut al cămăşii; şi trei inele, toate uriaşe după standardele mele, dintre care cel puţin unul avea pietre preţioase, şi ele mari cât casa.

Ei bine, dacă l-aş fi văzut pe stradă aşa, fără să ştiu că e indian, şi că în cultura lor aurul ocupă un loc foarte important, sigur aş fi zis "uite şi la hafaceristul ăsta" şi aş fi strâmbat din nas.

Deci, diferenţele culturale sunt încă acolo, în spatele persoanelor virtuale pe care mi le imaginez. Şi asta se cam pierde, după părerea mea, în comunicarea online. Tocmai diferenţele astea care dau sare şi piper relaţiilor între oameni din culturi diferite, pot fi uşor estompate pe Internet, unde fiecare traduce mesajul celuilalt în limba proprie. Şi, prin extensie, îl traduce pe celălalt în cultura proprie.

Ps. Pe această cale aş vrea să salut o gagică care nu mă cunoaşte, însă e colega de apartament a unei prietene care locuieşte în Londra. Tipa e australiancă, şi - până acum câteva săptămâni - văzuse zăpadă o singură dată. Iar Londra i-a asigurat o zăpadă pe care n-o s-o uite curând: cu troiene înalte şi mijloace de transport blocate! Bun venit în Europa, ce să zic!

Oricum, mi se pare tare dubios să nu ştii ce-i aia zăpadă, deşi sunt conştientă că sunt mulţi asemenea oameni pe Pământ! Din nou intervine propria-mi interfaţă, am impresia...