An nou fericit, everybody! Nu prea mă pricep la urări, aşa că mă rezum la a vă dori sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce vă puneţi în gând!
Vai, ce greu scriu cu diacritice de pe un calculator care nu-i al meu! Am ajuns acasă de pe coclauri, mai precis de la poalele Munţilor Apuseni, şi mai precis din Arieşeni. Şi ce să fac, cum am ajuns cum m-am lipit de Internet de zici că fără el n-am aer!
Am ajuns - inevitabil - la pierderea de vreme principală: Facebook. Unde am constatat că nu-s singura Internet junkie. Deja începe lumea să pună poze de la petrecerea de Revelion - care cu jocuri de societate, care cu plimbări pe coclauri, care cu ski, de toate felurile... Mi s-a părut interesant să mă uit la pozele prietenilor şi să încerc să ghicesc cum a fost la ei petrecerea, ce-au făcut, cum s-au simţit, etc :)
La mine revelionul a fost unul atipic. Am încercat să mă odihnesc, dar nu tot timpul mi-a ieşit... am avut şi nopţi insomniace, şi zile dormite până la ora 1 la amiază! Am fost 5 nopţi la Arieşeni, cu un grup foarte mare şi neomogen. 26 de oameni, împărţiţi în diverse grupuleţe, fiecare cu treaba lui. Eu şi Radu am fost un grupuleţ în sine, şi ne-a cam apucat să fim antisociali. Nu ştiu de ce, poate din cauză că lumea era prea setată pe "hai să bem şi să facem tâmpenii" (nu mari, dar genul de chestii pe care le-am văzut deja în liceu). Sau pur şi simplu nu ne-am potrivit cu grupul. Cert este că de cele mai multe ori ne-am culcat devreme, de câteva ori am ales un film în locul socializării. De-astea.
Şi am fost mult pe coclauri să facem poze. Arieşeniul e staţiune de schi. Dar cum eu nu schiez, a fost nevoie de alte preocupări :) de altfel foarte plăcute! Planul era să ne urcăm pe toate dealurile din zonă, să vedem răsăritul şi apusul, sa fim măcar jumătate de zi plecaţi la pozat. Socoteala din târg... două zile n-am avut lumină pentru apusuri. La răsărit nu ne-am trezit (şi oricum visasem că ne fugăreşte un lup pe dealuri şi îmi cam pierise cheful... brrr) şi unul din dealuri l-am ratat. Dar a fost fain. Am câteva poze deja alese, se pot vedea pe contul meu de Flickr... mi-e lene la ora asta să aleg dintre ele 1-2 de pus aici...
Cred că mă duc la culcare. Mâine plecăm la Bucureşti, unde mă aşteaptă casa încă nearanjată. Şi de luni începe iar nebunia. Oare dacă sun la muncă să le spun că am rămas înzăpezită la Arieşeni mă crede cineva?
A! Şi vreau să pun poze pe Facebook, să văd ce concluzii ar putea trage prietenii mei din ele :) call it an experiment (dar ar putea fi şi o scuză de pierdut vremea pe net)
Observ ca ati avut o vacanta pe cinste! Tare frumos la Arieseni, si pozele foarte reusite!
RăspundețiȘtergere