Vacanţa asta am avut un şoc. Am mers cu maşina de la Sibiu la Arieşeni. Evident, pe drum erau multe alte maşini. Evident, când mergi cu maşina observi mai uşor celelalte maşini (participanţi la trafic, cum îi numeşte atât de pitoresc Poliţia Română). Şi mi-am dat şi eu seama ce reflex am: când văd un număr de înmatriculare cu steagul UE automat vreau să văd din ce ţară este. Ei bine, surpriză! Erau multe maşini cu număr de... România!
Evident, era de aşteptat ca la un an de la aderare măcar numere de înmatriculare să avem şi noi, deşi calitatea noastră de europeni e îndoielnică. Dar pe mine m-a mirat. Am avut un moment în care mi-am spus "wow, chiar suntem în UE!"... Ciudat, cum lucruri aşa mici te pot face să conştientizezi nişte chestii importante.
Când mă gândesc la primul meu an de facultate, la Studii Europene în Cluj, parcă mi se pare atât de departe... Aveam acolo cursuri de Istoria Europei, de Ideea Europeană, de Filosofia Culturii Europene. Erau interesante şi printre vorbăria atât de caracteristică disciplinelor umaniste erau câteva idei demne de reţinut. Despre dinamica unei societăţi care îşi caută un balans între sentimentul naţional şi cel "european". Despre cum valorile naţionale trebuie cultivate şi încurajate, pentru ca Europa să profite din plin de diversitatea dinauntrul graniţelor Uniunii, să folosească această diversitate în folosul ei. Despre care ar trebui să fie limba oficiala în UE şi de ce n-o să se ajungă prea curând la o singură limbă oficială.
Şi câte şi mai câte. Stau acuma şi mă gândesc: ce procent din problemele astea sunt interesante pentru o persoană de vârsta mea. Le pasă măcar cât negru sub unghie de posibilitatea transformării (chiar şi ipotetică) Uniunii într-un stat federal? Îi doare de valori culturale naţionale şi ce putem aduce noi ca popor în Europa? Îi doare de directive de protecţia mediului, de modernizarea agriculturii sau de standarde de calitate? Sau mai degraba li se pare totul o mare maşină birocratică de care se pot ocupa "alţii" şi sunt mulţumiţi că pot trece graniţa doar cu buletinul şi că au mai uşor drept de muncă în alte ţări?
Cu o simplă căutare pe net deja am găsit un site anti-UE care vorbeşte despre "anexarea României la UE", de pierderea suveranităţii naţionale şi de câte şi mai câte orori sub "jugul" european. Sunt curioasă cât s-au gândit până să compileze inepţiile de pe site... În fine. Aş fi vrut parcă să nu renunţ la cursurile de la Studii Europene, erau momente când chiar mi se părea că după ce-aş termina facultatea aş putea face ceva important, care să schimbe ceva în lume. Nu ştiu cum se poate face asta de după biroul de programator...
La fel cum nu ştiu ce s-a ales de colegii mei de la facultate. Câţi dintre ei lucrează "în domeniu"? Câţi dintre ei schimbă lumea? Şi câţi s-au reorientat... şi cum anume?
În ceea ce mă priveşte, trebuie să mai cuget la condiţia mea de european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu