03 decembrie, 2006

Psychedelic lights

Nu, nu e vorba de vreun show Pink Floyd, ci de noile luminite de "Craciun" proaspat amplasate intre Piata Unirii si Piata Romana. Cred ca anul asta e primul in care spun ca acestea sunt absolut, dar absolut ORIBILE! Desigur, au exagerat oamenii cu ele in multi ani... ba erau prea mari, ba prea incarcate, ba multe alte prea-uri, dar ca anul asta nu cred c-au dat-o in bara pana acum...

Nu stiu, poate nu inteleg eu rostul acestor decoratiuni stradale, dar ma gandeam ca trebuie sa aiba macar o cat de mica legatura cu Craciunul. Ei bine, se pare ca m-am inselat, deoarece luminitele de anul acesta intruchipeaza exclusiv steagul Uniunii Europene din care suntem atat de nerabdatori sa facem parte. Drept urmare, culoarea predominanta e albastru, ceea ce n-ar fi foarte rau daca n-ar fi un albastru inchis cat se poate de deranjant pentru ochi si pentru creier! Ba, pe deasupra, mai sunt si unele care lucesc mai tare periodic, ca sa intregeasca atmosfera de club! Singurele decoratiuni care au cat de cat legatura cu sarbatorile de iarna sunt cei cativa braduti din luminite construiti in jurul de-acum traditionalului ceas al integrarii transformat si el in brad. Din pacate, si acestia sunt tot ALBASTRI, acelasi albastru strident de care vorbeam mai sus.

Rezultatul? Nu-mi doresc sa fiu nevoita sa ma plimb pe bulevardele luminate astfel, pentru ca mai mult ca sigur ma voi alege cu o durere de cap. Lumina e rece, agresiva, aduce cu neonul stroboscopic iar questiile care sclipesc accentueaza acest efect... ce mai, sunt psihedelice (cea mai buna descriere auzita pana acum)! Iar rezultatul e pur si simplu kitschos! Si ce-i mai rau e ca undeva, cineva, omul care a facut acest "grandios" design, e foarte multumit de munca lui! Poate dupa aceasta mostra de purtare pupat-in-fund-a-la-Romania se va trezi si Uniunea Europeana si ne va spune sa ne luam talpasita... atunci sa vedem cine mai ridica in slavi luminitele.

Eh, dar astea sunt visuri sadice, asa ca ma voi opri aici. Tot ce pot sa fac este sa ma plimb pe alte bulevarde, unde luminitele sunt calde, intruchipeaza braduti si stelute de Craciun si par mai primitoare si sa las durerile de cap altora. Chiar, am putea boicota luminitele refuzand sa ne plimbam pe respectivele bulevarde? Vaaai, ce frumos ar fi...

P.S. Cine-mi doneaza o poza cu respectivele oribilitati pentru pus aici?
[Later edit] Am facut rost de ceva de la Laura, fosta mea colega de camera din vremuri imemoriale cand eram in anul intai de facultate si capitala mi se parea foarte departe... Daca cineva cu drepturi de autor nu e de acord cu publicarea pozei aici, il/o rog sa-mi dea mail si ma voi conforma!

3 comentarii:

  1. I hear you, i hear you. Si promit si ca am sa iti donez imaginile pe care le am eu asap. Cred ca romanii s-au obisnuit sa se aplece si sa se ploconeasca in fata tuturor. Altfel spus: „Wow intram in UE, screw christmas, haide sa decoram bucurestiul cu steagul UE”. Dar eu mi-s de regula intelegatori si cred ca as putea sa accept totusi ca ideea nu e chiar total tampita (desi realizarea e groaznica). Deci chiar trebuia marcat cumva eventul integrarii. Dar zic si eu...Nu se putea face un gest mai discret, mai elegant, mai cu atitudine?!. Nu cred ca exagerarea acesta de (lins)curtoazie serveste romanicai. Ca sa nu mai zic ca am senzatia ca si vad un primar care decide foarte mandru ca :"Craciunul e fumat, e kid stuff, noi avem stelute UE, fraere". Psihedelice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate tu, sa stii! Adica, da, intrarea in UE trebuie cumva marcata si nu ma deranjeaza lucrul asta. Ce ma deranjeaza in schimb e exclusivitatea, monopolul pe care il castiga acest eveniment asupra sarbatorii Craciunului. Asta e, noi sa fim sanatosi, ca norocu' ca n-o sa fiu in mandra capitala de Craciun :) In alta ordine de idei, multam fain de comentariu si bun venit in intriganta lume a blogurilor! Pe mine, cel putin, ma intriga si abia astept sa vad ce-o sa iasa pana la urma din micutul meu jurnal public. E un exercitiu bun de cunoastere si auto-cunoastere! S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere