Ha!

Știam eu că desenele mele naive pe toate caietele care-mi sar în cale sunt bune la ceva :) Ca dovadă, mai sunt și alții care cred același lucru:

Creion

Ce mai scrijelesc eu prin caiete... de săptămâna asta:

Conexiune împiedicată?

Ieri în timp ce îmi verificam mailul, am dat peste această minunată eroare, care m-a făcut să râd în hohote vreo 5 minute bune...

În primul rând, acordul verbelor e ca nuca în perete - sunt sigură că l-ar zgâria pe urechi pe orice vorbitor de engleză. Corect se spune "has fallen down" și cu asta basta. 

Iar în al doilea rând, falling down mă face să mă gândesc la cineva care merge pe stradă, se împiedică și cade. Deci conexiunea mea s-a împiedicat?

Dragi traducători, verificați regulile gramaticii și terminologia domeniului. Pentru conexiuni, se folosește "dropped". Și, din nou, cu asta basta!

Vecinii, porumbeii şi pisica

Vecinilor mei de vis-a-vis de bucătărie le place să hrănească porumbeii. De când m-am uitat prima dată pe geam am observat că plasa lor de ţânţari are un "gemuleţ" prin care păsările să poată ajunge la grăunţele care le sunt oferite în fiecare zi. Bineînţeles, în şederea de aproape 2 ani în actuala reşedinţă am avut timp să observ de câteva ori ritualul obişnuit de hrănire...

Cum unul dintre vecini punea o mână de grăuţe pe pervaz, cum apăreau şi lighioanele înaripate, de te mirai de unde vin în număr atât de mare. Cum spărtura pentru mâncare era relativ mică, iar ei erau mulţi, aproape invariabil se lăsa cu scandal: bătăi de aripi, dat cu ciocul, de-astea... păsăreşti. Un spectacol de altfel destul de captivant, în eventualitatea în care n-aveam altceva mai bun de făcut prin bucătărie.

Ei bine, de la o vreme, nu ştiu ce i-a apucat pe vecinii respectivi sau de unde s-au procopsit cu o pisică. Dintr-o dată, showul cu porumbei a devenit mult mai interesant, căci respectiva pisică nu prea ratează nici ea orele de masă ale păsărilor. Evident, pisica se cam gândeşte la propriul stomac şi la ce bine i-ar prinde un porumbel cu fulgi cu tot, dar uită să ia în calcul plasa de ţânţari (sincer, cred că aşa e mai bine, altfel poate se arunca nebuna pe geam de la etajul 7 în timpul vreunei partide de "vânătoare"). Deci, cum apar grăunţele, apare şi mâţa, ghemuită şi gata de atac în colţul îndepărtat al geamului. Porumbeii vin, încep să mănânce. Pisica pândeşte ce pândeşte, iar dintr-o dată sare spre gemuleţ şi încearcă să apuce cu laba un porumbel-doi! Păsările zboară dramatic în toate direcţiile, vânătorul renunţă după un timp şi apoi trece din nou la pândă şi totul se reia. Ce vă ziceam, e un adevărat spectacol! Iar pentru variaţie, din când în când pisica mai stă şi agăţată de plasă, deşi acest lucru n-a adus-o mai aproape de a prinde ceva, ci chiar din contră...

Oricât de fascinantă ar fi pentru mine viaţa în acest "ecosistem", cred că pentru protagonişti nu e decât stresantă. Tot stau şi mă gândesc... nimeni nu-i fericit. Pisica nu prinde nimic. Porumbeii nu pot mânca şi ei în linişte şi fără stres. Iar vecinii deja sunt la a treia plasă de ţânţari de la apariţia pisicii. Şi-atunci, care-i rostul?

Eu n-am răspunsuri, am doar constatări şi mirări perpetue, aşa că nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să vă arăt protagoniştii poveştii de mai sus:

nişte porumbei (era seară, majoritatea cred că erau deja sătui)

şi pisica în cauză, după ce i-a alungat pe ăştia doi:

(Fără poze cu vecinii, nu de alta, dar n-aţi vrea să le vedeţi hainele de casă. Plus că n-aş vrea să creadă despre mine că sunt şi mai ciudată decât li se pare deja. Cred că mi se trage de la ţepii anti-porumbei pe care i-am instalat pe pervaz...)

Despre multiplele şi nebănuitele mele hobby-uri

Ca să înţelegeţi de ce mi-este tot mai greu să mă exprim pe acest blog în ultima vreme, poate-ar trebui să vă povestesc puţin cam care-s mai nou "pasiunile" mele de zi cu zi... Nu, pe aparatul foto n-am mai pus mâna cam demult, noroc cu weekendul ăsta că am simţit că-mi dezmorţesc puţin degetul de declanşator. Nu, nu m-am apucat de tricotat, deşi cine ştie când mă voi hotărî să recuperez talentele neexploatate în copilărie. Din păcate, noile mele hobby-uri sunt dintre cele care mi se pare că nu interesează pe nimeni în afară de mine...

Prima dată a fost organizarea nunţii. Ne-a consumat timp, energie şi ceva neuroni! Am citit (câteva) reviste de profil, am fost la un (1!) târg, am căutat sală, fotograf, dj, video, cofetar, furnizori de băuturi alcoolice, florist, designer vestimentar, rochie de mireasă, costum de mire, pantofi (verde smarald!), hair-stylist, machior, sticle, pietre semi-preţioase, până şi pietre de râu! Am făcut invitaţii, am trimis invitaţii, am dat telefoane pentru confirmări, am organizat cazări, am stresat familii, prieteni şi chiar necunoscuţi. Şi după toate astea, s-a terminat toatul în nici 24 de ore! Cam asta e în puţine cuvinte activitatea care ne-a ocupat mai mult sau mai puţin 9 luni de zile... sunt sigură că toate cuplurile care au trecut prin organizarea nunţii au urmat cam aceeaşi paşi ca şi noi, au trecut prin acelaşi stări, s-au lovit poate de probleme similare, au învăţat aceleaşi lecţii. Deci, cu ce-aş putea veni eu nou, ca mireasă "deosebită"? Ce ar fi de interes general din peripeţiile mele cu nunta?

Ei, şi nici n-am terminat bine cu nunta că ne-a mâncat în părţile dorsale să ne cumpărăm un apartament. Ta-dam, iaca noul set de pasiuni! Bănci, credite, anunţuri, agenţii, vizionări, acte acte acte, notari, comisioane, citit reviste de decoraţiuni interioare, planuri de renovare, acte acte acte, umblătură, uof! Pasionant, nu?

Şi acum spuneţi... despre care din hobby-urile astea aţi vrea să citiţi?

PS. apropos de nuntă, avem şi pozele oficiale pe site-ul deja amintit.

Că tot vorbeam de salut...

Mi-am amintit în seara asta o parte din multitudinea de saluturi pe care le-am auzit sau folosit în viața mea de "ardelean":

Ceau! Cu varianta Ceau-ceau, întotdeauna scris (incorect) cu "e", e probabil cel mai folosit salut din Sibiu. Toata ziua bună-ziua cineva îți va spune ceau în Sibiu. Am crescut cu salutul ăsta, și-mi aduce aminte de conversații purtate strigând, din balcon spre stradă, înainte de a merge "afară"... Tocmai am aflat de pe Wikipedia că "ciao" provine de la expresia "sciào vostro", care înseamnă "sclavul dumneavoastră" sau - mai modern - "la dispoziția dumneavoastră".

Același înțeles îl are și "Servus", alt salut popular prin Ardeal. Atâta doar că servus provine din latină. În timp, a devenit un fel de "marcă" ardelenească, iar dacă îl folosesc în alte zone mi se întâmplă des să fiu întrebată de unde sunt. Pentru mine, e un salut destul de afectiv, poate și din cauza intonației de multe ori melodioasă, prelungită pe u, și cu s-ul pronunțat aproape ț: Țervuuus. Iar dacă îl mai combini cu un "no" a la Cluj, iese o chestie și mai interesantă. Ca fapt divers, se pare că servus e folosit des și în Austria, tot ca salut informal.

Prin liceu am avut perioada "nemțească" - salutam destul de des cu Tschüss (se pronunță aprox cius), care e un fel de echivalent al lui adieu și se folosește mai ales la despărțire. Iar din aceeași serie, salut de întâlnire era Hallo - sau hello, că ne plăcea și engleza. Și acum le spun de multe ori tschuss prietenelor mele din liceu. Și-mi mai aduc aminte de o groază de cuvinte nemțești pe care le foloseam zi de zi, în cel mai natural mod cu putință. Dacă n-am scris deja de ele, aș putea s-o fac în curând...

Iar așa, ca ultimă experiență ardelenească înainte de a ajunge în mândra capitală, de la Cluj am învățat salutul unguresc Szia (pronunțat aproximativ sioo), care e un fel de pa. Și tot la Cluj am mai aflat ce înseamnă servus tok - servus la toată lumea.

A, și dacă tot mi-am amintit de "pa", ăsta e salutul universal folosit la mine în familie - și la venire și la plecare... nu știu exact de unde până unde...

Cam astea-s saluturile mele. Voi ce saluturi " tradiționale" aveți?

Salut, Andrei!

Singura ratiune a acestui post este sa salut un bun prieten care - facand parte din cei 3 cititori jumate ai blogului meu - e suparat ca n-am mai scris nimic de multa vreme. Ati ghicit, il cheama Andrei... Deci: salut Andrei! M-am tinut de cuvant si ti-am scris chiar in seara asta. Mai mult, iti scriu de pe telefonul cel destept cu care te-am stresat toata seara. Sper ca imi vei ierta, deci, lipsa diacriticelor.

Atat. Daca mai e cineva care vrea sa fie salutat, astept cereri toata saptamana. Poate intre timp ma capacitez si eu sa va povestesc ceva... Dar pana atunci, sa nu uitam de ce ne- am adunat aici... Salut, Andrei!!!

Gata, am terminat și cu măritișul!

Am terminat, și acum ne pare rău pentru că a fost prea scurt. După ce zilele, săptămânile și lunile noastre au devenit din ce în ce mai aglomerate pe măsură ce se apropia evenimentul (după cum s-a putut vedea și din liniștea de pe blog...), ziua cea mare a venit și a trecut. Noi am rămas puțin amețiți și cu amintirile puțin încețoșate. A fost prea multă activitate parcă prea dintr-o dată, iar acum când ne uităm la poze, parcă nu ne vine să credem că noi eram acolo, că am făcut asta, că atâția oameni au dansat și s-au simțit bine alături de noi.

Poate am să mai scriu despre nuntă când mi se mai sedimentează amintirile, după ce ne mai uităm la filmare și la poze, și mai descoperim din chestiile pe care le-am ratat în ziua evenimentului. Până una-alta, pentru curioși, avem un calup de fotografii primite de la prieteni, care pot fi vizionate pe site-ul nunții.

Am semnat actele!

Ca să ne pregătim temeinic de nunta care se apropie cu pași repezi, eu și masculul din dotare ne-am hotărât să facem o "repetiție" mai întâi, cu ocazia căsătoriei civile. Cei care au fost în Cluj duminica trecută, pe 27 martie 2011, au avut ocazia să ne vadă, în toată splendoarea și puțin emoționați, spunând DA și semnând actele de căsătorie. Pentru cei care nu ne-au văzut live dar sunt curioși, pregătim curând o selecție de poze care va apărea cel mai probabil pe site-ul dedicat nunții (în era asta tehnologizată, nici nuntă nu poți să faci fără site!).


Oricum, evenimentul ăsta a fost așa, ca o ploaie de vară: nici nu te prinzi bine că a început că s-a și terminat și ești ud până la piele :)


La 11:40 ne-am întâlnit în fața primăriei, la 12:00 am fost invitați în sală de ofițerul stării civile, la 12:02 ne-am sărutat prima dată în calitate de soț și soție, la 12:05 am semnat actele, la 12:07 ieșeam din sală sub un pod de flori. Ta-da să fiți fericiți și toate alea! Am rămas puțin confuză și cu sentimentul că încă nu-s sigură ce mi s-a întâmplat... din fericire, am acasă certificatul de căsătorie, să-l pot consulta în caz că am îndoieli.


Cu asta ne-am încheiat socotelile cu statul român, suntem oficial  domnul și doamna Dodea. Acum urmează să intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă și petrecere. Păzea, căci vom începe să împarțim și invitații!

Google.ro de mărțișor.

Cool! :)

Mi-era dor de campionatul României la fotbal

Pentru cine nu ştie, eu un mă uit la televizor. Rar, foarte rar, când ajung pe la Sibiu, mai rămân ţintuită în faţa vreunui film sau cu gura căscată la programele de ştiri. Acasă nici n-avem televizor, doar un TV tuner care e folosit cu conştiinciozitate de masculul din dotare... când sunt meciuri de fotbal!

Nu ştiu de ce continuă să se uite la campionatul României, când meciurile sunt mai degrabă plictisitoare sau penibile, iar discuţiile de după meciuri mai degrabă bârfe şi presă de scandal. În fineee... eu în mod cert nu mă uit la vreun meci, dar mi se întâmplă să ascult comentariile. Şi de fiecare dată când fac asta, mă minunez de amestecul ciudat de expresii pline de patos, metafore clişeistice şi încercări de umor care însoţeşte comentariul efectiv al fazelor. Câteodată ai zice că trebuiau să fie poeţi comentatorii ăia, atâta sunt de cuprinşi de fiorul artistic al bătăliei pe terenul de fotbal!

Fiindcă tocmai ce-a început returul, şi azi am ascultat fragmente din diverse meciuri, am vrut să adun o mică mostră din ceea ce povesteam mai sus. Nu ştiu cât mi-a ieşit, dar mai jos sunt rezultatele, cu menţiunea că intonaţia comentatorilor (pe care nu prea pot s-o expun aici) are şi ea un mare rol în rezultatul final. Încercaţi să va imaginaţi o intonaţie cât mai afectată...

O pleiadă de metafore din categoria război sau luptă de orice fel, gen "sunt hotărâţi să dea totul pe teren", "trebuie să schimbe strategia", "ofensiva puternică", "trebuie să atace cu toate forţele", etc, etc, etc.

"Două echipe care trebuie să lase precauţiile la vestiare"

"îi pasează bine colegului său, din păcate se terminase terenul"

"cinste jucatorilor, care, în ciuda terenului ne-au oferit acest meci extrem de spectaculos"

"se încinge atmosfera pe final de partidă"

"neaoşul hoții, hoții se aude din tribune"

Ei, ce ziceţi, vă plac comentatorii de fotbal?

Așa-mi trebe dacă instalez din greșeală programe cu interfața în limba română

Nu cred că e nevoie de comentarii, dar am totuși o nelămurire: ce înseamnă, mai exact, Expertul de instalare upgrade? Trebe să fie important dacă se scrie cu literă mare...

V-am mai spus că nu-mi plac diminutivele?

Sunt sigură că da! Ei bine, de curând s-a afirmat un nou lider în topul diminutivelor care-mi dau fiori: MIRESICĂ (și pluralul aferent, MIRESICI). Întâi o mică paranteză... Cine nu știa deja, să afle acuma: se pare că mi-a venit și mie rândul să intru în categoria femeilor "așezate" și să mă mărit. Iar de la începutul anului m-am apucat mai serios de organizarea fericitului eveniment, drept pentru care am o mulțime de hobby-uri noi: privit portofolii de fotografi, căutat  prin colecții întregi de rochii de mireasă până vezi în fața ochilor numa' alb, aflat care-s noile tendințe în materie de verighete, întrebat toate prietenele despre stiliști și saloane de coafat și câte și mai câte!

E, și pentru că trebuia să o "bifăm" și pe asta, ne-a mâncat undeva să mergem la un târg de nunți... tanana... un mare fiasco, dar nu despre asta vroiam să povestesc, ci despre cum am speriat eu o domnișoară (de altfel drăguță și finuță) de la un stand de rochii de mireasă...

Mergeam eu cam confuză prin înghesuiala și spațiul strâmt de la târg, când dau de un stand care părea interesant, așa că mă apropii și încep să răsfoiesc ditamai tomul - catalogul conținând colecția 2011 de rochii de mireasă. Tipa de la stand se apropie binevoitoare și (oroare!) se interesează: "Viitoare miresică?". Deci nu doar că mi-a venit să mă strâmb... chiar m-am strâmbat (!), iar domnișoara a rămas perplexă la răspunsul meu: "Mda, așa se pare..." (asezonat cu o privire cel puțin tăioasă). N-a mai putut decât să bâiguie un "Ok, am înțeles" la fel de acru și să-și găsească un motiv să dispară din raza mea vizuală.

Mă și gândesc, ce-o fi zis biata femeie despre mine... "Ce-o mai fi și cu nebuna aia, o întreb dacă se mărită și ea zici că e dusă la tăiere... Îmi e milă de viitorul soț, cu așa o scârbă!". Zău că-mi pare rău că am repezit-o, dar, pe bune... MIRESICĂ? Îmi iese fum pe nas (metaforic) numai când mă gândesc...  Mi se pare că sună zeflemitor, peiorativ... urât... oricum, numai de bine nu! Unde mai pui că nici nu există un asemenea cuvânt în dicționar!

Ia spuneți, sunt eu dusă, sau mai sunt și alții cărora "miresică" le e antipatic?

PS. Aștept cu nerăbdare miresică 2.0 aka "nevestică"... presimt că vor zbura farfurii! :)