Am terminat, și acum ne pare rău pentru că a fost prea scurt. După ce zilele, săptămânile și lunile noastre au devenit din ce în ce mai aglomerate pe măsură ce se apropia evenimentul (după cum s-a putut vedea și din liniștea de pe blog...), ziua cea mare a venit și a trecut. Noi am rămas puțin amețiți și cu amintirile puțin încețoșate. A fost prea multă activitate parcă prea dintr-o dată, iar acum când ne uităm la poze, parcă nu ne vine să credem că noi eram acolo, că am făcut asta, că atâția oameni au dansat și s-au simțit bine alături de noi.
Poate am să mai scriu despre nuntă când mi se mai sedimentează amintirile, după ce ne mai uităm la filmare și la poze, și mai descoperim din chestiile pe care le-am ratat în ziua evenimentului. Până una-alta, pentru curioși, avem un calup de fotografii primite de la prieteni, care pot fi vizionate pe site-ul nunții.
Felicitari, sa fiti fericiti!
RăspundețiȘtergereAm vazut pozele...tare frumosi ati fost!