17 februarie, 2010

scurt de miercuri dimineaţa

Trecând azi dimineaţă prin spatele blocului în drum spre metrou, am auzit "conversaţia " dintre o tanti şi un cuţu comunitar. De fapt, tanti respectivă vroia să-i dea de mâncare şi o striga afectuos: "Elodia, Elodia, hai aici mamă!"


Iar pe metrou am citit un articol interesant despre... lipitori! În caz că nu ştiaţi, se pare că lipitorile se folosesc (încă) în medicină după operaţii care ţin de chirurgia plastică şi reparatorie, pentru a menţine circulaţia sângelui în zonele afectate şi a preveni moartea ţesutului. Ei bine, se pare că toate lipitorile (cel puţin cele din SUA), vin de la o singură crescătorie din Franţa, care funcţionează din 1845. [Pe vremea aia, se credea că lăsarea de sânge face minuni şi că lipitorile absorb "umorile rele" ale corpului şi că astfel îndepărtează bolile]. Revenind, lipitorile ajung din Franţa la distibuitorul american pe nume (sugestiv) Leeches USA, care păstrează stocuri chiar şi în unele aeroporturi, pentru livrări de urgenţă... Cea mai tristă parte e că după atâta efort pentru a fi crescută în mediu steril şi prielnic, transportată peste mări şi ţări şi purtată cu grijă până la pacient, lipitoarea are parte de o masă copioasă timp de vreo 20 minute (în timpul ăsta devenind de 6 ori mai mare decât era iniţial), după care e omorâtă cu brutalitate, pentru că nu poate fi "refolosită". And that's the sad story of the leech!

Şi încă o chestie: căutând lipitori adineaori pe net, am dat peste un articol interesant despre diverse leacuri "miraculoase" folosite în trecut, dintre care unele erau chiar foarte periculoase - citiţi aici dacă sunteţi curioşi.

Un comentariu: