Becu' returns

Sunt atâta de stresată de porcăriile de la muncă încât nici n-am apucat să mă bucur de apariţia numărului 13 din Becu' din Pivniţă. Sperăm că va fi cu noroc :)

În ultima vreme ne cam mişcăm în hopuri, dictate ba de sesiuni, ba de probleme la serviciu, ba de lipsă de inspiraţie, ba tot aşa. Planuri avem, mai trebe puse în aplicare. Ar merge şi nişte colaboratori, acolo. Nu cerem multe. Doar dorinţa de a schimba lumea :) - şi puţină inspiraţie.

Până una-alta, vă aşteptăm pe site. Citiţi, comentaţi, şi s-auzim de bine!

PS. dacă tot n-am lăudători... poza de pe copertă e făcută de mine :)

Noapte bună

Dormi, nani, dormi, puişor
Umbre se-adună-n pridvor
Şi din grădină prin geam
Luna-ţi zâmbeşte pe-un ram
Iată nu-i nimeni pe drum,
Păsări şi flori dorm acum
Şi cânt-un greier de dor,
Dormi, nani, dormi puişor,
Uşor, uşor.

În somnul tău ai deschis
Poarta de aur spre vis,
Din prag te cheam-un pitic
Cu barba de borangic,
Vrea să-ţi arate-un răţoi,
Trei ursuleţi cu blăni moi,
Şi un motan vânător
Dormi, nani, dormi, puişor,
Usor, usor.

Normalitatea ţigării la cafea

Zilele astea vuieşte târgul de ştirea cum că a intrat în vigoare noua "lege a fumatului" (numele oficial e unul mult mai pompos). Conform acesteia, spaţiile pentru fumat din locurile publice trebuie să fie delimitate clar, ventilate (asta ar fi ceva nou!) şi să nu fie spaţiu de acces. Ba mai mult, în restaurante şi baruri spaţiile de fumat trebuie să fie maximum 50% din suprafaţa spaţiului alocat clienţilor. Asta la cârciumile mai mari de 100 mp. Cele mai mici trebuie să aleagă dacă să fie destinate exclusiv fumătorilor sau nefumătorilor. Interesant, nu?

Aşa, şi cică "timp de două săptămâni, inspectorii vor face un control tematic la nivel naţional" ca să vadă dacă se respectă cele de mai sus, zice site-ul Mediafax. Ţineţi minte fraza asta, căci voi reveni la ea.

Ei bine, chiar azi am fost la o cafea într-o locaţie care tocmai a devenit exclusiv nefumătoare: Gregory's din Piaţa Unirii (Bucureşti, dacă se întreba cineva). Am intrat eu şi mi s-a părut aşa... prea gol pentru ora aia matinală. Şi parcă şi aerul era altfel, mai puţin blurry. Şi apoi am avut vaga impresie că nu mai sunt scrumiere pe mese, nici în zona destinată fumătorilor. Apoi am văzut şi pancartele care delimitau ambele jumătăţi ale micuţului local ca fiind "nefumători".

Ciudată a fost altă chestie, pe care tocmai am conştientizat-o: eu m-am aşezat unde ştiam eu că sunt fumătorii - şi unde nicio masă nu era ocupată - pentru că la nefumători era plin! Trebuia din prima să mă pună pe gânduri chestia asta.

Revenind la poveste, la puţin timp după aceea au venit nişte cetăţeni care se vedea că sunt "regulars", la fel cum se vedea că în restul zilei stau şi vând trei şosete la 5 lei plus căciuli şi mănuşi că e sezonul pe trotuarul din faţă. Evident, îşi iau cafea, unul aprinde o ţigară şi cere o scrumieră. Moment în care a avut loc următorul dialog (aproximativ)

Client (C): Dă-mi şi o scrumieră
Tipa de la bar (T): Nu se mai fumează.
C: Nici aici, la bărbaţi? (nu ştiu ce a vrut să spună cu asta...)
T: Nicăieri.
C: Nicăieri?
T: Nu se mai fumează. (limitat vocabular, I know)
C: De ce?
T: Că nu se mai fumează. (deja suna a placă stricată)
C: Păi cum să-mi beau cafeaua fără ţigară?
T ridică din umeri: Întreaba-l pe şefu'.
C: Şefule, cum adică nu se mai fumează?
Şefu (Ş): Nu se mai fumează nicăieri în local. Uite, scrie şi acolo.
C încă circumspect: De când?
Ş şi T în cor: De ieri!
C: De ieri!? Hahaha. Şi io ce fac? Cum îmi beau cafeaua fără ţigară?
Ş: Nu se mai fumează. Dacă vine controlul puteţi plăti amendă lei!

Clientul iese bodogănind. Acuma mi-am dat eu seama că tipa de la bar de fapt repeta "nu se mai fumează" ca în faza de negare, aşa, căci începusem să vad pe faţa ei dezamăgirea şi am mai auzit ceva de genul "adevărul e că e normal să bei cafeaua la ţigară" - pe tonul cel mai serios posibil.

Stop cadru

Să analizăm cele de mai sus, în puncte scurte.

1. Cum să scrii într-o ştire că "timp de două săptămâni" vor fi controale? Nu suna ca un fel de fă-te frate cu dracul până treci puntea? Staţi cu dinţii strânşi băieţi, că trece repede şi apoi ne vedem noi de ale noastre! (Ce-i drept, aici s-ar putea să fie o prevedere legală să anunţi controalele, dar nu mă pricep aşa că ziceţi dacă greşesc)

2. Cum adică tu, patron de local, zici "dacă cumva vine controlul plătiţi amendă"? Man, tu faci regulile, tu trebe să dai un exemplu. Tu trebuie să zici nu se mai fumează aici pentru că aşa am ales să respectăm legea. Din nou încep să mă minunez cât le lipseşte oamenilor din ţara asta integritatea, coloana vertebrală şi simţul răspunderii! Nu, noi aruncăm pisica moartă de la unul la altul... singura problemă e că de la un timp începe să pută...

3. "E normal să bei cafeaua la ţigară"? Despre asta nici nu am ce să mai zic!

Concluzie

Aştept cu nerăbdare să treacă cele două săptămâni de spaimă, să văd daca Gregory's ăsta va rămâne nefumător. Şi chiar dacă e în continuare nefumător oficial, dacă nu cumva se va mai permite fumatul clienţilor "doar de data asta", că tot "nu vede nimeni".

Am o bănuială despre ce se va întâmpla, dar mă gândesc că vă prindeţi şi voi care e asta. Io oricum vă ţin la curent cu ce aflu!

Schiul este supraapreciat!

Masculului din dotare îi place schiul. De fapt, ţin minte că l-a descoperit după ce l-am cunoscut (dar înainte să fim un cuplu... poveste lungă, de spus altă dată). Îmi amintesc cum îmi povestea că şi-a dat drumul pe pârtie cu nişte schiuri vechi şi fără beţe, şi cam ce căzături spectaculoase trăgea la fiecare coborâre. De când suntem împreună, în fiecare an mă duce de Revelion într-o staţiune de schi - doar-doar reuşeşte să mă convingă că e fun să-ţi dai drumul pe o pantă abruptă, pe o diferenţă de nivel de sute de metri, eventual urlând în timp ce te apropii vertiginos de alţi schiori!

Experienţele mele cu acest sport au fost destul de traumatizante. Prima dată când m-am urcat pe schiuri a fost la Vatra Dornei, unde am fost accidentată de un tâmpit la fel de începător ca mine, dar cu ceva mai mult tupeu. A venit în viteză, a trecut la 5 cm de mine şi mi-a tras un băţ de schi peste spate de şi acuma îmi amintesc vânătaia. A doua oară când am schiat, am lovit un copil pentru că era prea multă lume pe pârtie. Nu tare, dar tot mi-a venit să intru în pământ de ruşine acolo. La Azuga am schiat pe pârtia de începători până m-am plictisit, şi chiar am reuşit să mai scap puţin de frică. La Păltiniş am făut câteva coborâri destul de ok de sus de tot (ţin să precizez ca e o pârtie f f uşoară). La Arieşeni anul trecut am coborât într-un final apoteotic întreaga pârtie de începători (destul de challenging, de altfel). Dup-aia a venit treaba cu genunchiul şi anul ăsta n-am putut să schiez.

Per total, aş putea spune că m-am străduit ceva cu sportul ăsta. Ei bine, încă nu văd de ce e aşa de atrăgător! De ce vrea cineva să se îmbrace cu cele mai groase haine existente (ştiu că exagerez, dar lasaţi-mă, aşa, de amorul artei), să poarte clăpari grei (nu tocmai cele mai comode încălţări), să care şi ditamai schiurile în spate, plus beţele (care frecvent mă încurcau când era de cărat)? Eventual - dacă e începător şi teleskiul îi provoacă frisoane - să urce şi pârtia pe jos, transpirând din greu? Şi toate astea pentru a practica un sport în care poveştile cele mai interesante sunt despre cum ţi-ai pierdut un schi sau băţ pe pârtie, despre ce căzătură ai tras sau ce viteză ameţitoare ai prins?

Probabil dacă ajungi să te pricepi se schimbă şi poveştile, dar - credeţi-mă - în 6 zile de stat la Arieşeni cam asta am auzit de la toată lumea. Şi mai mult, toţi vor cu orice preţ să încerce să schieze sau să se dea cu placa. Şi văd tot mai des poze "de sezon" pe la prieteni, din care nu lipseşte excursia la schi cu sufletul pereche.

Că deh, e de bon ton! Cel puţin eu asta deduc, că prea le place tuturor să schieze - mai puţin mie! Schiul a devenit un fel de "must-have" pentru un anumit statut, musai în fiecare iarnă să prinzi câteva zile de schi, căci altfel nu eşti în rând cu lumea! Ce contează că schiezi 6 zile într-un an întreg, important e că ai bifat acolo şi activitatea asta. Nu?

Ei bine, mie nu-mi place (momentan) viteza pe pârtie, nu-mi place (în mod cert) să car schiuri în spate, şi habar n-am ce să fac cu beţele într-o coborâre! Aşa că, am sentimentul că de-acum încolo mă voi rezuma la o chestie care de chiar îmi place, şi la care mă pricep cât de cât: patinajul! Să zică schiorii ce-or vrea! Da' chiar, în staţiunile noastre montane, de ce nu amenajează nimeni patinoare?

Sunt curioasă... voi ce părere aveţi despre schi? Practicaţi? Dacă da, cât de "profi"? E supraapreciat sau sunt eu o dubioasă?

Hepi niu ir!

An nou fericit, everybody! Nu prea mă pricep la urări, aşa că mă rezum la a vă dori sănătate şi puterea de a îndeplini tot ce vă puneţi în gând!

Vai, ce greu scriu cu diacritice de pe un calculator care nu-i al meu! Am ajuns acasă de pe coclauri, mai precis de la poalele Munţilor Apuseni, şi mai precis din Arieşeni. Şi ce să fac, cum am ajuns cum m-am lipit de Internet de zici că fără el n-am aer!

Am ajuns - inevitabil - la pierderea de vreme principală: Facebook. Unde am constatat că nu-s singura Internet junkie. Deja începe lumea să pună poze de la petrecerea de Revelion - care cu jocuri de societate, care cu plimbări pe coclauri, care cu ski, de toate felurile... Mi s-a părut interesant să mă uit la pozele prietenilor şi să încerc să ghicesc cum a fost la ei petrecerea, ce-au făcut, cum s-au simţit, etc :)

La mine revelionul a fost unul atipic. Am încercat să mă odihnesc, dar nu tot timpul mi-a ieşit... am avut şi nopţi insomniace, şi zile dormite până la ora 1 la amiază! Am fost 5 nopţi la Arieşeni, cu un grup foarte mare şi neomogen. 26 de oameni, împărţiţi în diverse grupuleţe, fiecare cu treaba lui. Eu şi Radu am fost un grupuleţ în sine, şi ne-a cam apucat să fim antisociali. Nu ştiu de ce, poate din cauză că lumea era prea setată pe "hai să bem şi să facem tâmpenii" (nu mari, dar genul de chestii pe care le-am văzut deja în liceu). Sau pur şi simplu nu ne-am potrivit cu grupul. Cert este că de cele mai multe ori ne-am culcat devreme, de câteva ori am ales un film în locul socializării. De-astea.

Şi am fost mult pe coclauri să facem poze. Arieşeniul e staţiune de schi. Dar cum eu nu schiez, a fost nevoie de alte preocupări :) de altfel foarte plăcute! Planul era să ne urcăm pe toate dealurile din zonă, să vedem răsăritul şi apusul, sa fim măcar jumătate de zi plecaţi la pozat. Socoteala din târg... două zile n-am avut lumină pentru apusuri. La răsărit nu ne-am trezit (şi oricum visasem că ne fugăreşte un lup pe dealuri şi îmi cam pierise cheful... brrr) şi unul din dealuri l-am ratat. Dar a fost fain. Am câteva poze deja alese, se pot vedea pe contul meu de Flickr... mi-e lene la ora asta să aleg dintre ele 1-2 de pus aici...

Cred că mă duc la culcare. Mâine plecăm la Bucureşti, unde mă aşteaptă casa încă nearanjată. Şi de luni începe iar nebunia. Oare dacă sun la muncă să le spun că am rămas înzăpezită la Arieşeni mă crede cineva?

A! Şi vreau să pun poze pe Facebook, să văd ce concluzii ar putea trage prietenii mei din ele :) call it an experiment (dar ar putea fi şi o scuză de pierdut vremea pe net)