Şi alte ştiri

Pentru cei eventual interesaţi de un update on my life - aşa, pe scurt.

Mi-am dat seama (pentru a câta oară) că mă simt mai bine când nu sunt în Bucureşti. Culmea, şi fizic şi psihic.

Nu am făcut nicio listă de dorinţe, rezoluţii sau planuri pentru la anu'. Mai am timp - la fel cum mai am timp să rămân în derivă.

Mi-a apărut un articol într-o revistă tipărită şi vândută la chioşcuri de ziare! Revista e "Vacanţe şi călătorii", iar articolul meu e despre Bâlea. Sunt kinda proud, deşi nu-mi mai place ce-am scris la fel ca la început...

Jucatul de Risk şi-sau canastă până la trei noaptea ar trebui interzis!

Anul ăsta am primit atâtea cadouri frumoase şi care erau exact ce-mi doream încât nu ştiu ce să zic... Mi se pare câteodată că sunt mai multe decât merit.

Masculul e destul de (foarte) răcit. Sper să se facă bine, căci mâine plecăm la revelion, unde are planuri de umblat pe dealuri după lumină bună.

Poate ar fi mai bine să mă culc până nu o dau în melancolie, căci simt că mă cam pândeşte la cotitură.

Noapte bună!

Season's Greetings

Cred că pozele mele pitzipongice au stat destul în fruntea blogului, nu? Trebuie să recunosc că am fost mult prea pe fugă zilele astea ca să am timp de stat pe net. Dubios, ştiu :)

Pe scurt, împreună cu masculul am început "turneul prin ţară" săptămâna trecută: adică am fost acasă la mine, apoi la el, pe la diverse rude şi prieteni. Am stat 3 zile la Sibiu, apoi o zi jumătate la Cluj, ne-am întors la Sibiu şi mâine plecăm la Arieşeni până după anul nou. Foarte frumos, mai puţin partea în care am dormit mult prea puţine ore pe noapte... ceea ce se va întâmpla şi în seara asta, de altfel.

Deja visez doar să ajung la Arieşeni, să pun un afiş cu "nu deranjaţi" pe uşa camerei, şi să stau acolo vreo 2 zile să-mi revin! Până atunci, însă, vă las cu nişte poze de sezon şi vă doresc un an nou în care să aveţi puterea să vă îndepliniţi toate dorinţele! Sărbători fericite!

Aşa arată Sibiul pregătit de sărbătoare:

Iar astea sunt decoraţiuni din bradul unei bune prietene, brad pe care l-am pozat mai ceva ca pe-un superstar :)

Foaie verde, băţ...

N-ai de lucru.. fă-ţi!

Dacă tot m-a lăsat masculul singură în Bucureşti (iar!) şi nu ştiu cum să-mi ocup timpul, mi-am făcut şi eu ca toate piţipoancele poze în baie :)

Prima:

A doua:

Şi a treia:

Cam atâta talent am şi eu luna asta, că alte poze n-am mai făcut de la 1 decembrie! Aştept vacanţa, poate poate mă mai fulgeră şi pe mine inspiraţia, că în ultimul timp parcă nimic nu se leagă...

Poveste (scurtă) cu un mexican care face caca

Mexicanul nostru nu e un mexican adevărat. Dar face caca. Asta se va putea vedea destul de clar în curând. El a apărut pe o foaia albă din faţă mea în timpul unui curs de master, într-un moment în care prezentarea de la tablă nu era prea interesantă.

Bogdan desena diverse pentru a-i trece timpul mai uşor, dar desenele lui erau prea abstracte, aşa că m-am simţit datoare să-l aduc cu picioarele pe pământ. Aşa a apărut prietenul nostru mexican. Ce e remarcabil e cât de repede a devenit el faimos. Sau cel puţin aşa i s-a părut, pentru o scurtă bucată de timp.

Activităţile noastre "educative" se desfăşurau în prima bancă. La catedră, ni se explica despre o firmă care vrea să scoată pe piaţă un produs. Şi zice omul de la catedră: "să zicem că eşti firma X care vrea să producă chestia asta" - şi ia drept "chestia asta" fix foaia mea, cu tot cu mexicanul cu pricina şi o ridică spre clasă.

Evident, nu prea avea nimeni cum să-l observe pe micul mexican, mai ales că era ascuns lângă o vază de flori. Dar momentul a fost interesant, şi era să mă facă să pufnesc în râs! M-am abţinunt, ca să nu-i dau satisfacţie mexicanului care face caca...

Ce ziceţi?

Ps. nu prea are legătură, dar mi-am amintit. Cum era continuarea la cântecelul ală de când eram copii: "Seara când răsare luna / Pe podişul mexican - can - can / Mexicanii stau la pândă / Să vâneze un curcan - can - can".....

Mini-obsesie muzicală

Am auzit primul single al acestei tipe de 21 de ani la radio. Melodia se cheamă "This is the Life" - iar gagica care cântă Amy Macdonald. E din Scoţia şi This is the Life e primul ei album.

Albumul e destul de drăguţ, deşi se vede că unele din piese sunt scrise când Amy era o puştoaică. În speţă "Youth of Today", pe care a compus-o la 15 ani, e plină de clişee de adolescentă care se răzvrăteşte împotriva bunicului ei. La fel şi "Let's Start a Band"... are nişte versuri destul de interesante la început, dar pe final parcă ceva nu se mai leagă. Sunt tare curioasă care melodii sunt compuse primele şi care ultimele, pentru că mi se pare că le-am ghicit pe cele mai "mature" şi aş fi curioasă dacă am ghicit bine.

Revenind, dacă aveţi chef de o puştoaică cu voce mişto şi o chitară, puteţi încerca Amy Macdonald. Se mai zice prin lumea muzicală că vocea îi seamănă cu a solistei de la Cranberries (Dolores O'Riordan). Mie îmi aminteşte - şi ăsta e unul din motivele pentru care îmi place aşa mult - de Melanie Safka. Mai ales, la unele melodii, cum e cea pe care o pun şi aici:

cu versuri cu tot, pentru eventualii curioşi

Oh the leaves are falling from the trees
And the snow is coming don't you know
But I still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the sound is fading in my ears
And I can't believe I’ve lasted all these years
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home.

Oh the light is fading all the time
And this life I’m in, it seemed to pass me by
But I’ll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home

Now I, I must say goodbye
I keep telling myself now don't you cry
Cos I’m here where I belong
I'll see you soon, it won't be long.
I'll see you soon, it won't be long.
I’ll see you soon, it won't be long.

[Melanie Safka e o cântăreaţă de muzică folk de pe vremea "flower power" care îmi place foarte mult - pentru voce şi versuri. Trebuie să mai ascult şi Melanie]

1 Decembrie m-a lăsat în ceaţă

Dacă tot am rămas în Bucureşti am hotărât să mă duc şi eu la marea defilare de Ziua Naţională, cu toate că toată treaba cu armata mă cam lasă rece. De dimineaţă mi-am luat frumos aparatul foto şi drapelul (furat de pe un stâlp din Cluj.... sssh!) şi am ajuns cu întârziere la colţul străzii unde mă aştepta Sandra. Pe drum spre Arcul de Triumf, drapelul meu a făcut furori printre şoferii maşinilor de gunoi, care mă priveau cu admiraţie.

Am trecut cu chiu cu vai de control (da, a trebuit să fac o poză cu aparatul ca să demonstrez că nu e o armă de foc) şi am purces a le căuta pe celelalte două gagici cu care trebuia să ne întâlnim. Ocazie cu care am descoperit ce nasol e să ai prieteni fără simţul orientării şi ce (şi mai) nasol e să ai două muzee cu destinaţii asemănătoare situate la capete diferite ale aceluiaşi bulevard... Cu alte cuvinte, tipele ne-au trimis la Muzeul Ţăranului Român, pe când ele erau la Muzeul Satului!

După ce le-am tot căutat prin mulţime şi ceaţă am hotărât într-un final să ne oprim undeva şi să ne uităm totuşi la paradă chiar şi fără a fi în grup complet. Oricum, deja treceau pe bulevard o groază de bărbaţi mândrii şi îmbrăcaţi în uniformă care ne distrăgeau atenţia de la scopul iniţial (hihi). Bine, nu i-am prea văzut noi decât pe cei cocoţaţi pe tancuri şi alte asemenea:

La final am avut o vedere destul de bună la cavalerie:

(a se observa fotografii îngenuncheaţi pe margine)

Io nu prea m-am spart în figuri cu pozele, că şi-aşa mai mult vedeam capetele muţimii decât parada în sine... Şi nici nu vroiam să mă bag în noroaie cu cizmuliţele mele frumoase (how girlish, I know). Până la urmă noroiul adus din stratul de iarbă pe asfalt de către spectatori a fost destul încât să mă murdăresc oricum!

Concluzia? Trăiască România!

Dacă vreţi să vedeţi mai multe poze, am aici.

De ce n-avem şi noi Ziua Naţională cândva vara?

Slăbiţi instant

Rugaţi pe cineva să vă facă o poză cu un superangular:

Hei, n-am spus că o să şi arătaţi mai bine! Dar mai slab(ă) da! :)