Scurt

Fur net pe la Cluj. Sarbatori fericite tuturor (desi au cam trecut) si o mini-vacanta odihnitoare!

Administrativ

Am schimbat sistemul de comentarii, cu unul oferit de Intense Debate. Give it a try, spuneţi-mi dacă e mai bine.

Tăiatul crăcii de sub picioare

Să nu faceţi asta acasă... Astăzi am fost îndeajuns de inteligentă încât să-mi tai singură craca de sub picioare într-un mod cum nu se poate mai inteligent. Să vă explic. Cum lucrez de acasă, mă conectez la calculatorul de la serviciu de la distanţă (şi îl pun să facă tot felul de porcării). Ei bine, astăzi în timp ce lucram (tot nu-mi place, dar e mai bine ca ieri) am avut de făcut nişte teste... Teste pe care le citeam dintr-un document şi le executam... no big deal, chiar plictisitor. Destul de plictisitor încât să trec pe "pilot automat".

Asta până la momentul în care scria în documentul de teste "disable network connection and bla bla bla"... şi ce face inteligenta de mine? Dă disable la conexiunea la reţea! Bravoooo, pătraţel, cum se zice! A fost ca în filmele cu proşti... eu uitându-mă înmărmurită la ecranul calculatorului meu de la lucru şi gândindu-mă "nuuuuu... cancel, cancel, cancel... nu se poate cancel?" şi el dispărând cu indiferenţă din faţa ochilor mei!

Bineînţeles că a fost nevoie să rog pe cineva să se ducă să-mi repornească placa de reţea. Şi bineînţeles că acel cineva acum ştie parola mea de la lucru... Deci există cineva care poate fi torturat pentru a afla parola mea. Dacă nu cumva a uitat-o.

Acuma îmi dau seama ce mişto e chestia de la MacOS: când îi dai reset sau shut down îţi apare o căsuţă de confirmare în care zice că dacă nu faci nimic calculatorul se va opri în 2 min. Dacă îi dai cancel anulezi. Dacă îi dai ok îl inchide instant. Uite de aşa ceva e nevoie pentru butonul de disable al conexiunii mele la reţea!

Becuri

Explozia de acum câteva zile a becului din baie mi-a amintit că (iar) am uitat să anunţ de Becu' din Pivniţă. A apărut cam de multişor, dar asta e. Dacă vreţi să nu vă mai bazaţi pe mine, e chiar simplu: abonaţi-vă la newsletter şi veţi scăpa! Nu vă folosim emailul la nimic altceva decât să vă trimitem o dată pe lună anunţul de becuri proaspete.

În fine, ca să n-o mai lungesc (că deja nu mai prea nimeresc tastele, plus că mă doare fundul ala de ziceam în postul anterior), tema de numărul ăsta e limbaj. Dar, ca de obicei, noi aberăm şi la temă şi pe lângă ea, aşa ca - cine ştie - oricine ar putea găsi ceva pe plac.

(Dacă e bec, apai un bec să fie şi aici...)

Lucrul de acasă...

E cea mai oribilă chestie care vi se poate întâmpla! Nu ştiu zău cum pot atâţia studenţi şi freelanceri să lucreze în acelaşi loc în care dorm, mănâncă, se joacă, se uită la un film sau mai ştiu eu ce fac. Pentru mine cele trei ore petrecute azi "la lucru" de acasă au fost mai groaznice decât o saptămână de vârf... Şi numai gândul că mâine mă voi trezi direct la "birou" mă face să-mi doresc să mă mut de-acasă! Sunt mult mai stresată, mă concentrez mult mai greu, îmi vine să adorm (dacă sunt în pat ce să fac şi eu...) şi multe altele...

Dacă mai adaugi la pachet şi propietara ţăcănită care a venit de vreo trei ori să mă întrebe de sănătate (mai pe larg despre asta poate alta dată) atunci te-ai nenorocit. Plus că eu sunt bolnavă... am nevoie de linişte, pace, soare, eventual o plimbare (scurtă) prin Grădina Botanică pentru mobilizarea piciorului. Dar, vorba aia, deadline-ul (linia moartă, cum îi zice Radu) nu aşteaptă pe nimeni!

A! Ştiţi care-i cel mai naşpa lucru la toată chestia asta, până la urmă? E faptul că mă doare fundul de nu mai pot! Şi-l simt cum se aplatizează din ce în ce... şi spatele la fel. I'm going slightly mad...

Ştiţi pe cineva care să aibă măsuţă de-aia de servit micul dejun în pat? Aşa ceva mi-ar trebui ca să ţin laptopul, să mai reducă din presiunea asupra piciorului sănătos, spatelui şi fundului. Deci ca să nu mă mai doară zeci de alte chestii din cauza unui simplu genunchi! Aaaaaaa! De unde cumpăr o măsuţăăăăă?

Ps. Fără vreo legătură cu genunchi, picioare şi alte minunăţii de-astea, vă prezint un papuc (singur, ca şi mine... probabil nici pe el nu-l vizitează nimeni)

MacBook

Singurul lucru drăguţ pe ziua de azi, noul calculator al lui Radu... Uşor, cu tastele "apăsabile" - adică pot chiar să tastez destul de repede - negru (ştiu pe cineva care ar trebui să aprecieze chestia asta) şi în general numai bun de stat în braţele tale în pat.

Ce nu-mi place? N-are (sau n-am găsit eu combinaţia de taste) HOME, END, DELETE, PGUP, PGDOWN. Poate şi pentru că în MacOS nu prea se folosesc... iar cum eu îl folosesc în Windows (da, se poate - the horror!), ghinion pentru mine.

Acuma îmi spune Radu că la laptopul lui de la serviciu nu poate folosi touch pad-ul cu el înclinat.... dubios. Ăsta nu are nicio problemă în acest sens, deci încă un punct în plus pentru el. Of... aş fi vrut să fac o "recenzie" mai serioasă, dar nu mă lasă masculul să mă concentrez. Guess it's Seinfeld time! Poate revin...

Stau

Stau în pat, că altceva n-am ce face... m-au operat, cică cu succes. Nu-mi aduc aminte nimica, pentru că mi-au dat ceva ca să dorm în timpul operaţiei. Acuma sunt acasă şi mă cam plictisesc. Deocamdată nu am voie să îndoi genunchiul aşa că mă mişc cam ca un roboţel.

Dacă tot vorbim de roboţei, echipa din Sibiu de care ziceam în postul trecut a câştigat concursul din Bucureşti (RobotX) şi urmează să meargă - împreună cu locurile 2 şi 3 - la Eurobot. În Germania, la Heidelberg.

Deci toate-s bune. Mă retrag, că mi-a venit masculul cu ciocolată!

Iară diverse

Se pare că mai nou mă apucă scrisul numai pe la serviciu când nu am timp, aşa că adun mici pastile, în speranţa că o să mi se pară interesante şi când m-oi apuca de scris.

Azi de pe net am cules #1 Bilboard Song in History - pe scurt se selectează o lună, o zi şi îţi arată ce piese au fost numărul 1 în topul Bilboard din ziua aia. La ziua mea e "Ebony and Ivory" - Paul McCartney & Stevie Wonder. Trebuie să recunosc că mi-era puţin frică... anii 80 nu sunt printre preferaţii mei în materie de muzică. Dar melodia asta se acceptă, evident. Chiar mi se potriveşte, nu? Pacifistă, tolerantă, visătoare (după mine) sau dacă preferaţi naivă (după alţii). Ce melodie era numărul 1 de ziua voastră?

În altă ordine de idei, trecând eu strada spre staţia de autobuz m-am trezit că sar pe mine nişte ditamai tomberoanele pentru reciclare. În faţă la ANEFS (Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, cred) se află dânsele, şi încă o tură la ieşirea din metrou Grozăveşti. Le-am mai văzut şi prin Regie, şi ideea cu "fiecare lucru are locul lui" îmi chiar place, e inteligent realizată. Dar mă gândesc eu aşa, de ce tocma' pe marginea drumului le-au plasat? Şi nici nu locuiesc atâţia oameni în zonă... Deja devin imună la iniţiative de-astea bag seama. Cu containerele din Regie nu ştiu ce s-a întâmplat, dar în Grozăveşti le-am văzut pline cu gunoi menajer. Degeaba!

A, uitasem să spun că sunt cât un stat de om, după cum se vede şi din poza de mai jos:

Mai vroiam să mai scriu, dar nu-s destul de indignată ca să încep o poveste despre RATB. Şi pe deasupra ar fi cazul să mă pun în pat, că mâine e o zi lungă, iar poimâine una grea... Până la urmă se pare că genunchiul meu nu se dă vindecat decât prin tăiere, aşa că joi dimineaţa o să mă prezint drepţi frumos la spitalul Colentina cu piciorul "pe tavă". Se laudă doctorii (toţi cei 4 ortopezi cu care am povestit) că în 2 săptămâni o să pot dansa. Tare mi-e că n-o să fie chiar aşa, dar om vedea. Până una alta eu să scap de operaţie şi de noaptea petrecută în spital.

Aaaaa, ştiu ce vroiam să mai scriu. E tot cu poză. Am pozat un "banner" publicitar de acum 20 de ani (cu noul meu Nikon D50 - batere de gene) în Piaţa Romană! Imediat pun poza, dar mă întreb - cum se poate oare ca la aproape 20 de ani de la Revoluţie chestia aia să fie încă acolo??? Eventual dacă vroiau s-o facă exponat de muzeu... Bine, de-astea mai sunt prin Bucureşti mai multe; c-aşa-i la noi, decât să facem un lucru cum trebuie de la capăt mai bine cârpim ce avem deja. Şi uite de-aici aş putea scrie un roman, dar o să mă abţin şi o să pun poza.

Sau poate e o reclamă adaptata la zilele noastre? A se vedea sloganul "emailuri calitate superioară"...

Sal'tare, ne "vedem" în weekend!

Ps. Bafta la concursul de robotică echipei din Sibiu :) Pentru curioşi, îi pot vedea dându-se în spectacol la Poli. Vineri, dacă nu mă înşel. Aş fi fost acolo să fac galeria "împotriva" UPB, dar se pare că voi fi încă în spital. Frate-meu e cel cu părul lung ;)

PS2. Dacă mai era nevoie... pentru vizualizări mai detaliate, click pe poze

Constatări de duminică

Punctual:

- Câteodată, când plouă, Bucureştiul miroase ca un câine ud!
- Dacă de dimineaţă e atât de întuneric şi de urât afară încât nu-ţi vine să te ridici din pat, uneori e mai bine să-ţi asculţi instinctul. Altfel te poţi trezi ca şi mine, colindând pe coridoarele suspect de goale ale ASE-ului ca să afli că azi nu aveai de fapt curs!
- Dacă te hotărăşti să te duci apoi să-ţi cumperi aţa papiotă care-ţi trebuie ca să-ţi coşi fusta (pe principiu "dacă tot m-am trezit"...) ai grijă la ce-ai mai putea descoperi că-ţi trebuie. Când ai un magazin mare şi cvasi-gol (ca deh, e dimineaţă) niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. Eu de exemplu, m-am trezit că am intrat în magazin pentru aţa de care spuneam mai sus şi am ieşit cu: aţă, o agrafă, o pereche de ciorapi, o pereche de papuci de casă, pantofi, un sutien şi o umbrelă (pentru vremea căcăcioasă de afară). Plus ceva de mâncare.
- Contrar aşteptărilor mele, magazinul Unirea nu e deschis în fiecare duminică... Mai precis, azi părea aproape baricadat! Mă şi miram de ce e aşa pustiu în centru :)
- Bărbaţii protestează dacă îi suni la 12:00 duminica să le spui să cumpere ouă de la colţul străzii pentru că în Carrefour nu erau. Dup-aia nu te poţi revanşa decât pregătind micul dejun.
- Dacă prietenul tău se joacă este inutil să îi ceri vreo părere. Sau mai rău, să vrei să-i arăţi ce ţi-ai cumpărat în timp ce trebuia sa fii la şcoală.

Ca o concluzie nu prea la obiect avem următoarea dilemă cu multiple variante de răspuns:

Afară e o vreme de...

A. numărat bani (cum se numără banii de pe card?)
B. jucat pe calculator
C. făcut copii (nelipsita variantă)
D. jucat Catan!

Bring on the colonists, baby!

A DOUA ZI... m-au bătut băieţii aseară la Catan. Trebuie să jucăm din nou, ca să ma revanşez!

Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!

Vineri am ajuns din întâmplare pe blogul Computer Science Canada, un blog colectiv cu şi despre studenţi din domeniul calculatoarelor din câte îmi dau seama. Şi acolo am găsit un post despre cum se învaţă pentru un examen de computer science.

Ce mi s-a părut cu adevărat interesant a fost discuţia premergătoare, care include învăţatul înainte de examen printre metodele de a "trişa":

Is it OK to study before tests?
I went to school with a guy who would never study before tests because it was gaming. You are artificially raising your knowledge before the test in a way that will not permanently increase your skill/knowledge.

Hmmm. Ia spuneţi-mi acuma, câţi dintre studenţii români pe care îi cunoaşteţi (nu neapărat din domenii tehnice) învaţă în timpul anului şi NU învaţă în sesiune? Chiar şi dintre cei care au note bune şi burse...

Cum văd eu lucrurile, degeaba venim şi ne batem cu pumnii în piept cum că în străinătăţuri sunt ăia proşti grămadă şi un elev normal de aici ajunge acolo cu doi ani înaintea colegilor lui. Atâta timp cât principala îndeletnicire a elevului / studentului român este să înveţe (de foarte multe ori pe dinafară) nişte informaţii pe care apoi să le scuipe înapoi pe hârtie la examen şi să le uite 5 minute dup-aia nu avem motive de mândrie!

Trebuie să învăţăm (printre altele) următoarele:

1. Cum să învăţăm sistematic, gradual, astfel încât să acumulăm deprinderi nu doar informaţii. Astfel n-o să ne mai trezim că luăm totul de la capăt când ne angajăm şi dup-aia spunem că "oricum tot ce-am învăţat în şcoală nu mi-a folosit la nimic".

2. Să nu mai copiem, să nu ne mai înjosim pentru o notă mare (care oricum nu înseamnă mare lucru) ci mai degrabă să muncim ca să fim mai buni.

3. Să nu ne mai intereseze atât de mult notele, şi mai ales ce notă a luat vecinul. Să învăţăm odată că e mult mai important un progres personal decât depăşirea rivalului.

4. Să ne punem întrebări, să nu luăm de bune toate informaţiile care ni se dau în clasă, să încercăm să ne extindem orizonturile şi singuri. Şi să ne gândim şi la ce e bun ceea ce învăţăm în lumea "reală".

Ah, ce-aş vrea să văd mai mulţi oameni de caracter printre studenţi! Aşa m-am săturat de marionete "deştepte"...

O leapşă modificată

Am găsit în seara asta o leapşă aici şi citind-o mă gândeam cum ar ieşi leapşa asta dacă aş asculta manele. Ideea e să răspunzi la nişte întrebări cu melodia din playlist de la momentul respectiv. Ei bine, cum nu ascult aşa ceva, am găsit un site care oferă videoclipuri cu manele. Se cheama manele fm, daca vreţi căutaţi pe Google, o să mă abţin să dau linkul aici.

Aşa, în spiritul experimentului, o să iau titlurile de acolo pe rând ca răspunsuri. Here goes:

1. Cum te simţi azi?
Florin Salam & Denisa - Cineva mă sună cu număr privat (Mai degrabă eu mi-am sunat azi de pe un număr necunoscut masculul feroc. Testam telefonul de la lucru)

2. Vei ajunge departe în viaţă?
Florin Salam - 7 trandafiri (Trebuie să recunosc că aici mă aşteptam mai degrabă la ceva cu lovele, duşmani sau valoare... ar fi fost mai interesant, dar cică nu trebuie să trişezi)

3. Cum te văd prietenii tăi?
Nicolae Guţă - Ce mai viaţă păcătoasă

4. Te vei căsători vreodată?
Denisa - După nori, apare soarele (ăsta e un da sau un nu!?)

5. Care e povestea vieţii tale?
Nicolae Guţă - 7 minuni sunt pe lume (şi una-s eu?)

6. Cum era în liceu?
Daniela Gyorfi & Cristian Rizescu - Şi dacă mâine

7. Cum poţi avansa în viaţă?
Nicolae Guţă - Lalelei (chiar aşa!)

8. Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi? (varianta asta de leapşă e venită din Ardeal?)
Babi minune - Made in Romania

9. Ce se preconizează pentru weekend?
Florinel & Ioana - Icoană fac din chipul tău

10. Ce cântec te descrie cel mai bine?
Denisa & Florin Peşte - Am să scriu pe cer te iubesc (culmea, titlul ăsta nici nu e atât de nepotrivit aici - menţionez că nu am ascultat totuşi niciuna dintre melodii, nu intră în experiment şi asta)

11. Cum îţi merge în viaţă?
Florin Salam - N-am avut şef (dar acuma am! :( )

12. Ce melodie îţi va cânta la înmormântare?
Nicolae Guţă - Am viaţă frumoasă

13. Cum te vede restul lumii?
Nicolae Guţă - Am o fată şi-un băiat (nu recunosc nimic!)

14. Vei avea o viaţă fericită?
Nicolae Guţă - Toate-n lume-s trecătoare

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?
Florin Salam & Iulian - Am lăsat tot de la mine

16. Sunt persoane care te doresc în secret?
Sorinel Puştiu - M-am îndrăgostit lulea (întrebarea asta e cam aiurea orice ai asculta... cred)

17. Cum să mă fericesc singur?
Nicolae Guţă - Ţigan european

18. Ce-ar trebui să faci cu viaţa ta?
Florin Peşte & Play AJ - Sparg banii toţi

Aştept o creştere de trafic de pe Google după asta!

Prea mulţi, prea puţin

Mi-am amintit în seara asta de un gând care mi-a mai trecut prin cap şi cu alte ocazii - cunoaştem (sau cunosc) prea mulţi oameni, prea puţin. Sau prea superficial, cum vreţi... Nu ştiu dacă e din cauza oraşului ăsta - de două minute caut un cuvânt destul de puternic, dar nu găsesc - revenind... Nu ştiu dacă e din cauza Bucureştiului sau din cauza vârstei sau din vreo altă cauză care-mi scapă acuma. Dar simt că sunt prea mulţi oameni în viaţa mea pe care nu-i cunosc aproape deloc. Încă din facultate simţeam chestia asta, iar acum de când şi lucrez e şi mai pregnantă.

Nu ştiu ce e, foarte des simt ca o barieră când vreau să ma apropii de cineva... Sunt mulţi oameni pe care-i cunosc şi-i simt ca fiind pe aceeaşi lungime de undă cu mine, şi totuşi când mă gândesc dacă suntem sau nu prieteni mă încearcă o oarecare sfială. Pur şi simplu nu-mi vine să spun că suntem prieteni. Nu pentru că n-aş vrea ci pentru că nu sunt sigură dacă sentimentul e reciproc.

De ce apare reţinerea asta în relaţiile cu ceilalţi? De ce nu mai pot fi pur şi simplu prietenă cu cineva? Simt nevoia să am prieteni care să mă caute când au nevoie de o încurajare sau de o ureche care să asculte. Vreau să ştiu că am şi eu cui să povestesc despre porcăriile care mă preocupă. Vreau să pot povesti cu cineva mai mult decât despre meciul de aseară, vreau să pot să spun ceea ce simt, fără să-mi fie teamă că voi fi luată peste picior.

Sau mai mult, că pur şi simplu plictisesc persoana respectivă cu poveştile mele. Că nu-i pasă. Că-i sunt indiferentă. De fapt asta e marea problemă... indiferenţa, sentimentul că nimeni nu e de neînlocuit, că tu ca om contezi prea puţin pentru cei din jur, chiar şi pentru cei pe care vrei să ţi-i apropii.

Sucks!

Scuturi din cap şi o iei de la capăt. Ce altceva să faci?

Pentru că tot a venit primăvara în Bucureşti, magnolii pentru toată lumea!