Post cu Word

Cică Wordu' asta deștept (2007) are o opțiune de a scrie direct posturi pentru blog. Ia să vedem noi dacă funcționează... Dacă vezi aceste rânduri înseamnă că a mers. Oricum, mă îndoiesc că o să folosesc prea des funcționalitatea asta. Nu se pot pune poze :p

Instalare Windows Vista Live

Dacă tot zice lumea că e "cool" să ai Vista ca sistem de operare și pentru că sunt și eu curioasă cum se mișcă și mai ales ce știe în plus, am tot cochetat cu ideea de a mi-l instala. După ce-am făcut rost de dvd de instalare (acum 1000 de ani, sper să nu fiu linșată pentru cât l-am ținut) am tot avut alte probleme... Ba școală, ba cu Becu', ba iar școală... etc. Ei bine, clipa cea mare a venit!

Profit de faptul că Radu doarme dus și că mai am o oră până să trebuiască să plec în oraș și m-am pus pe instalat. Acum sunt în faza a 2-a - "Gathering Files". Și scriu pe blog de pe un iMac... cum spuneam, când boyfriendul doarme... Oricum, cum lucrurile n-au fost simple nici până acuma, sunt curioasă ce o să apară pe parcursul instalării.

Lucrurile n-au fost simple de fapt pentru că pe mine mă roade să încerc lucruri noi, nu de alta... Și anume: dacă ai XP instalat și un calculator compatibil cu Vista, poți să faci un "upgrade" în locul unei instalări de la zero. Avantajul e că ți se păstrează toate fișieruțele adunate prin "My Documents" (pe care tocmai mă chinuisem o oră să le sortez și să le copiez în alte părți) și - zice-se - programele deja instalate. Trebuie doar să ai vreo 8 giga liberi pe hard (cam greu la mine, dar i-am produs) și disponibilitate.

Primul dezavantaj ar fi că nu ți se spune de la început de ce ai nevoie pentru un upgrade. Programul de instalare începe cu un meniu frumos care spune "Install Now" și încă o opțiune de "Upgrade advisor", care îți scanează calculatorul ca să vadă daca e "Vista ready". Am zis că hai să o încerc și pe asta, înainte de a șterge partiția de sistem ca să-mi dau apoi seama că nu merge și că nu gasesc cd-ul cu XP. Deci dau eu click. Și mă trimite pe site-ul Microsoft, de unde trebuie să downloadez și să instalez un program separat - sfătuitorul de mai sus. Oare de ce te pun să dai jos așa ceva când la instalare oricum își face testele? Nu putea să folosească ceva de pe dvd?

În fine, aflu că-mi lipsește doar spațiul pe disc, ceea ce de fapt știam și apăs cu încredere "Install Now". Mă pune să introduc codul produsului, să semnez hotărârea de folosire și mă întreabă dacă să-și dea jos update-urile înainte de instalare. Next, next, next... două opțiuni: Upgrade și Install. Opțiunea upgrade, dezactivată pentru că nu aveam 8 giga liberi. Cu ocazia asta aflu și eu că se poate upgrade. Îi zic totuși Install să văd ce face. Se uită, vede el că n-am spațiu pe discuri și-mi zice că dacă vreau să instalez pe un hdd pe care nu am destul loc (cum ar fi pe cel cu XP care urma să fie ras) trebuie să bootez de pe dvd. Ar fi mers aici și o opțiune boot now, dar treacă de la mine.

Opresc instalarea și deja îmi face cu ochiul ideea de upgrade. Așa că mai dezinstalez din programe monstru care vor fi mutate pe alte discuri când o să am din nou sistem și îi dau drumul din nou. Iară codul, iară agreement-ul, iară next, next, next. Acuma e available upgrade așa că dau click. Scanează computerul pt compatibilitate. Ooops... cutare și cutare program cică nu sunt compatibile cu Win Vista. Ok (de unul știam și eu că nu e). Din nou... Ieși din instalare, scapă de programele "offending" și începe din nou. Trebuie să mai spun? Cod, agreement, next, next, next...

Acuma văd că merge happily și fără mine. E la faza 3 - "Expanding Files". Dacă e așa cuminte poate plec în oraș și-l las să se descurce... Oricum, între timp am găsit si cd-ul cu XP, așa, pentru orice eventualitate... Hihi. Un lucru e cert: textul "your upgrade may take several hours to complete" din installer nu e încurajator.

Mai scriu cum s-a terminat totul până la urmă. Oricum, în vreo 6 zile apare noul Mac OS. Așa că presimt un upgrade deja-vu cât de curând...

Before Sunset

Last lines...
Celine: Baby, you are gonna miss that plane.
Jesse: I know.

Frumos, m-a făcut să simt că nu-s nebună pentru că mă gândesc la tot felul de aiureli şi că mă frământă viaţa mea prezentă şi viitoare, şi relaţiile şi... totul în general - pentru că si alţii au acelaşi tip de gânduri şi frustrări. Şi tot mai vor să creadă. În dragoste, în viaţă... în magie! Despre predecesorul acestui film am mai scris aici.

Şi da, ştiu că sunt personaje, dar la fel de bine ştiu că există cineva care a scris scenariul. Şi nu poţi să scrii despre toate lucrurile astea fără să le simţi măcar puţin. So, there is hope!

Noapte bună...

Ps. Recunosc, am modificat numărul de posturi afişate pe pagină ca să apară şi poza făcută de mine după ce public acest post. Promit că n-o să mai fac, şi mă voi întoarce la afişarea a 7 posturi / pagină (număr magic, eh) îndată ce voi primi multe comentarii de apreciere la adresa pozei menţionată anterior.

Corporate

Data trecută când am vrut să scriu postul ăsta m-am blocat pentru că n-am găsit o poză potrivită pentru el. Mi se pare ca blogul ăsta e cam lipsit de poze... Anyway, nici acum nu am o poză aşa că mă voi mulţumi cu mult scris :)

Mă gândeam zilele astea că iată că m-am făcut corporate. Adică? Adică un omuleţ mic într-un angrenaj mare care se cheamă companie, societate, lume... anything. Toate se fac după program: întâlnirile cu prietenii, ora de masă, şedinţele... ba chiar şi ieşirile la bere cu colegii sunt planificate, aprobate şi li se alocă resurse! Mă consolez cu un singur lucru... reacţiile oamenilor încă nu au devenit nici artificiale nici planificate. Cel puţin nu ale oamenilor pe care i-am "observat" eu, căci sunt sigură că încet încet plasticul unei corporaţii poate ajunge şi la suflet, dacă îl laşi.

Dar nu despre aspectul "malefic" al vieţii de tânăr angajat vroiam să vorbesc acum, ci de unul ceva mai amuzant. Şi anume, paradoxul graţie căruia în studenţie ai tot timpul din lume dar puţine mijloace materiale să te bucuri de el, precum după ce devi angajat ai bani dar nu ai timp de nimic! Şi atunci, ce face orice om care simte nevoia să facă şi altceva pe lângă serviciu, dar în acelaşi timp se vede nevoit să reducă "altceva"-ul la cateva ore seara şi o oră dimineaţa, şi nici măcar nu mai poate conta pe întâlnirile cu prietenii (care, conform teoriei din paragraful anterior trebuie planificate cu cel puţin o săptămână înainte şi confirmate şi re-confirmate)?

Păi ce să facă, se apucă de dansuri şi de mers la sală! Căci, oricum, tot omul cu un anumit statut social şi care se respectă merge la sală. Cu cât aceasta e mai de "fiţe", cu atât mai bine! O să las dansurile la o parte, vreau să continui să cred că nu se duce nimeni la un curs de dans numai ca să "dea bine" la următoarea petrecere cu firma... Acestea fiind zise, revin la sală. Săptămâna trecută ne-au intrat în folosinţă abonamentele obţinute "prin firmă" - cu reducere - la un astfel de stabiliment. Şi cum (recunosc!) sufăr de sedentarism şi să spunem că nu sunt în cea mai bună formă, m-am hotărât să mă înscriu şi eu. Pentru că avem dreptul să înscriem încă o persoană mi-am pus masculul din dotare pe listă.

Ca un cuplu modern ce suntem, el se duce la piscină, eu la "gym". El pleacă de acasă pe la 7 (că deh, nu toţi lucrează de la 10 ca mine...), eu pe la 8. Stabilimentul mai sus menţionat e situat la nici 5 minute de clădirea unde lucrez. Curat corporate :) Contine piscină, cursuri de "aerobic" - aici sunt incluse şi alte chestii pe lângă ţopăitul pe muzică, şi sală cu aparate (also known as gym). Contravaloarea abonamentelor se exprimă în euro si dacă suni la recepţie (da, au recepţie) ţi se răspunde "by default" în engleză. Deh, au mulţi clienţi străini (aşa se pare).

Înăuntru e strălucitor şi branduit. Au radio intern cu muzică modernă, vestiare maaari, gel de duş la duşuri... ce mai, lux! Şi au şedinţe cu "personal trainer"! Te programezi la una de-asta (în limita celor disponibile prin abonament) şi te întâlneşti cu un instructor pentru o oră. La început ţi se face o fişă în care sunt trecute (eventualele) boli sau afecţiuni care te pot împiedica să te antrenezi cum trebuie şi primeşti un grafic de exerciţii pe care trebuie să la execuţi la fiecare şedinţă, până la următoarea întâlnire cu personal trainerul ăsta.

Între noi fie vorba, la mine a fost o tipă. Ok ea aşa, parcă nici nu era aşa "de plastic" precum par colegii ei. Te pun să şi semnezi chestiile alea... pe mine m-a pus să semnez în timp ce mergeam cu 5 km / h pe banda de alergare (a ieşit în diagonală). Şi, recunosc, cel puţin eu nu am mai fost la sală până acuma, deci chiar aveam nevoie de un instructaj, şi de cineva care ştie să-mi spună ce să fac :)

Dar tot mi s-a părut o altă lume acolo... prima dată (înainte de şedinţa de mai sus) eram pierdută... M-am apropiat (timid) de un stepper şi abia-abia mi-am făcut curaj să mă urc pe el. Norocul meu că eram cu Bogdan, aşa în doi parcă e mai uşor să suporţi faptul că te faci de ruşine... hehe. Oricum, despre alte aparate nici n-am putut să-mi fac o idee... Acuma că le-am observat mai de aproape, chiar le pot vedea şi utilitatea. E şi greu să nu vezi utilitatea când dupa ce faci şi tu acolo 3 mişcări îţi simţi deja muşchii care stăteau de mult în repaus (ruşine, da, ştiu!).

Şi uite aşa începe o nouă etapă din existenţa mea corporate: etapa în care plătesc o găleată de bani ca să mă duc la sală şi să ascult radioul lor, să alerg pe bandă în timp ce mă uit la Discovery (deşi cred ca o sa trec pe ascultat muzică, la 8 juma dimineaţa nu e nimic interesant pe Discovery), să îmi forţez muşchii timp de o oră şi apoi să fac un duş înainte de a merge la birou, să mă salut cu "bună" şi "o zi bună" cu fetele de la recepţie şi cu personal trainerul meu şi să văd femei dezbrăcate în vestiar...

Mi se şopteşte din off că şi la bărbaţi în vestiar sunt bărbaţi dezbrăcaţi! Acuma mă gândesc că de câte ori o să mă văd cu vreun coleg la sală mă voi gândi oare cum arată dezbrăcat... hmm.

Până una-alta să vedem cât mă va ţine "apucătura" asta. Şi cât de severă va fi febra musculară de mâine! Căci presimt una... şi la cum am lucrat cam toate grupele importante de muşchi, nu mă văd prea bine!

Şi ca să fiu eu liniştită că mai sunt şi poze aici, o să pun una cu posibil substrat... facută de Radu, evident. Deşi mai nou îmi mai pun şi eu ideile în practică din când în când. De exemplu, poza cu prietenul nostru Cosmin de acum câteva posturi e facută de mine. Şi mi-s mândră! Noapte bună!

Blog Action Day

As this post is part of an international initiative, I will write it in English. Could it be that this is the first post written in English around here? I was actually thinking about this the other day: sometimes people choose to express their innermost feelings in a language that is not their own. I wonder what makes a foreign language so good for expressing feelings? Maybe it's the fear of being exposed somehow and the feeling of protection a stranger gives you. I don't know, but I have suffered from this sindrome in the past and that's why I have tried to learn how to really express myself in my mother tongue. But I digress...

The real subject of this post is about something different. Something really big, affecting us all. It's about the environment we are so merrily abusing every day. The same environment that will one day wither and die if we don't do something about it. And with its death it will take us with it... I know that as I write these words other people are writing about big issues related to the environment problem: waste dumping, alternative energy, endangered species and many many more. What I want to talk about is a very simple thing, minuscule if taken separately - the actions of one person.

This is the thing I think is missing most from the country I live in (which is Romania): awareness and an individual conscience of being "environmental friendly". Here is my point: in Romania people do not feel bad if they throw away paper. Students just collect courses and books they don't need in a big pile and throw them in the bin. We have no waste separation system and even if we did, I think people would be reluctant into following it. We have no problem driving around in polluting cars. We feel no remorse when cutting a tree to make room for a parking space. Bucharest is overcrowded with cars and people and maybe the most polluted European capital.

I think this is because we lack almost every kind of environmental education. I come from a family that recycles as much as possible and I was really surprised when going to school that almost nobody cares about that. And years later, when some friends and I conducted a recycling program in my old high-school, the results were disastrous. So what I think is needed in my country is education! We need to get to a point where people feel bad if they have to throw away paper, where doing such would seem like the odd thing to do and not the rule.

And also, every one of us needs to do his / her best to help the environment cause: use ecological light-bulbs, recycle paper, plastic and glass to the best of your efforts. Try to save energy at the office! For example, I have stopped using plastic cups for coffee when possible and have brought my own mug to work. But most importantly, don't forget that it's these small things that make a whole that we can be proud of!

Sunday, with love

Duminică. Toamnă. În camera noastră e întuneric. Şi dezordine. Pe birou, printre monitoare, tastaturi şi cabluri stau aţa dentară, un deodorant, un carneţel, o agrafă cu un dinte lipsă, ditamai pachetul de Coldrex (pentru muci şi răceală) şi o foarfecă. Pe fotolii şi scaune stau aruncate haine. Ale mele miros a fum şi a nopţi nedormite. Ale tale a parfum masculin. Prin cameră sunt trepiedele tale, sacoşa înca nedesfăcută de la ultimul weekend petrecut departe de Bucureşti. Şi cărţi peste tot pe lângă pat. Şi o sticlă de vin din Portugalia. Din bibliotecă ne zâmbesc ochelarii de soare, uitaţi acolo de când încă afară era cald. Acum e îngrozitor de frig. Şi plouă necontenit. Şi noi suntem răciţi. Vederea de la Londra îmi aminteşte că-i datorez cuiva 3 rânduri şi ceva mai multe gânduri. De clanţa uşii stau agăţate genţile mele: o poşetă neagră, o plasă de pânză din Berlin, una din Sibiu, o geantă plină de insigne şi un ghiozdan încăpător. Mai departe, în bucătărie, masa e plină de farfuriile de la prânz. Într-o cană am uitat apă pentru floare. În baie prosopul tău e uitat pe etajeră. Al meu stă cuminte la locul lui. Şi aproape am rămas fără pastă de dinţi.

Tu dormi. Respiraţia egală ţi se aude în cameră. Şi din când în când te întorci de pe o parte pe alta. Eu stau în faţa calculatorului. Se aud şi tastele mele printre respiraţiile tale. Mă gândesc să vin să te mângâi pe cap. În camera noastră e întuneric. Toamnă. Duminică. Şi bine.

And now for something completely different

(Cum bine ziceau Monty Python)

Astăzi în drum spre serviciu, 2 lucruri amuzante. Primul e din colecţia engleza pentru to(n)ţi. Mai precis, dintr-o reclamă la CEC (da, mai există CEC) cu doi tineri care se sărută cu pasiune pe o bancă, pe o ploaie torenţială. Textul spune: "Luaţi o cameră! Sau două, sau trei..." Adică, dragilor, cumpăraţi-vă o casă ca să nu vă mai pupaţi în ploaie. Aşa o fi cum zic ei, dar nu pot să nu mă gândesc la expresia din limba engleză, foarte populară prin liceu: GET A ROOM!

După cum zice şi Internetul, "Get a room!" - "is a jocular or sarcastic slang expression directed at a couple who are being overly or inappropriately affectionate in a public or social setting. The implication is that they should rent a hotel or motel room to continue their amorous activities in private."

Acuma nu spun că în româneşte expresia ar fi lipsită de sens... dar pentru cine cunoaşte originalul nu are cum să sune bine o traducere atât de directa.

Aşa, şi nici nu fac 3 paşi mai departe, că dau peste numărul 2. Pe o uşa, următorul mesaj: "Intrarea persoanelor straine strict interzisă! (Pe bune!)". Oare ce l-o fi făcut pe autor să considere necesară adăugarea exclamaţiei din paranteza?

Asta sunt eu

This is me walking away... Câteodată numai asta vreau să fac. Câteodată.

For a Friend

Omului căruia azi n-am avut puterea să-i spun cuvinte de încurajare, căci oricum, ce contează nişte cuvinte de la un alt oarecare, fie el şi un prieten... şi aşa nu suntem noi aşa apropiaţi. Pun pariu că oricum nu vrea să vorbească despre asta. Mai bine tac decât să mă pun într-o situaţie delicată şi posibil jenantă. De fapt, ar fi jenantă pentru amandoi, nu?

Ei bine, greşit! Dar asta e. Mă gândesc la tine şi sper ca totul să fie bine. For what it's worth...

Autobuz

Îmi place să mă uit la oameni în autobuz. Să mă uit la feţele lor, la ochii lor, la mâinile lor. Să mă uit la ei şi să-mi imaginez ce fac zi de zi. Cine îi aşteaptă acasă, de cine le e dor, de ce stau cu ochii în pământ. Mă pot uita la un om până mă pierd pe mine. Şi aici intervine problema... până şi pe mine mă privesc uneori din afară, ca şi cum aş fi un observator mai mult sau mai puţin dezinteresat. În acelaşi timp, ştiu că eu sunt şi afară şi înauntru... Însă persoana de afară preia controlul şi pur şi simplu mă mişc şi vorbesc şi gândesc automat.

Hmmm, n-am cuvinte potrivite să descriu starea asta. N-am nimic, doar senzaţia de detaşare. De dedublare... de cum i-o fi zicând!

"The first rule of Fight Club is, you do not talk about Fight Club"...

Weird Mood

Am găsit expresia cea mai fidelă a zilelor mele din ultima vreme:

Originalul e aici, compliments of Cosmin. Cât despre meaning, I think the comic says it better than I can...

15 octombrie

Păi zice Internetul ăsta mare că pe 15 octombrie vor un Blog Action Day. Adică o zi în care toată suflarea blogurilor să scrie despre acelaşi subiect. În ideea că aşa we can make things happen. Ei bine, cică anul ăsta e vorba despre mediul înconjurător. O să scriu şi eu "my 2 cents" pe 15 octombrie.

Pentru mai multe info, mai jos e bannerul ideii:

Şi fără legătură cu subiectul... ăsta e postul cu numărul 101! Yey, party! Bine, probabil numără şi cele câteva drafturi... Anyway, I'll keep it up. Whatever it is...

Radio

Io ştiam că de fapt la toate radiourile se ascultă aceeaşi muzică, dar chiar în halul ăsta? Azi dimineaţă pe la 9 şi ceva ascultam Kiss FM şi am auzit melodia (foarte frumoasă, de altfel, deşi cam romanţioasă) "Se bastasse una canzone" a lui Eros Ramazzotti. Melodia e de pe un album din 1990, deci nu prea poţi spune că e "la modă". Şi totuşi, la 11 şi ceva o aud pe Radio 21! Păi, oameni buni, dacă şi playlist-ul îl aveţi la fel, şi ştirile din aceleaşi surse, de ce mai avem atâtea posturi de radio! Unul ajunge!

Becu din Pivinţă se întoarce!

Tocmai când pesimiştii îl credeau dispărut pentru totdeauna, Becu din Pivniţă se întoarce cu un număr de toamnă. Avem discriminare, articole de sezon, ba chiar şi un Gică Contra! Pentru mai multe detalii, cautaţi-ne cu încredere pe http://www.becu.co.uk/

Ps. Nu vă sfiiţi să vă daţi cu părerea despre temele puse în discuţie. Abia aşteptăm să interacţionăm cu cititorii!