Copilărie

Ce albaştri sunt

Vremea a zburat,
Tu nu te-ai schimbat...
Cum ai făcut?
Mă priveşti mirată
Şi îmbujorată
Ca la-nceput...
Pentru tine mai există
Undeva, o prinţesă tristă
Care visează
Şi croşetează
Aproape plângând,
La fereastră-i un nor,
El îţi fură din zbor
Nuanţa ochilor...
Ce albaştri sunt!

Tot acolo stai?
Am ghicit, aşa-i?
Adresa ta
Mi-o mai amintesc,
Şi este firesc
Să fie-aşa.
Vin acasă
După masă:
Nici o mişcare,
Nici o scrisoare;
Mă duc în bucătărie
Şi-mi tai o felie,
Şi-o mestec mergând...
La fereastră-i un nor,
El îmi oferă din zbor
Nuanţa ochilor tăi
Aproape plângând.

Dintre puţinele amintiri din copilăria mea, una foarte clară este o zi ploiasă de vară. Dar ploaie de-aia cu găleata, cu tunete şi fulgere, de musai musai trebuie să stai în casă... nu de alta, dar altfel nu prea practicam eu sportul ăsta cu statul în casă. Îmi amintesc de covorul maro din camera mea (cu ceva modele geometrice), pe care întinsesem multe creioane colorate şi carioci, şi de o carte de colorat. Erau nişte copii în carte, fete şi băieţi şi în principal se jucau şi se plimbau. Probabil erau şi ceva animale, nu-mi mai amintesc... Oricum, stăteam pe covor şi coloram şi ascultam la pickup un disc de-al lui Alexandru Andries - "Interioare". De pe discul ăla e şi melodia de mai sus, care era preferata mea. Şi încă mai este... Bine, mai era una cu un şoricel supărat, dar parcă tot mai mult îmi plăcea asta. Dacă sunteţi curioşi, ascultaţi tot albumul. E frumos... Acum, de când s-au inventat mp3-urile, am făcut rost de el în format digital.

Şi de câte ori îl ascult parcă e o zi ploiasă de vară... Şi da, pentru mine mai există cel puţin o prinţesă!