Mersul pe jos face piciorul frumos

Cam ăsta a fost mesajul Bucureştiului de astăzi, prima zi a grevei de la metrou. Asta pentru că haosul creat pe stradă a întrecut orice aşteptări (cel puţin aşteptările mele). 

Din întâmplare, am avut ceva treabă cam la 20 minute de mers pe jos de casă, înainte de a merge la birou. De obicei aş fi luat un autobuz. Dar cum era coloană serioasă de maşini pe drumul spre staţie, şi în zare nu se vedea nimic care să semene a mijloc de transport în comun, am ales să merg pe jos. Ei bine, nu doar că nu m-a ajuns autobuzul până la destinaţie, dar am ajuns eu din urmă unul care aştepta cuminte în coloana de maşini. Bineînţeles (în spiritul celor teri ceasuri rele de marţi) am şi bătut drumul degeaba: persoana pe care o căutam se pierduse în trafic, şi nu se ştia când va ajunge... dacă va mai ajunge în cursul zilei! M-am enervat puţin, aşa că m-am decis să continui drumul spre muncă tot pe jos, ca să am timp să-mi revin. Sincer, dacă mă urcam într-un autobuz cred că săream de gâtul cuiva... sigur mi-ar fi sărit ţandăra la cât erau de pline şi cât de încet se mişcau!

Oricum, plimbarea mea a fost educativă. De pe margine, am reuşit să mă detaşez de isteria generală şi chiar să mă amuz! Însă, credeţi-mă, era nebunie! Intersecţii blocate, liniile de tramvai blocate, autobuze pline vârf şi claxoane peste claxoane! Şi în general foarte multe maşini, şi foarte multe ocupate doar de şofer. M-a uimit (pentru a câta oară), incapacitatea oamenilor de a gândi în perspectivă. Adică ştii că nu circulă metroul şi atunci ce te gândeşti tu, ca om inteligent: ia să mă duc eu cu maşina! Chiar dacă n-am mai mişcat-o din parcare de câteva luni. Pai nu ţi-a tecut prin cap că şi alţii vor folosi acelaşi raţionament? Că te vei trezi blocat în intersecţie, cu palma blocată în claxon? Şi nu puteai să iei măcar un coleg / rudă cu tine în maşină? Poate îţi mai ţinea de urât, şi era cu o maşină mai puţin pe stradă!

Asta e problema, oamenii nu gândesc în perspectivă. De fapt, asta e prima problemă. A doua problemă e că nu le pasă! Ok, ai ieşit cu maşina, asta este; sunt multe alte maşini în trafic, asta este; suportă, dacă te-a mâncat în cur! Dar nuuuu... aici intervine fenomenul "mie să-mi fie bine, de restul mi se rupe". Adică ce dacă nu mai e loc nici să arunci un ac, intru şi eu în intersecţie, că doar mă grăbesc! Ce dacă tramvaiul plin nu poate trece de mine, nu vedeţi că toate benzile sunt pline? Pe unde să merg altundeva decât pe linia de tramvai? Nici n-are sens să comentez cum atitudinea de genul ăsta face lucrurile şi mai rele, inclusiv pentru cei care o practică. Aşa ajungem din nou la gândirea în perspectivă, şi-am stabilit deja că fenomenul ăsta e total absent din peisaj.

Îmi vine automat în minte un fenomen din Franţa. Veneam de la mare şi am prins un blocaj pe şosea - se înainta puţin şi încet, şi coloana ţinea până la cea mai apropiată localitate. Ce făcea lumea? Conducea liniştită. Fără claxoane, fără nervi şi - cel mai important - fără să ocupe benzile de siguranţă de la marginea şoselei. Aveam deci o coloană de maşini civilizată şi câte o bandă întreagă liberă pe fiecare sens! Când aţi văzut ultima dată aşa ceva? Sau câte o bandă întreagă dedicată mijloacelor de transport în comun, pe care nu călca roată de maşină...

Dar să revenim la oile noastre (din trafic). De claxoane m-am distrat, de tramvaie eşuate într-o mare de maşini m-am distrat... M-am mai distrat de jandarmii care păzeau intrarea în metrou - poate ca să nu-i vină vreunui şofer ideea să scurteze drumul pe-acolo. Şi m-am mai distrat de un fotograf care se urcase pe gardul de la metrou la Unirii ca să fotografieze de sus "hoardele" de oameni care mergeau pe jos. Sincer, mie nu mi se păreau aşa mulţi, dar na...

Concluzia? De mâine iau bicicleta. Şi fac dansuri anti-ploaie, că fix aia ne mai lipseşte!