It should be easier to go to your Neighbor than to go to the Moon, originally uploaded by glennbphoto.
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În seara asta, în Berlin, va cădea un altfel de zid. 1000 de piese de domino uriaşe au fost pictate de artişti locali, copii şi elevi, sau chiar membri ai unei orchestre de renume internaţional - iar diseară vor cădea una câte una, în amintirea revoluţiei paşince care a început în 9 Noiembrie 1989.
Eu nu-mi amintesc aproape nimic din perioada de dinainte de 1989. Despre Revoluţie la fel de puţin. Aveam 7 ani pe-atunci şi ţin minte un vad regret copilăresc pentru că n-am mai apucat să fiu pionier... La fel ţin minte că am petrecut toată perioada Revoluţiei în casă, era soare afară şi se auzeau elicoptere, iar eu şi frate-meu stăteam ascunşi pe după pereţii din hol şi pe sub birouri şi citeam revista Pif... Cu atât mai greu îmi e să-mi imaginez un oraş împărţit şi despărţit de ditamai zidul! Rude care nu se puteau vizita pentru că unii locuiau în vest iar alţii în est, posturi vamale cu soldaţi înarmaţi în mijlocul oraşului şi cu încercări de "evadare" dinspre est spre vest.
Dacă sunteţi curioşi ce fel de reguli erau impuse pentru vizitele dintr-o parte în alta, puteţi citi pe larg pe Wikipedia. Iniţial nimeni nu avea voie să treacă graniţa dinspre est spre vest, dar ulterior au început să se facă concesii pentru vârstnici, călătorii în scop profesional, şi pentru probleme importante ale familiei în cazul rudelor. Mi se pare de neconceput acum, când pot stăbate Europa cu rucsacul în spate şi paşaportul în buzunar!
Acum doi ani, când am fost cu trenul prin Europa, am petrecut două zile şi la Berlin. Ce-i drept, eu am insistat să mergem pe-acolo ca să-l văd pe Ampelmann (care e tot o amintire a comunismului) dar până la urmă Berlinul mi-a plăcut atât de mult încât trebuie musai să-l vizitez din nou. Nemţii au ştiut să-şi închidă frumos rănile... clădirea Reichstag-ului, incendiată în 1933 şi apoi aproape dată uitării în timpul Războiului Rece a fost restaurată după reunificare, iar domul de sticlă din vârful ei este una din principalele atracţii turistice ale oraşului. Pe terenurile dinte graniţe s-au construit centre comerciale şi clădiri de birouri, iar ceea ce era odata "no man's land" e acum centrul modern al Berlinului, şi un simbol al renaşterii oraşului.
Dar umbra Zidului se simte încă în oraş. Se simte în bucăţile rămase mărturie, în muzeul de la Checkpoint Charlie, se simte în linia de piatră cubică ce marchează conturul fostului zid. Şi se simte încă, sunt sigură, în minţile oamenilor. Au trecut 20 de ani de atunci şi umbra comunismului încă se simte.
Şi la noi se simte. Şi mai avem până să ne revenim din şocurile vechiului regim şi ale "tranziţiei". Mulţi dintre noi am crescut deja într-o lume în care războiul (chiar şi cel rece) e o chestie din cărţile de istorie. Şi în loc să ne rescpectăm libertatea şi să ne trăim aşa cum se cuvine democraţia, găsim metode de a o face urâtă şi grea. Poate ar trebui să ne gândim mai des la Zidul Berlinului. Am câştiga cel puţin ceva perspectivă...
[Dacă sunteţi curioşi, a apărut pe Flickr un grup cu poze din Berlinul anilor 1961-1989. Unele dintre ele sunt chiar impresionante, aşa că eu zic să vă uitaţi - aici]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu