Aştept...

Aştept. Aştept să termine maşina de spălat. Să se instaleze Windows XP. Să vină ora de culcare... Să mi se facă foame. Să ma suni!? Să mă duc la doctor. Să mai treacă o zi. Să-mi termin şcoala. Să se aştearnă praful, să crească iarba, să se scuture florile din copaci. Aştept azi, aştept mâine, am aşteptat ieri şi în mod cert am aşteptat luni. Să-mi crească părul? Nu, asta mai poate aştepta! Aştept... ce ştiu că n-o să primesc. Aştept, aştept, aştept. Până n-o să mai pot aştepta.

Aveam idei

Dar mi-au dispărut... nu mai ştiu despre ce vroiam să scriu. Mai bine vă arăt un magazin interesant:

Şi un "nene" care fuge pe pereţi

Şi o inscripţie amuzantă

Cum ziceam... aveam idei. Mă duc să le caut.

Chiar, ce a mai rămas?

Dacă aveţi chef de un spectacol underground bun - dar schizofrenic - mergeţi la Green Hours, la "Deformaţii". Zice-se, "un spectacol cabaret operetă despre ce a mai rămas". Atenţie, conţine poezie! Ba mai mult, conţine poezie contemporană... Stil "scrapbook" (cu multe scene care aparent ar putea fi de sine stătătoare), imagini şocante şi o coloana sonoră care îţi dă fiori în multe momente.

O femeie elegant îmbrăcată stă în faţa scenei - mi-a sugerat inocenţă sau fragilitate - pe fundal o melodie, iar femeia începe să urle mut... "nu mai poooot!". Şi urlă. Şi urlă. Şi plânge. Şi nu mai poate sta în picioare. Şi urlă... sau şopteşte? Tot mut. Câteva minute care parcă durează cât ore întregi. Şi în capul tău propria-ţi voce formează cuvintele de pe buzele ei... "nu mai pot". Ai curaj?

(poză făcută de colegul meu Cosmin şi decupată de mine cu Paint, că altceva n-am la serviciu)

Câmp de bătălie

Fetele "corporate" ştiu să calce cămăşi? Ei bine, da! Eu sunt dovada vie a acestui fapt! Dar - cel puţin la mine - acest lucru se lasă cu urmări grave. În speţă o durere de spate (se pare că spatele meu se revoltă mai nou la orice nu înseamnă stat la birou; cred că e un semn că trebuie să mai trec pe la fiţness) şi o cameră care arată de parcă m-au călcat tătarii. Că deh, pe lângă geanta de voiaj aruncată în mijloc de data trecută când am fost plecaţi din Bucureşti şi mormanul de rufe curate care aşteaptă să le sorteze cineva acum mai e şi o scândură de calcat pe undeva prin peisaj!

Acum aştept să se întoarcă acasă jumătatea mea masculină să văd dacă i se va zbârli părul când vede aşa ispravă. Norocul meu că e tuns scurt! Oricum, sunt de apreciat că îi calc cămăşile ca să nu se chinuie dânsul când vine de la treabă.

În timp ce executam operaţiunea cămaşa îmi veniseră mai multe idei despre ce să scriu, dar se pare că acum nu mai îmi sunt atât de clare... Oricum, un lucru e sigur: călcatul e mult mai uşor şi mai plăcut dacă asculţi şi fredonezi Pink Martini! Spre ruşinea mea i-am descoperit abia după ce a fost concertul de la Sala Palatului - altfel sigur aş fi fost acolo! - şi acum nu mă mai satur de ascultat. Tot cu Radio Romantic am avut noroc, căci difuzează des melodii de-ale lor.

În ton cu asta, obsesia zilei este...

Ojala

Ma chérie si j'avais une heure
Je reviendrais au printemps des fleurs
Quand tes yeux allumaient mes jours
Je l'imaginais pour toujours
Mes regrets sont comme des taches
Dans les rivages de ces temps que je cache
Je voudrais essuyer tes larmes
Te garder dans mes bras, oh la la

T'es partie la lune s'est effacée
Même les nuits sont plus foncées
Je m'inquiète de ce silence profond
Car sans toi il n'y a pas de chansons

Avec les yeux fixés sur mon rêve
A la fin du jour mes doutes s'achèvent
Avec mon coeur plein de lumières
On peut revenir en arrière

T'es partie la lune s'est effacée
Même les nuits sont plus foncées
Je m'inquiète de ce silence profond
Car sans toi il n'y a pas de chansons

Avec les yeux fixés sur mon rêve
A la fin du jour mes doutes s'achèvent
Avec mon coeur plein de lumières
On peut revenir en arrière

Ojala
Tu reviendras
Ojala
Pour me revoir
Ojala
J'aurai toujours
Un peu d'amour

Cu franceza mea de autodidact nu mă pot hotarî dacă e un cântec trist sau totuşi mai e o umbră de speranţă. Trebuie să învăţ franceză. Am zis!

Şi o datorie mai veche...

Acum ceva vreme am primit o provocare de care încă nu m-am achitat - şi anume să spun lumii întregi (sau cel puţin celor câţiva care mă citesc) ce este dragostea pentru mine.

Trebe să recunosc faptul că deşi m-am gândit destul de mult pe marginea temei, nu am reuşit sa ajung la o formulare satisfăcătoare fără să o dau în clişee. Sau în exprimări desuete. After all, ultimele mele încercări literare au fost pe vremea liceului. Şi atunci destul de slabe. Cred că ultima dată când m-am gândit la asta am scos postul ăsta. Deci dragostea este o zi întunecată şi ploioasă de toamnă în care nu se întâmplă nimic! :)

Şi m-am mai gândit la ceva, de mai multă vreme nu doar acuma că am fost "pusă la zid"... Atunci când sunt cu o persoană la care ţin îmi place să ascult fiecare poveste din copilărie, fiecare anecdotă - chiar dacă le-am mai auzit de 1000 de ori până atunci! Serios, credeţi că o poveste despre o căzătură în canal e interesantă? Eu pot s-o ascult cu gura căscată le nesfârşit dacă e persoana potrivită. Aş vrea să pot afla fiecare detaliu, oricât de banal... totul mi se pare fascinant.

Să curgă poveştile!

Dacă tot e leapşă, trebe dată mai departe, nu? Ei bine, ca să-i pară rău ca m-a "linkuit", o pasez Clarei; şi ca să nu se supere că n-am mai scris pe Hoinar, lui miChou. Enjoy, guys! (muhahahaha!)

Leneşă

Am fost tare leneşă şi am uitat să fac anunţul obişnuit: a apărut numărul pe martie al revistei online de mare angajament Becu' din Pivniţă.

Numărul ăsta e legat de revoluţii - şi am descoperit mai multe articole interesante. Avem şi o noutate pe site, sub numele ei adevărat "doza de lumină". Dacă sunteţi curioşi, suntem tot acolo unde am fost de la început - adică aici.

Piramida Izbânzii şi alte poze

Parcă a fost un făcut să nu mai am timp să scriu pe blog până cu pozez minunatul monument. Ei bine, azi după un examen am reuşit să ne plimbăm pe la Ateneu şi zona Pieţei Revoluţiei. Am reuşit cu chiu cu vai să smulg din mâinile masculului feroc aparatul foto şi să fac şi eu nişte poze. Cel mai frumos mi-a ieşit Ateneul, care e un subiect destul de uşor de pozat şi generos. So, here goes:

Ateneul Român:

Coloanele Ateneului...

Ne-am mai plimbat prin parc, am mai fotografiat nişte oameni (sssh!), am povestit cu un nene care-şi petrecea duminica pe o bancă şi a crezut că suntem străini şi că-i facem poză :) Simpatic altfel nenea... La ieşirea din parc am văzut o ţâşnitoare...

Şi într-un final am ajuns şi la "the fabled" monument... Pe care l-am tot fotografiat din mai multe unghiuri, dar de dragul legăturii cu postul în care povesteam despre el vi-l arăt aici în întreaga lui splendoare. Ladies and gentlemen, I give you... Piramida Izbânzii!