Memories...

Din colectia "de ce ne mai plangem astazi" va prezint ultimul meu dor... mi-e dor de Sighisoara, de cavaleri, domnite, strazi pline si soare cald si rochii groase in care ne sufocam! Mi-e dor de un dans si de un duel "pe sestache" cu floretele. De carat piese de sah???

De rasete, de jocuri de carti, baute noaptea in diversele pensiuni / internate, muzica buna, lume multa, costume ude, cantari pe-un autobuz semi-functional, cantari in general. Spectacole, draci si nervi, urlete, emotii, poze, aplauze (?), imbratisari, sarbatorire...

Mai presus de orice, mi-e dor de sentimentul de aventura, conditia de "artist" fie el si amator si mai ales fie el si ambulant, vara fara responsabilitati, libertate si in general... de OAMENI!

Dar asta e alta poveste... ma duc sa visez medieval!

Agenda mea ma minte!?

Mi-am deschis acum 5 minute agenda pentru prima data pe anul asta si am descoperit ca ma minte! Da, e adevarat, nici nu ne-am cunoscut bine si deja ma minte! Pai cum sa mai ai incredere in lume cand propria agenda iti face una ca asta! Auzi, ce tupeu are... sa-mi spuna ca e a treia saptamana din anul asta! De parca eu nu stiu pe ce lume ma aflu... te pomenesti acuma ca in curand o sa-mi spuna ca sunt in sesiune?

Clar, are tupeu!

Da, stiu, sunt in faza de negare a realitatii, cand de fapt realitatea arata cam ca si poza din stanga... Azi am avut primul "examen" la o materie minunata pe care n-am s-o numesc aici, dar am sa spun altceva in schimb... materii ca asta m-ar face sa ma revoltez tare tare de tot impotriva facultatii noastre daca as mai crede inca ca are vreun rost sa ma revolt impotriva ei! (I checked, sunt corecte amandoua formele... sa ma revolt si sa ma revoltez). Am avut un laborator inlocuit cu un referat, un test grila pentru care am invatat o zi iar verdictul final l-am imbunatatit cu alt referat... halal an 5!

Si totusi, mai sunt unii nebuni (pe care o alta gama de nebuni nu-i poate intelege) care am impresia ca mai spera in mai bine, care chiar cred ca mai pot schimba ceva... care le cer studentilor, ca si conditie obligatorie inainte de examen, sa scrie un eseu explicand ce asteptari, dezamagiri si realizari au avut in facultatea de calculatoare...

Ingineri, mandria tarii, uniti-va si schimbati ceva spun eu! Poate ca asa va veti schimba si pe voi insiva, nu veti mai fi asa inchisi in lumea din spatele ecranului si a circuitelor alea electronice pe care ne place sa le alintam cu acronime si sa le uram la anumite materii (iar nu dau nume, ca stie lumea la ce ma refer)...

Asta e melancolia de sfarsit de facultate, ma intreb? Nu stiu ce sa zic... am mai avut o pasa de felul asta cand mi-am dat seama ca incep specializarile si ne vom desparti grupa si mi-era frica ca n-am sa mai vorbesc cu colegii mei de grupa (fostii) niciodata, ca vom deveni straini... Si atunci am scris un post, altundeva pe Internetul asta maaaare (de fapt, aici) si acum imi dau seama ca ceea ce nu vroiam atunci sa se intample.... chiar asa a fost! Cu majoritatea colegilor mei n-am mai avut nimic de impartit de atunci. Iar mai nou se pare ca si prietenii pana nu deunazi apropiati sunt prea ocupati...

Eh, probabil ca ma victimizez si eu din cauza orei tarzii, a nevoiei mele subite de afectiune si a nevoii inconstiente de a gasi o scuza pentru a nu face teme! Still, ramane un eveniment ciudat... i-am aratat Elenei poza mea de pe diploma de bac, care din intamplare troneaza si pe carnetul de student (in curand, fostul meu carnet de student). Mi-a spus ceva despre privirea mea... cum ca era altfel, visatoare... increzatoare? Si stiu sigur sigur ca mi-a mai spus cineva asta - doar ca nu mai stiu cine si cand. Probabil am vrut sa ignor aceasta observatie despre "avantul tineresc curmat de viata cruda de adult", dar acum nu pot sa nu ma gandesc... mi-am pierdut capacitatea de a visa? Sunt mai pragmatica, mai putin etuziasta si in general alta persoana de cand am ajuns la Bucuresti? Cine e de vina? Sentimentul ca la facultate nu ma intelege mai nimeni ce legatura are cu asta? Sau sentimentul ca in Bucuresti lumea e altfel, mai rea, mai nepasatoare, interesata doar de persoana proprie... Pacat ca nu citesc colegii mei acest blog, poate cineva s-ar indura de mine sa ma lamureasca!

Nu stiu, si probabil as putea scrie ore in sir pe tema asta, am atatea puncte de vedere contradictorii incat ma incurca si pe mine! Dar nu cred ca mi-am pierdut visele! Si nici capacitatea de a visa... in cel mai rau caz, sunt bine ascunse pe undeva si asteapta primavara!

Uite de unde am pornit si la ce am ajuns! Pun pariu ca e tot vina agendei, m-a suparat ce mi-a facut atat de tare incat am dat in polemici si balarii verbale. Las' ca-i vin eu de hac! O sa-i murdaresc fiecare pagina cu scrisul meu marunt si apasat! Si-asa am spus ca anul asta o sa fiu "mai" ordonata! Auzi, sa ma minta asa... in fata... tupeu, dom'le!

PS. Nu pot sa nu spun, desi nu e in ton cu restul postului, ca poza atasata se cheama "puiu suparat", artistu' e un anume Gorzo si fotografu' e un anume Radu si trebuia sa spun asta...

To you

To You Walt Whitman

STRANGER! if you, passing, meet me, and desire to speak to me, why should you not speak to me? And why should I not speak to you?

La noi se vorbeste cu stainii?

De exemplu azi am avut parte de un mic episod cu oameni straini. Stateam la masa in cantina, mancam si citeam cand apare o doamna care se aseaza pur si simplu la masa mea, fara sa intrebe nimic. Doamna e urmata indeaproape de un domn, amandoi incep sa manance. Eu ma opresc din citit pentru ca mi se parea stanjenitor. Singurele cuvinte auzite pe toata durata mesei au fost "pofta buna" spuse de la domn spre doamna. Termin de mancat, ma ridic si plec fara sa spun o vorba. Indepartandu-ma, aud cum domnul si doamna incep sa povesteasca...

Acuma ma intreb... e normal sa ma simt putin aiurea dupa acest episod? Parca mi-ar fi priit mai bine mancarea daca as fi spus un multumesc la fel acelui pofta buna neadresat mie... Si in compartimente in tren lumea macar se saluta la venire si plecare, nu e normal ca niste oameni care se uita unul la altul peste o masa lata de un metru jumate sa faca macar asta?

Vreau sa hartuiesc un strain! Sa-l intalnesc pe strada, sa-l salut si sa-i intru cu bocancii in viata cum se spune. Pana atunci, mi-a ramas simpatic conductorul de metrou care ne-a urat mie si Elenei pofta buna in metrou la 1 mai

Si, pana la discutiile cu strainii, parca mi-e dor de o discutie cu niste prieteni!Anyone!?

"Limba noastra-i o comoara"...

Ma obisnuisem deja cu o greseala care apare destul de des in vorbirea si scrierea de pe aceste meleaguri, si anume folosirea lui "decat" in propozitii in care nu apare negatie, de genul:

           Cursul se tine DECAT maine.

Variantele corecte:

           Cursul se tine DOAR maine.
           Cursul nu se tine DECAT maine.

Mai nou, insa, dau tot mai des de un alt gen de greseli (ce-i drept doar in scris, nu de alta dar in vorbire nu se pot observa) - adaugarea de cratime in situatii in care n-ar fi nevoie, cel mai adesea in cazul verbelor la persoana a doua plural.

Exemple:

   Nu deschide-ti acest fisier      in loc de     Nu deschideti acest fisier
   Ve-ti rezolva acest exercitiu    in loc de     Veti rezolva acest exercitiu

si tot asa, pana cand - daca le vezi destul de des - nici nu-ti mai sar in ochi...

Si eu care eram suparata pe noile norme cu niciun, niciuna, etc. Ce-i drept, nu prea am luat in seama greselile de mai sus pe motiv ca apar mai ales in email-uri si/sau status-uri si acolo lumea e grabita si nu tine seama de atatea reguli. Dar, daca stau bine sa ma gandesc, cam asta e singura modalitate de comunicare in scris cu altii mai nou asa ca poate ar trebui sa fim mai atent la ce si cum scriem...

Jurnal (si pictorial) de vacanta

Desi am sentimentul ca postul asta va suna ca si compunerile de inceput de trimestru din generala - "Cum mi-am petrecut vacanta" - o sa scriu totusi despre revelionul meu de integrare europeana, petrecut in urbea natala, Sibiu. Pentru mine, cuvantul care descrie cel mai bine acest revelion e "hardcore": primul revelion petrecut in totalitate pe strada (de la 8 seara pana la 2 jumate noaptea si continuare), primul revelion in care nu mi-am facut probleme gen "cu ce sa ma imbrac" pentru ca am fost in pantaloni de ski si cu cat mai multe pulovere, primul revelion la care prima picatura de alcool a fost consumata la 12 noaptea, pe fundal de artificii, si prima imbucatura de mancare pe la 3 noaptea... destul? Cum a fost? Minunat! Am inceput la 8 seara cu un concert de orga la Biserica Evanghelica unde impotriva frigului se servea ceai cald, cu scurt detour prin Piata Mare pentru a vedea cum se strage lumea la festivitati... la 11 seara a inceput concertul Phoenix (sau, cum stigau unii inainte de bis, "Fionics"). Intrerupere la 12 noaptea pt discursul primarului, urari de La Multi Ani, pupaturi, sampanie, dopuri zburand prin aer si artificii. Continuare pana pe la ora 2 jumate si incheiere triumfanta cu un nou foc de artificii. Mi-a placut mult atmosfera din piata... cel putin pe unde eram eu, lumea era foarte relaxata si vesela, nu prea am vazut badarani si cam toti se distrau fara a impiedica pe restul sa se simta bine. Parca totusi oamenii au fost putin cam rezervati si linistiti - nu stiu daca din cauza ca nu toata lumea gusta Phoenix (mai ales ca au fost multe piese de pe noul album) sau pur si simplu e o caracteristica a societatii. Mi-au placut putinii oameni care aveau "accesorii" de revelion: tichii de carton colorate, diverse modalitati de a face zgomot (un nene avea un claxon de masina de epoca! - genial!), confetii, etc si mi-a fost ciuda ca in preocuparea noastra de a planifica seara nu ne-am gandit si la asa ceva. Mi-au placut cei care au venit cu drapelul dupa ei si l-au fluturat prin piata si din nou mi-a fost ciuda ca pe al meu l-am lasat la Bucuresti. Mi-a placut discursul primarului, scurt si frumos. Mi-au placut artificiile si cele doua melodii pe care am dansat hora cu gasca din liceu. Mi-a placut sampania! Nu mi-a placut scurta suparare de la sfarsit cand nu stiam care incotro sa ne indreptam si de ce precum si atitudinea insotitorilor mei care nu prea erau in spiritul concertului si ma faceau si pe mine sa-mi pierd entuziasmul. Dar i-am iertat, ca mi-s dragi si ei asa cum sunt :) Finalul apoteotic a fost un drum de 30 si ceva de km pentru un gratar, compliments of Oli, Gilu, Capa & co. (gasca mai sus mentionata) Noapte senina cu dealuri luminate albastru de catre luna. Drum de tara, intuneric inainte si inapoi si noi la mijloc in masina. Tuica pentru incalzire la 3 jumate noaptea si vin fiert pana dimineata. Povesti, rasete, oameni adormiti si oameni cu chef de petrecere. Cantari pe Queen, Phoenix si Doors. Gratar cu muuuult usturoi! Foc de tabara si muzica din masina. Muntii in prima lumina a diminetii. Somnul pe drumul de intoarcere si trezirea in plina zi in intersectia din fata casei. Intr-un final, incheierea maratonului pe la 8 jumate dimineata (juma' de zi in total) cu prabusirea satisfacuta in pat! Mai vreau un revelion cel putin ca asta, sau cel putin cu oameni atat de dragi ca astia! Urmeaza aceeasi poveste in poze:

Dupa 20 minute de artificii ne intepenisera gaturile :) Sampania amintita... Da, stiu, arat aiurea cu caciula aia, dar era frrrriiiig! Piata Mare la concert, plina ochi Pupaturi, pupaturi, pupaturi... Artificii, part 2 La foc, dupa gratar Prostindu-ma cu Oli "E dimineata, zori-de-zi"... Si gata! Ar mai fi multe de povestit, destule simtiri de transpus in cuvinte, dar nu sunt sigura ca sunt in stare... Pana una alta, povestea asta va ramane aici, macar sa ma ajute sa mai uit de stres cand am prea multe pe cap.

Deja vu

"Nu simţi c-ai mai trăit o dată Exact acest moment? Nu simţi că ştii deja Ce se va întâmpla Peste o secundă?" "Nu." "Ciudat. Eu presimt Fiecare minut al viitorului Ca pe o amintire a trecutului Şi mă întreb Dacă într-adevăr se repetă totul Din nou şi din nou Fără ca noi să bănuim măcar. Iar dacă totul se reia, Cine şi când întoarce Clepsidra timpului?" "Nu te mai gândi! Mai bine trăieşti din plin Clipa ce ţi s-a dat, Căci e prea scurtă ca s-o iroseşti." "Şi totuşi, Ştiam că vei spune asta..."