Acum cateva saptamani ma grabeam dinspre bulevardul Victoriei spre Unirea si am luat-o pe o straduta mica si oarecum intunecata numita Stavropoleos. Nici nu ajunsesem la mijlocul strazii cand graba mi-a fost oprita la vederea ferestrelor late si inalte ale nou re-deschisei berarii "Caru cu Bere", prin care se vedea lumea pestrita band bere si mancand si impunatorul interior al cladirii, cu arcade impodobite si pereti pictati. Pot sa spun ca am ramas cateva minute uitandu-ma cu admiratie la restaurantul pe al carui frontispiciu scrie (si pe buna dreptate) "Monument istoric si de arhitectura"... Ma simteam ca un copil sarac uitandu-se prin geamuri aburite la viata altora, iar lumina care iesea prin ferestre mi se parea altfel decat lumina din alte localuri... ce mai tura vura, mi-a placut locul de cum am aruncat prima privire asupra lui!
Si aseara am profitat de ocazia unei plimbari impreuna cu Radu (individul asta e un personaj destul de important din existenta mea :P ) ca sa-i arat si lui minunatia. Si, galant cum este el cand sunt suparata (motivul supararii va ramane intre noi doi), m-a invitat la o bere in sus-numitul local. Ei, bine, trebuie sa spun ca m-am simtit mai mult decat excelent! Pana la urma am consumat doua beri (halbe de 400ml, nu va uitati asa la mine!) produse cu reteta speciala a casei (bune, de altfel) si o salata cu macrou marinat, rosii, castraveti si alte verzaturi... Dar berea si mancarea buna e doar o fractiune din ceea ce creaza atmosfera din local.
Decorul elaborat, arcadele impodobite, peretii pictati, vitraliile, candelabrele, mobilierul din lemn masiv, scarile in spirala ce duc la etaj, usa turnanta de la intrare, pardoseala si in general spatiul urias sunt cele care intr-adevar impresioneaza. Localul era absolut plin, ospatari si picollo se invarteau de colo colo si atmosfera generala era una de buna-dispozitie relaxata. Pe fundal, muzica de jazz, tango si alte piese mai mult instrumentale care nu impiedica purtarea unei conversatii cu cei de la masa. Aseara am avut chiar parte de "entertainment" in forma a doua perechi ce au dansat pe muzica populara din diverse zone, cu "grand finale" reprezentat de o "Perinita" la care au invitat si oameni din "public". In general lumea mi s-a parut relaxata, multi tineri veniti de pe la slujbe pentru un moment de respiro, dar si oameni in varsta, cu parul albit insa distinsi, probabil si multi straini (parca nu sareau asa in ochi cum mi se pare de obicei).
Si bine a zis Radu, parca te astepti din moment in moment ca localul sa fie cuprins fum si la risipirea acestuia sa ne trezim in mijlocul unei la fel de pestrite adunari de oameni de prin anii 1900 devreme sau din perioada interbelica. Ne-am uitat noi in jur cat ne-am uitat, dar daca fumul ni l-am putut imagina, personajele asteptate n-au aparut nicicum!
Oricum, daca aveti drum pe-acolo, merita sa intrati pana in Caru' cu Bere, are ceva ce nu vezi la orice local din Bucuresti: personalitate! Cel putin pe mine m-a primit cu bratele deschise si sper sa mai ajung acolo in compania unor prieteni dragi, pusi pe discutii si pe baut bere (pana in zori daca se poate!)
Si, acum ca ma uit la site, imi dau seama ca poate este un motiv pentru care m-am simtit asa de bine acolo: "In localurile fratilor Mircea, in urma cu ani, isi alinau deseori aleanul dorului de locurile natale intelectualii ardeleni aflati in Bucuresti". Acum ca m-am si auto-proclamat "intelectual ardelean" ma duc sa mai visez la o bere in compania unui domn bine cu joben si redingota....
