29 februarie, 2012

Găsiți diferențele

Sau asemănările, cum preferați:



Din întâmplare cele două videoclipuri au fost difuzate unul după altul pe postul tv care mergea în surdină ieri când am ajuns acasă. Altfel nu prea aveam șanse să observ faptul că ambele încep cu cei 4 membri ai formației așezați frumos doi câte doi într-o lumină dură și filmați alb negru.

Acuma mă întreb: s-au luat Ace of Base (sus, videoclip din 1993) după Depeche Mode (jos, videoclip din 1990)? E doar o coincidență dubioasă? Sau pur și simplu începutul anilor 90 a fost era filmării fomației în alb negru la început de videoclip?

Voi ce credeți?

21 februarie, 2012

A-nceput de ieri să cadă...

Multă, multă, multă zăpadă!

Bine, recunosc, n-a început de ieri. Ba chiar, în momentul când scriu aceste rânduri, zăpada despre care vă vorbesc este în curs de topire şi ne ameninţă de pe case când mergem pe stradă. Dar asta e altă poveste, deci să revenim la oile noastre...

Acum fix o săptămână, după cele mai năprasnice căderi şi furtuni de zăpadă, am descoperit că balconul nostru poate fi folosit drept teren pentru măsurat grosimea stratului depus. Pentru că nu are acoperiş, după încetarea ninsorii arăta cam aşa:




şi detaliu...



Ca o doamnă ce sunt, eu m-am uitat îngrozită la stratul de zăpadă, m-am luat cu mainile de cap şi am trimis deszăpezirea sub forma masculului din dotare. Dar pentru că pe trotuarul de sub balconul nostru se mai şi circulă, ne-am trezit cu o problemă adevărată: unde aruncăm zăpada? Ei bine, până la urmă am încercat să o transportăm... în cadă. Din două-trei lopeţi, Radu umplea ligheanul, iar eu îl căram şi-l răsturnam în cadă. După vreo trei drumuri, deja zăpada nu se mai dezlipea complet de pe lighean, iar în cadă aveam deja o grămadă impresionantă:


N-am făcut nici oameni de zăpadă (deşi mă tenta), nici nu ne-am bulgărit în casă, şi nici n-am încercat să facem baie în zapadă. Dar tot mi s-a părut interesant să am o cadă plină de zăpada. Şi acum ştiti ce să faceţi dacă aveţi prea multă zăpadă pe balcon şi nu vreţi s-o aruncaţi în capul trecătorilor.

A, şi dacă sunteţi curioşi, de pe balconul nostru de 2 metri pătraţi am scos două grămezi cam ca asta şi am mai şi aruncat peste pervaz (era 1 noaptea, am zis că cine se mai plimbă la ora aia poate merită o trezire cu zăpadă). Deci, era "a hell of a lot of snow" pe balconul ăla! Iar la final, arată cam aşa: (mai trebuie doar să spargem şi să facem ceva cu gheaţa... ice sculptures, anybody?)

10 februarie, 2012

Problema circumferinţelor egale


Nu vă gândiţi la cine ştie ce chestii complicate, de fapt vreau să vă povestesc despre o întâmplare casnică semi-amuzantă de săptămâna asta. După cum mai ziceam pe undeva pe-aici, mai nou nu mai stau în chirie ci sunt mândra coproprietară a unui apartament de trei camere în acest minunat oraş pe nume Bucureşti. În care apartament de bine de rău m-am şi mutat, după o mega-renovare care ne-a ţinut ocupaţi câteva luni bune. Dar despre asta poate în alt episod. Ideea e că acum avem o bucătărie mai mare, mai frumoasă şi fără vecini cu porumbei peste drum. Care e şi loc de trecere într-o oarecare măsura. Şi care e şi una dintre cele două camere ceva mai mobilate din apartament. Deci -total necaracteristic - petrecem ceva mai mult timp în respectiva bucătărie: mai murdărim un vas, îl mai spălăm, treburi de-astea amuzante.

Ei bine, marţi după-amiaza mă sună masculul şi-mi zice aşa, ca într-o conversaţie despre vreme: "avem o situaţie în bucătărie". Hmmm!? "Păi, ce... situaţie?" spun eu, deja începând să fac scenarii apocaliptice despre cum a căzut mobila de pe pereţi. Ei bine, treaba era mult mai amuzantă şi mai puţin dramatică: în timp ce scumpul meu soţ spăla vasele, a reuşit să aşeze o farfurie pe fundul unei oale. Până aici, toate bune şi frumoase, atâta doar că farfuria avea circumferinţa aproximativ egală cu a oalei, deci nici gând s-o mai poată scoate de-acolo!

Ok, mă gândesc eu, hai să le lăsăm să se usuce şi om vedea mai pe seară cum le despărţim. Zis şi făcut. Seara, prima tură de încercări de "partaj". Întoarcem oala cu fundul în jos, sperând că gravitaţia ne va ajuta şi farfuria va cădea de la sine, fără să mai mişcăm noi vreun deget. O lăsăm aşa până miercuri seara (rescunosc, ne-a fost şi lene să încercăm altceva). Evident, niciun rezultat.

Miercuri, vin acasă pusă pe harţă şi trec la artileria grea: ustensile de prin casă. Pârghie cu cuţitul - nu merge că nu-ncape cuţitul, iar lama se îndoaie, nu face pârghie bună. Hmmm... Întorc oala cu fundul în jos şi-i dau câteva palme, poate aşa ajut gravitaţia aia care nu vrea să coopereze - nimic! Încerc să apăs pe o parte a farfuriei, doar doar se va aşeza mai într-o rână să am de unde s-o apuc - parcă se potrivea şi mai bine pe fundul oalei, nici vorbă să o mai pot scoate. Am încercat chiar şi cu ventuza de la o agăţătoare de lipit pe peretele din baie - tot în van! Dupa vreo 20 de minute de chin, ne vine ideea salvatoare: să cautăm pe net o soluţie! Ei bine, am găsit chiar mai multe, dar cea pe care am încercat-o şi care a mers din prima este următoarea:

Se ia cuplul oala farfurie şi se umple cu apă până ce nivelul apei trece de farfurie. În apă se pune şi puţin detergent de vase, pentru facilitarea alunecării. Ansamblul astfel rezultat se pune pe foc până oala se încălzeşte bine şi apa începe să fiarbă. Dup-aia 2-3 minute, trebuie doar să aruncaţi apa (nu de alta, dar frige) şi să mai încercaţi să mişcaţi de farfurie. Ar trebui să reuşiţi s-o scoateţi fără prea mari probleme. Se pare că metoda merge pentru că oala de metal se dilată şi distanţa dintre pereţii oalei şi farfurie se măreşte. Cert este că la noi a funcţionat şi am reuşit să rezolvăm problema fără victime. Farfuria era cam în pericol, ce-i drept, căci deja mă gândeam că-i timpul să aducem ciocanul...

Aşa, şi acum, dacă păţiţi vreodată ca şi noi, veţi şti exact cum să rezolvaţi "situaţia"!

09 februarie, 2012

Hello 2012!

Ei bine, I'm baack!... big as life and twice as ugly, vorba unui film tâmpit. Se simte şi la tastat c-am fost cam leneşă în ultima vreme, căci parcă nu-mi mai găsesc aşa uşor cuvintele... trebuie şi "muşchiul" ăsta al scrisului exersat, căci altfel se atrofiază.

Anul ăsta vreau să schimb puţin lucrurile pe-aici, aşa că să vă aşteptaţi şi la articole puţin mai tehnice, dar şi la expunerea în scris a părerilor despre cărţile pe care le mai citesc, filmele la care mă mai uit, muzica pe care o mai ascult... etc. Înţelegeţi voi!

Oricum, fiţi pe pace, n-o să scăpaţi de aventurile cvasi-incredibile ale personajelor obişnuite pe-aici: me, myself, yours truly s.a.m.d., precum şi de-acum celebrul mascul din dotare. Dată fiind noua noastră postură de soţ şi soţie şi propritari de apartament pe deasupra, cred că am ce vă povesti. Deci, mai poftiţi pe la mine pe blog şi la bună citire!

A, şi dacă tot suntem abia în februarie, an nou fericit tuturor!