Will you love me tomorrow?

Un spectacol foarte frumos, despre o noapte magică: umbrele, vertij, poezie, muzică, lumini. Am rămas cu un sentiment de pace :)

(Al doilea titlu după melodia de la radio... am I starting a pattern?)

The world we live in

Cuvintele de început ale şedinţei de echipă extinsă de ieri au fost "Good morning, good day and good evening" - după cum eram răspândiţi pe trei fusuri orare.

Ce ţi-e şi cu globalizarea asta...

Ca o coincidenţă, titlul postului l-am pus după melodia de la radio :)

De sâmbătă până duminică

Sâmbătă. Tren până la Cluj, nuntă.
Duminică. Nani, o cafea cu prieteni vechi, tren spre Bucureşti.
Luni. Muncă, pic pe mine de somn, dansuri până seara târziu.
Marţi. Muncă, vizită la alţi prieteni, Catan până la 2 noaptea.
Miercuri. Muncă, pic pe mine de somn, dansuri până seara târziu.
Joi. Muncă, spălat haine, făcut mâncare, sooooomn.
Vineri. Eliberatica, nu ştiu ce fac seara (probabil calc chestii pentru a doua zi).
Sâmbătă. Eliberatica, nuntă.
Duminică. Somn?

Şi mă mai întreb de ce n-apuc să scriu pe blog.

Inepţie publicitară

Nu e de mirare pentru nimeni faptul că industria publicitară exploatează cum poate mai bine criza financiară. Ăsta e stilul lor (plus că n-ar fi singurii exploatatori ai crizei)... Aşa au apărut noile reclame la McDonald's cu sloganuri gen "un preţ îngheţat de criză". Enervante ele de felul lor, dar mici copii pe lângă ce văd de ceva vreme prin metrou.

Pe un banner maaaare, în mare parte negru, tronează o poză cu o priză. Iar sloganul - scris cu litere de-o şchioapă deasupra - este... get ready... "În plină CRIZĂ, noi vă oferim o PRIZĂ!". Vă daţi seama ce s-or fi bucurat băieţii şi fetele care au gândit reclama asta când şi-au dat seama că produsul pe care trebuie să-l vândă rimează cu "buzz-word"-ul momentului? Pai gata, succesul e garantat! Avem rimă, avem referire la un subiect de actualitate, f**em totul pe un panou şi luăm banu' gros pentru campanie!

Nici n-am ce să mai spun despre chestia asta, serios. Să-mi zică şi mie cineva care-i legătura dintre criză şi priză, în afară de evidenta rimă? Singurul lucru la care mă pot gândi e că oamenii sunt atât de zdrobiţi de greutăţile financiare încât vor să-şi bage degetele în priză. Şi atunci, firma care a ieşit pe piaţă cu această minunată ofertă e săritoare şi gata să-i ajute! Alte idei?

[ca o dovadă a "eficienţei" reclamei, habar n-am ce firmă e vizată de uriaşul print!]

Streets of London

Îmi place să cunosc oameni, deşi sunt mai degrabă timidă. Îmi place mai ales când întâlnesc întâmplător oameni cu care să rezonez la un nivel sau altul, când stabilesc fără prea mare efort o legătură cu un necunoscut, un străin.

De asta mi-a plăcut în mod deosebit ultima seară la Măgura. A început după un program care părea bătut în cuie, şi s-a terminat total neaşteptat: eu şi trei englezi (doi tipi şi o tipă) cântând melodii de la Pink Floyd, Bob Dylan sau Joan Baez, de pe tabulaturile găsite prin casă de gazda noastră (tipii aveau fiecare chitara lui), în timp ce doi români şi un ungur (nu foarte treji) discutau despre conştiinţa universală... N-am mai apucat să prelucrăm poze în seara respectivă :)

După ce-am cântat primul Pink Floyd, am avut un request de la domnul ungur pentru încă o melodie. Din păcate, doar eu ştiam versurile, aşa că a fost un fel de "a cappella" până la jumătate. Căutam cântece în cartea de tabulaturi, le fredonam de probă şi dup-aia încercam să le cântăm - nu totdeauna cu rezultate bune, însă apreciaţi de public. Care public, la început, era format dintr-o întreagă trupă de expaţi, gazdele noastre şi câţiva rătăciţi din grupul nostru. La final, am rămas 4 de la noi şi 3 de la ei.

Cred că cele mai bune melodii ne-au ieşit pe final. Oricum, a fost mult prea mişto ca să conteze calitatea interpretării. Pe la finalul serii am realizat şi că majoritatea bărbaţilor de-acolo puteau să-mi fie taţi, dar asta a contat şi mai puţin. A rămas un sentiment de legătură, de plăcerea comunicării cu alţi oameni, de bucurie... iar ăsta e o chestie cu care te întâlneşti prea rar ca să nu conteze.

Şi totul a început când treceam pe lângă unul din oamenii cu chitare şi am observat ce încerca să cânte: Streets of London. I-am spus că e un cântec pe care îl iubesc mult - l-am învăţat în şcoala generală, când am făcut de fapt cunoştiinţă cu engleza. M-a marcat şi mi-a rămas în minte, şi - 11 ani mai târziu - a devenit o legătură între mine şi omul care a spus "vrei să-l cântăm?"

Să ne amuzăm miercuri seara

Ziceam că mă duc pe coclauri. Am fost. A fost frumos. La Măgura, în judeţul Braşov, lângă Zărneşti. La workshop foto. E mult de povestit, o să revin cu detalii în alte posturi.

Am participat la concursuri şi am luat locul 2 la cel cu fotografii de la workshop. Masculul din dotare a luat locul 3. Muhahaha! Nu mai menţionez că a câştigat detaşat la concursul cu fotografii de acasă, că nu mă avantajează cu nimic! :)

Care-i potenţialul de amuzament aici? Iată prima versiune a paginii de concurs, înainte de a cere o micuţă corectură. Observaţi diferenţa dintre cele două?

Ps. mai multe poze de pe dealurile Măgurii şi nu numai, se pot găsi pe contul meu de Flickr.

Ps2. Pentru cine ar putea să se întrebe... pe site-ul oficial e varianta corectă. Ce apare mai sus e varianta dinainte de corectură.