Am rucsacul meu...

RUCSAC, rucsacuri, s.n. Sac de turism, purtat, mai ales de excursionişti, în spate; raniţă. – Din germ. Rucksack - dexonline.

Da, e hotărât! Mâine seară plecăm, cu personalul de Mediaş, spre Europa! Bine, bine, nu cu personalul de Mediaş ajungem în Europa, dar din Mediaş vom lua un tren internaţional (aham) care ne va duce până la Viena - să speram că bine şi nevătămaţi! De-acolo... om vedea noi! Avem bilete Interrail şi 20 de zile mari şi late la dispoziţie! Dacă o să ajungem undeva unde să fie şi net o sa mai scriu pe unde sunt şi de ce. Oricum, destinaţia principală e Italia, eventual cu vreun detour prin alte capitale ale Europei între timp.

Ce aştept de la excursia asta? Să mă ajute să-mi uit stresul care se pare că după diplomă este în continuu proces de eliminare. Nici nu ştiam că am acumulat atâta până n-am început să-l elimin pe cei din jur. Şi mai vreau să scap de indiferenţa care se pare că a venit la pachet cu stresul ăsta şi care mă face ca în ajunul plecării eu să nu am nici cea mai mică idee despre ce trebuie să pun în bagaj. Şi în rest, să ne distrăm şi să ne relaxăm! O să vă ţin la curent cu ce-a ieşit :)

Până una alta, am şi un motiv de a mai ieşi din apatie! Minunatul meu rucsac de 60 de litri, pe care tipul de la magazinul de articole sportive l-a lăudat că poate duce şi 50 de kile dacă vreau neapărat! Ha! De parcă nu ştiu data trecută când am fost la munte cu un rucsac conţinând "doar" 14 kile şi mi-am dorit moartea pe Cozia! O să pun eu 50 de kile în rucsac cand o face plopul pere! Sau când se va oferi Radu să care şi rucsacul meu... hehe. Până una alta, rucsacul e aici, mă aşteaptă gol şi ascultător şi parcă mă îmbie să-l umplu. Şi lui Radu i-am cumpărat unul acelaşi model dar ceva mai mare. Şi nu, nu suntem ca şi cuplurile alea care se îmbracă la fel, rucsacurile sunt de culori diferite! Mă rog, poate pentru Corina o să ne îmbrăcăm într-o zi cu treninguri identice şi cu pantofi! Hihi... Dar o să mai curgă ceva apă pe Cibin până în ziua aia!

Ah, nu-mi vine să cred... chiar mă duc în Europa cu trenul! E o excursie la care visez încă din clasa a 8-a când am avut plăcerea să arăt o bucăţică de Sibiu unui astfel de excursionist. Mă bucur că am în sfârşit cu cine să merg. Şi că respectivul are şi entuziasm pentru că mie îmi cam lipseşte... sper să mă molipsesc!

Până una alta, Internetule mare, te salut şi sper să ne revedem curând. Semnează cu afecţiune Irina şi rucsacul ei portocaliu.

Alte motive...

... pentru care iubesc Sibiul ... Zilele astea, de când m-am întors acasă, l-am ţinut sub oservaţie. Ei bine, trebuie să spun că îmi dă un sentiment de vacanţă, de staţiune, de relaxare cum nu mă aşteptam. E plin de turişti, aşa e... e lume multă şi totuşi oamenii au loc unii de alţii, nu sunt nici grabiţi, nici stresaţi şi în niciun caz atât de nepoliticoşi cum poţi vedea în capitală. Evident, aici mă simt ca acasă.... hmmm, oare de ce!?

Dar trecând peste aspectul ăsta, Sibiul e frumos! Zău aşa, nu o spun pentru că aici am trait primii 19 ani de viaţă, ba chiar după ce s-au terminat aceşti ani abia aşteptam să plec. Pur şi simplu, e frumos, e armonios şi mă face şi pe mine să gasesc echilibrul. În fine, nu prea sunt coerentă la ora asta... sunt destul de obosită (sper ca asta să ma ajute să dorm) şi ideile îmi fug de sub nas înainte de a apuca să le aştern aici... O sa las postul ăsta totuşi ca o bucată de idee ce trebuie dezvoltată, ca să nu uit.

Şi, între timp, rămâne doar să aştept inspiraţia...

De acasa

În caz că nu se vede bine inscripţia, asta scrie: "Aici lucrează calfe călătoare la restaurarea vechii 'case a calfelor'. Orice donaţie, ei lucrând doar contra cazare şi masă este binevenită şi necesară. Vă mulţumim!". Ei bine, calfele călătoare sunt nişte omuleţi ciudaţi, cu un costum tradiţional foarte dubios, constând în principal din pantaloni trapez de catifea raiată de diverse culori, o vesta tot de catifea raiată, cămaşă şi o pălărie mare în culoarea costumului. O poză ar fi ceva mai edificatoare, însă nu posed aşa ceva (încă). Ideea e că oamenii ăştia au devenit un fel de privelişte obişnuită în Sibiu încă de acum câţiva ani buni. Sunt calfe de zidari care îşi "ispăşesc" ucenicia plecând din ţara lor de baştină (adică Germania) şi umblând prin "lume" pentru a ajuta la diverse construcţii şi/sau restaurări. Şi, aşa cum zice şi afişul, n-au voie să primească de la "angajator" altceva decât mancare şi un pat. Mi se pare o practică interesantă şi care, cel puţin la noi, a fost folosită cu succes la renovarea mai multor clădiri din Sibiul vechi. Pentru că aceşti oameni sunt şi "meşteri foarte buni" (umblă vorba prin târg). Şi, da, în costumul ăla de care ziceam îi poţi vedea mai tot timpul, inclusiv când mucesc! Natura lor de inedit amestecat cu tradiţie şi pata de culoare pe care o reprezintă oriunde se duc mă face nu doar să fiu din ce în ce mai interesată de ei ca şi comunitate, ci să-i pun la loc de cinste pe lista de motive pentru care ador Sibiul.