Creion

Ce mai scrijelesc eu prin caiete... de săptămâna asta:

Conexiune împiedicată?

Ieri în timp ce îmi verificam mailul, am dat peste această minunată eroare, care m-a făcut să râd în hohote vreo 5 minute bune...

În primul rând, acordul verbelor e ca nuca în perete - sunt sigură că l-ar zgâria pe urechi pe orice vorbitor de engleză. Corect se spune "has fallen down" și cu asta basta. 

Iar în al doilea rând, falling down mă face să mă gândesc la cineva care merge pe stradă, se împiedică și cade. Deci conexiunea mea s-a împiedicat?

Dragi traducători, verificați regulile gramaticii și terminologia domeniului. Pentru conexiuni, se folosește "dropped". Și, din nou, cu asta basta!

Vecinii, porumbeii şi pisica

Vecinilor mei de vis-a-vis de bucătărie le place să hrănească porumbeii. De când m-am uitat prima dată pe geam am observat că plasa lor de ţânţari are un "gemuleţ" prin care păsările să poată ajunge la grăunţele care le sunt oferite în fiecare zi. Bineînţeles, în şederea de aproape 2 ani în actuala reşedinţă am avut timp să observ de câteva ori ritualul obişnuit de hrănire...

Cum unul dintre vecini punea o mână de grăuţe pe pervaz, cum apăreau şi lighioanele înaripate, de te mirai de unde vin în număr atât de mare. Cum spărtura pentru mâncare era relativ mică, iar ei erau mulţi, aproape invariabil se lăsa cu scandal: bătăi de aripi, dat cu ciocul, de-astea... păsăreşti. Un spectacol de altfel destul de captivant, în eventualitatea în care n-aveam altceva mai bun de făcut prin bucătărie.

Ei bine, de la o vreme, nu ştiu ce i-a apucat pe vecinii respectivi sau de unde s-au procopsit cu o pisică. Dintr-o dată, showul cu porumbei a devenit mult mai interesant, căci respectiva pisică nu prea ratează nici ea orele de masă ale păsărilor. Evident, pisica se cam gândeşte la propriul stomac şi la ce bine i-ar prinde un porumbel cu fulgi cu tot, dar uită să ia în calcul plasa de ţânţari (sincer, cred că aşa e mai bine, altfel poate se arunca nebuna pe geam de la etajul 7 în timpul vreunei partide de "vânătoare"). Deci, cum apar grăunţele, apare şi mâţa, ghemuită şi gata de atac în colţul îndepărtat al geamului. Porumbeii vin, încep să mănânce. Pisica pândeşte ce pândeşte, iar dintr-o dată sare spre gemuleţ şi încearcă să apuce cu laba un porumbel-doi! Păsările zboară dramatic în toate direcţiile, vânătorul renunţă după un timp şi apoi trece din nou la pândă şi totul se reia. Ce vă ziceam, e un adevărat spectacol! Iar pentru variaţie, din când în când pisica mai stă şi agăţată de plasă, deşi acest lucru n-a adus-o mai aproape de a prinde ceva, ci chiar din contră...

Oricât de fascinantă ar fi pentru mine viaţa în acest "ecosistem", cred că pentru protagonişti nu e decât stresantă. Tot stau şi mă gândesc... nimeni nu-i fericit. Pisica nu prinde nimic. Porumbeii nu pot mânca şi ei în linişte şi fără stres. Iar vecinii deja sunt la a treia plasă de ţânţari de la apariţia pisicii. Şi-atunci, care-i rostul?

Eu n-am răspunsuri, am doar constatări şi mirări perpetue, aşa că nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să vă arăt protagoniştii poveştii de mai sus:

nişte porumbei (era seară, majoritatea cred că erau deja sătui)

şi pisica în cauză, după ce i-a alungat pe ăştia doi:

(Fără poze cu vecinii, nu de alta, dar n-aţi vrea să le vedeţi hainele de casă. Plus că n-aş vrea să creadă despre mine că sunt şi mai ciudată decât li se pare deja. Cred că mi se trage de la ţepii anti-porumbei pe care i-am instalat pe pervaz...)