That's how the light gets in...
Cred că a fost primul concert la care am fost şi la care am ştiut toate melodiile! Şi o foarte mare parte din versuri...
Mi-a plăcut mult Cohen, deşi - cum mă aşteptam, de altfel - nu a cântat niciunul dintre cântecele "dark" prin care eu personal am avut primul contact cu el. Din perioada respectivă (1970) cred că doar "Famous Blue Raincoat" a fost.
Oricum, la cei 74 de ani ai săi, vocea lui Cohen are încă puterea să te atingă. Ca atitudine, e ca un actor bătrân, care primeşte fiecare ovaţie a publicului cu o plecăciune. A îngenuncheat pe scenă, a cântat cu ochii închişi şi l-am văzut mimând versurile atunci când vocea era a altcuiva. A fost cald şi plăcut, ni s-a adresat doar cu apelativul "friends" şi la final a primit - asemenea actorilor - un buchet de flori. Şi ne-a mulţumit de nenumărate ori pentru aplauze şi pentru primire. Per total mi s-a părut că a trăit concertul, că s-a implicat şi s-a bucurat de el alături de noi.
Trupa care îl însoţeşte e formată din muzicieni unul şi unul, pe care i-a prezentat de cel puţin două ori în timpul concertului, cu o pompă rezervată parcă titlurilor nobiliare. Mi-a plăcut în mod special omul cu chitara ("the virtuoso" from Barcelona), cel cu instrumentele de suflat şi tipele de la voce. Fiecare din ele avea un alt tip de voce, toate minunate (goosebumps kind of wonderful) şi potrivite anumitor piese.
Ca puncte minus, m-a stresat foarte tare un ecou care se auzea din spatele nostru pe anumite instrumente şi uneori pe voce (probabil reflectat din copacii înalţi din spatele stadionului) şi budele publice (jegoase cum de mult n-am mai văzut, fără hârtie igienică şi fără apă pentru spălat pe mâini!). Pentru ecou, am ţinut palma drept paravan în spatele urechii (mi-a cam amorţit la un moment dat, totuşi), iar pentru bude... am strâns din dinţi...
Din ce-am văzut pe net, concertul a cam semănat cu cel din turneul de anul trecut, cel puţin ca setlist. La fel, a fost cam acelaşi în toate ţările pe unde a fost. Publicul reacţionează însă destul de diferit. La noi lumea a fost mai cuminte şi timidă. Pe la alţii se auzeau strigăte gen "I love you, Leonard Cohen" şi se cam cântau piesele (cât de cât).
Pentru mine per total a fost o experienţă minunată şi mă bucur că n-am ratat şi acest al doilea concert. Mi-a mai amintit că poezia încă n-a murit şi că mai sunt oameni (me included) care se pot entuziasma la auzul unei voci frumoase, unui vers sau unei armonii!
So dance me, to the end of love!
Ps. La final, dar nu în ultimul rând, many thanks to the irresistible, incomparable, sublime and ever so wonderful miss Andreea zisă şi Coco pentru că m-a convins să-mi iau bilet şi mi-a ţinut companie în această minunată seară! :) (cam aşa era cu titlurile "nobiliare" de care ziceam mai sus).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu