Proiect nou

De parcă n-aveam destule chestii pe care să vreau să le fac în timpul meu liber (atât cât e), a mai venit şi masculul din dotare cu o idee creaţă: ia hai să punem noi pe net o poză pe zi!

Ideea nu e nouă, se practică destul de des în diverse variante. Varianta noastră e cam aşa: în fiecare zi, o să alegem fiecare o fotografie pe care să o publicăm pe un blog - adică aici. Fotografia nu trebuie musai să fie făcută în ziua respectivă, deşi primeşte puncte în plus dacă este :), iar toată treaba asta va dura (teoretic) un an. Să vedem acuma cât ne va ţine entuziasmul...

Mie una îmi place ideea, nu pentru că aş avea nevoie de *încă* un loc prin care să ocup Internetul cu pozele mele, ci pentru că sunt curioasă dacă pot ţine un "jurnal vizual". Adică, aş vrea pe cât posibil ca pozele mele să fie făcute în ziua respectivă (sau măcar în perioada respectivă), iar dacă nu sunt, să aibă legătură cu starea mea sufletească din perioada respectivă... (deşi, cum faci o poză care să exprime plictiseala cronică?)

În fine, deocamdată ieri a fost prima zi, o să vedem pe parcurs ce iese din toată treaba. Dacă ne plictisim poate ne apucăm să ne dăm teme sau să ne "ilustrăm" fotografiile cu texte, sau cine ştie ce idei ne mai pot veni! Oricum, eu v-aştept să aruncaţi un ochi din când în când şi pe-acolo şi să comentaţi pozele, dacă aveţi chef!

Dacă eram londoneză...

...poate că aşa mi-ar fi arătat pauza de masă

[a se observa fusta relativ scurtă a tipei din dreapta, fustă ce n-o împiedică să stea pe iarbă.... VREAU ŞI EU!]

"Gypsy lyrics" în concertul lui Cohen

Pe care nu le-a huiduit nimeni :)

Well I see you there with the rose in your teeth
One more thin gypsy thief
(Famous blue raincoat)

Come over to the window, my little darling,
I'd like to try to read your palm.
I used to think I was some kind of Gypsy boy
before I let you take me home.
(So Long, Marianne)

Şi, în fine, o melodie întreagă cu această temă...

So, ce concluzie să tragem din asta?

There is a crack, a crack, in everything

That's how the light gets in...

Cred că a fost primul concert la care am fost şi la care am ştiut toate melodiile! Şi o foarte mare parte din versuri...

Mi-a plăcut mult Cohen, deşi - cum mă aşteptam, de altfel - nu a cântat niciunul dintre cântecele "dark" prin care eu personal am avut primul contact cu el. Din perioada respectivă (1970) cred că doar "Famous Blue Raincoat" a fost.

Oricum, la cei 74 de ani ai săi, vocea lui Cohen are încă puterea să te atingă. Ca atitudine, e ca un actor bătrân, care primeşte fiecare ovaţie a publicului cu o plecăciune. A îngenuncheat pe scenă, a cântat cu ochii închişi şi l-am văzut mimând versurile atunci când vocea era a altcuiva. A fost cald şi plăcut, ni s-a adresat doar cu apelativul "friends" şi la final a primit - asemenea actorilor - un buchet de flori. Şi ne-a mulţumit de nenumărate ori pentru aplauze şi pentru primire. Per total mi s-a părut că a trăit concertul, că s-a implicat şi s-a bucurat de el alături de noi.

Trupa care îl însoţeşte e formată din muzicieni unul şi unul, pe care i-a prezentat de cel puţin două ori în timpul concertului, cu o pompă rezervată parcă titlurilor nobiliare. Mi-a plăcut în mod special omul cu chitara ("the virtuoso" from Barcelona), cel cu instrumentele de suflat şi tipele de la voce. Fiecare din ele avea un alt tip de voce, toate minunate (goosebumps kind of wonderful) şi potrivite anumitor piese.

Ca puncte minus, m-a stresat foarte tare un ecou care se auzea din spatele nostru pe anumite instrumente şi uneori pe voce (probabil reflectat din copacii înalţi din spatele stadionului) şi budele publice (jegoase cum de mult n-am mai văzut, fără hârtie igienică şi fără apă pentru spălat pe mâini!). Pentru ecou, am ţinut palma drept paravan în spatele urechii (mi-a cam amorţit la un moment dat, totuşi), iar pentru bude... am strâns din dinţi...

Din ce-am văzut pe net, concertul a cam semănat cu cel din turneul de anul trecut, cel puţin ca setlist. La fel, a fost cam acelaşi în toate ţările pe unde a fost. Publicul reacţionează însă destul de diferit. La noi lumea a fost mai cuminte şi timidă. Pe la alţii se auzeau strigăte gen "I love you, Leonard Cohen" şi se cam cântau piesele (cât de cât).

Pentru mine per total a fost o experienţă minunată şi mă bucur că n-am ratat şi acest al doilea concert. Mi-a mai amintit că poezia încă n-a murit şi că mai sunt oameni (me included) care se pot entuziasma la auzul unei voci frumoase, unui vers sau unei armonii!

So dance me, to the end of love!

Ps. La final, dar nu în ultimul rând, many thanks to the irresistible, incomparable, sublime and ever so wonderful miss Andreea zisă şi Coco pentru că m-a convins să-mi iau bilet şi mi-a ţinut companie în această minunată seară! :) (cam aşa era cu titlurile "nobiliare" de care ziceam mai sus).

The brits have a quote for everything

Şi dacă e din Shakespeare, cu atât mai bine!

Am găsit următorul citat, gravat pe circumferinţa unui ceas solar, în pavajul de vis-a-vis de Houses of Parliament:

To carve out dials, quaintly, point by point,
Thereby to see the minutes, how they run--
How many makes the hour full complete,
How many hours brings about the day,
How many days will finish up the year,
How many years a mortal man may live

[King Henry the Sixth, William Shakespeare]

Se pare că Londra este plină de ceasuri solare - cele mai multe pe zidurile caselor, dar şi în pavaj (cum e cel de care ziceam mai sus) sau înălţate sub formă de statui. Există chiar mai multe tururi specializate, propuse celor care vor să vadă cât mai multe astfel de cadrane - două exemple aici şi aici.

În primul exemplu se vede şi ceasul din pavaj, pe care eu nu l-am fotografiat, dar care e destul de interesant. Este ceea ce se cheamă un ceas solar "analemmatic" - foloseşte corpul uman ca sursă de umbră pentru limba ceasului. Privitorul trebuie să ocupe o anumită poziţie, indicată de obicei pe cadran în funcţie de momentul din an, iar umbra sa va indica ora. Sincer, mie mi s-a părut că a cam rămas în urmă ceasul solar de la Houses of Parliament, dar e posibil să nu îl fi folosit cum trebuie, sau poate discrepanţa să fi fost dată de ora de vară...

În aceeaşi zonă, mai precis pe turnul bisericii St. Margaret's Westminster, lângă Westminster Abbey, se află o serie de cadrane solare verticale, albastre:

Pe celelalte feţe ale turnului cadranele arată cu totul altfel, liniile orelor nemaifiind paralele cu indicatorul. Mai mult: cadranul din poză e poziţionat pe zidul orientat către est, şi deci arată doar orele dimineţii...

Cum spuneam, ceasurile solare sunt construcţii interesante!

Dar ceasul care m-a surprins cel mai tare este unul despre care n-am realizat că e ceas solar până când nu am citit despre el, după ce ajunsesem deja la Bucureşti. La prima vedere, pare doar o statuie în curtea Observatorului Regal de la Greenwich:

La o privire mai atentă, însă, se pot observa liniile orelor, peste care cade eleganta umbră a cozilor de delfin:

Trebuie să recunosc că am rămas surprinsă, şi-mi pare rău că nu am stat să studiez mai îndeaproape sculptura şi să înţeleg exact care e "mecanismul" ceasului. La fel de rău îmi pare şi că n-am fotografiat şi alte cadrane orare, măcar pe puţinele pe care le-am văzut...

Şi dacă tot vorbeam despre măsurarea timpului, am mai aflat o chestie interesantă la Greenwich. Pe acoperişul observatorului se află un stâlp, pe care culisează o aşa zisă "minge a timpului" (time-ball).

Mai demult, ceasurile nu erau nici pe departe atât de precise ca astăzi (un ceas performant de navigaţie avea o întârziere cam de 1 sec / zi), dar ora exactă era importantă pentru determinarea poziţiei pe mare. Aici intervine time-ball-ul: o dată pe zi, bila era urcată până la capătul stâlpului când se apropia ora 1 după-amiaza, iar la 1 fix i se dădea drumul să cadă în poziţia în care se vede şi mai sus. Astfel, navigatorii de pe Tamisa se puteau uita către dealul pe care e postat observatorul pentru a-şi regla ceasurile. Cică bila mai cade şi azi (mai mult pentru turişti, evident), însă noi am ajuns la observator mult după ora 1, aşa că trebe să-i credem pe cuvânt :)

Deci aşa cu ceasurile în Londra. Ar mai fi Big Ben, dar despre el poate o să scriu altă dată. Nu de alta, dar a trecut de ceva vreme ora de culcare - n-am nevoie de ceas solar ca să-mi dau seama de asta! :)