"Prietenia" (Moldova teaser)

Vineri seară am ajuns la gară cu mâinile pline de prea multele bagaje pe care le-am cărat cu noi pentru o mini-excursie. Acolo, am căutat peronul de la care urma să plece trenul rapid "Prietenia", cu destinaţia Chişinău. Ei bine, trebuie să ştiţi că trenul ăsta e ceva cu adevărat special.

Chiar şi de afară, pare ceva mai mare, mai pătrăţos şi mai solid, dar şi mai vechi decât trenurile noastre. Odată urcaţi în vagon, primul lucru care ne-a sărit în ochi a fost mocheta de pe culoar. Apoi, toate geamurile - chiar şi cele de pe culoar - au o perdeluţă (roz!) de la jumătate în jos (de-aia pusă pe sârmă de metal, if you know the type) şi draperii roşu aprins.

Nici n-am ajuns bine în compartiment, că însoţitorul trenului a venit să ne întrebe dacă nu vrem să ne mutăm din vagonul 1 în vagonul 3. Argumentul lui a fost că "vagonul 1 e cel mai aglomerat" şi ne-am simţi mai bine în 3. Noi ne-am gândit (şi pe bună dreptate) că vagonul 1 îl folosesc ei pentru călători luaţi pe şest pe drum... Oricum, am acceptat oferta. În vagonul 3, însoţitorul ne-a trimis la aceleaşi locuri. În compartiment deja era un tip, care atunci când ne-a văzut a decis să se mute în alt compartiment, pe motiv că "sunteţi şi voi un cuplu". Oook...

Compartimentele sunt de 4 paturi şi au şi o măsuţă sub geam - cu faţă de masă şi cu tot ce trebe - şi (evident) mochetă pe jos. Pentru pat ţi se dă - pe lângă pătură şi pernă - o saltea subţire care să uniformizeze asperităţile banchetei. Aşternuturile sunt şi ele amuzante pentru că sunt colorate şi nu neapărat toate la fel: la dus am prins unele cu inimioare, iar la întors nişte peştişori coloraţi :) Uşa compartimentului nu are geam, dar are o oglindă mare, ca să te poţi recompune dimineaţa. Una peste alta, foarte ok trenul, dacă trecem peste aspectul tip "bunica" pe care îl dau perdeluţele şi faţa de masă (care nu e totdeauna curată, btw). O altă chestie care mi-a plăcut tare a fost prezenţa săpunului la baie - săpun normal, de care găseşti la magazin, nu o chestie produsă special - cu formă dubioasă şi miros şi mai dubios - cum e la noi.

Accentul însoţitorilor de tren nu era foarte pronunţat. Sau poate vorbeau ei mai lent, de dragul nostru. Ne-am predat biletele şi am pornit. De aici până în vamă călătoria a fost lipsită de evenimente. La vamă însă, devine interesant. În primul rând, se stă mult. Evident, se aprind toate luminile şi se trezesc toţi pasagerii pentru control. La români a fost destul de straight-forward: o tură prin vagon să se uite la paşapoarte, a doua tură cu "aveţi ceva de declarat?" şi gata. La moldoveni însă am avut parte de o mini-discuţie. Întrebările clasice: sunteţi împreună? cu ce scop mergeţi? cât staţi? câţi bani aveţi? ce aveţi în bagaje? Cel mai amuzant mi s-a părut când eu enumeram chestiile din bagaje şi zic: haine, aparate foto, cărţi... la care tipul: cărţi de jucat? Cred că nu se întâmplă prea des ca cineva să enumere la vamă cărţile, dar aveam trei cu mine... mi se păreau demne de menţionat :)

Ne-am văzut şi cu ştampila de Rep. Moldova în paşaport şi apoi s-a trecut la partea cea mai interesantă: schimbatul roţilor! Pentru cine nu ştie, Mama Rusie a făcut strategica mutare de a lărgi encartamentul şinelor de tren aşa că toate trenurile care trec în teritorii (ex)sovietice, trebuie să schimbe roţile. Pentru asta, locomotiva lasă vagoanele pe două linii paralele - care au ambele tipuri de şine, în locuri dinainte pregătite. Cu nişte cricuri solide, se ridică vagoanele mai bine de-un stat de om de la pământ şi o echipă întreagă de oameni deşurubează roţile înguste şi pun altele în loc. Cam ca un pit-stop de Formula 1, doar că dureaza vreo 15 minute!

Na, cam astea sunt punctele de interes din cele 13 ore de călătorie cu trenul! În episodul următor... Orheiul Vechi.