25 iunie, 2010

Nebunia de vara asta

Din când în când, câte o mică nebunie face bine. Prin mică nebunuie înţeleg să faci lucruri pe care alţii le cataloghează drept "extravagante" sau "ciudate", sau să te arunci cu capul înainte într-o situaţie pe care de obicei le cântăreşti pe toate părţile... În fine, în categoria mici nebunii intră pentru mine orice de la cumpăratul primei rochiţe care-ţi stă bine dintr-un magazin (chiar dacă în 80% din timp te îmbraci în blugi şi tricouri negre!), la urcatul în primul tren care pleacă din gară fără să te intereseze destinaţia sau la suspendat cu jumătate de oră orice activitate pentru a putea fotografia un apus spectaculos. Sunt lucruri simple dacă stăm să ne gândim, oricine le poate face, dar în lumea grăbită şi care nu iese din tipare în care ne învârtim, devin excentrice.

Ei bine, o doză de nebunie am primit cadou anul acesta de ziua mea, sub forma unei invitaţii la o cafea şi o cină romantică în Paris! Masculul din dotare s-a prezentat cu biletele de avion în dinţi şi trebuie să recunosc că iniţial am rămas puţin blocată... Adică, invitaţia era pentru două zile n-aveam cazare, n-aveam planuri, nici măcar timp să vizităm chestii  nu prea aveam... În ciuda primului instinct care urla "e prea ciudat!", am zis "hai să bem cafea la Paris!" şi trebuie să spun că nu mi-a părut rău nicio clipă!

Vineri dimineaţa ne-am urcat în avion, la ora prânzului ajungeam în centrul Parisului, iar la 6 seara eram deja în faţa unui pahar de Mojito, într-un bar pe nume "Sărutul sărat" (Le Baiser Salé), în compania unor prieteni din facultate. Curat cosmopolit! Vineri şi sâmbăta ne-am plimbat, am respirat aerul parizian am fotografiat tot ce-am prins mai frumos şi interesant şi, nu în ultimul rând, am băut o cafea (ca să fiu sinceră, chiar mai multe) şi am băut un pahar de vin de ziua mea. Duminică puţin după ora trei eram deja în Bucureşti, iar la seara consumam multă limonadă cu prieteni de aici.

A fost un weekend perfect, şi genul de nebunie care mi-a redat cheful de viaţă şi mi-a făcut poftă de alte nebunii! Ah, şi fiindcă tot am vorbit atât de nebunii, iată una care surprinde foarte bine spiritul Parisului:


Femeia din fotografie se urcase pe un pilon al podului Bir-Hakeim şi asculta muzică privind turnul Eiffel. Era desculţă, iar lângă ea stau sandalele cu toc de 12 cm pe care le avusese în picioare. Cât timp am stat acolo, a schiţat şi câteva mişcări de dans. Mi-a amintit de serile petrecute pe acoperişul căminului sau cocoţată pe geam, în Regie, privind Dâmboviţa şi apusul soarelui. Şi de statul în iarbă privind cerul şi visând.

Şi eu mă trezesc câteodată dansând pe stradă, sau cântând, sau zâmbind fără motiv, pierdută în vreo reverie... Când i-am spus asta lui Radu, chiar şi el s-a uitat puţin ciudat la mine... 

Vă doresc cât mai multe nebunii, zâmbete şi zile cu soare, şi cât mai puţine tipare! Beţi pentru asta un pahar de vin (dacă e la Paris, cu atât mai bine :) )!

06 iunie, 2010

Upgrade la zorele

Ziceam că vă arăt ce mai fac prostuţele mele de zorele... evident, continuă să crească! Şi au primit - prin amabilitatea colegului Alex (mulţumim, Alex!) - o scăriţă pe care să se caţere! Şi iată-le ce mândre sunt...

[before]


[and after]


Acuma mai trebuie doar să mă prind cum să le fac să se agaţe de scăriţă, dar - vorba 'ceea - toate la timpul lor!