Fotografie fără fotograf

Aşa... zilele astea am realizat o chestie, în timp ce stăteam la coadă la cantină... şi anume, faptul că sunt înconjurată de oameni care vorbesc foarte des (şi mult) despre fotografie. Aproape oriunde mă duc, cineva pe lângă mine zice de setări, de modele de aparate foto, de obiective şi câte şi mai câte! Să fie oare din cauza lui Radu (care e obsedat, da!), sau pur şi simplu e la modă să fii fotograf?

Ţin minte că acum 4 ani când am fost la mare cu (pe-atunci proaspăt) masuculul din dotare şi el era mândrul posesor al unui aparat Pentax pe film noi eram cam singurii care ne "rupeam în figuri" cu făcut poze. Am facut atunci 7 filme de poze în 8 zile de stat la mare.... Şi le şi developam "în timp real", la un nene simpatic de lângă hotel, care l-a ajutat pe Radu să-şi cureţe un obiectiv. Pe când acuma... oricine poate să apese un butonaş ştie să facă poze. Digital! Şi tot mai mulţi au deja aparate semi-profi.

Iar eu? Eu am căpătat o întreagă colecţie de termeni şi noţiuni teoretice, deşi foarte rar pun mâna pe câte un aparat şi mai apăs şi eu pe declanşator. Din acest adevărat glosar voi cita acum termenii care-mi vin în minte. Pentru cine are nevoie de "buzz-words" din domeniul foto. N-o să vă spun în ce măsură înţeleg termenii, ăsta va rămâne secretul meu :)

TTL, obiectiv, body, kit, SLR, 80 - 200 cu 2.8, monopod, trepied, nikor, sigma, DOF, timp de expunere, noise, superangular, fisheye, teleobiectiv, flash, zoom, megapixeli, diafragmă, shutter speed, încadrare, regula treimilor, focală fixă, ISO, macro, tuburi de extensie, autofocus, puncte de focalizare, white balance...

Etc, etc, etc. Luaţi în considerare faptul că-s obosită şi România - Franţa joacă sferturi de finale la handbal feminin. Suntem în tura doi de prelungiri şi e naşpa!

Şi ca să revin la temă, am spus ce-am avut de spus şi vă las cu o poză - facută de mine!

Propriul meu episod gen Bridget Jones

Trecând peste faptul că atunci când i-am spus lui Bogdan că am trăit un episod parcă rupt din romanul cu Bridget Jones prima lui reacţie a fost "adică te-ai îmbătat muci?" (zău aşa, ce au reţinut bărbaţii despre Bridget Jones... şi mai ales... despre mine!?), chiar am avut parte de o asemenea experienţă. Adică de un moment în care parcă toate planetele s-au aliniat special pentru a mă pune pe mine într-o încurcătură cum mai rar se întâmplă unei persoane cu picioarele pe pământ!

Bine, eu sunt o ameţită de felul meu, cine mă cunoaşte ceva mai bine poate confirma că dacă un obiect stă în picioare pe lânga mine probabilitatea de a fi doborât este foarte apropiată de 100%. Dar nici ca sâmbătă nu mi-am mai facut-o de mult... Stăteam eu acasă şi învăţam pentru examenul de duminică, cu jumate de minte zburând la petrecerea cu firma ce urma să fie în aceeaşi seară. Masculul din dotare era plecat la muncă şi la cumpăraturi. Şi cum nu aveam timp nici de mâncat în oraş nici de gătit, ce ne gândim noi: hai să comandăm pizza.

În imensa-mi inteligenţă dau telefon şi fac comanda şi domnişoara de la telefon îmi spune că în 45 de minute e gata... Sun eu masculul din dotare, mă enervez că încă nu e în drum spre casă şi, în semn de protest, mă duc să mă spăl pe cap. Ideea era că 1. oricum nu stau 40 de minute la baie că am de învăţat, n-am timp, 2. până atunci oricum se întoarce şi masculul mai sus pomenit acasă şi 3. dacă nu mă spăl ACUM pe cap nu mi se mai usucă părul la timp pentru petrecere.

Ei bine, alinierea planetelor a făcut ca următoarele evenimente să se succeadă într-un interval de 2 minute, după ce eram în baie de vreo 15-20 minute: am rămas fără apă caldă! Dar de tot... eram super nervoasă şi înjuram în gând. Am oprit apa de tot să cuget la ce să mă fac. Tocmai mă obişnuiam cu ideea de a rămâne 5 minute în aşteptare, aşa clătită pe jumătate şi udă cum eram. Dacă n-aţi ghicit încă, exact ăsta a fost momentul în care mi-a dat apel tipul de la pizza (că noi n-avem sonerie).

Disperare maximă! A trebuit să-l sun, să mă scuz, să-l rog să stea 2 minute. Să mă şterg cât de cât, să-mi pun un prosop (sexy!) pe cap şi aşa să ies până la poartă. I-am dat banii încercând să ignor faptul că îl cam pufneşte râsul... şi exact cum era de aşteptat tipul era şi drăguţ! Of! Oricum sunt ocupată...

Şi uite aşa am ajuns în final în mijlocul camerei, pe jumătate udă, pe jumătate săpunită şi cu pizza în mână şi nu ştiam dacă să râd sau să plâng... Parafrazând un film - "I am Bridget Jones!"