Citeam zilele astea un articol despre unul din festivalurile medievale de vara trecută şi m-a frapat afirmaţia folosită de autor ca motto, şi anume "Evul Mediu nu s-a sfârşit încă" (Umberto Eco). De fapt, acelaşi citat l-am văzut folosit de mai multe persoane şi de fiecare dată mă întreb oare în ce an e facută afirmaţia... chiar suntem încă în Evul Mediu? Ei bine la o analiză mai atentă a problemei am ajuns la concluzia că, dacă te iei după comportamentul oamenilor care trăiesc aici şi nu numai, cel puţin Bucureştiul nu e foarte departe de acele vremuri întunecate.
Desigur, avem şosele asfaltate, avem blocuri cu faţade din oţel şi sticlă, avem reclame electronice înalte cât două etaje şi suntem tehnologizaţi până în vârful bocancilor, dar rămânem în urmă la capitolul comportament şi atitudine faţă de mediul înconjurător. Şi, din păcate, problemele încep încă din tinereţe. De exemplu, la o plimbare printr-un campus studenţesc nu se poate să nu observaţi copacii decoraţi în cele mai originale feluri: pungi de plastic, şosete murdare, chiloţi şi mai şi, resturi de mâncare, şi multe multe altele, până la prezervative folosite. Asta pentru că, tot studentul care se respectă şi vrea să fie văzut cu ochi buni de colegi, nu merge până la ghenă (să nu facă febră musculară) ci îşi aruncă resturile menajere de tot felul direct pe geam! Acest gen de atitudine e încurajat şi de femeile de serviciu, care în acelaşi fel aruncă gunoiul de la etaj direct spre tomberonul aflat dedesubt... cu marjă de eroare de cam 5 metri în toate direcţiile!
Ne-am putea gândi că la cămin nu este ca acasă şi că bieţii studenţi au circumstanţe atenuante pentru că oricum trebuie să ţină piept la multe mizerii, dar personal nu cred că, odată scos din contextul campusului şi aşezat într-un apartament, dintr-o dată omul care arunca pe geam toate cele de prisosinţă se va transforma într-un model de conduită pentru ceilalţi. Şi atunci, nici nu mă mai mir când o prietenă care stă la parter vine şi îmi povesteşte cum diverşi vecini îşi aruncă gunoiul sub geamurile ei. Însă nu pot să nu-mi formez în minte imaginea unui oraş medieval, cu prim plan pe femeia care aruncă găleata cu dejecţii de pe geam direct în stradă... sau, ca să revenim la zilele noastre, pe a şmecherului cu maşina lustruită şi muzica dată la maxim, care trage pe dreapta ca să arunce in faţa unui trecător ghinionist paharul de plastic din care tocmai îşi băuse cafeluţa de dimineaţă.
Gunoaiele s-au schimbat, dar oamenii care le aruncă au rămas la fel... şi şobolanii care le mănâncă. Oricine s-a plimbat vreodată seara pe cheiul Dâmboviţei ştie că în ierburile care cresc nestăvilite pe malurile râului şobolanii sunt ca la ei acasă. Aproape că te aştepţi să-ţi dea bineţe sau să-ţi ceară ceva de mâncare. Suntem atât de obişnuiţi cu ei, încât nici nu mai facem mare caz când vedem câte unul. Şi, ca o consecinţă firească, îi vedem tot mai des şi au început să "atace" şi alte locaţii, gen tarabele de la intrarea în Piaţa Obor... şi de acolo lumea cumpără mâncare, nu doar se plimbă!
Şi uite aşa, încet încet, nebagată în seamă de locuitori şi ajutată de diverse lighioane, capitala ţării, care se vrea oraş european, se transformă într-o imensă groapă de gunoi! Din păcate, până când oamenii nu vor înţelege că aşternutul şi-l fac singuri şi vor trebui sa doarmă tot ei pe el, lucrurile nu se vor schimba. Cât timp oamenii se vor plânge că sunt invadaţi de gândaci şi vor cumpăra insecticid în loc să cureţe gunoaiele din jurul blocului, cât timp nu ne dăm seama că de la atitudinea noastră încep problemele, avem toate şansele ca intr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat munţii de gunoi pe străzi să fie la fel de obişnuiţi cum sunt acum cânii vagabonzi.
Eu însă nu voi înceta să sper că oamenii care nu s-au dat bătuţi în faţa curentului şi se încăpaţânează să trăiască în secolul 21 şi nu în alte ere de mult uitate vor putea fi un exemplu pentru ceilalţi. Căci numai prin exemple cât mai dese şi cât mai vehemente vom putea schimba un reflex atât de bine înrădăcinat ca acea mişcare de incheietură care aruncă ambalajul de mâncare în mijlocul străzii. Aşa că, gândiţi-vă la Evul Mediu, şi aruncaţi gunoaiele acolo unde le e locul: la coş! Să moară şobolanii de ciudă!
