Writings on my Wall

Ha!

2011-09-28T13:23:00.001+03:00

Știam eu că desenele mele naive pe toate caietele care-mi sar în cale sunt bune la ceva :) Ca dovadă, mai sunt și alții care cred același lucru:

Creion

2011-08-17T19:03:00.000+03:00

Ce mai scrijelesc eu prin caiete... de săptămâna asta:

Conexiune împiedicată?

2011-08-04T02:35:00.002+03:00

Ieri în timp ce îmi verificam mailul, am dat peste această minunată eroare, care m-a făcut să râd în hohote vreo 5 minute bune...

În primul rând, acordul verbelor e ca nuca în perete - sunt sigură că l-ar zgâria pe urechi pe orice vorbitor de engleză. Corect se spune "has fallen down" și cu asta basta.

Iar în al doilea rând, falling down mă face să mă gândesc la cineva care merge pe stradă, se împiedică și cade. Deci conexiunea mea s-a împiedicat?

Dragi traducători, verificați regulile gramaticii și terminologia domeniului. Pentru conexiuni, se folosește "dropped". Și, din nou, cu asta basta!

Vecinii, porumbeii şi pisica

2011-08-03T01:25:00.000+03:00

Vecinilor mei de vis-a-vis de bucătărie le place să hrănească porumbeii. De când m-am uitat prima dată pe geam am observat că plasa lor de ţânţari are un "gemuleţ" prin care păsările să poată ajunge la grăunţele care le sunt oferite în fiecare zi. Bineînţeles, în şederea de aproape 2 ani în actuala reşedinţă am avut timp să observ de câteva ori ritualul obişnuit de hrănire...

Cum unul dintre vecini punea o mână de grăuţe pe pervaz, cum apăreau şi lighioanele înaripate, de te mirai de unde vin în număr atât de mare. Cum spărtura pentru mâncare era relativ mică, iar ei erau mulţi, aproape invariabil se lăsa cu scandal: bătăi de aripi, dat cu ciocul, de-astea... păsăreşti. Un spectacol de altfel destul de captivant, în eventualitatea în care n-aveam altceva mai bun de făcut prin bucătărie.

Ei bine, de la o vreme, nu ştiu ce i-a apucat pe vecinii respectivi sau de unde s-au procopsit cu o pisică. Dintr-o dată, showul cu porumbei a devenit mult mai interesant, căci respectiva pisică nu prea ratează nici ea orele de masă ale păsărilor. Evident, pisica se cam gândeşte la propriul stomac şi la ce bine i-ar prinde un porumbel cu fulgi cu tot, dar uită să ia în calcul plasa de ţânţari (sincer, cred că aşa e mai bine, altfel poate se arunca nebuna pe geam de la etajul 7 în timpul vreunei partide de "vânătoare"). Deci, cum apar grăunţele, apare şi mâţa, ghemuită şi gata de atac în colţul îndepărtat al geamului. Porumbeii vin, încep să mănânce. Pisica pândeşte ce pândeşte, iar dintr-o dată sare spre gemuleţ şi încearcă să apuce cu laba un porumbel-doi! Păsările zboară dramatic în toate direcţiile, vânătorul renunţă după un timp şi apoi trece din nou la pândă şi totul se reia. Ce vă ziceam, e un adevărat spectacol! Iar pentru variaţie, din când în când pisica mai stă şi agăţată de plasă, deşi acest lucru n-a adus-o mai aproape de a prinde ceva, ci chiar din contră...

Oricât de fascinantă ar fi pentru mine viaţa în acest "ecosistem", cred că pentru protagonişti nu e decât stresantă. Tot stau şi mă gândesc... nimeni nu-i fericit. Pisica nu prinde nimic. Porumbeii nu pot mânca şi ei în linişte şi fără stres. Iar vecinii deja sunt la a treia plasă de ţânţari de la apariţia pisicii. Şi-atunci, care-i rostul?

Eu n-am răspunsuri, am doar constatări şi mirări perpetue, aşa că nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să vă arăt protagoniştii poveştii de mai sus:

nişte porumbei (era seară, majoritatea cred că erau deja sătui)

şi pisica în cauză, după ce i-a alungat pe ăştia doi:

(Fără poze cu vecinii, nu de alta, dar n-aţi vrea să le vedeţi hainele de casă. Plus că n-aş vrea să creadă despre mine că sunt şi mai ciudată decât li se pare deja. Cred că mi se trage de la ţepii anti-porumbei pe care i-am instalat pe pervaz...)

Despre multiplele şi nebănuitele mele hobby-uri

2011-07-20T23:19:00.002+03:00

Ca să înţelegeţi de ce mi-este tot mai greu să mă exprim pe acest blog în ultima vreme, poate-ar trebui să vă povestesc puţin cam care-s mai nou "pasiunile" mele de zi cu zi... Nu, pe aparatul foto n-am mai pus mâna cam demult, noroc cu weekendul ăsta că am simţit că-mi dezmorţesc puţin degetul de declanşator. Nu, nu m-am apucat de tricotat, deşi cine ştie când mă voi hotărî să recuperez talentele neexploatate în copilărie. Din păcate, noile mele hobby-uri sunt dintre cele care mi se pare că nu interesează pe nimeni în afară de mine...

Prima dată a fost organizarea nunţii. Ne-a consumat timp, energie şi ceva neuroni! Am citit (câteva) reviste de profil, am fost la un (1!) târg, am căutat sală, fotograf, dj, video, cofetar, furnizori de băuturi alcoolice, florist, designer vestimentar, rochie de mireasă, costum de mire, pantofi (verde smarald!), hair-stylist, machior, sticle, pietre semi-preţioase, până şi pietre de râu! Am făcut invitaţii, am trimis invitaţii, am dat telefoane pentru confirmări, am organizat cazări, am stresat familii, prieteni şi chiar necunoscuţi. Şi după toate astea, s-a terminat toatul în nici 24 de ore! Cam asta e în puţine cuvinte activitatea care ne-a ocupat mai mult sau mai puţin 9 luni de zile... sunt sigură că toate cuplurile care au trecut prin organizarea nunţii au urmat cam aceeaşi paşi ca şi noi, au trecut prin acelaşi stări, s-au lovit poate de probleme similare, au învăţat aceleaşi lecţii. Deci, cu ce-aş putea veni eu nou, ca mireasă "deosebită"? Ce ar fi de interes general din peripeţiile mele cu nunta?

Ei, şi nici n-am terminat bine cu nunta că ne-a mâncat în părţile dorsale să ne cumpărăm un apartament. Ta-dam, iaca noul set de pasiuni! Bănci, credite, anunţuri, agenţii, vizionări, acte acte acte, notari, comisioane, citit reviste de decoraţiuni interioare, planuri de renovare, acte acte acte, umblătură, uof! Pasionant, nu?

Şi acum spuneţi... despre care din hobby-urile astea aţi vrea să citiţi?

PS. apropos de nuntă, avem şi pozele oficiale pe site-ul deja amintit.

Că tot vorbeam de salut...

2011-07-02T00:52:00.000+03:00

Mi-am amintit în seara asta o parte din multitudinea de saluturi pe care le-am auzit sau folosit în viața mea de "ardelean":

Ceau! Cu varianta Ceau-ceau, întotdeauna scris (incorect) cu "e", e probabil cel mai folosit salut din Sibiu. Toata ziua bună-ziua cineva îți va spune ceau în Sibiu. Am crescut cu salutul ăsta, și-mi aduce aminte de conversații purtate strigând, din balcon spre stradă, înainte de a merge "afară"... Tocmai am aflat de pe Wikipedia că "ciao" provine de la expresia "sciào vostro", care înseamnă "sclavul dumneavoastră" sau - mai modern - "la dispoziția dumneavoastră".

Același înțeles îl are și "Servus", alt salut popular prin Ardeal. Atâta doar că servus provine din latină. În timp, a devenit un fel de "marcă" ardelenească, iar dacă îl folosesc în alte zone mi se întâmplă des să fiu întrebată de unde sunt. Pentru mine, e un salut destul de afectiv, poate și din cauza intonației de multe ori melodioasă, prelungită pe u, și cu s-ul pronunțat aproape ț: Țervuuus. Iar dacă îl mai combini cu un "no" a la Cluj, iese o chestie și mai interesantă. Ca fapt divers, se pare că servus e folosit des și în Austria, tot ca salut informal.

Prin liceu am avut perioada "nemțească" - salutam destul de des cu Tschüss (se pronunță aprox cius), care e un fel de echivalent al lui adieu și se folosește mai ales la despărțire. Iar din aceeași serie, salut de întâlnire era Hallo - sau hello, că ne plăcea și engleza. Și acum le spun de multe ori tschuss prietenelor mele din liceu. Și-mi mai aduc aminte de o groază de cuvinte nemțești pe care le foloseam zi de zi, în cel mai natural mod cu putință. Dacă n-am scris deja de ele, aș putea s-o fac în curând...

Iar așa, ca ultimă experiență ardelenească înainte de a ajunge în mândra capitală, de la Cluj am învățat salutul unguresc Szia (pronunțat aproximativ sioo), care e un fel de pa. Și tot la Cluj am mai aflat ce înseamnă servus tok - servus la toată lumea.

A, și dacă tot mi-am amintit de "pa", ăsta e salutul universal folosit la mine în familie - și la venire și la plecare... nu știu exact de unde până unde...

Cam astea-s saluturile mele. Voi ce saluturi " tradiționale" aveți?

Salut, Andrei!

2011-06-29T23:04:00.002+03:00

Singura ratiune a acestui post este sa salut un bun prieten care - facand parte din cei 3 cititori jumate ai blogului meu - e suparat ca n-am mai scris nimic de multa vreme. Ati ghicit, il cheama Andrei... Deci: salut Andrei! M-am tinut de cuvant si ti-am scris chiar in seara asta. Mai mult, iti scriu de pe telefonul cel destept cu care te-am stresat toata seara. Sper ca imi vei ierta, deci, lipsa diacriticelor.

Atat. Daca mai e cineva care vrea sa fie salutat, astept cereri toata saptamana. Poate intre timp ma capacitez si eu sa va povestesc ceva... Dar pana atunci, sa nu uitam de ce ne- am adunat aici... Salut, Andrei!!!

Gata, am terminat și cu măritișul!

2011-05-30T12:32:00.000+03:00

Am terminat, și acum ne pare rău pentru că a fost prea scurt. După ce zilele, săptămânile și lunile noastre au devenit din ce în ce mai aglomerate pe măsură ce se apropia evenimentul (după cum s-a putut vedea și din liniștea de pe blog...), ziua cea mare a venit și a trecut. Noi am rămas puțin amețiți și cu amintirile puțin încețoșate. A fost prea multă activitate parcă prea dintr-o dată, iar acum când ne uităm la poze, parcă nu ne vine să credem că noi eram acolo, că am făcut asta, că atâția oameni au dansat și s-au simțit bine alături de noi.

Poate am să mai scriu despre nuntă când mi se mai sedimentează amintirile, după ce ne mai uităm la filmare și la poze, și mai descoperim din chestiile pe care le-am ratat în ziua evenimentului. Până una-alta, pentru curioși, avem un calup de fotografii primite de la prieteni, care pot fi vizionate pe site-ul nunții.

Am semnat actele!

2011-03-31T12:12:00.002+03:00

Ca să ne pregătim temeinic de nunta care se apropie cu pași repezi, eu și masculul din dotare ne-am hotărât să facem o "repetiție" mai întâi, cu ocazia căsătoriei civile. Cei care au fost în Cluj duminica trecută, pe 27 martie 2011, au avut ocazia să ne vadă, în toată splendoarea și puțin emoționați, spunând DA și semnând actele de căsătorie. Pentru cei care nu ne-au văzut live dar sunt curioși, pregătim curând o selecție de poze care va apărea cel mai probabil pe site-ul dedicat nunții (în era asta tehnologizată, nici nuntă nu poți să faci fără site!).

Oricum, evenimentul ăsta a fost așa, ca o ploaie de vară: nici nu te prinzi bine că a început că s-a și terminat și ești ud până la piele :)

La 11:40 ne-am întâlnit în fața primăriei, la 12:00 am fost invitați în sală de ofițerul stării civile, la 12:02 ne-am sărutat prima dată în calitate de soț și soție, la 12:05 am semnat actele, la 12:07 ieșeam din sală sub un pod de flori. Ta-da să fiți fericiți și toate alea! Am rămas puțin confuză și cu sentimentul că încă nu-s sigură ce mi s-a întâmplat... din fericire, am acasă certificatul de căsătorie, să-l pot consulta în caz că am îndoieli.

Cu asta ne-am încheiat socotelile cu statul român, suntem oficial domnul și doamna Dodea. Acum urmează să intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă și petrecere. Păzea, căci vom începe să împarțim și invitații!

Google.ro de mărțișor.

2011-03-01T15:24:00.000+02:00

Cool! :)

Mi-era dor de campionatul României la fotbal

2011-02-27T23:43:00.001+02:00

Pentru cine nu ştie, eu un mă uit la televizor. Rar, foarte rar, când ajung pe la Sibiu, mai rămân ţintuită în faţa vreunui film sau cu gura căscată la programele de ştiri. Acasă nici n-avem televizor, doar un TV tuner care e folosit cu conştiinciozitate de masculul din dotare... când sunt meciuri de fotbal!

Nu ştiu de ce continuă să se uite la campionatul României, când meciurile sunt mai degrabă plictisitoare sau penibile, iar discuţiile de după meciuri mai degrabă bârfe şi presă de scandal. În fineee... eu în mod cert nu mă uit la vreun meci, dar mi se întâmplă să ascult comentariile. Şi de fiecare dată când fac asta, mă minunez de amestecul ciudat de expresii pline de patos, metafore clişeistice şi încercări de umor care însoţeşte comentariul efectiv al fazelor. Câteodată ai zice că trebuiau să fie poeţi comentatorii ăia, atâta sunt de cuprinşi de fiorul artistic al bătăliei pe terenul de fotbal!

Fiindcă tocmai ce-a început returul, şi azi am ascultat fragmente din diverse meciuri, am vrut să adun o mică mostră din ceea ce povesteam mai sus. Nu ştiu cât mi-a ieşit, dar mai jos sunt rezultatele, cu menţiunea că intonaţia comentatorilor (pe care nu prea pot s-o expun aici) are şi ea un mare rol în rezultatul final. Încercaţi să va imaginaţi o intonaţie cât mai afectată...

O pleiadă de metafore din categoria război sau luptă de orice fel, gen "sunt hotărâţi să dea totul pe teren", "trebuie să schimbe strategia", "ofensiva puternică", "trebuie să atace cu toate forţele", etc, etc, etc.

"Două echipe care trebuie să lase precauţiile la vestiare"

"îi pasează bine colegului său, din păcate se terminase terenul"

"cinste jucatorilor, care, în ciuda terenului ne-au oferit acest meci extrem de spectaculos"

"se încinge atmosfera pe final de partidă"

"neaoşul hoții, hoții se aude din tribune"

Ei, ce ziceţi, vă plac comentatorii de fotbal?

Așa-mi trebe dacă instalez din greșeală programe cu interfața în limba română

2011-01-26T13:00:00.002+02:00

Nu cred că e nevoie de comentarii, dar am totuși o nelămurire: ce înseamnă, mai exact, Expertul de instalare upgrade? Trebe să fie important dacă se scrie cu literă mare...

V-am mai spus că nu-mi plac diminutivele?

2011-01-21T14:17:00.000+02:00

Sunt sigură că da! Ei bine, de curând s-a afirmat un nou lider în topul diminutivelor care-mi dau fiori: MIRESICĂ (și pluralul aferent, MIRESICI). Întâi o mică paranteză... Cine nu știa deja, să afle acuma: se pare că mi-a venit și mie rândul să intru în categoria femeilor "așezate" și să mă mărit. Iar de la începutul anului m-am apucat mai serios de organizarea fericitului eveniment, drept pentru care am o mulțime de hobby-uri noi: privit portofolii de fotografi, căutat prin colecții întregi de rochii de mireasă până vezi în fața ochilor numa' alb, aflat care-s noile tendințe în materie de verighete, întrebat toate prietenele despre stiliști și saloane de coafat și câte și mai câte!

E, și pentru că trebuia să o "bifăm" și pe asta, ne-a mâncat undeva să mergem la un târg de nunți... tanana... un mare fiasco, dar nu despre asta vroiam să povestesc, ci despre cum am speriat eu o domnișoară (de altfel drăguță și finuță) de la un stand de rochii de mireasă...

Mergeam eu cam confuză prin înghesuiala și spațiul strâmt de la târg, când dau de un stand care părea interesant, așa că mă apropii și încep să răsfoiesc ditamai tomul - catalogul conținând colecția 2011 de rochii de mireasă. Tipa de la stand se apropie binevoitoare și (oroare!) se interesează: "Viitoare miresică?". Deci nu doar că mi-a venit să mă strâmb... chiar m-am strâmbat (!), iar domnișoara a rămas perplexă la răspunsul meu: "Mda, așa se pare..." (asezonat cu o privire cel puțin tăioasă). N-a mai putut decât să bâiguie un "Ok, am înțeles" la fel de acru și să-și găsească un motiv să dispară din raza mea vizuală.

Mă și gândesc, ce-o fi zis biata femeie despre mine... "Ce-o mai fi și cu nebuna aia, o întreb dacă se mărită și ea zici că e dusă la tăiere... Îmi e milă de viitorul soț, cu așa o scârbă!". Zău că-mi pare rău că am repezit-o, dar, pe bune... MIRESICĂ? Îmi iese fum pe nas (metaforic) numai când mă gândesc... Mi se pare că sună zeflemitor, peiorativ... urât... oricum, numai de bine nu! Unde mai pui că nici nu există un asemenea cuvânt în dicționar!

Ia spuneți, sunt eu dusă, sau mai sunt și alții cărora "miresică" le e antipatic?

PS. Aștept cu nerăbdare miresică 2.0 aka "nevestică"... presimt că vor zbura farfurii! :)

Să vorbim despre vreme.

2010-12-02T21:17:00.000+02:00

Sunt sigură că majoritatea dintre noi am fost măcar o dată în situaţia de a ne întâlni într-un context social cu o persoană pe care n-o prea cunoaştem, şi a trebui să facem conversaţie. La o petrecere, la un eveniment, sau pur şi simplu în faţa automatului de cafea de la birou, filmul e simplu: după un salut şi eventual un zâmbet, urmează tăcerea stânjenitoare... Printre subiectele cele mai comune de "spart gheaţa" într-o conversaţie se află vremea, fiindcă oricât de puţine lucruri ar avea în comun oamenii, cel puţin o părere despre condiţiile meteo vor avea. Ei bine, am să sparg şi eu gheaţa tăcerii de pe-aici, povestind tot despre vreme!

Ce artificiu şmecher mi-am găsit, nu? Şi, culmea, e în strânsă legătură cu gheaţa, pentru că tocmai despre fenomenul meteorologic proaspăt petrecut în Bucureşti vreau să povestesc. Miercuri dimineaţa, când am ieşit să cumpăr pâine şi-am văzut stratul de 1 cm de gheaţă pe capotele, parbrizele şi uşile maşinilor, habar n-aveam că am dat nas în nas cu ceea ce se cheamă freezing rain. Probabil pentru că la noi fenomenul este destul de rar, nu i-am găsit altă denumire decât ploaie care îngheaţă. Şi exact asta şi este... când temperatura la sol este sub 0 grade, dar ploaia cade dintr-o zonă cu temperaturi mai ridicate, picăturile suferă o suprarăcire la contactul cu orice suprafaţă de pe sol. Rezultatul este formarea unei pojghiţe instant de gheaţă pe maşini, şosea, trotuare, copaci, plante, cabluri... absolut orice! [aflaţi mai multe despre freezing rain aici]

În Bucureşti, rezultatele au fost uşor de observat: avioanele care petrecuseră noaptea la sol n-au putut decola pentru că nu puteau fi dezgheţate, tramvaiele de pe linia 41 n-au putut circula din cauza pojghiţei de gheaţă de pe şine şi firele de tensiune, pietonii s-au trezit atacaţi de frunze îngheţate (care se rupeau din copaci sub greutatea gheţii) sau de trotuare transformate în patinoar, iar şoferii au fost nevoiţi să petreacă cel puţin jumătate de oră dezgheţând maşinile înainte de a porni la drum. Chiar şi astăzi, când deja lucrurile începeau să intre în normal, am mai găsit destule dovezi ale grozăviei:

crengi acoperite de un strat subţire dar vizbil de gheaţă

ţurţuri şi pojghiţă de gheaţă pe un semafor

sub greutatea stratului de gheaţă depus pe frunze şi crengi, unii copaci s-au îndoit până aproape de pământ

oglindă retrovizoare cu ţurţuri

alte plante îngheţate

şi-n fine, ca să colorăm atmosfera, o frunză "prinsă" în pojghiţa de gheaţă

Este că s-ar putea purta o conversaţie întreagă doar despre freezing rain? Grăbiţi-vă să povestiţi cu necunoscuţi, până mai e de actualitate! De antrenament, puteţi începe prin a-mi povesti experienţele voastre cu acest fenomen meteorologic...

Le photoblog est mort, vive le photoblog!

2010-11-17T17:57:00.000+02:00

După cum unii știți, până de curând (mai precis, acum vreo 2 luni) am fost implicată într-un proiect foto împreună cu masculul din dotare: ne-am luat frumușel de mânuță și pentru fiecare zi a unui an, am publicat fiecare câte o poză - creație proprie. Ei bine, deși epuizant, proiectul respectiv ne-a plăcut atât de mult încât tocmai ce ne-am apucat de altul.

Deocamdată nu știm exact ce va fi pe-acolo, dar dacă ne vizitați ne puteți ajuta să aflăm.

http://irina-radu-photos.blogspot.com

Click pe link acum! :)

Conversaţie de sâmbătă seara

2010-10-17T01:09:00.000+03:00

"Sper că observi ce fac!"
"Ce?"
"Usc patul conjugal cu feon-ul!"

Un cuvânt nou, un cuvânt nou!

2010-08-18T18:02:00.001+03:00

Ei bine, nou pentru mine, tocmai ce l-am descoperit, când am dat peste următorul citat:

"The Norwegian Blue prefers kippin' on it's back! Remarkable bird, id'nit, squire? Lovely plumage!"

Ei bine, acel kipping, se pare că face parte din argoul britanic, și înseamnă a trage un pui de somn!

E, știați chestia asta? Este că e o informație fascinantă? Asta e, sunt pasionată de cuvinte și înțelesurile lor, așa că eu una sunt foarte încântată de ce-am aflat! (Na!) Și pentru că definiția din dicționar a lui kipping menționează originea incertă a acestui cuvânt, posibil daneză, vă mai arăt un citat despre cuvinte, pe care l-am auzit ieri și care e așa, pe sufletul meu:

"[Words are] the wildest, freest, most irresponsible most un-teachable of all things. Of course, you can catch them and sort them and place them in alphabetical order in dictionaries. But words do not live in dictionaries, they live in the mind! [...] And how do they live in the mind? Variously and strangely, much as human beings live, ranging hither and thither, falling in love, and mating together. It is true that they are much less bound by ceremony and convention than we are. Royal words mate with commoners. English words marry French words, German words, Indian words, Negro words, if they have a fancy."

A spus-o Virginia Woolf într-un eseu pe care l-am ascultat, citit chiar de ea, într-o colecție BBC de interviuri cu scriitori moderni... pe care abia aștept să o ascult în întregime!

Asta-i tot despre cuvinte pe ziua de azi, sper că v-a plăcut! Încă o chestie: cine știe repede repede de unde e primul citat din acest post primește o bomboană virtuală! :)

Un pod

2010-07-31T14:29:00.001+03:00

Ca să-mi revină dispoziţia romanticoasă, îmi place să mă gândesc la recenta ieşire la o cafea pariziană. Un singur lucru cu adevărat turistic am făcut în cele două zile acolo: o plimbare cu un bateau mouche pe Sena. Evident, şi aceste plimbări pot fi asezonate cu mancare, vin sau şampanie pentru a le potrivi experienţei de cuplu, dar noi nu ne-am încurcat cu de-astea. Am stat mai degrabă spate în spate, cu aparatele foto îndreptate în toate direcţiile şi degetele pregătite pe declanşator. Da, suntem dubioşi, ştim!

Dar chiar şi în dubioşenia noastră, aparatul de distrat turiştii parizian a ştiut să ne îmbie la un moment de tandreţe după ce-am trecut pe sub podul de mai jos:

Mai întâi o precizare: Parisul are ceea ce par a fi jdemii de poduri peste Sena şi pentru fiecare au câte o poveste sau un "cel mai": cel mai scurt, cel mai vechi, cel mai împodobit, cel mai din lemn, şi aşa mai departe.

Podul despre care vreau să vă povestesc eu l-aş numi "cel mai fără statui". Numele său adevărat este Pont Marie, după inginerul care i-a propus construcţia, Christophe Marie şi cică ar fi unul dintre cele mai vechi poduri din oraş. La un moment dat pe el au fost construite şi vreo 50 de case de locuit - împotriva recomandărilor inginerului Cristophe. Evident, la prima inundaţie mai serioasă jumate din case au fost luate de apă, demonstrând (dacă mai era nevoie), că e mai bine să-i asculţi pe ingineri, că-s oameni deştepţi!

Acum, podul ăsta are două elemente distinctive: se pare că arcele sale sunt diferite între ele (ca şi curbură, înălţime, etc) şi - mai uşor de observat - deşi pe fiecare pilon sunt construite nave, acestea nu au fost vreodată "locuite" de statui.

Dacă povestea pe care ne-au zis-o pe barcă e legendă sau ceva inventat pentru distrat turişti, asta nu mai ştiu, dar ea sună cam aşa: cică atunci când treci pe sub Ponte Marie trebuie să închizi ochii şi să-ţi pui o dorinţă; dorinţa va zbura într-una din navele pentru statui de pe piloni, unde va aştepta să fie eliberată; iar ca să o eliberezi, e simplu: după ce ai ajuns din nou în apă deschisă, deschizi ochii şi te săruţi cu persoana de lângă tine, iar dorinţa zboară mai departe şi se va îndeplini! Ta-daaaa! Deci legendă sau invenţie?... sau cine ştie ce tunele secrete or fi ascunse sub podul ăsta şi ne-au pus să închidem ochii ca să nu le detectăm?

Oricum, măcar aşa ne-au convins până şi pe noi să dăm jos aparatele foto din faţa ochilor şi să ne oferim un mini moment romantic pe apele Senei, ceea ce e mare lucru!

Doodle of the Day

2010-07-08T16:51:00.000+03:00

Sau ce mai fac eu în timpul şedinţelor :)

Voi desenaţi aiurea pe margini de caiete? Şi dacă da, ce anume?

Trist

2010-07-05T22:55:00.001+03:00

Azi la evidenţa populaţiei am văzut o tipă de 22 de ani care nu prea ştia să citească sau să scrie, şi ne tot întreba unde anume pe formular se scriu diverse chestii. Iar când încercam să-i explicăm, avea o privire fixă şi fără să dea semne că ar pricepe ceva... nici nu ştiu dacă să-mi fie milă sau groază.

Şi tot acolo, un om în toată firea, ştia să citească şi să scrie fără probleme, dar zici că nu mai văzuse în viaţa lui vreun formular... de orice fel! A trebuit să îi dau cererea mea drept model, deşi depunea actele pentru schimbare de buletin, iar eu pentru viză de flotant. Şi până la urmă tot a cerut ajutorul ofiţerului de serviciu, că nu s-a descurcat singur. Asta în condiţiile în care pe pereţi erau modele pentru toate tipurile de cereri, citeţ completate (chiar cu cariocă roşie), să vadă tot chioru'...

Aşa, şi acuma, care e mai rău dintre ăştia doi?

Nebunia de vara asta

2010-06-25T18:03:00.001+03:00

Din când în când, câte o mică nebunie face bine. Prin mică nebunuie înţeleg să faci lucruri pe care alţii le cataloghează drept "extravagante" sau "ciudate", sau să te arunci cu capul înainte într-o situaţie pe care de obicei le cântăreşti pe toate părţile... În fine, în categoria mici nebunii intră pentru mine orice de la cumpăratul primei rochiţe care-ţi stă bine dintr-un magazin (chiar dacă în 80% din timp te îmbraci în blugi şi tricouri negre!), la urcatul în primul tren care pleacă din gară fără să te intereseze destinaţia sau la suspendat cu jumătate de oră orice activitate pentru a putea fotografia un apus spectaculos. Sunt lucruri simple dacă stăm să ne gândim, oricine le poate face, dar în lumea grăbită şi care nu iese din tipare în care ne învârtim, devin excentrice.

Ei bine, o doză de nebunie am primit cadou anul acesta de ziua mea, sub forma unei invitaţii la o cafea şi o cină romantică în Paris! Masculul din dotare s-a prezentat cu biletele de avion în dinţi şi trebuie să recunosc că iniţial am rămas puţin blocată... Adică, invitaţia era pentru două zile n-aveam cazare, n-aveam planuri, nici măcar timp să vizităm chestii nu prea aveam... În ciuda primului instinct care urla "e prea ciudat!", am zis "hai să bem cafea la Paris!" şi trebuie să spun că nu mi-a părut rău nicio clipă!

Vineri dimineaţa ne-am urcat în avion, la ora prânzului ajungeam în centrul Parisului, iar la 6 seara eram deja în faţa unui pahar de Mojito, într-un bar pe nume "Sărutul sărat" (Le Baiser Salé), în compania unor prieteni din facultate. Curat cosmopolit! Vineri şi sâmbăta ne-am plimbat, am respirat aerul parizian am fotografiat tot ce-am prins mai frumos şi interesant şi, nu în ultimul rând, am băut o cafea (ca să fiu sinceră, chiar mai multe) şi am băut un pahar de vin de ziua mea. Duminică puţin după ora trei eram deja în Bucureşti, iar la seara consumam multă limonadă cu prieteni de aici.

A fost un weekend perfect, şi genul de nebunie care mi-a redat cheful de viaţă şi mi-a făcut poftă de alte nebunii! Ah, şi fiindcă tot am vorbit atât de nebunii, iată una care surprinde foarte bine spiritul Parisului:

Femeia din fotografie se urcase pe un pilon al podului Bir-Hakeim şi asculta muzică privind turnul Eiffel. Era desculţă, iar lângă ea stau sandalele cu toc de 12 cm pe care le avusese în picioare. Cât timp am stat acolo, a schiţat şi câteva mişcări de dans. Mi-a amintit de serile petrecute pe acoperişul căminului sau cocoţată pe geam, în Regie, privind Dâmboviţa şi apusul soarelui. Şi de statul în iarbă privind cerul şi visând.

Şi eu mă trezesc câteodată dansând pe stradă, sau cântând, sau zâmbind fără motiv, pierdută în vreo reverie... Când i-am spus asta lui Radu, chiar şi el s-a uitat puţin ciudat la mine...

Vă doresc cât mai multe nebunii, zâmbete şi zile cu soare, şi cât mai puţine tipare! Beţi pentru asta un pahar de vin (dacă e la Paris, cu atât mai bine :) )!

Upgrade la zorele

2010-06-06T13:30:00.000+03:00

Ziceam că vă arăt ce mai fac prostuţele mele de zorele... evident, continuă să crească! Şi au primit - prin amabilitatea colegului Alex (mulţumim, Alex!) - o scăriţă pe care să se caţere! Şi iată-le ce mândre sunt...

[before]

[and after]

Acuma mai trebuie doar să mă prind cum să le fac să se agaţe de scăriţă, dar - vorba 'ceea - toate la timpul lor!

Zorele - faza întâi

2010-05-31T17:27:00.000+03:00

Şi dacă tot vorbeam de verde, acum vreo două săptămâni m-am decis să mă ocup de "grădinărit" pe balcon, în sensul că mi-am plantat o mână de zorele într-un ghiveci... Ei bine, săptămâna trecută deja răsărise în ghiveciul meu ceva de genul:

Iar de-atunci până acum, au mai apărut nişte plăntuţe, iar ăstora mai răsărite le-au mai ieşit câte un rând de două frunzuliţe şi se pregătesc de al treilea rând.

Deeeci, trebuie să le cumpăr urgent o scăriţa pe care să se caţere (sunt agăţătoare zorelele astea, printre altele), că altfel am îmbulinat-o!

Mda, mă distrez! Este că acest aspect mega-interesant din viaţa mea trebuia pus pe blog, că altfel dormeaţi mult mai prost noaptea? Ufff, se vede că e luni, deja aberez puternic aşa că mă voi opri! Săptămână frumoasă tuturor!

Perioada verde

2010-05-31T17:13:00.000+03:00

Mai nou, se pare că am o preferinţă (a se citi obsesie!) pentru o anumită nuanţă de verde - verdele închis dar totuşi curat, de sfârşit de primăvară şi început de vară. Cam verde cum se vede mai jos, adică:

Ce ziceţi, o fi vreo explicaţie psihologică pentru acest fenomen?

A apărut!

2010-05-12T17:00:00.000+03:00

Poza despre care vă povesteam în postul trecut a apărut pe blogul Lens al New York Times, împreună cu peste 10.000 de fotografii din toată lumea. Cool! Şi ca să nu spuneţi că vă mint, iaca link la galerie aici!

A Moment in Time

2010-05-02T23:29:00.001+03:00

Ca Internet junkie ce sunt, astăzi mă plimbam din site în site, când am dat absolut din întâmplare peste un proiect minunat al celor de la New York Times. Se cheamă "A Moment in Time" şi în mare, este vorba de un mozaic de fotografii din toată lumea. Ideea e simplă: astăzi, la ora 15:00 GMT (UTC), toţi cei dornici să participe la proiect au făcut o fotografie pe care urmează să o încarce pe pagina proiectului. Apoi, cică va exista online toată colecţia de poze, şi vom putea vedea cam ce făceau oamenii pe glob la ora respectivă! (mai multe despre proiect aici)

Mi-a plăcut tare mult ideea, aşa că mi-am luat aparatul foto după mine la cumpărături, iar ora cu pricina m-a prins într-o staţie de tramvai. Asta a ieşit:

Nu-i cine ştie ce, dar aşa, cât să particip şi eu acolo sper că merge. Abia aştept să apară pozele, căci sunt taaare curioasă ce va ieşi din experimentul ăsta!

A, şi cu ocazia asta am constatat 2 chestii:

fiindcă am trecut la ora de vară, suntem la trei ore distanţă faţă de GMT (UTC, whatever!). Mi-au luat vreo 10 minute să-mi dau seama de ce pe site-ul New York Times scrie că mai sunt 2 ore jumătate până la ora "zero", iar ceasul meu arăta 14:30... Se pare că anul ăsta toată treaba cu orele mă cam depăşeşte în mare viteză!
fiind atât de interesată de proiectul ăsta, am reuşit o chestie care de obicei mă timorează; anume, să fac poze pe stradă "de aproape", oamenilor care se uită la mine! Asta e o oarecare realizare, că la cum sunt eu timidă, mai degrabă mă ascund undeva şi "fur" o imagine, decât să stau în mijlocul peronului de tramvai, într-un genunchi şi cu aparatul la ochi... Sper totuşi să mai pot repeta figura şi altă dată :)

Acestea fiind zise, vă urez noapte bună şi o săptămâna frumoasă tuturor!

More than words

2010-05-01T02:12:00.000+03:00

Cred că v-am înnebunit în ultima vreme cu atâtea cuvinte, aşa-i? Ca să nu aveţi impresia că mă voi apuca de parcurs DEX-ul din scoarţă-n scoarţă.... ta-daaam! Urmează poze.

Mai precis, acesta-i drumul meu spre birou într-o dimineaţă oarecare (din fericire, însorită), şi lucrurile interesante pe care le-am văzut până la destinaţie (interesante pentru mine, evident).

First of all, şi când plec şi când vin, dau cu ochii de cutiile poştale (una dintre ele e a mea)

Dup'aia, mă loveşte în ochi soarele de dimineaţă printre frunze. Dimineaţa e mai răcoare şi asta îmi dă un sentiment de vacanţă. Mai mai că m-aş duce la ştrand, dacă n-aş şti că e încă primăvară şi dacă n-ar trebui să merg la (ouch!) serviciu...

Prin spatele blocurilor, se mai găsesc rămăşiţe din altă epocă:

Apoi ajung la metrou. Unde nu prea e nimic de văzut, doar lume grăbită...

Şi iarăşi la pas, de data asta mai prin buricul târgului. De fiecare dată îmi atrag atenţia reflexiile în pereţii de sticlă şi oţel ai hotelului Novotel:

Mă mai uit la afişele de la coloane...

mai dau bună dimineaţa unui "comunitar"...

Şi cam atâta. Dup-aia, urmează stat în fund la birou, dat din deşte pe tastatură şi (mai nou) minunat pe marginea C#-ului şi WPF-ului.

Din păcate, drumul ăsta e cam scurt. Metroul vine la sub 2 minute de când pun piciroul pe peron. Pe drum n-apuc nici măcar să citesc 5 pagini ca lumea. Iar între astea, mai am de mers pe jos şi aruncat căutături curioase în jur în total vreo 15 minute. Deci nici poze nu prea am când să fac... Dar poate mai încerc experimente... să merg pe alt traseu, să mai fac o oprire prin parc, oi vedea eu.

Până atunci însă, ce ziceţi de drumul meu spre muncă?

Accrual

2010-04-30T16:59:00.000+03:00

Din noua noastră aplicaţie de făcut cereri pentru concediu (yes, yes, "I'm a corporate girl / In a corporate world") am învăţăt un cuvânt nou. Ca să vezi câte zile de concediu mai ai disponibile, trebuie să accesezi secţiunea "Show Accrual Balances".

Ei bine, acest accrual chiar înseamnă ceva: "The act or process of accumulating; an increase" (de pe The Free Dictionary) şi Wikipedia îmi zice că e un termen din finanţe. Na, ce să zic, încă nu-s sigură că înţeleg pe deplin în ce context poate fi folosit, dar pot zice că mi-am mărit vocabularul!

Acum să vedem cum fac să-l folosesc într-o propoziţie...

Două cuvinte

2010-04-23T13:43:00.002+03:00

Foarte interesant, cum două cuvinte care au aceeaşi origine au evoluat înspre înţelesuri atât de diferite:

EMFÁZĂ f.
1) Lipsă de naturalețe și simplitate în comportare și în vorbire; atitudine nenaturală și pretențioasă, manifestată în vorbire și în comportare. 2) Folosire abuzivă sau deplasată a tonului declamator și a stilului elevat. 3) Tendință în limbă constând în exagerarea unor trăsături fonetice sau morfologice. [G.-D. emfazei]
/emphase, lat. emphasis (de pe Dexonline).

em·pha·sis

[em-fuh-sis] -noun, plural -ses [-seez]

1) special stress laid upon, or importance attached to, anything:The president's statement gave emphasis to the budgetary crisis. 2)

something that is given great stress or importance: Morality was the emphasis of his speech. 3)

Rhetoric.

special and significant stress of voice laid on particular words or syllables.

stress laid on particular words, by means of position, repetition, or other indication. 4)

intensity or force of expression, action, etc.: Determination lent emphasis to his proposals. 5)

prominence, as of form or outline: The background detracts from the emphasis of the figure.

Origin:
1565–75; < L < Gk émphasis (de pe Dictionary.com)

PS. emphasis din engleză = accent al nostru, dacă mai era nevoie de asemenea precizări :)

Luni

2010-04-12T12:52:00.001+03:00

Totuşi e bună şi primăvara asta la ceva... când mai e câte o dimineaţă cu soare (ca şi astăzi), nu doar că sunt mai vioaie (deşi de dormit dorm cam puţin în ultima vreme) ci parcă şi observ mai bine lucrurile din jurul meu. De dimineaţă, spre exemplu, mi-a rămas gândul la o grădină pe lângă gardul căreia am trecut... din iarba nu prea îngrijită dar foarte verde, răsăreau multe multe lalele colorate şi câteva zambile. Să tot stai să le admiri. Mie una mi-a picat bine un peisaj mai sălbatic, aşa, de început de săptămână.

Şi dacă tot am zis de sălbăticie, am mai văzut azi un specimen interesant... În mijlocul intersecţiei Bv. Dacia - Calea Dorobanţilor (în buricul târgului, adică), în plină junglă de trafic bucureştean, cu maşini blocate şi claxoane şi tot tacâmul, un tip în costumaţie adecvată ciclismului ridica deasupra tuturor o semicursieră. Iniţial am crezut că a păţit ceva bicicleta, că vrea să treacă strada cu ea pe umăr sau cine ştie ce, dar nu! El promova mersul pe bicicletă... strigând la şoferii blocaţi în trafic! Mi-a plăcut determinarea omului, al cărui discurs era ceva de genul "Nu mai avem loc de atâtea conserve! Conserve pe trotuare, conserve pe şosele, prea multă conservăraie! Uitaţi aici soluţia! [Ridicând bicicleta deasupra capului]"

Ce să zic, ne-a apucat primăvara pe toţi! Sper să ne ţină cât mai mult!

Tendinţelele primăverii

2010-04-11T13:48:00.000+03:00

Am o problemă cu "tineretul din ziua de astăzi, maică"... parcă din ce în ce mai des văd prin oraş grupuri de oameni (tineri în general), îmbrăcaţi la fel (şi nu, nu sunt mormoni). Adică, eu înţeleg că toată lumea vrea să fie la modă şi "în tendiţe", dar zău dacă nu, ceea ce văd pe manechinele din mall într-un weekend, peste două apare în grupuri răzleţe pe stradă!

Spre exemplu, am văzut nu demult lansat look-ul cămaşii în carouri cu curea (arată ceva în genul ăsta - mă scuzaţi pentru reclamă, e prima poză ce mi-a picat în mână), iar vreo două duminici mai târziu, ce văd în parc? Trei fătuci îmbrăcate toate în cămaşi în carouri cu curea şi blugi strâmţi. Io am o singură nelămurire: de ce vrei ca tu şi prietenele tale să arătaţi toate la fel? Sincer, în afară de variaţiuni pe marginea culorii cămăşii sau texturii blugilor, cele trei fete de care vă povestesc erau parcă trase la indigo... până şi coafurile erau asemănătoare! Pe mine una mă depăşeşte dorinţa asta de a ieşi pe stradă în uniformă... unde mai pui că anumite ţinute, nu se potrivesc oricărei persoane! Dacă fundul tău arată uriaş în blugi skinny, de ce i-ai purta, oricât de în tendinţe ar fi? Sau, mai mult, de ce ai ieşi cu ei în oraş, împreună cu alte două prietene pe care în mod vizibil aceeaşi ţinută arată mult mai bine?

Deci, de ce? Lămuriţi-mă căci nu pricep. Desigur, nu-s eu mare fan sau expert al modei şi sincer în general nici nu prea observ cu ce se îmbracă lumea, dar când văd aşa ceva...

zău că-mi vine să bufnesc în râs! Adică... tenişi - check! blugi cvasi-strâmţi - check! hanorac gri - check! ochelari cu ramă albă - check! până şi freza gelată cu creastă pe mijloc - check! din cap până-n picioare, identic şi la fel!

Is it just me?

Când gadgeturile tale sunt mai deştepte decât tine plus ce face un "antreprenor" într-o luni seara

2010-03-31T00:29:00.001+03:00

Chiar, cum se zice frumos "gadget" în limba noastră maternă?

Lucru neobişnuit pentru mine, duminică n-am uitat că se schimbă ora. M-am trezit eu ca o floricică şi ţup - primul lucru m-am uitat la ceasul de la mobil. 11:20. Ok, zic, să-l mutam cu o oră mai târziu... 12:20, pfff, uite cum se duce ziua! Aprind calculatorul... stupoare... ceasul arată 11:20. Hmmm, parcă maşinăria asta deşteaptă ştia să-şi schimbe singură ora. Ce s-o fi întâmplat? Încerc să sincronizez ceasul pe net, verific fusul orar... nicio schimbare. În final îl las în pace în ideea că va reveni la sentimente mai bune şi la ora corectă la un moment dat. Se trezeşte şi bărbatul aferent, verific şi mobilul şi calculatorul lui. 11:20. Deja eram singura din casă cu 12:20, dar nu mă las. Aşa-mi rămâne ceasul fixat şi când ieşim la o cafea (în ciuda vremii urâte şi ca să ne treacă puţin moleşeala). Venind mai târziu spre casă, la metrou, ceasul arăta tot cu o oră în urma mea. Iarăşi zic "măi, nici chiar ăştia de la metrou nu-s în stare să treacă la ora de vară?", cu inocenţa omului care nu-şi dă seama că e beat nici când tot satul îl trimite la culcare... Şi uite aşa, pe la 6 după-amiaza mi-a picat şi mie fisa că s-ar putea ca ceva să nu fie în regulă şi mi-am sunat părinţii să mă lămurească: "cât e ceasul?"

Evident, ceasul meu era înainte cu o oră. Şi asta pentru că noul meu telefon mobil e destul de deştept încât să treacă singur la ora de vară... Deci aşa-i cu tehnologia asta nouă şi cu băbătiile ca mine care n-o pricep! Cât de amuzant ar fi fost să mă prezint luni dimineaţă la birou la ora 8:00 în loc de 9:00, ce ziceţi?

Despre antreprenori, numai de bine. [între noi fie vorba, cuvântul ăsta e nu e chiar potrivit pentru cei care au orice fel de mică firmă / afacere, sensul original fiind puţin diferit; în voi folosi însă, fiindcă nu-mi vine acuma în minte ceva mai bun]

Luni seara, când am ieşit de la birou, sun antreprenorul casei să-l întreb dacă să cumpăr ceva în drum spre casă. Antreprenorul casei se cam răsteşte la mine, şi mi-e clar că e iritat şi iritant la rândul lui. Ei bine, nimic nu mă putea pregăti pentru spectacolul serii, în direct din propria sufragerie! Mă enervasem puţin pe el pentru tonul de la telefon, dar enervarea s-a transformat curând în amuzament amestecat cu milă... Învârtindu-se ca un titirez, Radu lucra la două calculatoare aproape simultan şi vorbea la telefon ca o centralistă. N-a pucat telefonul să stea închis nici 30 de secunde, pot să pun pariu! L-au sunat pe rând, patru oameni diferiţi, fiecare cu câte o treabă diferită, ba se şi intercalau deosebit de amuzant. Amuzant pentru mine ca privitor, nu pentru el care n-avea destule mâini pentru cele două tastaturi şi telefon deodată. Evident, în spiritul legilor lui Murphy, toţi au terminat cu problemele deodată, şi peste sufragerie s-a aşternut brusc liniştea... Aşa-i că e mişto să ai afacerea proprie?

One of a kind

2010-03-30T23:17:00.001+03:00

Toţi cei care stau sau au stat vreodată în cămin ştiu ce înseamnă să ai viaţa în valize. Când "spaţiul personal" se rezumă la un pat, un dulap în care nu încap deodată hainele "de vară" şi "de iarnă", un raft în dulapul de vase, un raft în frigider, un raft pe etajera de cărţi şi o jumătate de masă, trebuie să te gândeşti bine ce lucruri iei cu tine.

Aşa se face că majoritatea locatarilor unei camere de cămin aduc la începutul anului câte o bucată (maxim două!) din fiecare lucru necesar, mai ales când e vorba de vase. Dacă din patru oameni fiecare vine cu o farfurie, un castron de supă, un set de tacâmuri, etc, per total se formează o colecţie pestriţă de ustensile de bucătărie de forme, mărimi şi culori diferite. Sincer, cred că imaginea unui astfel de dulap de vase este emblema perfectă a vieţii de cămin şi-mi pare rău acum că nu mi-a venit niciodată să fotografiez unul...

Dar să nu deviem prea mult, căci (de necrezut cum ar fi) acest post vrea să aibă şi un subiect. Şi anume... cănile! Nu se poate să fii student, să stai în camin şi să n-ai măcar o cană! E mai rezistentă şi mai versatilă decât un pahar, poţi să pui în ea multă cafea în sesiune, dar şi-un vin fiert sau o bere la chefuri (după sezon). Poate să te reprezinte în haosul căminist, să-ţi ţină locul ocupat în sala de lectură şi câte şi mai câte. Pe lângă asta, cănile sunt singurele care fac excepţie de la regula un obiect din fiecare tip - că doar trebuie să ai ceva din care să-ţi serveşti şi prietenii veniţi în vizită cu "un păhărel" de ceva. Morala? Unui student nu-i strică niciodată o cană în plus, deci îşi va cumpăra şi / sau va primi destule... Multe dintre ele nu vor supravieţui vieţii de cămin, ci vor fi uitate pe coridoare în chip de scrumieră, aruncate pe fereastră când pierde România la fotbal (da, "pe vremea mea" nu era un lucru aşa la ordinea zilei să piardă România la fotbal :) ), dăruite acelei persoane speciale ş.a.m.d.

Iar cele care rămân vor popula dulapurile din bucătăria fostului căminist, acum chiriaş sau proprietar. Dar vor fi rămâne aceeaşi adunătură ciudată de forme, culori şi mărimi, cam ca în imaginea de mai jos:

Asta e o parte din colecţia mea de căni, din care fiecare-mi aminteşte de un an de şcoală sau de vreun eveniment (recunosc, unele-s primite după ce-am terminat cu studenţia şi căminul). De la stânga la dreapta, avem aşa: cană cu flori galbene, cumpărată din Sighişoara, la primul meu festival medieval ca domniţă de Sibiu; cană cu motive populare, cadou de la ai mei părinţi de la Târgul Olarilor (Sibienii ştiu); cană roşie, din Carrefour, al doilea an de Regie; cană neagră, cadou de la firmă, Radu i-a rupt toarta; cană cu pisică, "se bea cafea din ea, mai ales dimineaţa" de la my little brother, de ziua mea, anul trei de Regie (cred), cană galbenă, cumpărată... de undeva... în primul an de Regie; întoarsă cu fundul în sus, prima mea cană de cămin, din anul 1 de la Cluj, Observator, pe vremea când maică-mea credea că doar atâta cafea beau eu pe zi :); cana Milka, undeva în preajma Crăciunului, de la aceeaşi mamă abia menţionată; şi în fine, cana de tablă e a lui Radu (să nu se simtă neglijat).

Încă un detaliu amuzant...după tei ani jumate de când nu mai stau în camin, abia acum câteva luni mi-am cumpărat un set de 6 pahare (toate la fel, vă daţi seama!?).

Şi pentru că am primit-o după ce am făcut poza de mai sus, vă mai arăt o cana: cana cu Jean, ca să nu-l uit vreodată pe cel care-mi pozează mereu cu atâta graţie şi naturaleţe (adică el)

Ieeeeeeeeeei, template-uri noi!

2010-03-29T00:38:00.002+03:00

De când am cont la Blogger şi ma produc pe acest colţ de Internet, aşteptam să am disponibile mai multe template-uri din care să-mi aleg "înfăţişarea" blogului. Sincer, alea ale lor de bază mi se par cam insipide şi cam depăşite de vremuri... Dar de câte ori am vrut să instalez vreo temă externă, ceva a mers prost. Ba nu se pupa cu cine ştie ce gadgeturi aveam eu puse pe-acolo, ba nu-mi plăceau fonturi / culori / aranjare în pagină, ba era greu de folosit / instalat, şi aşa mai departe... aţi prins ideea.

Ei, iacată că a apărut într-un final o serie nouă de template-uri "oficiale", pe care le putem modifica după pofta inimii (zic ei, cel puţin), folosind o interfaţă destul de prietenoasă (din ce-am văzut). Sunt deocamdată în faza de teste, deci utilizatorii sunt un fel de mici cobai înrolaţi de bună voie :) Pentru mai multe detalii, citiţi direct pe Blogger Buzz.

Până una-alta, eu mi-am şi setat o temă nouă... din setul de bază, fără prea multe modificări decât mărirea lăţimii coloanei principale ca să mă pot desfăşura cu poze. Şi la prima vedere îmi place! Dar dacă peste câteva zile mă vedeţi pe-aici înjurând în scris, să ştiţi c-am descoperit vreo hibă...

Hello!

2010-03-26T11:29:00.000+02:00

Am atâtea chestii care mi se amestecă prin minte, încâ devine din ce în ce mai clar faptul că vreau o vacanţă... iar dacă din vacanţa aia mi-aş aloca o perioadă de timp doar ca să scriu tot ce am vrut să scriu pe blog, dar n-am facut-o din lipsă de timp / chef / ambele, cred că aş sta în faţa calculatorului vreo 2 zile. Şi dacă la asta mai adăugăm timp pentru citit tot ce vreau să citesc, văzut / ascultat tot ce vreau să văd / ascult, fotografiat, etc... mi-e că vacanţa ar fi cam un full time job...

Aşa că m-am hotărât să mai fac din chestiile planificate pe bucăţele, în loc să aştept momentul "perfect" pentru o anumită activitate... nu de alta, dar s-ar putea ca el să nu vină niciodată, sau dacă vine eu deja să fiu preocupată de aşteptarea altor momente perfecte. În spiritul acestei decizii, vă prezint o poză din weekend, pe care vroiam s-o pun pe net încă de duminică seara (maaaaxim luni dimineaţa, da?).

Este, după vorba prietenului Zsolt, o poză despre noi! (da, prietenul Zsolt e ungur!)

Deci, ta-da:

Din lift

2010-03-22T18:14:00.002+02:00

Avem reclame în lift. Cea mai recentă este legată de epilarea definitivă la un salon de înfrumuseţare, pe numele lui Marazul Estet. Reclama asta mă zgârie pe retină din două motive.

Întâi şi-ntâi, deşi site-ul lor este unul curat, plăcut şi bine făcut, reclama abundă de text scris cu 1000 de fonturi, şi la fel de multe culori, şi sare în ochi de la o poştă; iar ca să fie tacâmul complet, au folosit drept ilustraţie poza următoare:

Ilustraţia tipărită e cam la aceeaşi calitate ca asta de mai sus, deci clar luată de pe net cam cum am luat-o şi eu... după 3 minute de căutat pe Google! Ba chiar am impresia că i-au şi eliminat discret semnătura din dreapta jos, dar asta trebuie să verific. În condiţiile astea, ziceţi şi voi: n-aţi vrea să-i strângeţi mâna şi să-l felicitaţi pe cel care a gândit aşa minunăţie de print? Nu de alta, dar trebe să aibă o minte tare minunată...

Al doilea lucru e legat de interacţiunea privitori - reclamă. Mai precis, cineva a scris cu pixul pe coapsa doamnei din imagine...
"GRAS-O"!
Cred că de fapt treaba asta mă enervează mai tare decât reclama în sine... În fiecare zi îmi vine să scriu şi eu dedesubt ceva gen "prostu-le". Sau, după sugestia lui Radu, "gramatic-o" (sau ceva asemănător), dat fiind faptul că nu ştim sexul personajului pe care-l chinuie vocativul! Oricum, până la urmă cred că ar fi prea subtilă gluma noastră ca s-o priceapă persoana în cauză, aşa că mă las păgubaşă.

Şi aştept cu nerăbdare să schimbe ăştia reclama din lift! Se aude în eter?

Microsoft se ţine de glume

2010-03-12T13:01:00.000+02:00

Ce-i aia "disconnect from the Internet"? :)

Meet the nicest people in Bucharest

2010-02-26T01:08:00.002+02:00

Marţi seară mă plimbam cu boyfriendul din dotare pe niştre străduţe dubioase din Bucureşti, în drum spre casă. Când spun dubioase nu vă gândiţi la cine ştie ce... sunt doar ciudate şi cam spooky, dar nu periculoase. Ciudate, în sensul că mergi pe o stradă pe care ai următoarele: mai întâi pe dreapta un teren viran in mijlocul căruia tronează o biserică, pe stânga un depozit de fabrica evident în paragină... apoi pe dreapta e un liceu (ce caută acolo habar n-am) iar pe stânga colţul unei alte străduţe, după care intri pe ambele părţi între depozite. Ce înseamnă asta? Pai iluminatul stradal e redus la minim, sunt tot timpul nişte oameni care încarcă sau descarcă ceva din camioane, te mai întâlneşti cu câte un motostivuitor... de-astea. Clădirile sunt mari, întunecate şi dubioase, iar strada e neasfaltată şi plină de noroi de la maşini şi camioane. Într-una din clădiri am văzut la parter o grămaaaaadă de haine înşirate pe umeraşe, deci am putut ghici ce fel de depozit este. În rest, habar n-am.

Oricum, la un moment dat ieşi din decorul industrial, şi ajungi pe alt fel de străduţe (luminate de data asta): pline de case, dar pe care nu prea trec nici oameni nici maşini... şi după un traseu gen dreapta - stânga - dreapta - stânga - înainte, ajungi la bulevardul principal şi aproape de casa noastră.

Ei bine, pe aceste străduţe am întâlnit în seara respectivă un tip care era total pierdut şi dezorientat. Se îndrepta vertiginos către zona de depozite, dar când ne-a întrebat de nume de străzi ne-am dat seama că intenţia lui era să ajungă la bulevardul principal. De fapt, pe o străduţa în apropierea bulevardului cu pricina, pe care n-am prea reuşit să o localizăm din prima. Când a văzut că suntem nedumeriţi, a mai spus un nume de stradă, dar de data asta din centru... care n-avea nicio legătură cu ce zisese până atunci. În fine... ne prindem noi că e străin, aşa că tecem pe engleză şi-l întrebăm de fapt ce caută. Cică un hostel pe străduţa mică de lângă bulevard. Păi şi cu strada din centru ce ai? Aaaa, păi acolo am fost mai devreme, am crezut că poate sunt mai aproape de ea, să îmi reiau traseul iniţial.

Ok, ne-am lămurit, îl luam cu noi spre bulevard (era mai simplu decât să ne gândim câte stângi şi drepte are de făcut). La bulevard mai încercăm să descifrăm ceva de pe "harta" lui tipărită de pe net, din care lipseau fix străzile pe unde eram noi. Până la urmă, ne prindem cam în ce direcţie ar fi străduţa lui, şi cum era aproape am zis că mergem cu el încolo. După nici 50 metri, eram la colţul străzii cu pricina, şi îi uram succes în a găsi hostelul. Ne-a zis că se descurcă şi ne-a mulţumit. Cică (citez): "you are the nicest people I've met in Bucharest so far!". Am rămas, ca să zic aşa, fără grai. Dacă asta a fost "the nicest", mă şi gândesc ce va fi îndurat săracul om până la noi.

Morala? Be nice! Atât.

scurt de miercuri dimineaţa

2010-02-17T11:00:00.000+02:00

Trecând azi dimineaţă prin spatele blocului în drum spre metrou, am auzit "conversaţia " dintre o tanti şi un cuţu comunitar. De fapt, tanti respectivă vroia să-i dea de mâncare şi o striga afectuos: "Elodia, Elodia, hai aici mamă!"

Iar pe metrou am citit un articol interesant despre... lipitori! În caz că nu ştiaţi, se pare că lipitorile se folosesc (încă) în medicină după operaţii care ţin de chirurgia plastică şi reparatorie, pentru a menţine circulaţia sângelui în zonele afectate şi a preveni moartea ţesutului. Ei bine, se pare că toate lipitorile (cel puţin cele din SUA), vin de la o singură crescătorie din Franţa, care funcţionează din 1845. [Pe vremea aia, se credea că lăsarea de sânge face minuni şi că lipitorile absorb "umorile rele" ale corpului şi că astfel îndepărtează bolile]. Revenind, lipitorile ajung din Franţa la distibuitorul american pe nume (sugestiv) Leeches USA, care păstrează stocuri chiar şi în unele aeroporturi, pentru livrări de urgenţă... Cea mai tristă parte e că după atâta efort pentru a fi crescută în mediu steril şi prielnic, transportată peste mări şi ţări şi purtată cu grijă până la pacient, lipitoarea are parte de o masă copioasă timp de vreo 20 minute (în timpul ăsta devenind de 6 ori mai mare decât era iniţial), după care e omorâtă cu brutalitate, pentru că nu poate fi "refolosită". And that's the sad story of the leech!

Şi încă o chestie: căutând lipitori adineaori pe net, am dat peste un articol interesant despre diverse leacuri "miraculoase" folosite în trecut, dintre care unele erau chiar foarte periculoase - citiţi aici dacă sunteţi curioşi.

Lecţia de artă finlandeză

2010-02-15T22:48:00.001+02:00

De când v-am zis ultima dată de Postcrossing, am mai primit ceva vederi, astfel încât acum am 8 de toate. Printre ele, am primit una interesantă din Finlanda, ilustrând una din picturile lui Kaj Stenvall. Se pare că acest artist a ajuns în atenţia publicului finlandez şi internaţional la începutul carierei sale (1989), când a început să picteze opere având ca personaje principale... nişte raţe. Printre altele, se mai spune că raţele astea ale lui seamănă cu binecunoscutele personaje de acceaşi specie de la Disney.

Mai jos aveţi o poză cu ce-am primit eu, mai precis o reproducere după "To the Edge of the World" (2008)

Despre propriul personaj, Stenvall spune: "The duck is more of a symbol; the material of an intermediary; and a symbol of Man. The character illustrates the dilemma of being human. The duck, as such, doesn´t symbolize anything to me personally. It is used as a catalyst in the process of how it will be interpreted in the eye of the beholder."

Mie mi s-a părut interesant să caut chiar această componentă umană când am "răsfoit" galeriile online de pe site-ul artistului. Mi-au sărit în ochi ceva mai multe lucrări, dar aş spune că în mod special asta şi asta.

Deci, cum vi se pare?

Şi pentru că are legătură cu subiectul vederi, vă mai arăt o chestie - prima vedere pe care am primit-o din afara Europei... Mai precis, din Republica Populară Chineză! (ce-i drept am mai primit una din Rusia, dar e din partea "europeană" a Rusiei deci nu se pune)

Şi încă o chestie drăguţă: adresa e scrisă cu grafie latină, dar numele ţării e menţionat şi cu caractere chinezeşti. Deci de-acuma ştiu cum se scrie România...

I'm a Barbie girl, in a Barbie wooorld!

2010-02-15T11:01:00.001+02:00

Azi dimineaţă am primit de la colegul meu Alex o ştire care m-a distrat atât de tare, încât simt nevoia s-o arăt lumii - a apărut Software Engineer Barbie! [Să vă uitaţi neapărat la pozele din articol, ele fac totul]

Pare-se că e a 126-a carieră pentru păpuşa Barbie, şi a fost votată chiar de "utilizatori". Deci avem Barbie cu laptopul (roz!) sub braţ, telefonul mobil (tot roz!) la purtător, şi handsfree wireless în ureche... şi mai zic ăştia din articol că pe laptopul ei rulează Linux, dar nu-mi dau seama de unde s-au prins de asta. Mai că-mi vine să mă apuc de jucat cu păpuşile (că tot nu prea aveam eu asemenea preocupări când eram mică). Dar până una-alta, mă gândesc să-mi fac un tricou cu secvenţe binare şi numele meu scris din taste, că am văzut undeva că e şic! Ce ziceţi, fetelor inginer, ne facem uniformă? :)

Tabla de plută

2010-02-06T03:34:00.001+02:00

Am o nedumerire (tot aşa, de 3 noaptea): în filmele romanţoase şi pentru femei, mai sunt câteodată momente cheie, în care personajul principal îşi schimbă radical viaţa. În momentele astea, mai apare câteodată un obiect cult, în forma unei table de plută. Adică, personajul principal se enervează într-o zi pe viaţa pe care o duce, şi se hotărăşte să facă o ditamai schimbarea. Şi-atunci, se-apucă să pună tot felul de chestii pe tabla asta: ba colaje din reviste, ba liste motivaţionale, ba poze cu cei dragi, ba câte şi mai câte. Oricum, asta de obicei e o scenă cu muzică siropoasă, în care ni se arată cum, odată cu umplerea tablei, personajul se apropie tot mai mult de rezultatul dorit, schimbarea se produce, etc.

Deci, nedumerirea mea: cum se foloseşte o asemenea tablă? Ce pui pe ea ca să fii mai fericit, mai liber, mai frumos, mai puţin stresat, sau mai ce vrei tu? Unde intervine magia cu melodia de fundal şi drumul spre "totul va fi bine"? Pioneze am... tablă am... mai trebuie... ce mai trebuie?

Găselniţa serii

2010-02-06T03:00:00.004+02:00

Ca de obicei la o bere prelungită, discuţiile au sărit de la un subiect la altul, până am ajuns să povestim despre Coduri Numerice Personale (sincer, nu mai ştiu exact cum). Ba că de la ce vine fiecare cifră, ba alte de-astea, am ajuns să ne comparăm în CNP-uri... Şi-am constatat astfel că prietenii noştri veniţi în vizită la Bucureşti au aceleaşi patru cifre imediat după data naşterii, ei fiind soţ şi soţie. [Între noi fie vorba, două din cifrele astea indică de fapt judeţul naşterii, deci nu era aşa greu să se potrivească]

Evident, am început să facem glume cum că se vede din CNP că erau sortiţi unul altuia. Şi uite aşa, din hlizeală în hlizeală, am inventat expresia serii: "Hai să-ţi citesc în CNP! (Mâncaţi-aş!)"

[inteligent aberez la ora asta, nu?]

Am primit primele două cărţi poştale!

2010-01-29T17:57:00.001+02:00

Cândva înainte de anul nou, scriam despre Postcrossing ca nou mod de socializare. Ei bine de atunci până acum, am reuşit să trimit în lumea largă 7 cărţi poştale. Din păcate, 5 sunt încă pe drum, şi până nu mai ajung din ele nu mai pot primi altele în schimb...
Dar am şi un motiv de bucurie: marţi aveam în poştă primele două cărţi poştale! Prima din Norvegia:

şi a doua din Spania:

Tipa din Norvegia mi-a scris câteva cuvinte despre locul din fotografie, iar tipul din Spania mi-a transmis salutări şi mi-a urat un 2010 fericit... în spaniolă! Noroc cu sorgintea noastră uşurel latină, m-am prins uşor ce vroia de la mine :)
So, yeah, I'm in business, ca să zic aşa. Acum aştept să mai ajungă din ce-am trimis eu, ca să mai primesc şi altele. Cine ştie, poate-mi găsesc şi vreun pen-pal...

Cu ce mă lupt eu într-o minunată zi de luni...

2010-01-18T17:41:00.008+02:00

Din procesul nostru de build...

comanda:
rcp -n passwd -av W:\IxChariot7.10_SP1\common\gencode\msg*.h user@build-machine:/home/user/build.iorlandea/code

răspuns:
Where are you?

Evident, doar de pe calculatorul meu apare eroarea. De pe alte calculatoare se poate face build de Linux. Evident, cei care folosesc aceste alte calculatoare nu trebuie să facă build de Linux.
Eu însă, da! Şi (din nou evident), eroarea nu e una straight forward, ci un caz destul de rar întâlnit. Evident, trebuie să rezolv asta ca să-mi pot face treaba...
I think I'm in RCP hell! Save me!?

PS: Am rezolvat build-ul, dar nu ştim cum... Poate s-a rezolvat singur, poate e ceva ce-am făcut noi, sau poate pur şi simplu e o chestie de alinierea planetelor. Oricum ar fi, a fost o zi de luni oribilă!

Dacă doriţi să revedeţi...

2010-01-15T17:43:00.000+02:00

... creaţiile mele fotografice, daţi click pe chestia de mai jos:

Sunt aranjate în funcţie de cât sunt de "interesante", deşi nu ştiu câtă încredere să am într-un algoritm pentru a da rezultate despre ceva subiectiv. Anyway, enjoy!

şi tot din colecţia chestii inutile dar drăguţe

2010-01-08T18:49:00.000+02:00

fete versus băieţi

Visez

2010-01-08T18:35:00.000+02:00

Fiindcă zăpada din iarna asta până acum a fost şi n-a prea fost, nu-mi rămâne decât să mă uit la fotografii ca astea şi să visez... la un om de zăpadă!

PS. Da, m-am întors. În Bucureşti, şi la muncă. A început anul. N-am rezoluţii şi nu ştiu dacă asta e de bine sau de rău. Păreri?

Fără net!

2009-12-29T03:04:00.001+02:00

Se pare că sunt putin (doar putin!) dependenta de conexiunea la internet... Am suferit ultimele patru zile pentru ca - ghinionul ghinioanelor - ne-am nimerit la Sibiu fix cand a cazut conexiunea de acasa. Abia am mai furat cate un net mobil ca sa-mi verific mailul si sa pun poze pe celalalt blog... Recunosc, n-am fost chiar in sevraj... n-am tremurat, n-am cerut calmante, si in general am fost (pe cat se poate) normala. Dar si cand am dat azi de internet! Sunt la Cluj, toata casa doarme (deh, oameni care muncesc maine), iar doi nebuni care n-au apucat sa faca ce vroiau in ultimele zile stau in bucatarie, fiecare cu ghemuit in fata calculatorului lui! Radu se joaca (l-am chinuit de n-a avut timp de asa ceva), eu umblu lela pe net!

Am citit bloguri, am pus poze pe Facebook, m-am mai pus la curent cu una-alta si... am gasit un nou mod de socializare! Jumatate virtual, jumatate "real". E vorba despre comunitatea oamenilor care vor sa primeasca si sa trimita carti postale (adevarate!) din lumea intreaga... intr-un cuvant, Postcrossing. In liceu scriam multe scrisori. Aveam "prieteni prin corespondenta" din toata tara si chiar din alte colturi ale lumii, iar cu unii dintre ei mai tin legatura si acum. Da, stiu ca unii nu mai tin minte cum e sa lingi un timbru, nici ce sentiment de uimire amestecata cu bucurie te incearca atunci cand gasesti in cutia postala un plic care ti-e adresat... Mie una imi plac scrisorile. Am suferit in facultate pentru ca nu aveam o adresa de corespondenta, dar treptat mi-am mai alinat durerea in emailuri kilometrice schimbate cu prieteni aflati la sute/mii de kilometri distanta. Dupa facultate, a mai trecut un an jumate pana sa am in sfarsit o cutie postala adevarata, iar acum vreau sa profit de ea din plin. Asa ca m-am angajat sa trimit zilele astea trei carti postale: una in Australia, una in Singapore si una in America. Dupa ce voi trimite primele carti postale, zice-se ca voi primi si eu cate ceva... nu se stie de la cine sau din ce colt al lumii. Mi se pare o idee frumoasa, care ne poate aminti ca nu suntem singuri in lumea asta mare, ca sunt o groaza de oameni carora le place sa interactioneze cu semenii lor si care poate au cate ceva interesant de povestit! Sunt chiar curioasa ce anume voi primi, daca voi primi. Va mai tin la curent cu noul meu experiment pe masura ce se mai intampla lucruri!

In rest, mi s-a reprosat ca nu mai scriu atat de des pe blog (da, Andrei, de tine e vorba!). Am cautat zilele trecute prin posturile mai vechi, si mi-am dat seama ca intr-adevar am scris mai rar in ultima vreme... Pe de alta parte, acum un an / doi povesteam mult mai mult despre ce am mai facut, si mai putin despre lucruri mai putin personale... acum balanta parca inclina pe partea cealalta. Nu stiu cum e mai bine, pentru ca m-am trezit zambind nostalgic la citirea posturilor trecute, asa ca au si ele rostul lor. Ce ziceti, cum e mai bine? Daca insir verzi si uscate despre ce mai fac eu toata ziua, nu sunt plictisitoare? Cred ca de fapt tintesc spre ceva intermediar, insa am nevoie si de timp si de inspiratie! Sau poate doar de cateva zile fara net, ca uite cum m-a prins logoreea dupa astea patru zile de "absenta"!

Daca ar fi sa fac un mini raport, as zice ca am petrecut un Craciun minunat pe plaiurile natale ale Sibiului. M-am vazut cu prietenii, am jucat jocuri de societate si remi, am avut si putin timp de lenevit la televizor... numai bine, cat sa-mi priasca Sarbatorile! Acum suntem in Cluj (eu si Radu, evident) pentru tura a doua de vizite la rude, pupaturi si bere cu prietenii. Iar miercuri vom pleca spre Borsa, unde facem revelionul. Va fi o nebunie, pentru ca in total suntem 41 de persoane! Adica un nucleu de oameni, plus gastile aditionale de la vreo trei revelioane incoace. Trebe ca va fi interesant, dar si despre asta cred ca voi povesti intr-un episod urmator... Plus ca mergem unde se pune harta in cui, in Maramures, unde eu n-am mai fost pana acuma. Sper ca macar vreme buna de fotografiat sa fie, ca zapada am inteles ca ne cam ocoleste anul asta!

Sunt sigura ca am uitat sa povestesc despre ceva, dar asta este. Poate mai prind maine otara de timp pe net si-mi mai vin idei intre timp. Pana una alta, sarbatori fericite in continuare si sa ne vedem sanatosi in anul care vine (si e din ce in ce mai aproape)!

Grij' p'afar!

Bănălăii

2009-12-10T18:44:00.001+02:00

N-am fost niciodată un mare fan al diminutivelor. Când eram mai mică şi mergeam în fiecare vară la Cluj, tot timpul mă pufnea râsul când o auzeam pe mătuşa mea folosindu-le în exces: supică, pireuţ, fripturică, etc (ciudat, cum mi le amintesc doar pe cele legate de mâncare, deşi sunt sigură că erau şi din alte "domenii").

Aşa, deci cum ziceam, diminutivele mi se par caraghioase, mâţâite si în general le suport (în cantităţi mici) doar pentru exprimarea afecţiunii. Veţi înţelege în acest context de ce mă enervează un anume diminutiv, pe care-l aud tot mai des parcă în ultima vreme: "bănuţii". Întotdeauna la plural, cu referire de obicei la banii de salariu (sau din vreo altă sursă de venit): "să-mi iau şi eu bănuţii luna asta şi mergem la shopping"; "îţi dau bănuţii data viitoare când ne vedem" şi altele asemenea.

Şi nici măcar nu mi se pare amuzant... când îl aud am mai degrabă o reacţie cam ca şi cum aş mânca o lămâie: mi se face gura pungă şi-mi vine să mă strâmb. Deci, vă întreb: de ce toată lumea foloseşte "bănuţii"? "Banii" nu e de ajuns? Ni-s aşa dragi de simţim nevoia să-i alintăm? Habar n-am... pe mine una, scutiţi-mă de bănuţi şi daţi-mi bănălăi :)

Ia cadou', neamule!

2009-12-09T00:26:00.002+02:00

Aţi început cumpărăturile de sărbători? Deja mai sunt doar două săptămâni până la Crăciun... ştiaţi, nu? Pe mine, una, de câţiva ani încoace, luna decembrie mă cam ia pe nepregătite. Deşi în fiecare an îmi propun să mă gândesc din timp ce cadouri vreau să cumpăr şi pentru cine... fac ce fac şi mă trezesc în ultimele câteva zile, alergând de nebună prin oraş.

Şi se pare că anul ăsta o să am pe unde să alerg, nu glumă. Au răsărit târgurile de cadouri de peste tot, doar timp şi dispoziţie de umblat să fie... Până acum, avem aşa:

Târgul Cărtureştilor - din 4 până în 31 decembrie, la librăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur Verona, nr. 13-14) auto-intitulat "micul târg de cadouri deştepte", adresat în special iubitorilor de cărţi, muzică şi filme.
Boutique de fineţuri - weekendul ăsta, adică 12-13 decembrie, la Cafepedia (Str. Arthur Verona, nr. 2) - ne aşteaptă cu "produse rafinate" şi cadouri gratuite pentru primii 500 de vizitatori.
Marche de Noel - tot 12-13 decembrie, la Institutul Francez (Bulevardul Dacia, nr. 77)
Clasicul târg de la Sala Dalles - din 30 noiembrie până în 23 decembrie, pe bulvardul Nicolae Bălcescu, nr. 18.
Festivalul darurilor de Crăciun - din 4 până în 23 decembrie, la Sala Palatului.
Şi pe lângă astea, majoritatea parcurilor mari (Parcul IOR, Parcul Kiseleff, Cişmigiu, etc?) ca şi trotuarele din centru sunt pline de tarabe cu "suveniruri de iarnă" şi alte asemenea.

Problema e alta: pe la toate târgurile astea, se găsesc cam acelaşi lucruri... Multe bijuterii, ceva haine, căni de diverse feluri, cărţi, vinuri, filme, muzică şi tot felul de nimicuri mai mult sau mai puţin utile (câte rame foto sau brelocuri amuzante poţi face cadou până să epuizezi toţi prietenii din agendă?). Deci, dacă nu eşti atent şi nu cauţi cu atenţie, de la un astfel de târg poţi lua cu uşurinţă un cadou impersonal şi - să-i zicem aşa - obişnuit.

Dar să zicem că mă orientez spre altceva: nu mă încred în faptul că vreun târg de cadouri o să-mi rezolve problemele şi plec în căutarea unor daruri speciale. Adică mă gândesc dinainte, cam ce fel de cadou caut pentru fiecare şi dup-aia mă duc pe cât posibil drept la ţintă. Sună bine, nu? Dar deja am dat într-o altă problemă: ce-şi doresc oamenii să primească de Crăciun? Vor ceva practic sau ... altceva? Dacă e ceva practic, de ce anume au nevoie? Bineînţeles, răspunsurile variază de la persoană la persoană, şi cu cât vrei să faci mai multe cadouri, cu atât problema devine mai spinoasă.

Personal, îmi place să primesc în dar lucruri pe care mi le doresc, dar pe care nu mi le-aş cumpăra singură. Cu alte cuvinte, lucruri de care nu am nevoie. Dar alţii... cum sunt alţii, nene? Mă şi văd deja, cu liste peste liste de idei şi fără nimic în traistă... sau şi mai rău: şi fără idei, şi cu traista goală!

Deci, ajutor! Daţi-mi idei de cadouri de Crăciun care să iasă din tipare! Şi lămuriţi-mă şi pe mine, cum e mai bine: cadourile practice sunt ok sau nu?

[PS. Recitind articolul ăsta, îmi dau seama de ce nu e bine să scrii pe blog de la birou. Prea multe chestii care să distragă atenţia pot duce la exprimări alambicate şi dubioase... şi da, e valabil şi pentru acest post-scriptum!]

Mersul pe jos face piciorul frumos

2009-11-17T16:34:00.002+02:00

Cam ăsta a fost mesajul Bucureştiului de astăzi, prima zi a grevei de la metrou. Asta pentru că haosul creat pe stradă a întrecut orice aşteptări (cel puţin aşteptările mele).

Din întâmplare, am avut ceva treabă cam la 20 minute de mers pe jos de casă, înainte de a merge la birou. De obicei aş fi luat un autobuz. Dar cum era coloană serioasă de maşini pe drumul spre staţie, şi în zare nu se vedea nimic care să semene a mijloc de transport în comun, am ales să merg pe jos. Ei bine, nu doar că nu m-a ajuns autobuzul până la destinaţie, dar am ajuns eu din urmă unul care aştepta cuminte în coloana de maşini. Bineînţeles (în spiritul celor teri ceasuri rele de marţi) am şi bătut drumul degeaba: persoana pe care o căutam se pierduse în trafic, şi nu se ştia când va ajunge... dacă va mai ajunge în cursul zilei! M-am enervat puţin, aşa că m-am decis să continui drumul spre muncă tot pe jos, ca să am timp să-mi revin. Sincer, dacă mă urcam într-un autobuz cred că săream de gâtul cuiva... sigur mi-ar fi sărit ţandăra la cât erau de pline şi cât de încet se mişcau!

Oricum, plimbarea mea a fost educativă. De pe margine, am reuşit să mă detaşez de isteria generală şi chiar să mă amuz! Însă, credeţi-mă, era nebunie! Intersecţii blocate, liniile de tramvai blocate, autobuze pline vârf şi claxoane peste claxoane! Şi în general foarte multe maşini, şi foarte multe ocupate doar de şofer. M-a uimit (pentru a câta oară), incapacitatea oamenilor de a gândi în perspectivă. Adică ştii că nu circulă metroul şi atunci ce te gândeşti tu, ca om inteligent: ia să mă duc eu cu maşina! Chiar dacă n-am mai mişcat-o din parcare de câteva luni. Pai nu ţi-a tecut prin cap că şi alţii vor folosi acelaşi raţionament? Că te vei trezi blocat în intersecţie, cu palma blocată în claxon? Şi nu puteai să iei măcar un coleg / rudă cu tine în maşină? Poate îţi mai ţinea de urât, şi era cu o maşină mai puţin pe stradă!

Asta e problema, oamenii nu gândesc în perspectivă. De fapt, asta e prima problemă. A doua problemă e că nu le pasă! Ok, ai ieşit cu maşina, asta este; sunt multe alte maşini în trafic, asta este; suportă, dacă te-a mâncat în cur! Dar nuuuu... aici intervine fenomenul "mie să-mi fie bine, de restul mi se rupe". Adică ce dacă nu mai e loc nici să arunci un ac, intru şi eu în intersecţie, că doar mă grăbesc! Ce dacă tramvaiul plin nu poate trece de mine, nu vedeţi că toate benzile sunt pline? Pe unde să merg altundeva decât pe linia de tramvai? Nici n-are sens să comentez cum atitudinea de genul ăsta face lucrurile şi mai rele, inclusiv pentru cei care o practică. Aşa ajungem din nou la gândirea în perspectivă, şi-am stabilit deja că fenomenul ăsta e total absent din peisaj.

Îmi vine automat în minte un fenomen din Franţa. Veneam de la mare şi am prins un blocaj pe şosea - se înainta puţin şi încet, şi coloana ţinea până la cea mai apropiată localitate. Ce făcea lumea? Conducea liniştită. Fără claxoane, fără nervi şi - cel mai important - fără să ocupe benzile de siguranţă de la marginea şoselei. Aveam deci o coloană de maşini civilizată şi câte o bandă întreagă liberă pe fiecare sens! Când aţi văzut ultima dată aşa ceva? Sau câte o bandă întreagă dedicată mijloacelor de transport în comun, pe care nu călca roată de maşină...

Dar să revenim la oile noastre (din trafic). De claxoane m-am distrat, de tramvaie eşuate într-o mare de maşini m-am distrat... M-am mai distrat de jandarmii care păzeau intrarea în metrou - poate ca să nu-i vină vreunui şofer ideea să scurteze drumul pe-acolo. Şi m-am mai distrat de un fotograf care se urcase pe gardul de la metrou la Unirii ca să fotografieze de sus "hoardele" de oameni care mergeau pe jos. Sincer, mie nu mi se păreau aşa mulţi, dar na...

Concluzia? De mâine iau bicicleta. Şi fac dansuri anti-ploaie, că fix aia ne mai lipseşte!

vvvvvrum :)

2009-11-16T22:17:00.000+02:00

Nu-mi plac maşinile. Nu ştiu diferenţele tehnice dintre o marcă şi alta. N-am carnet. Nu plănuiesc să am maşină în viitorul apropiat. Dar zău că mi-ar plăcea să conduc un Aston Martin pe Transfăgărăşan!

Vineri 13!?

2009-11-13T13:17:00.000+02:00

Nici n-a început bine ziua de azi şi mi s-a atras atenţia deja de două ori că e vineri 13... uuu... Superstiţia asta sincer nu mă atinge, însă m-am distrat căutând pe net detalii despre ea. Uite ce-am găsit interesant:
- Data de 13 pică într-o vineri între o dată şi de trei ori pe an. Anul ăsta, azi e a treia vineri 13. Deci e un an taare ghinionist!?
- Teama iraţională de vineri 13 (da, există şi aşa ceva) se numeşte paraskevidekatriafobia. Din cauza unor cuvinte ca ăsta s-a inventat copy-paste-ul!
- Diverşi oameni cărora nu le place vineri 13, evită să facă chestii importante într-o astfel de zi. Nu călătoresc cu avionul, nu îşi programează intervenţii chirurgicale, conduc mai cu atenţie, etc. Se pare chair că în unele locuri numărul de accidente pe şosele este mai mic în zilele de vineri 13... eu n-aş numi ăsta ghinion!
- Oamenii au ceva şi cu numărul 13, evident, chiar fără asocierea cu o zi a săptămânii. Sunt clădiri care sar peste etajul 13, aeroporturi care nu au poarta 13 şi în general nu se invită 13 oameni la masă. Ba chiar în Franţa poţi apela la un al 14-lea invitat profesionist (quatorzieme), dacă altfel nu te descurci să eviţi fatidicul număr.

Voi ce superstiţii aveţi legate de vineri 13?

A, şi mi-am mai dat seama de o chestie: numărul de litere al numelui meu de familie împreună cu oricare dintre penume este... aţi ghicit! 13! Pfiu, bine că am două prenume :)

Wir sind das Volk!

2009-11-09T16:15:00.006+02:00

It should be easier to go to your Neighbor than to go to the Moon, originally uploaded by glennbphoto.

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În seara asta, în Berlin, va cădea un altfel de zid. 1000 de piese de domino uriaşe au fost pictate de artişti locali, copii şi elevi, sau chiar membri ai unei orchestre de renume internaţional - iar diseară vor cădea una câte una, în amintirea revoluţiei paşince care a început în 9 Noiembrie 1989.

Eu nu-mi amintesc aproape nimic din perioada de dinainte de 1989. Despre Revoluţie la fel de puţin. Aveam 7 ani pe-atunci şi ţin minte un vad regret copilăresc pentru că n-am mai apucat să fiu pionier... La fel ţin minte că am petrecut toată perioada Revoluţiei în casă, era soare afară şi se auzeau elicoptere, iar eu şi frate-meu stăteam ascunşi pe după pereţii din hol şi pe sub birouri şi citeam revista Pif... Cu atât mai greu îmi e să-mi imaginez un oraş împărţit şi despărţit de ditamai zidul! Rude care nu se puteau vizita pentru că unii locuiau în vest iar alţii în est, posturi vamale cu soldaţi înarmaţi în mijlocul oraşului şi cu încercări de "evadare" dinspre est spre vest.

Dacă sunteţi curioşi ce fel de reguli erau impuse pentru vizitele dintr-o parte în alta, puteţi citi pe larg pe Wikipedia. Iniţial nimeni nu avea voie să treacă graniţa dinspre est spre vest, dar ulterior au început să se facă concesii pentru vârstnici, călătorii în scop profesional, şi pentru probleme importante ale familiei în cazul rudelor. Mi se pare de neconceput acum, când pot stăbate Europa cu rucsacul în spate şi paşaportul în buzunar!

Acum doi ani, când am fost cu trenul prin Europa, am petrecut două zile şi la Berlin. Ce-i drept, eu am insistat să mergem pe-acolo ca să-l văd pe Ampelmann (care e tot o amintire a comunismului) dar până la urmă Berlinul mi-a plăcut atât de mult încât trebuie musai să-l vizitez din nou. Nemţii au ştiut să-şi închidă frumos rănile... clădirea Reichstag-ului, incendiată în 1933 şi apoi aproape dată uitării în timpul Războiului Rece a fost restaurată după reunificare, iar domul de sticlă din vârful ei este una din principalele atracţii turistice ale oraşului. Pe terenurile dinte graniţe s-au construit centre comerciale şi clădiri de birouri, iar ceea ce era odata "no man's land" e acum centrul modern al Berlinului, şi un simbol al renaşterii oraşului.

Dar umbra Zidului se simte încă în oraş. Se simte în bucăţile rămase mărturie, în muzeul de la Checkpoint Charlie, se simte în linia de piatră cubică ce marchează conturul fostului zid. Şi se simte încă, sunt sigură, în minţile oamenilor. Au trecut 20 de ani de atunci şi umbra comunismului încă se simte.

Şi la noi se simte. Şi mai avem până să ne revenim din şocurile vechiului regim şi ale "tranziţiei". Mulţi dintre noi am crescut deja într-o lume în care războiul (chiar şi cel rece) e o chestie din cărţile de istorie. Şi în loc să ne rescpectăm libertatea şi să ne trăim aşa cum se cuvine democraţia, găsim metode de a o face urâtă şi grea. Poate ar trebui să ne gândim mai des la Zidul Berlinului. Am câştiga cel puţin ceva perspectivă...

[Dacă sunteţi curioşi, a apărut pe Flickr un grup cu poze din Berlinul anilor 1961-1989. Unele dintre ele sunt chiar impresionante, aşa că eu zic să vă uitaţi - aici]

Meteo

2009-11-03T18:01:00.000+02:00

Ziceam ieri ceva de prima zăpadă... ei bine, azi dimineaţă când am ieşit din metrou, nu mică mi-a fost mirarea când a început brusc sa fulguiască! Ce-i drept, a durat doar câteva minute, iar după ce-am ajuns la birou a ieşit şi soarele, dar totuşi.... vine iarna, fraţilor!

După how-to-web

2009-10-31T23:16:00.002+02:00

Am auzit azi la how-to-web că list-posturile sunt vedete în lumea blogging (pen'că sunt uşor de citit şi digerat în era asta a vitezei în care ne aflăm), aşa că am să fac şi eu un rezumat al conferinţei How to Web, la care am avut azi plăcerea să particip.

Întâi şi-ntâi trebuie să spun că am fost plăcut surprinsă de organizare şi de conferinţă în general. Subiectele atinse au fost interesante, prezentările la fel (marea majoritate), iar partea logistică a funcţionat fără probleme vizibile participanţilor. Toate astea m-au făcut să rezist prin maratonul de 10 ore de stat prin Poli şi împrejurimi şi cele 12 prezentări acoperind o mare varietate de teme. Despre prezentări vreau să vorbesc, pe scurt, în cele ce urmează.

1. Semantic Web (Vladimir Oane)
- subiect foarte interesant, chiar m-a pus pe gânduri vis-a-vis de "ecosistemele API" pe care diversele proiecte online le creează pentru interacţiunea şi integrarea cu alţi jucători din domeniu.
- mi s-a părut că Vladimir era cam stresat sau grăbit, sau... ceva, pentru că discursul lui nu m-a prins foarte tare. Iar ponderea mare de cuvinte şi expresii în engleză mi-a lăsat un gust amar.

2. Web techs (reprezentanţi Adobe şi Microsoft)
- discuţia avea potenţial, dar n-am rămas cu mare lucru din ea. Tipul de la Microsoft avea ceva mai multă carismă (deşi în sală erau unii pregătiţi să-l "linşeze" :P). Din păcate era cam gălăgie în sală şi s-a şi auzit foarte prost pâna în partea a doua a sălii, unde eram şi eu.

3. Ce înseamnă succesul (Dragoş Roua, Octav Druţă, George Lemnaru)
- din nou o discuţie, ceva mai interesantă decât precedenta, dar cu aceleaşi probleme legate de "sonor".
- am aflat un rezumat despre cum să faci bani cu un site / blog: donaţii, promovare produse, programe de afiliere, cursuri
- şi cum se începe un business cu cei trei F - Friends, Family, Fools. Amuzant dar cu un sâmbure de adevăr.

4. User experience design (Maximilian Marele)
- iarăşi un subiect extrem de interesant, cu aplicabilitate la designul de interfeţe în general, nu doar la web
- mi-au plăcut recomandările de cărţi, dintre care de Don't Make me Think ştiu de ceva vreme (e pe un wish-list mental din categoria cărţi tehnice)
- Max a prezentat cu entuziasm şi pasiune, mi-a plăcut atitudinea lui.

5. Social media (Călin Fusu de la Neogen)
- personal mă interesa mai degrabă cum aş putea folosi eu un sistem de reţea socială pentru a-mi promova un proiect. Cum subiectul ăsta a fost tratat doar marginal, prezentarea nu m-a prins atât de tare.
- am apreciat atitudinea deschisa a lui Călin Fusu şi modul sincer şi franc de a răspunde la întrebări.

6. Cum începi un business de web (Vladimir Oane, Mihai Sava, Eugenia Cosinschi, Cristina Alexandru, Cristian Pascu)
- iarăşi o discuţie care avea potenţial, dar în care din cauza numărului mare de vorbitori ideile s-au cam repetat. Afirmaţiile interesante se puteau pierde în discuţia de fond dacă nu erai atent.
- de reţinut: ideile sunt overrated, e mai important să începi munca (Vladimir); solicită, acceptă şi ţine cont de feedback de la utilizatorii tăi (Mihai), dă dovada de dinamism şi flexibilitate.

7. Cloud computing (Andrei Dragomir)
- subiect interesant, îţi dă o idee despre viitorul hostingului şi puterea virtualizării, chiar dacă nu s-a putut intra în foarte multe detalii şi o prezentare ok.

8. Video management (Mihai Sava)
- cea mai mişto mi s-a părut ideea conform căreia poţi publica conţinut video interactiv. Ceva de genul, te uiţi la un film şi la un moment dat anumite produse din scenă sunt identificate ca fiind interactive; dacă faci click pe ele te poţi duce direct să le cumperi, în timp ce filmul tău te aşteaptă pus pe pauză. Intrigant... deşi un aşa stil de publicitate s-ar putea să mă enerveze la culme.

9. Despre antreprenoriat (Vlad Stan)
- deşi conţinutul prezentării nu a fost fenomenal, carisma şi stilul lui Vlad au făcut-o infinit mai interesantă.
- mi-a plăcut însă la nebunie afirmaţia legată de Trigwee: dacă toată lumea şi-ar publica visurile, am putea folosi Trigwee pentru a afla visurile omenirii. O viziune cu adevărat nobilă! (Oricum, m-a atras ca să visez cu ei)

10. Data mining pentru aplicaţii web (Paul Chiriţă)
- despre data mining ştiam destule de la şcoală, iar pe partea de web nu s-a vorbit despre ceea ce mă interesa pe mine. Prezentarea a fost despre urmărirea modului în care utilizatorul navighează printr-un anumit site (usage mining), în timp ce pe mine mă interesa tare mult analiza conţinutului relevant pentru un utilizator (content mining). Dar chiar şi aşa, am mai aflat câte ceva despre unelte de analiză (server-side) de care nu ştiam. Deci, interesant.

11. Multiplayer games (George Lemnaru)
- foarte interesantă partea despre cum concepi şi realizezi un produs. Despre discuţia cod vs documentaţie de design o să scriu într-un post viitor. Dacă m-ar atrage gamingul, aş încerca şi erepublik. Dar nu-s în publicul ţintă :)

12. eGovernment (Ciprian Dobre)
- am fost plăcut surprinsă să aflu despre noi proiecte de cercetare în desfăşurare la Poli (că "pe vremea mea" erau cam rare, sincer). Şi, vorba cuiva, la fel de plăcut surprinsă de faptul că un proiect în parteneriat (cu ASE şi Fraunhofer Fokus) a fost implementat la timp şi (spun ei) chiar funcţionează.
- prezentarea a fost cam lungă şi cam aridă (Poli style, din păcate)

Cum ziceam, per total conferinţa mi s-a părut un real succes, şi are potenţial de a deveni şi mai bună şi a se dezvolta interesant în viitor. Eu una am să mai merg, dacă voi mai avea ocazia. Până una alta, cred că organizatorii merită felicitări!

[Aş mai scrie, dar sunt cam terminată după trezirea matinală şi ziua plină. Plus că în Poli e la fel de frig cum îmi aminteam şi tare mi-e teamă că sunt pe care să răcesc...]

Ziua cea mai lungă

2009-10-25T13:06:00.004+02:00

Probabil toată lumea ştie că azi s-a schimbat ora şi că din cauza asta, ziua de azi e ziua cea mai lungă din an. Apropos de asta, am auzit o întrebare drăguţă la radio ieri: ce faci cu o oră în plus? Eu una cred că o să mă duc la o cafea de după-amiază în ora asta, dar sunt curioasă să aflu şi parerile altora.

Deci, ce faceţi cu o oră în plus pe ziua de azi?

Chestii care mă enervează

2009-10-21T16:49:00.003+03:00

1. Reclamă pentru un ziar, difuzată la radio. Ideea principală a reclamei e că în ziarul respectiv nu vor fi tratate subiecte politice. Şi vorbeşte un nene cu voce sobră despre chestia asta ceva vreme, fără să uite să menţioneze şi că ziarul pe care-l promovează e liderul presei "quality" din România (ce-o mai fi şi presa quality nici nu vreau să întreb...). Şi dup-aia urmează finalul apoteotic - o voce de copil, care ne spune: "dacă te-ai săturat de politică, citeşte şi tu ". Am rămas interziscă ca la auzul unui banc sec... Spuneţi-mi şi mie, ca nu mă prind: ce legătură e între copil şi lipsa politicii din paginile ziarului?

2. 9 fără ceva dimineaţa, intersecţie din Bucureşti. Pe cele două benzi ale unuia dintre sensuri stă coloana de maşini la semafor. Pe liniile de tramvai s-au format încă două benzi de "jmecheri" care sunt mai presus de aşteptatul în coloană. De ce li se pare acestor şmecheraşi că şi aşteptatul la semafor e sub demnitatea lor, şi insistă să mă calce pe trecerea de pietoni?

3. Săptămâna asta n-am ieşit în oraş mai mult de drumul birou - acasă, care înseamnă vreo juma de oră de mers pe jos şi cu metroul, pe o distanţă nu foarte mare. Cu toate astea, în fiecare zi am numărat cel puţin 5 gagici încălţate cu acelaşi model de cizme. E vorba de faimoasele cizmuliţe australiene UGG. Sincer, mie mi se par cam UGGly, dar nu te poţi pune cu "tendinţele toamnei"! Totuşi, de ce ai vrea să porţi un articol vestimentar (care şi sare în ochi) pe care îl poarta încă ţşpe mii de alte fete? Şi unde mai pui că arată chiar la fel toate cizmele astea! Deci... de ce?

M-am răzgândit... nu mă enervează chiar aşa de tare chestiile astea! Mai degrabă mă amuză :)

How-to-web

2009-10-21T09:59:00.002+03:00

Văd că în ultima vreme Facultatea de Automatică şi Calculatoare (şi Politehnica în general) începe să semene din ce în ce mai mult cu ceea ce-mi imaginam eu că ar trebui să fie o comunitate academică. Mă refer acum mai ales la implicarea UPB în organizarea de concursuri, conferinţe şi întâlniri prin care viitorii absolvenţi au şansa de a vedea părţi ale domeniului pentru care se pregătesc diferite de cele strict legate de şcoală (teme, cursuri, proiecte). Evenimentele de genul ăsta sunt importante pentru că îţi pot da perspectivă, te pot ajuta să te gândeşti puţin mai departe de viitoarea sesiune şi, de ce nu, să-ţi dai seama ce fel de carieră din domeniul IT este potrivită pentru tine.

Despre ultimul exemplu de acest gen tocmai am aflat în această dimineaţă, şi întâmplarea face să fie un subiect care mă interesează. Este vorba de conferinţa How-to-web, care se auto-intitulează "prima conferinţă educaţională dedicată webului din România". Conferinţa va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, în Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Din ce-am văzut în agendă, participarea la conferinţa e atractivă din cel puţin două puncte de vedere:

1. Informaţii interesante şi de actualitate din domeniu - de la începerea unui business pe web până la social media sau eGovernment. De aici vine perspectiva de care vorbeam mai sus. Participarea la un dialog despre cele mai noi tehnologii şi dialogul de idei cu oameni care fac deja ceva în domeniu nu poate fi decât benefic, pentru că mi se pare că aşa apar ideile cu adevărat bune şi originale. Iar pentru tinerii profesionişti o astfel de conferinţă poate fi extrem de utilă, mai ales că orice firmă mică ştie că web-ul te poate ajuta enorm la început, aproape indiferent de domeniul de activitate.

2. Posibilitatea de networking. Discuţii mai mult sau mai puţin formale cu profesionişti şi colegi nu pot decât să avantajeze atât un student care se pregăteşte să-şi înceapă cariera, cât şi un profesionist care poate vrea să-şi promoveze propria afacere. Niciodată nu ştii pe cine vei întâlni şi cine ar putea avea nevoie de serviciile tale pe viitor.

În ceea ce mă priveşte, voi continua să merg la întâlniri şi conferinţe cât mai multe şi diverse, chiar din domenii care poate nu mă interesează la prima vedere. Cum spuneam, nu cred că e metodă mai bună de lărgirea orizontului personal şi profesional! Deci, ne vedem la How-to-web?

Herăstrău, 9 a.m.

2009-10-13T13:06:00.002+03:00

Cândva săptămâna trecută mi s-a pus mie pata că vreau să încerc să fotografiez raze de soare printre copaci cât mai de dimineaţă (şi ideal pe ceva ceaţă...). Aşa că mi-am convins masculul că trebuie să mergem undeva unde să găsim copaci înalţi şi apă. Am convenit asupra parcului Herăstrău. Şi pentru că nu ne place să ne chinuim singuri (prin chin înţelegem trezitul la 7 dimineaţa, sâmbăta), am reuşit s-o convingem şi pe Irina să ni se alăture. Şi uite aşa ne-am găsit 4 persoane (două Irine şi consorţii aferenţi :) ) la 9 dimineaţa, umblând de nebuni prin parc cu aparatele foto.

Evident, soare n-a fost, deci nici urmă de razele mele. Ba chiar a fost friguţ faţă de ce citisem pe site-uri cu prognoza meteo. În rest plimbarea a fost foarte plăcută - am făcut poze, am povestit, ne-am distrat de diversele animăluţe de prin parc (de la veveriţe până la câini mult prea energici pentru stăpânii lor adormiţi) şi ne-am simţiti bine. Well, cel puţin eu una m-am simţit bine!

Şi-am observat o chestie interesantă: sâmbătă dimineaţa parcul Herăstrău parcă nu face parte din filmul obişnuit al Bucureştiului... Nu tu scuipători de seminţe, nu tu aglomeraţie, nu tu muzică ascultată la "boxele" telefonului mobil... Am văzut în schimb oameni care-şi plimbau câinii, oamenii care se plimbau cu rolele sau cu bicicleta (uneori cu tot cu copii), oameni care alergau şi oameni care făceau antrenamente de canotaj. Am auzit cel puţin 3 limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză şi germană) şi ne-am întâlnit cu un bătrânel simpatic: prima dată când ne-a văzut ne-a dat bună dimineaţa, iar a doua oară ne-a întrebat dacă am obosit deja (ce-i drept, ne cam odihneam pe o bancă la momentul respectiv).

Oricum, am zis că nu mai merg în Herăstrău decât dimineaţa devreme. E categoric mai frumos şi mai relaxant! Iaca şi poze, că tot am zis că mă capacitez să aleg câteva:

[Plimbare matinală pe una din aleile parcului. Observaţi că e singura poză în care apare soarele :) ]

[Toamna lasă urme inconfundabile]

[Practicant Falun Dafa, în zona grădinii japoneze]

[Deşeuri organice :) Frunze plutind în apa lacului Herăstrău]

[Din păcate nu aveam şanse la plimbări pe vreun covor de frunze...]

Păcat că se cam termină zilele frumoase, pentru că mie nu mi-a trecut pofta de plimbare!

I'm a daydreamer too!

2009-10-07T13:03:00.004+03:00

Citesc blogul Alexandrei de mai multă vreme - chiar cred că este primul blog foto pe care am început să-l urmăresc - iar proiectul Daydreamers m-a cucerit de când am auzit prima dată de el. Drept urmare, mi-am luat masculul de mânuţă şi am fost duminică să ne tragem visând în poză!

Trebuie să recunosc că am fost puţin crispată, în principal pentru că mă aşteptam să fie ceva lume pe la studio şi ne-am nimerit singuri între fotografi (în gura leilor, hahahaha). Dar până la urmă a fost bine şi parcă nici n-arăt rău în poza rezultat! (Eu am o problemă când e vorba să fiu subiect al pozelor, mi se pare că sunt total ne-fotogenică...)

Dacă proiectul Alexandrei vă merge la inimă, nu ezitaţi să-i scrieţi şi să vă înscrieţi pe lista visătorilor! Trebuie doar să vă înarmaţi cu gânduri frumoase şi să vă exersaţi zâmbetul cu ochii închişi!

O să iasă ceva de genul ăsta:

PS. Dacă sunteţi curioşi, îl puteţi găsi şi pe Radu pe site-ul proiectului, lângă mine :)

O leapşă pentru înviorare!

2009-10-05T18:19:00.004+03:00

Se vede treaba că am nevoie de impulsuri externe ca să mă reapuc de scris pe-aici, aşa că leapşa primită de la Irina a picat numai bine... Zice ea aşa (leapşa):

"Ce aţi făcut săptămâna asta pentru prima oară în viaţă sau pentru prima oară după foarte multă vreme?”

Ce să zic... în perioada asta ma început să fac mai multe lucruri noi pentru mine, dar nu sunt în ultima săptămână, aşa că nu le pot menţiona :) Cred că "pe bune" ultima săptămână a fost cam aşa:

- am început să mă joc obsesiv pe calculator (this is not good for my social life, I tell you!) un RPG mişto :)

- am plătit pentru ceva pe net, cu cardul propriu şi personal. N-a durut, şi până acuma nu sunt efecte adverse :)

- am început să vin cu o oră mai devreme la birou şi să plec tot cu o oră mai devreme

- pentru prima dată după multă vreme am fost cu nişte prieteni la un suc într-o cofetărie :)

- m-am lăsat fotografiată (de fapt, m-am dus singură să fiu fotografiată) de un fotograf profesionist - chiar dacă ipostaza n-a fost una obişnuită, it was fun şi mai vreau şi cu alte ocazii :)

- (dupa mult timp) am început să ascult din nou discografia Beatles. Melancolia, bat-o vina!

Na cam asta. Mai am chestii noi, dar nu-s de săptămâna asta aşa că poate voi scrie despre ele separat...

P.S. Deja am trei posturi începute şi neterminate... trebe să mă mai desprind de la jocul ăla!

Proiect nou

2009-09-15T17:52:00.004+03:00

De parcă n-aveam destule chestii pe care să vreau să le fac în timpul meu liber (atât cât e), a mai venit şi masculul din dotare cu o idee creaţă: ia hai să punem noi pe net o poză pe zi!

Ideea nu e nouă, se practică destul de des în diverse variante. Varianta noastră e cam aşa: în fiecare zi, o să alegem fiecare o fotografie pe care să o publicăm pe un blog - adică aici. Fotografia nu trebuie musai să fie făcută în ziua respectivă, deşi primeşte puncte în plus dacă este :), iar toată treaba asta va dura (teoretic) un an. Să vedem acuma cât ne va ţine entuziasmul...

Mie una îmi place ideea, nu pentru că aş avea nevoie de *încă* un loc prin care să ocup Internetul cu pozele mele, ci pentru că sunt curioasă dacă pot ţine un "jurnal vizual". Adică, aş vrea pe cât posibil ca pozele mele să fie făcute în ziua respectivă (sau măcar în perioada respectivă), iar dacă nu sunt, să aibă legătură cu starea mea sufletească din perioada respectivă... (deşi, cum faci o poză care să exprime plictiseala cronică?)

În fine, deocamdată ieri a fost prima zi, o să vedem pe parcurs ce iese din toată treaba. Dacă ne plictisim poate ne apucăm să ne dăm teme sau să ne "ilustrăm" fotografiile cu texte, sau cine ştie ce idei ne mai pot veni! Oricum, eu v-aştept să aruncaţi un ochi din când în când şi pe-acolo şi să comentaţi pozele, dacă aveţi chef!

Dacă eram londoneză...

2009-09-10T01:27:00.007+03:00

...poate că aşa mi-ar fi arătat pauza de masă

[a se observa fusta relativ scurtă a tipei din dreapta, fustă ce n-o împiedică să stea pe iarbă.... VREAU ŞI EU!]

"Gypsy lyrics" în concertul lui Cohen

2009-09-07T15:09:00.009+03:00

Pe care nu le-a huiduit nimeni :)

Well I see you there with the rose in your teeth
One more thin gypsy thief
(Famous blue raincoat)

Come over to the window, my little darling,
I'd like to try to read your palm.
I used to think I was some kind of Gypsy boy
before I let you take me home.
(So Long, Marianne)

Şi, în fine, o melodie întreagă cu această temă...

So, ce concluzie să tragem din asta?

There is a crack, a crack, in everything

2009-09-05T01:19:00.004+03:00

That's how the light gets in...

Cred că a fost primul concert la care am fost şi la care am ştiut toate melodiile! Şi o foarte mare parte din versuri...

Mi-a plăcut mult Cohen, deşi - cum mă aşteptam, de altfel - nu a cântat niciunul dintre cântecele "dark" prin care eu personal am avut primul contact cu el. Din perioada respectivă (1970) cred că doar "Famous Blue Raincoat" a fost.

Oricum, la cei 74 de ani ai săi, vocea lui Cohen are încă puterea să te atingă. Ca atitudine, e ca un actor bătrân, care primeşte fiecare ovaţie a publicului cu o plecăciune. A îngenuncheat pe scenă, a cântat cu ochii închişi şi l-am văzut mimând versurile atunci când vocea era a altcuiva. A fost cald şi plăcut, ni s-a adresat doar cu apelativul "friends" şi la final a primit - asemenea actorilor - un buchet de flori. Şi ne-a mulţumit de nenumărate ori pentru aplauze şi pentru primire. Per total mi s-a părut că a trăit concertul, că s-a implicat şi s-a bucurat de el alături de noi.

Trupa care îl însoţeşte e formată din muzicieni unul şi unul, pe care i-a prezentat de cel puţin două ori în timpul concertului, cu o pompă rezervată parcă titlurilor nobiliare. Mi-a plăcut în mod special omul cu chitara ("the virtuoso" from Barcelona), cel cu instrumentele de suflat şi tipele de la voce. Fiecare din ele avea un alt tip de voce, toate minunate (goosebumps kind of wonderful) şi potrivite anumitor piese.

Ca puncte minus, m-a stresat foarte tare un ecou care se auzea din spatele nostru pe anumite instrumente şi uneori pe voce (probabil reflectat din copacii înalţi din spatele stadionului) şi budele publice (jegoase cum de mult n-am mai văzut, fără hârtie igienică şi fără apă pentru spălat pe mâini!). Pentru ecou, am ţinut palma drept paravan în spatele urechii (mi-a cam amorţit la un moment dat, totuşi), iar pentru bude... am strâns din dinţi...

Din ce-am văzut pe net, concertul a cam semănat cu cel din turneul de anul trecut, cel puţin ca setlist. La fel, a fost cam acelaşi în toate ţările pe unde a fost. Publicul reacţionează însă destul de diferit. La noi lumea a fost mai cuminte şi timidă. Pe la alţii se auzeau strigăte gen "I love you, Leonard Cohen" şi se cam cântau piesele (cât de cât).

Pentru mine per total a fost o experienţă minunată şi mă bucur că n-am ratat şi acest al doilea concert. Mi-a mai amintit că poezia încă n-a murit şi că mai sunt oameni (me included) care se pot entuziasma la auzul unei voci frumoase, unui vers sau unei armonii!

So dance me, to the end of love!

Ps. La final, dar nu în ultimul rând, many thanks to the irresistible, incomparable, sublime and ever so wonderful miss Andreea zisă şi Coco pentru că m-a convins să-mi iau bilet şi mi-a ţinut companie în această minunată seară! :) (cam aşa era cu titlurile "nobiliare" de care ziceam mai sus).

The brits have a quote for everything

2009-09-01T17:24:00.005+03:00

Şi dacă e din Shakespeare, cu atât mai bine!

Am găsit următorul citat, gravat pe circumferinţa unui ceas solar, în pavajul de vis-a-vis de Houses of Parliament:

To carve out dials, quaintly, point by point,
Thereby to see the minutes, how they run--
How many makes the hour full complete,
How many hours brings about the day,
How many days will finish up the year,
How many years a mortal man may live

[King Henry the Sixth, William Shakespeare]

Se pare că Londra este plină de ceasuri solare - cele mai multe pe zidurile caselor, dar şi în pavaj (cum e cel de care ziceam mai sus) sau înălţate sub formă de statui. Există chiar mai multe tururi specializate, propuse celor care vor să vadă cât mai multe astfel de cadrane - două exemple aici şi aici.

În primul exemplu se vede şi ceasul din pavaj, pe care eu nu l-am fotografiat, dar care e destul de interesant. Este ceea ce se cheamă un ceas solar "analemmatic" - foloseşte corpul uman ca sursă de umbră pentru limba ceasului. Privitorul trebuie să ocupe o anumită poziţie, indicată de obicei pe cadran în funcţie de momentul din an, iar umbra sa va indica ora. Sincer, mie mi s-a părut că a cam rămas în urmă ceasul solar de la Houses of Parliament, dar e posibil să nu îl fi folosit cum trebuie, sau poate discrepanţa să fi fost dată de ora de vară...

În aceeaşi zonă, mai precis pe turnul bisericii St. Margaret's Westminster, lângă Westminster Abbey, se află o serie de cadrane solare verticale, albastre:

Pe celelalte feţe ale turnului cadranele arată cu totul altfel, liniile orelor nemaifiind paralele cu indicatorul. Mai mult: cadranul din poză e poziţionat pe zidul orientat către est, şi deci arată doar orele dimineţii...

Cum spuneam, ceasurile solare sunt construcţii interesante!

Dar ceasul care m-a surprins cel mai tare este unul despre care n-am realizat că e ceas solar până când nu am citit despre el, după ce ajunsesem deja la Bucureşti. La prima vedere, pare doar o statuie în curtea Observatorului Regal de la Greenwich:

La o privire mai atentă, însă, se pot observa liniile orelor, peste care cade eleganta umbră a cozilor de delfin:

Trebuie să recunosc că am rămas surprinsă, şi-mi pare rău că nu am stat să studiez mai îndeaproape sculptura şi să înţeleg exact care e "mecanismul" ceasului. La fel de rău îmi pare şi că n-am fotografiat şi alte cadrane orare, măcar pe puţinele pe care le-am văzut...

Şi dacă tot vorbeam despre măsurarea timpului, am mai aflat o chestie interesantă la Greenwich. Pe acoperişul observatorului se află un stâlp, pe care culisează o aşa zisă "minge a timpului" (time-ball).

Mai demult, ceasurile nu erau nici pe departe atât de precise ca astăzi (un ceas performant de navigaţie avea o întârziere cam de 1 sec / zi), dar ora exactă era importantă pentru determinarea poziţiei pe mare. Aici intervine time-ball-ul: o dată pe zi, bila era urcată până la capătul stâlpului când se apropia ora 1 după-amiaza, iar la 1 fix i se dădea drumul să cadă în poziţia în care se vede şi mai sus. Astfel, navigatorii de pe Tamisa se puteau uita către dealul pe care e postat observatorul pentru a-şi regla ceasurile. Cică bila mai cade şi azi (mai mult pentru turişti, evident), însă noi am ajuns la observator mult după ora 1, aşa că trebe să-i credem pe cuvânt :)

Deci aşa cu ceasurile în Londra. Ar mai fi Big Ben, dar despre el poate o să scriu altă dată. Nu de alta, dar a trecut de ceva vreme ora de culcare - n-am nevoie de ceas solar ca să-mi dau seama de asta! :)

2009-08-27T01:42:00.005+03:00

Sitting in an English garden waiting for the sun,
If the sun don't come, you get a tan from
Standing in the English rain.

[Beatles]

Greetings :)

2009-08-26T03:20:00.003+03:00

Pentru că tot îi spuneam colegului meu ,Alex, (hi there!) că o să le scriu pe blog cât de fain e în concediu, iată-mă!

Deeeci, dragi colegi, la Londra este foarte frumos, vreme numai bună de plimbat şi văzut chestii. Păcat doar că sunt prea multe chestii şi prea puţin timp.

Din casa Silviei nu se aud maşini pe stradă mai deloc, însă din 5 în 5 minute trece câte un avion care merge spre Heathrow (deşi ca să ajungem aici de la aeroport am făcut mai bine de o oră!) şi face zgomot cât pentru câteva autobuze. Londra are străzi înguste şi dubioase, nu pot să mă uit în ruptul capului în dreapta când trec strada! Per total oraşul deocamdată mă ameţeşte... sunt prea multe lucruri total diferite care armonizează aici şi prea mulţi oameni cam în aceeaşi situaţie.

Deja mă dor picioarele după o zi jumate de plimbare, şi mâine cam la fel se va prezenta situaţia, presimt. Deci, dragi colegi, când revin din concediu voi avea nevoie de încă un concediu!

Mai multe poze vor apărea în timp aici.

Numere Fibonacci

2009-08-21T01:56:00.004+03:00

Am aflat zilele trecute o chestie interesanta despre numerele Fibonacci si cum apar ele in natura. Cica florile tind sa aiba un numar de petale egal cu un numar din seria Fibonacci. Personal, pana acuma am gasit "dovezi" pentru 5 si 8.

Pentru cine nu stie, secventa de numere Fibonacci incepe cu 0 si 1, iar apoi fiecare numar e dedus ca suma celor doua anterioare. Avem deci:

0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, etc

Ce e interesant la seria asta (printre altele) e faptul ca daca e sa calculam pe rand rapoartele dintre un termen si cel anterior lui, rezultatele se vor apropia din ce in ce mai mult de proportia de aur:

1/1 = 1 ; 2/1 = 2 ; 3/2 = 1,5 ; 5/3 = 1,66 ; 8/5 = 1,6 ; 13/8 = 1,625 ; samd [proportia de aur = phi = 1,6180339887]

Acuma, atat despre proportia de aur cat si despre numerele Fibonacci se poate vorbi pana dimineata, dar nu ma voi lansa in asemenea romane. Ce e fascinant la phi e ca apare peste tot in natura: cochiliile melcilor, nervurile frunzelor, proportiile corpului uman. Deci, de ce nu si petalele florilor?

Si sa mai spuna cineva ca matematica nu e un domeniu interesant! Pacat ca poezia ei e atat de greu accesibila...

PS. Aveti cumva poze cu "flori Fibonacci"?

2009-08-06T23:07:00.000+03:00

"A heart's a heavy burden."

Nori

2009-07-30T17:11:00.003+03:00

Când eram mică mă uitam des la nori. Uneori obsesiv. Îmi plăceau cei pufoşi, de-aveai impresia că-s de mâncare... (aş zice că semănau cu vata de zahăr, dar eu nu mănânc aşa ceva, deci nu se aplică :) ) Mă uitam şi îmi imaginam ce ar putea fi formele pe care le făceau pe cer. Îmi amintesc şi acum o "ciupercă" uriaşă, în spatele blocului...

Am chef să mă uit la nori. Dar n-am timp, am un tren de prins.

Ps. Irina, ai mei sunt colorati! :)

Automatisme

2009-07-21T17:02:00.000+03:00

[Atenţie. Acest post conţine elemente "calculatoriceşti" :)]

Prin anul I nu ştiam mai deloc programare. Ultimul contact cu îndeletnicirea din care acum îmi câştig pâinea fusese în clasa a 8-a, programând în BASIC pe calculatoare HC. În liceu n-am făcut informatică din cauza profilului pentru care am optat. Aşa se face că la facultate m-am trezit brusc faţă în faţă cu materiile de programare din anul I: Programarea Calculatoarelor şi Structuri de Date şi Algoritmi şi cu limbajul de programare C, de care eram complet străină. Dar - şi mai rău decât acestea - cu o groază de colegi din licee de informatică, participanţi la olimpiade, concursuri şi alte asemenea, care făcuseră cel puţin Pascal în liceu şi erau totalmente plictisiţi de cursurile mai sus amintite.

Vă spun sincer, a fost greu şi frustrant. Norocul meu a fost că i-am cunoscut pe Bogdan şi pe Andrei. De fapt, norocul meu şi al lui Bogdan a fost că Andrei învăţase singur programare şi că era dispus să împartă din cunoştiinţele lui, căci noi doi eram cam la acelaşi nivel de varză totală! (Salut, Andrei, I know you're reading!) Fiind colegi de grupă, nu ne-a luat mult să ajungem la un mic aranjament studenţesc: în camera lui Bogdan, ne adunam toţi trei. Eu - ca personaj feminin al poveştii - aveam însărcinarea de a da frumos din gene astfel încât unul dintre colegii lui de cameră să ne împrumute un calculator pentru câteva ore (cam cât ne lua nouă să rezolvăm un laborator simplu la programare)... Iar Andrei era cu explicaţiile, adică se chinuia să ne facă să pricepem ce-s alea structuri, liste sau - God help us - pointeri.

Unele dintre lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din vremurile alea era când se mai punea Andrei la calculator şi mai făcea câte o operaţiune de-asta de rutină: gen adăugat linii de cod care scuipă text pe ecran, ca să vadă tăntălaii (eu şi Bogdan, adică) care-i secvenţa de execuţie din program - prin ce funcţii intră, cu ce parametrii, etc. Cu chestii de-astea n-avea răbdare cu noi... până scriam noi trei printf-uri (chinuindu-ne să ne amintim formate de tipărire, evident) el era ctrl+c - ctrl+v - enter - enter - schimbat textul de printat - următoarea funcţie şi presto - informaţie de debug în tot programul!

Eu rămâneam fascinată de aceste demonstraţii de virtuozitate şi uimită de rezultatul fără cusur. Nu era doar faptul că textele apăreau unde şi cum trebuie, dar şi codul arăta la fel peste tot, iar mie mi se părea neverosimil că cineva poate să facă atât de repede aşa multe operaţii una după alta fără să rateze măcar un enter din măcar una din secvenţe. Iar când mi-am exprimat această uimire, răspunsul lui Andrei a fost (as far as I can remember) ceva de genul: "când chestiile de genul ăsta vor fi la ordinea zilei şi ţi se vor părea normale o să ştii că eşti programator".

Zilele astea la muncă investigăm o problemă în produsul nostru. Avem multe fişiere mari, şi multe căi de execuţie. Iar problema e sensibilă la timp şi deci nu putem folosi un debugger. Aşa că facem logging - în ce funcţii intră, cu ce parametrii ... ctrl+c - ctrl+v - enter - enter - schimbat textul de printat - următoarea funcţie şamd. Şi bineînţeles, nu e prima dată când trebuie să fac asta. E ceva normal.

Şi mai sunt şi alte situaţii în care trebuie să repet de ţşpe mii de ori aceleaşi operaţii. Le fac fără să mă gândesc la ele, cu degetele lovind ritmic tastatura, iar între timp pot să port şi o conversaţie nu prea solicitantă cu vreun coleg.

Şi de fiecare dată, îmi aduc aminte de Andrei.

The five senses of my insomnia

2009-07-02T13:02:00.000+03:00

The persistent buzzing of the mosquito that had already bitten me one too many times.

My fingertips following the line of your back.

The smell of the forever coming storm in the cold night air.

The Morning Star in front of my window.

Black coffee on an empty stomach.

Google translate nu ştie ardeleneşte

2009-07-01T01:49:00.000+03:00

M-am uitat zilele trecute peste un album din Picasa al unui prieten, şi am observat o chestie interesantă: comentariile de la poze erau traduse automat din română în engleză. Mi se pare o idee interesantă şi potenţial utilă pentru eventualii vizitatori ai galeriei care nu înţeleg română.

Cu toate astea, se ştie că Google Translate e un instrument de traducere automată aflat în continuă dezvoltare - deci probabilitatea de a nu fi la fel de bun ca un traducător în carne şi oase e destul de mare. Asta e o limitare tehnologică cunoscută, deci nu e intenţia mea să mă răţoiesc, la Google.

Dar e clar ca lumina zilei că nu l-au învăţat pe translator regionalisme specifice Ardealului. Ia uitaţi:

:-)) ce faina e poza
:-)) What flour is picture

[ne prefacem că nu vedem că diferenţierea între faină şi făină se poate face simplu dacă folosim diacritice, ok?]

Pai bine, dom'le Google, ce facem aici? Să nu se mai repete, da? Ia învăţaţi repede-repede regionalisme, că data viitoare vă ascult. Începem simplu: a ţipa (vezi a doua definiţie), ţais, no şi lopitău!

Ce mă enervează de dimineaţă

2009-06-30T11:05:00.003+03:00

- Controlorii RATB care stau ca boabele pe chiorchine la ultimele staţii ale liniei studenţeşti (într-o zonă unde nici nu sunt case de bilete, apropos) când pe alte linii nu vezi picior de controlor.

- Oamenii care sunt beţi la ora 10 dimineaţa şi simt nevoia să cânte "Zaraza" în autobuz (vârsta înaintată nu mi se pare o scuză bună pentru asemenea comportament).

-Calculatoarele aflate la 10570.14 km distanţă (aproximativ), pe care durează o veşnicie să copiez un director de 542 MB. Bine, recunosc, astea nu mă enervează atât de tare... nu de alta, dar datorită lor am timp să scriu baliverne pe blog :)

Gotta love the brits

2009-06-23T23:53:00.007+03:00

Am reuşit să mă leg la cap unde nu mă doare când am zis că în concediu vreau la Londra. Concediul ăsta va avea loc la sfârşitul lui August (mi se pare că mai e o veşnicie până atunci). Lăsând la o parte faptul că tot ce ţine de Anglia e pentru mine fascinant şi interesant şi că aştept să mai vizitez o dată Londra de vreo 11 ani, nu e aşa simplă treaba cu britanicii.

Bineînţeles, biletele de avion le-am cumpărat de pe-acuma (şi, bineînţeles, nu au fost ieftine!) şi credeam că vom sta liniştiţi până în apropierea plecării. Însă prietena pe care mergem să o vizităm m-a convins repede de contrariul! Se pare că dacă vrei să vezi orice(!) în Londra, e bine să-ţi faci planurile din vreme, nu glumă.

Spre exemplu, căutând pe net ce poţi face în Londra pe gratis, am dat peste o chestie interesantă numită Ceremony of the Keys. În fiecare seară, la ora 21:53 (fix!), şeful gărzilor închide Turnul Londrei, într-un ceremonial neschimbat de circa 700 de ani. Şi da, participarea e gratis - after all, e un nene care încuie porţile, cât de spectaculos poate fi? Există însă şi un amendament: pentru a te înscrie trebuie să trimiţi o scrisoare cu un plic auto-adresat şi în care să specifici numele participanţilor... cu două luni înainte!

Aşa că ce să facem... le-am scris. O scrisoare super-formală (că aşa le plac britanicilor). Iaca:

Dear Sir or Madam,
I am writing because I am interested in attending the Ceremony of the Keys along with two friends who are coming to visit me in late August.
If possible, we would like to attend the ceremony on Wednesday, the 26th of August 2009 or on an alternate date between the 26th and 29th of August (inclusive). The names of the attendees are as follows:
[numele noastre aici :)]
I am looking forward to your answer to my application.
Yours faithfully, etc

Aşteptăm răspuns, să vedem dacă ne primesc :)

Quote of the day

2009-06-12T00:50:00.003+03:00

"Most important thing about love is that we choose to give it, and we choose to receive it. Making it the least random act in the entire Universe. It transcends blood, it transcends betrayal and all the dirt and makes us human."

(ending of the movie Chaos Theory)

Because it's simple and it made me think about whether or not it's really so, and somehow touched me. And because this way I can get away with not using diacritics by writing in English

Have yourself a day full of love!

Translation strikes again... and again

2009-06-10T15:55:00.004+03:00

Poate ar fi mai bine să nu mai citesc ediţiile locale ale unor reviste internaţionale. Sau dacă le citesc, să privesc articolele traduse din ediţia mamă cu puţin mai multă îngăduinţa. Nu de alta, dar altfel risc să îmi fac probleme pentru nişte chestii care nu merită...

Cu toate astea, am citit deja articolul "Jaf", din numărul de martie al Reader's Digest România, în care se spune povestea unui tablou de Rembrandt furat de la Muzeul Naţional din Stockholm şi a agentului FBI care a ajutat la recuperarea lui. Interesant articol, de altfel, în care am remarcat însă o mică scăpare...

Vorbind despre viaţa aventuroasă a agentului Bob Wittman, Reader's Digest România ne spune: "Există luni în care petrece mai mult timp vorbind la telefonul mobil decât cu cei trei copii şi cu soţia lui de 23 de ani". Deci, soţia are 23 de ani şi trei copii sau cum? Dacă e aşa, înseamnă a fost prolifică săraca femeie.

Bănuiala mea era însă că în traducere s-a strecurat o greşeală, fapt pe care am putut să-l verific datorită unei minunate invenţii pe nume Internet! Am căutat, aşadar, site-ul Reader's Digest şi originalul articolului cu pricina. Pe la jumătatea lui am găsit pasajul problematic, iar textul sună cam aşa: "Some months, he spends more time on his cell phone than he does at home with his three kids and wife of 23 years". Deci soţia nu are 23 de ani, ci ei doi sunt căsătoriţi de 23 de ani! Parcă asta e altă mâncare de peşte, nu?

Ce să mai zic... mă întreb - retoric - de ce n-aş face şi eu traduceri dacă tot se pare că unele lucruri le ştiu mai bine decât oamenii care sunt plătiţi să le ştie? Sincer, dacă ar veni cineva la mine să mă pună să traduc un articol m-aş stresa foarte tare, căci nu-i un lucru simplu: trebuie să fii atent la nuanţe de limbă, să produci fraze care să respecte sensul original şi să sune ok şi în limba în care traduci şi să mai ai grijă şi la aspecte culturale. Iar un traducător care face greşeli de genul celei de mai sus, sincer, ar putea să se gândească să se lase de meserie!

Şi dacă tot m-am apucat să vorbesc despre Reader's Digest, mai am un sfat pentru redactorii, traducătorii sau corectorii revistei: nu mai folosiţi, fraţilor, opţiunea auto-correct din Word pentru limba engleză când voi scrieţi în română! Ia uite ce minunăţie poate ieşi: "Ba chair una mai durabilă decât zidurile sau tezaururile[...]"

Votezi?

2009-06-05T11:18:00.007+03:00

Duminică e zi de Alegeri Europene. Astăzi am fost uimită să constat că foarte mulţi dintre cunoscuţii mei nu intenţionează să voteze. În cel mai bun caz, sunt la stadiul de "poate" sau "o sa văd atunci". Pe net şi pe la radio am observat oameni care fie promovează clar absenţa de la vot, fie spun că vor vota astfel încât votul să le fie anulat. Ce să zic... în România lumea e din ce în ce mai scârbită de tot ce ţine de politică, şi mai ales de politicieni.

Avem motive diferite ca să nu mergem la vot, dar se pare că suntem totuşi aliniaţi la tendinţa europeană din acest punct de vedere. Şi pentru că în toată Uniunea se prezice absenteism crescut la urne, Parlamentul European a început cu câteva luni în urmă o campanie cu scopul popularizării alegerilor şi a promovării prezenţei la vot. Trebuie să recunosc că pe mine campania asta m-a atins. Am observat imediat bannerele publicitare din oraş, şi mi s-au părut inteligent concepute şi cu un mesaj clar: avem puterea de a influenţa viitorul Europei prin votul nostru.

În plus, campania s-a folosit de o serie de întrebări de interes european, mizând - cred eu - pe un efect secundar interesant: stimulând populaţia să îşi pună întrebările din bannere ar putea creşte sentimentul de apartenenţă europeană. Ca să vedeţi despre ce vorbesc, cam aşa arată una dintre reclamele din campanie:

Ei bine, pe mine una m-au pus pe gânduri. Poate mă simt io mai cetăţean european decât alţii, poate am citit şi învăţat mai multe despre UE când eram mai tânără şi mai impresionabilă, dar eu m-am hotărât să merg la vot! Şi dacă tot am luat aşa o decizie măreaţă, vreau să votez informat.

Deci, care-s criteriile pe baza cărora pui ştampila pe un partid sau candidat? Există undeva pe net un site care te ajută să vezi cu doctrina cărui partid te identifici punându-te să răspunzi la un chestionar de 40 de întrebări. Mie mi-a ieşit majoritar PD-L, cu locul doi la mică distanţă UDMR (!). Interesant, dar să zicem că înclinaţia spre o doctrină politică sau alta o ştii şi singur. Ce alte informaţii te pot ajuta să alegi?

Ei bine, eu aş vrea să vad cam cine sunt candidaţii de la fiecare partid. Asta e o dorinţă de bun simţ, de altfel. Candidaţii ăştia apar şi pe bannerele de campanie ale fiecărui partid, dar, sincer, astea m-au lăsat cu totul rece. Singurele bannere pe care le-am observat au fost cele căzute de pe stâlpi şi bătute de vânt după furtuna recentă şi singurul setiment vis-a-vis de campanie a fost cel de enervare când am găsit 4 fluturaşi cu acelaşi partid în cutia mea poştală azi dimineaţă (s-or fi gândit că e mai convingător aşa?). Aşa că m-am apucat să caut tot pe net informaţii despre cei ce vor să ne reprezinte în Europa. Evenimentul Zilei are un portal dedicat Alegerilor Europarlamentare unde găseşti cam orice informaţie utilă: liste, CV-uri, activitatea în Parlamentul European (unde e cazul), etc. Ce nu-mi place e că trebuie să dau prea multe click-uri şi să ma uit pe prea multe pagini ca să aflu câte ceva.

Aşa că m-am întors la site-ul lui Vivi, Harta Politicii din România - pe care de altfel l-am studiat şi la uninominale, chiar dacă n-am votat. La secţiunea de Europarlamentare 2009 ai imediat o viziune generală asupra candidaţilor. Sunt puse primele 11 nume de la fiecare partid, iar în dreptul lor nişte simboluri frumoase care te ajută să te orientezi uşor: evaluarea din ultimul mandat PE e colorată sugestiv, vezi dacă a candidat la Parlamentarele din 2008 şi sunt marcaţi chiar şi cei de pe lista Caţavencu a candidaţilor pătaţi. Şi toate astea chiar pe prima pagină!

În plus, poti afla informaţii oricât de detaliate cu click pe diverse nume sau partide - iar navigarea prin candidaţi mi se pare mai uşoară. Mai găseşti un rezumat al candidaturilor asezonat cu informaţii despre alegeri în general şi - dacă ai dispoziţia necesară să faci speculaţii despre procentele obţinute de fiecare din partide - te poţi juca cu un Simlator de Alegeri. How cool is that?

Acestea fiind zise, mai am o singură întrebare: voi votaţi?

Ţin minte.

2009-06-04T10:39:00.004+03:00

Ţin minte că era vară. Eram într-un autobuz şi era plin, aşa că mergeam pe scară. Tu stăteai în faţa mea, cu o treaptă mai jos şi rezemat de uşă. Povesteam despre ceva, dar nu mai ştiu despre ce. Oricum, e mai puţin important. Ţin minte cămaşa ta albastră. De fapt, datorită ei ochii tăi păreau mai albaştri decât de obicei.

Ca să fiu sinceră, atunci ţi-am observat pentru prima dată cu adevărat ochii. Ne cunoşteam deja de ceva vreme, ştiam ce culoare au. Dar atunci am conştientizat că "wow, tipul ăsta chiar are ochii albaştrii"! Am rămas uimită de revelaţia mea şi n-am fost atentă la ce-mi povesteai. Când mi-am revenit şi te-am pus să repeţi mi-ai zâmbit.

Ai reluat povestea şi ochii tăi zâmbeau în continuare. Albaştrii.

Will you love me tomorrow?

2009-05-30T01:10:00.003+03:00

Un spectacol foarte frumos, despre o noapte magică: umbrele, vertij, poezie, muzică, lumini. Am rămas cu un sentiment de pace :)

(Al doilea titlu după melodia de la radio... am I starting a pattern?)

The world we live in

2009-05-29T12:48:00.004+03:00

Cuvintele de început ale şedinţei de echipă extinsă de ieri au fost "Good morning, good day and good evening" - după cum eram răspândiţi pe trei fusuri orare.

Ce ţi-e şi cu globalizarea asta...

Ca o coincidenţă, titlul postului l-am pus după melodia de la radio :)

De sâmbătă până duminică

2009-05-21T23:26:00.002+03:00

Sâmbătă. Tren până la Cluj, nuntă.
Duminică. Nani, o cafea cu prieteni vechi, tren spre Bucureşti.
Luni. Muncă, pic pe mine de somn, dansuri până seara târziu.
Marţi. Muncă, vizită la alţi prieteni, Catan până la 2 noaptea.
Miercuri. Muncă, pic pe mine de somn, dansuri până seara târziu.
Joi. Muncă, spălat haine, făcut mâncare, sooooomn.
Vineri. Eliberatica, nu ştiu ce fac seara (probabil calc chestii pentru a doua zi).
Sâmbătă. Eliberatica, nuntă.
Duminică. Somn?

Şi mă mai întreb de ce n-apuc să scriu pe blog.

Inepţie publicitară

2009-05-08T13:32:00.003+03:00

Nu e de mirare pentru nimeni faptul că industria publicitară exploatează cum poate mai bine criza financiară. Ăsta e stilul lor (plus că n-ar fi singurii exploatatori ai crizei)... Aşa au apărut noile reclame la McDonald's cu sloganuri gen "un preţ îngheţat de criză". Enervante ele de felul lor, dar mici copii pe lângă ce văd de ceva vreme prin metrou.

Pe un banner maaaare, în mare parte negru, tronează o poză cu o priză. Iar sloganul - scris cu litere de-o şchioapă deasupra - este... get ready... "În plină CRIZĂ, noi vă oferim o PRIZĂ!". Vă daţi seama ce s-or fi bucurat băieţii şi fetele care au gândit reclama asta când şi-au dat seama că produsul pe care trebuie să-l vândă rimează cu "buzz-word"-ul momentului? Pai gata, succesul e garantat! Avem rimă, avem referire la un subiect de actualitate, f**em totul pe un panou şi luăm banu' gros pentru campanie!

Nici n-am ce să mai spun despre chestia asta, serios. Să-mi zică şi mie cineva care-i legătura dintre criză şi priză, în afară de evidenta rimă? Singurul lucru la care mă pot gândi e că oamenii sunt atât de zdrobiţi de greutăţile financiare încât vor să-şi bage degetele în priză. Şi atunci, firma care a ieşit pe piaţă cu această minunată ofertă e săritoare şi gata să-i ajute! Alte idei?

[ca o dovadă a "eficienţei" reclamei, habar n-am ce firmă e vizată de uriaşul print!]

Streets of London

2009-05-07T23:27:00.003+03:00

Îmi place să cunosc oameni, deşi sunt mai degrabă timidă. Îmi place mai ales când întâlnesc întâmplător oameni cu care să rezonez la un nivel sau altul, când stabilesc fără prea mare efort o legătură cu un necunoscut, un străin.

De asta mi-a plăcut în mod deosebit ultima seară la Măgura. A început după un program care părea bătut în cuie, şi s-a terminat total neaşteptat: eu şi trei englezi (doi tipi şi o tipă) cântând melodii de la Pink Floyd, Bob Dylan sau Joan Baez, de pe tabulaturile găsite prin casă de gazda noastră (tipii aveau fiecare chitara lui), în timp ce doi români şi un ungur (nu foarte treji) discutau despre conştiinţa universală... N-am mai apucat să prelucrăm poze în seara respectivă :)

După ce-am cântat primul Pink Floyd, am avut un request de la domnul ungur pentru încă o melodie. Din păcate, doar eu ştiam versurile, aşa că a fost un fel de "a cappella" până la jumătate. Căutam cântece în cartea de tabulaturi, le fredonam de probă şi dup-aia încercam să le cântăm - nu totdeauna cu rezultate bune, însă apreciaţi de public. Care public, la început, era format dintr-o întreagă trupă de expaţi, gazdele noastre şi câţiva rătăciţi din grupul nostru. La final, am rămas 4 de la noi şi 3 de la ei.

Cred că cele mai bune melodii ne-au ieşit pe final. Oricum, a fost mult prea mişto ca să conteze calitatea interpretării. Pe la finalul serii am realizat şi că majoritatea bărbaţilor de-acolo puteau să-mi fie taţi, dar asta a contat şi mai puţin. A rămas un sentiment de legătură, de plăcerea comunicării cu alţi oameni, de bucurie... iar ăsta e o chestie cu care te întâlneşti prea rar ca să nu conteze.

Şi totul a început când treceam pe lângă unul din oamenii cu chitare şi am observat ce încerca să cânte: Streets of London. I-am spus că e un cântec pe care îl iubesc mult - l-am învăţat în şcoala generală, când am făcut de fapt cunoştiinţă cu engleza. M-a marcat şi mi-a rămas în minte, şi - 11 ani mai târziu - a devenit o legătură între mine şi omul care a spus "vrei să-l cântăm?"

Să ne amuzăm miercuri seara

2009-05-06T18:27:00.004+03:00

Ziceam că mă duc pe coclauri. Am fost. A fost frumos. La Măgura, în judeţul Braşov, lângă Zărneşti. La workshop foto. E mult de povestit, o să revin cu detalii în alte posturi.

Am participat la concursuri şi am luat locul 2 la cel cu fotografii de la workshop. Masculul din dotare a luat locul 3. Muhahaha! Nu mai menţionez că a câştigat detaşat la concursul cu fotografii de acasă, că nu mă avantajează cu nimic! :)

Care-i potenţialul de amuzament aici? Iată prima versiune a paginii de concurs, înainte de a cere o micuţă corectură. Observaţi diferenţa dintre cele două?

Ps. mai multe poze de pe dealurile Măgurii şi nu numai, se pot găsi pe contul meu de Flickr.

Ps2. Pentru cine ar putea să se întrebe... pe site-ul oficial e varianta corectă. Ce apare mai sus e varianta dinainte de corectură.

Una scurtă

2009-04-29T18:01:00.007+03:00

N-am chef în ultima vreme de nimica, probabil pentru că îmi petrec serile uitându-mă la tot felul de seriale sau jucându-mă pe calculator. Aşa că ideile mele de posturi stau într-o coadă de aşteptare ce nu se va mişca prea curând... Poate după un weekend prelungit (hahaha, mâine nu lucrez!) petrecut pe coclauri am să fiu mai net-friendly :)

Până una-alta, azi am găsit o chestie drăguţă. Pe modelul TinyURL, pe care Twitter îl foloseşte cu succes, au apărut tot felul de variante amuzante. Una dintre ele este chiar opusul lui TinyURL - HugeURL - care îţi transformă adresa într-un ditamai cârnatul aproape imposibil de citit.

Well, eu am încercat Dickensurl. Ce face? Îţi transformă adresa într-un citat din Dickens. Pentru blogul meu, citatul e: "The men who learn endurance, are they who call the whole world brother." - Barnaby Rudge. Pagina completă pentru adresa mea e aici, iar url-ul arată cam aşa:

http://dickensurl.com/1d26/
The_men_who_learn_endurance,
_are_they_who_call_the_whole_world_brother.

copy-paste într-un browser şi o să ajungeţi pe pagina principală a blogului pe care tocmai îl citiţi.

Ain't it fun?

Marta's Song

2009-04-14T00:14:00.005+03:00

Mă uitam la poze şi ascultam Radio Guerrilla pe net când am (re)auzit melodia din titlu. Discutam cu Radu dacă versurile sunt sau nu în maghiară aşa că am căutat-o pe Google [cum se zice "to google" în română? :) ].

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că într-adevăr e maghiară, ba mai mult... e dialectul ceangăilor! (Pentru cine nu ştie, ceangăii sunt o sub-diviziune a secuilor din Moldova, in our very own Romania!). De pe acest site am aflat că dialectul respectiv este o formă arhaică de maghiară şi mai e vorbit doar de către ceangăi. Tot de-acolo (căutaţi Marta's song pe pagină ca să citiţi explicaţia completă, nu are ancore din păcate) am aflat despre ce e vorba în melodie.

O tânără fată este foarte tristă, deoarece panglica pentru cingătoare nu o mai cuprinde de trei ori peste mijloc... Se pare că tradiţia ceangăilor spune că panglicile de cingătoare se schimbă doar după ce femeia se mărită, şi până atunci trebuie să cuprindă talia fetei de trei ori. Fata din povestea noastră se întreabă ce-ar fi putut să se întâmple cu ea: "Dumnezeule, Dumnezeule, ce s-a întâmplat cu mine?"

Pentru că pe vremea când a apărut cântecul ăsta popular nu prea erau fast food-uri şi femeile tinere munceau şi nu se prea îngrăşau, ideea e că tânăra e însărcinată şi nu prea înţelege cu ce se mănâncă asta...

Folosirea cuvântului Istenem în versuri ne-a atras de fapt atenţia, căci e un fapt cunoscut cum că orice român din Ardeal ştie că Istenem = Dumnezeu, chiar fără a cunoaşte o boabă de maghiară. [Am să păstrez tăcerea referitor la *celelalte* cuvinte din maghiară pe care le ştie orice român din Ardeal :) ]

Dacă nu ştiţi melodia sau vreţi să o ascultaţi, o ataşez mai jos:

Nu m-am uitat cu atenţie la videoclip, dar mi se pare că nu prea spune povestea cântecului, ceea ce e păcat... Oricum, îmi place melodia, deci sunt satisfăcută de descoperirea mea. Iar poveştile astea din spatele cântecelor sunt motivul pentru care ascult uneori ceea ce se cheamă "world music".

Chiar, ziceţi-mi... vi se pare cumva că succesiunea de "Arararararara aira rararara rarara..." sau orice altă parte din cântec sună "românesc" în vreun fel (mai ales ca muzicalitate)? Adică are vreo legătură cu muzica noastră populară? La un moment dat mi se părea că seamănă, dar acuma nu ştiu ce să mai zic...

Evoluţie

2009-04-13T23:56:00.002+03:00

Uite aşa

vine

primăvara!

[prima poză - 29 martie, Sibiu; celelalte două - 4 aprilie, Bucureşti]

Vă mai aduceţi aminte?

După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Ce nu mi-a plăcut la protestul de aseară

2009-04-08T11:59:00.005+03:00

Sunt tot "conectată" la evenimentele de peste Prut (din aceeaşi sursă online), deşi nu la fel de ambalată ca şi ieri. Azi principalele evenimente au fost cam aşa: Voronin a declarat că România s-a amestecat în organizarea protestelor, ambasadorul român la Chişinău a fost declarat persona non grata şi se vor introduce vizele pentru românii care vor să intre în Rep. Moldova. În Piaţa Marii Adunări Naţionale continuă protestele, liderii opoziţiei au declarat că au depus contestaţii la Comitetul Electoral Central şi cer protestanţilor să nu recurgă la violenţă. Emma Nicholson a declarat pentru BBC - în calitate de observator european - că la prima numărătoare a voturilor comuniştii aveau 35% iar partidele din opoziţie împreună cam 40-45% (mai multe aici).

Am fost aseară tangenţial prin Piaţa Universităţii, unde avea loc protestul de susţinere a demonstraţiilor din Chişinău. Mi se pare un lucru foarte ok ideea acestei manifestări şi sunt întru totul de acord că protestatarii au nevoie de susţinere, la fel cum moldovenii care sunt departe de casă au nevoie să-şi manifeste solidaritatea faţă de concetăţeni şi prieteni. Un singur lucru nu mi-a plăcut aseară, şi anume lozincile unioniste tip "Basarabia pământ românesc" şi nu numai. Desigur, acestea nu au fost singurele scandate, ba chiar din contră - majoritatea mesajelor erau strict legate de solidaritate, de "suntem alături de voi". Dar părerea mea e că mesajele care susţin unirea Basarabiei cu România ar fi trebuit să lipsească complet.

Pentru că prin a le susţine în cadrul unui protest de solidaritate nu facem decât să creăm confuzie. Şi cam exact pe confuzia asta câştigă şi regimul actual: prin afirmaţii scoase din context dau vina pe partidele din opoziţie, pe România, pe cei doi indivizi care au fluturat drapelul României pe clădirea Parlamentului, orice pentru a îndepărta discuţiile de la adevărata problemă. Ori adevărata problemă e acuza de fraudare a alegerilor! Adevărata problemă e legată de nerespectarea libertăţilor democratice, de manipulare... nu are nici cea mai mică legătură cu România. Asta trebuie să fie clar şi pentru asta ar trebui să demonstrăm. Pentru asta sunt eu solidară cu protestele din Chişinău, şi chiar sper din suflet să ajungă să se prezinte listele de alegători, să se verifice la sânge corectitudinea alegerilor şi dacă e nevoie să se organizeze noi alegeri. Şi la fel sper ca românii şi România să nu ajute la un deznodământ total diferit de ceea ce vor protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Până una alta, se protestează în continuare. Iar sloganul zilei rămâne "refuz, rezist, sunt anti-comunist!"

UPDATE: Aseară la Universitate erau clar două grupuri de "protestatari" bine delimitate (spre stradă, unde-i vede lumea, băieţii cu Basarabia, pământ românesc). Şi cel mai nasol lucru e că vorbeau deodată: două voci, două megafoane, două discursuri diferite, deodată. M-a apucat instant durerea de cap! Decât aşa, mai bine lipsă, zău!

Cică se va permite renumărarea voturilor, iar deocamdată protestele au cam încetat... Au rămas însă vizele pentru români.

Ce se întâmplă la Chişinău?

2009-04-07T14:29:00.011+03:00

După ce-am auzit la radio că la Chişinău sunt proteste anti-comuniste în Piaţa Marii Adunări Naţionale (despre care vroiam să scriu în seara asta aici), au început să curgă relatările pe Twitter despre ce se întâmplă.

Postările sunt haotice, multe repetitive, multe care nu dau prea multă informaţie, însă dacă le pui cap la cap - ca pe un puzzle - situaţia pare sumbră. Protestatarii au intrat în clădirea Parlamentului, au dat foc la mobilier... am citit chiar de focuri de armă şi grenade lacrimogene... zvonuri despre drumuri blocate şi despre o iminentă intervenţie a armatei...

Între timp, toată lumea relatează. Pe Twitter, pe bloguri, peste tot. Avem parte de o revoluţie transmisă online?

Orice ar fi, sună nasol... O să revin dacă apar noutăţi. Dacă vreţi să urmăriţi relatări, încercaţi aici sau aici sau aici. Şi sigur sunt multe alte surse. Power to the Internet!

UPDATE 1: articole rezumative pe hotnews, realitatea şi bbc

UPDATE 2: protest şi la Bălţi? Aşa zice Twitter...

Se va ajunge în curând la discuţia credibilităţii informaţiei pe Internet? Eu nu ştiu ce să zic. Privesc cu o doză de suspiciune ce se relatează, dar sunt şi îngrijorată şi aştept să ia cineva legătura cu vreun cunoscut din Chişinău ca să aflu ceva sigur. Om trăi şi om vedea... Dacă aveţi informaţii sigure, ziceţi-mi şi mie.

"Refuz, rezist, sunt anti-comunist!"

UPDATE 3: poze de azi... impresionante... aici

UPDATE 4: tot Twitteru' zice că televiziunea naţională din Moldova a început să dea interviuri false anti-protestatari şi să acuze manifestaţiile. La câteva mesaje, unul e ceva de genul "luaţi televiziunea"

UPDATE 5: Mai multe poze, de la aceeaşi sursă. În curând mă îndrept şi eu spre casă. Cred că azi voi face o chestie care nu s-a mai văzut la noi în casă de mult: mă voi uita la televizor, la altceva decât fotbal!

Rep. Moldova - partea 2 - Chişinăul de seară

2009-04-02T19:06:00.003+03:00

"Chişinăul de seară" e o specie de bomboană produsă de firma (vestită) Bucuria. Are ambalajul violet, cu o poză cu arcul de triumf din centru (nu ştiu cum altfel să-i spun acelei clădiri) şi multe stele (ca deh, e seară). E ciocolată cu prune uscate şi e foarte bună! :) (Povestea completă cu bomboanele ceva mai încolo)

Chişinăul nostru de seară a fost foarte ploios şi cu vânt! După o porţie de intrat frig în oase pe dealurile Orheiului, am zis că mai merge una şi prin oraş. Aşa că am ieşit pe floaşter... Plimbare a fost destul de scurta şi n-am prea făcut poze pentru că 1. ploua şi 2. deja se făcuse noapte şi condiţiile nu erau tocmai prielnice fotografiatului.

Am prins drapelul fluturând pe clădirea guvernului (pe care am uitat ulterior să-l pozez şi pe zi)

Doua reclame luminoase.... (una pe o clădire şi una pe faţada unui bar)

Şi picioarele lui Radu şi ale Sandei în timpul plimbării :)

Şi nu, n-am fost în nicio cafenea sau bar, pentru că însoţitorii mei m-au sabotat! O să revin şi cu poze din Chişinăul de zi, că ştiu că astea de aici nu prea au legătură cu oraşul în sine...

Noul număr Becu'

2009-04-01T12:20:00.003+03:00

A apărut azi. Dacă aveţi plăcerea să ne citiţi, suntem online. Şi dacă tot e azi 1 aprilie, vă recomand un articol tematic :)

Ps. fără legătură cu articolul de mai sus... la mulţi ani, Oli!

Rep. Moldova - partea 1 - Orheiul Vechi

2009-03-31T12:09:00.005+03:00

Abia am pus piciorul în gara din Chişinău (care e mare, albă şi curată) că lucrurile au început să se succeadă cu viteză. Sanda şi tatăl ei (gazdele noastre) ne-au luat pe sus şi - înainte să ne dumirim ce şi cum - eram deja la ei acasă şi interacţionam cu cei doi motani. La fel, nici nu ne trăsesem sufletul că ne-au pus la masă şi apoi ne-au trimis să ne luam hainele groase pe noi ca să putem pleca să vizităm împrejurimile Chişinăului.

Abia după ce eram din nou în maşină şi pe drum am reuşit să ne dezmeticim şi să admirăm prima dată oraşul din mers. Bulevarde destul de largi, curăţel şi în general aerisit, Chişinăul mi-a făcut o primă impresie bună. Pare şi mai înverzit decât alte capitale (*tuse cu subînţeles*), dar era cam urât afară ca să pot trage o concluzie. Ţinta noastră era la vreo 60 km de oraş, un loc pe nume Orheiul Vechi.

Aici se află un important complex arheologic, iar zona este destul de interesantă încât să fie printre principalele atracţii turistice din Republica Moldova. La poalele unui deal stâncos, şoseaua care ajunge în vale intersectează râul Răut într-un loc ce are potenţial strategic. Din rocile calcaroase se puteau construi case şi ziduri, pământul din vale este fertil şi râul e destul de larg. Deci nu e de mirare că aici au apărut diverse aşezări umane: de la cetate getică, la oraş medieval tătăresc şi până la satele din prezent. Au rămas ruinele cetăţilor şi ale unei băi publice. Nu ştiu dacă se mai scoate piatră din deal, dar găurile din stâncă par să indice un răspuns afirmativ:

Când am ajuns noi la Orheiul Vechi şi am coborât din maşină pe culmea unuia dintre dealuri, ploua de zor şi bătea vântul. Am înţeles imediat de ce ne spusese tatăl Sandei să ne îmbrăcăm bine: vântul de care vorbesc era atât de puternic încât la un moment dat îmi era frică să nu ne zboare în prima râpă! Încercarea noastră de a scoate o umbrelă a fost din start înăbuşită când vântul a întors-o pe dos, aşa că a trebuit să ne bazam pe glugi şi căciuli. Am admirat în vale unul din sate câteva minute (cât ne-au ţinut nervii şi oasele în frigălăul ăla) şi apoi am pornit spre celălalt deal, unde se află o mănăstire săpată în stâncă. Şi călugării au trăit într-o vreme în chilii săpate direct în dealul impunător.

Din păcate, la mănăstire nu era nimeni să ne lase să intrăm, aşa că ne-am ales doar cu vizitarea satului (tot prin ploaie) şi a unei case tradiţionale. Satul acesta - şi cele prin care am trecut pe drum - e foarte colorat. Majoritate caselor au pridvorul din lemn împodobit şi colorat sau pereţii coloraţi. Culoarea predominantă e albastru, iar motivele decorative sunt flori stilizate sau soare - lună. Pitoresc, oricum. Mai jos vă prezint interiorul casei tradiţionale pe care am vizitat-o şi biserica ce tronează deasupra unui sat (a se observa culorile despre care vorbeam):

Dacă reuşesc să gasesc vreo poză de pe deal în care obiectivul să nu fi fost acoperit de stropi de ploaie, o să o postez undeva pe net. Până una alta, dacă mai vreţi poze cu şi despre Chişinău, vor mai apărea câteva pe contul meu de Flickr. Sper să revin curând cu episoadele viitoare din mini-excursia la vecini. Până una-alta, vă las cu o poză cu un autobuz :) Arată funny, şi cică se deplasează foarte încet, ceea ce nu e greu de crezut...

CFR în epoca Internetului - fail?

2009-03-26T11:43:00.006+02:00

Am ajuns pe site-ul CFR Călători căutând mersul trenurilor internaţionale şi mi-au picat ochii pe noua lor ofertă de rezervări online (disponibilă începând cu 16 martie), aşa că am citit comunicatul lor de presă - de aici [textul ştirii repetat de două ori e de la ei :)]. Spicuiesc în continuare pasajele care mi s-au părut cele mai amuzante...

Primul detaliu - de încălzire - de câte ori apar în comunicat, cuvintele on-line sunt puse între ghilimele, aşa, ca formulările oficiale.

"Pentru securitatea sistemului informatic, după înregistrare, fiecare utilizator va trebui să se prezinte la o casă de bilete CFR Călători, care emite electronic legitimaţii de călătorie, pentru activarea contului". Deci ca să pot să am acces la serviciul de rezervări, trebuie să trec în persoană pe la o casă de bilete. Să zicem că e o precauţie normală, dar sunt curioasă cât durează activarea respectivă (o să o încerc şi pe asta, măcar de amuzament, vă ţin la curent). Oricum, deja îmi luasemn gândul de la a rezerva bilete pentru weekendul ăsta. Iar pe măsură ce citeam, îmi trecea şi gândul de a rezerva vreodată bilete "on-line"...

"Perioada de timp în care rezervarea „on line” (locurile rezervate) rămâne la dispoziţia călătorului este de 9 zile calendaristice (calculate fără ziua de introducere a comenzii). Ulterior rezervării „on line”, clientul trebuie să se prezinte la casieriile CFR Calatori pentru ridicarea legitimaţiilor de călătorie, având asupra sa formularul tiparit de rezervare, dar cel mai târziu cu 2 zile înainte de plecarea trenului din staţia de îndrumare". Să ne înţelegem: faci rezervare online, dar tot de la gara îţi ridici biletele. Asta în condiţiile în care de la orice staţie CFR poţi să cumperi bilete cu anticipaţie de 30 de zile - dacă data călătoriei e bătută în cuie. Iar cu 2 zile înainte de plecarea trenului se găsesc bilete fără probleme, chiar şi pe rute "de vârf" în perioade de vârf. Şi-mi place şi faptul că trebuie să te duci cu formularul de rezervare tipărit. Mai consumăm o bucată de hârtie, mai avem un pas birocratic, mai zăpăcim o tanti de la casierie, distracţie la maxim!

Şi cea mai amuzantă chestie: "Costul operaţiunii de rezervare a locurilor „on line” este de 3,5 lei pentru rezervarea unui loc şi de 5 lei pentru rezervarea mai multor locuri şi se achită la cumpărarea legitimaţiilor de călătorie din casieriile CFR Călători". Recapitulare: rezervăm online bilete, tipărim formularul de rezervare şi apoi mergem să ridicăm biletele tot de la casierie (!) şi plătim pentru serviciul ăsta? Serios, acuma, de ce aş vrea să dau bani pentru un proces de rezervare care este mult mai complicat şi incomod decât vechea metodă de a obţine bilete?

Poate mă voi gândi să apelez la serviciul ăsta, data viitoare când voi rămâne fără locuri în tren (chestie care nu mi s-a mai întâmplat de mult...). Până atunci însă, aştept vremurile de extraordinar progres când voi putea să cumpăr bilete online. Tare mi-e că aşteptarea va fi una lungă...

Virgula, bat-o vina!

2009-03-25T13:02:00.003+02:00

Azi dimineaţă la metrou am aruncat şi eu un ochi pe televizoarele care au împânzit toate staţiile ca să mai vedem ÎNCĂ nişte reclame cât timp aşteptăm trenul.

În pauza dintre reclame (cam aşa e...), dădeau un top al celor mai scumpe camere de hotel. Mă uitam şi eu aşa, în treacăt, căci aveam mâinile mult prea ocupate ca să mai scot şi ziarul din ghiozdan. Şi vad acolo, cameră la un hotel de ţşpe stele dintr-o locaţie exotică... Toate bune şi frumoase, zice de cameră, de liftul privat, şi observ şi eu preţul, care era ceva de genul "27,750 dolari".

Sincer, a trebuit să mă gândesc puţin ca să-mi dau seama că e vorba de 27 mii de dolari şi nu de 27 dolari... Băi, aceia care traduceţi din engleză textele care se afişează între reclame, traduceţi măcar cum trebuie! Ştiu că e greu, că tot principiul cu televizoarele alea e să faci mulţi bani cu efort minim, da' chiar aşa!? La noi, în România, virgula e separator pentru zecimale! (şi la alţii, dar să nu intrăm în detalii)

La cât mă enervează televizoarele respective, treaba asta cu traducerile pune şi gaz pe foc...

Cuvinte

2009-03-22T19:18:00.003+02:00

Ce pot spune despre o persoană nişte cuvinte înşiruite unul după altul? Pot să-ţi dea o idee mai bună despre cine e respectivul om? Ce credeţi că spune despre mine înşiruirea de cuvinte care rezultă din leapşa de la Cati?

O floare: flori de câmp
Un anotimp: vara
O culoare: albastru
Un animal: pisică
Un obiect vestimentar: ie
O piesă de mobilier: bibliotecă
O piesă muzicală: "Wish you were here" - Pink Floyd
Un vers: "De mult zburai tu în lumi senine / De nu iubeai"
Un peisaj: o creastă de munte şi un lac glaciar
Un obiect: o carte
Un instrument muzical: pian
Un copac: stejar
Un oraş: Sibiu
O persoana publică: Mircea Eliade
O persoană apropiată: sunt mai multe, nu vreau să aleg una
O carte: "Poveste fără sfârşit" - Michael Ende
Un fel de mâncare: supă de pui cu tăiţei
Un super erou: Batman
Un fenomen al naturii: ploaia de vară
O masina: trenul
Un fruct: măr
O parte a corpului: ochii
Un film: "Happy go lucky"

Poate mai interesant ar fi să ştim de ce aleg oamenii o anumită înşiruire de cuvinte... cum e cea de mai sus. Atunci chiar că ni s-ar dezvălui ceva...

Şi o poză cu dedicaţie...

2009-03-20T18:53:00.002+02:00

(Îmi pare rău că nu am sursa exactă a imaginii, dau autorul e Jim Borgman, un cartoonist de la Cincinnati Enquirer - pagina lui de pe ziar aici.)