02 decembrie, 2010

Să vorbim despre vreme.

Sunt sigură că majoritatea dintre noi am fost măcar o dată în situaţia de a ne întâlni într-un context social cu o persoană pe care n-o prea cunoaştem, şi a trebui să facem conversaţie. La o petrecere, la un eveniment, sau pur şi simplu în faţa automatului de cafea de la birou, filmul e simplu: după un salut şi eventual un zâmbet, urmează tăcerea stânjenitoare... Printre subiectele cele mai comune de "spart gheaţa" într-o conversaţie se află vremea, fiindcă oricât de puţine lucruri ar avea în comun oamenii, cel puţin o părere despre condiţiile meteo vor avea. Ei bine, am să sparg şi eu gheaţa tăcerii de pe-aici, povestind tot despre vreme!

Ce artificiu şmecher mi-am găsit, nu? Şi, culmea, e în strânsă legătură cu gheaţa, pentru că tocmai despre fenomenul meteorologic proaspăt petrecut în Bucureşti vreau să povestesc. Miercuri dimineaţa, când am ieşit să cumpăr pâine şi-am văzut stratul de 1 cm de gheaţă pe capotele, parbrizele şi uşile maşinilor, habar n-aveam că am dat nas în nas cu ceea ce se cheamă freezing rain. Probabil pentru că la noi fenomenul este destul de rar, nu i-am găsit altă denumire decât ploaie care îngheaţă. Şi exact asta şi este... când temperatura la sol este sub 0 grade, dar ploaia cade dintr-o zonă cu temperaturi mai ridicate, picăturile suferă o suprarăcire la contactul cu orice suprafaţă de pe sol. Rezultatul este formarea unei pojghiţe instant de gheaţă pe maşini, şosea, trotuare, copaci, plante, cabluri... absolut orice! [aflaţi mai multe despre freezing rain aici]

În Bucureşti, rezultatele au fost uşor de observat: avioanele care petrecuseră noaptea la sol n-au putut decola pentru că nu puteau fi dezgheţate, tramvaiele de pe linia 41 n-au putut circula din cauza pojghiţei de gheaţă de pe şine şi firele de tensiune, pietonii s-au trezit atacaţi de frunze îngheţate (care se rupeau din copaci sub greutatea gheţii) sau de trotuare transformate în patinoar, iar şoferii au fost nevoiţi să petreacă cel puţin jumătate de oră dezgheţând maşinile înainte de a porni la drum. Chiar şi astăzi, când deja lucrurile începeau să intre în normal, am mai găsit destule dovezi ale grozăviei:


crengi acoperite de un strat subţire dar vizbil de gheaţă



ţurţuri şi pojghiţă de gheaţă pe un semafor



sub greutatea stratului de gheaţă depus pe frunze şi crengi, unii copaci s-au îndoit până aproape de pământ



oglindă retrovizoare cu ţurţuri



alte plante îngheţate



şi-n fine, ca să colorăm atmosfera, o frunză "prinsă" în pojghiţa de gheaţă


Este că s-ar putea purta o conversaţie întreagă doar despre freezing rain? Grăbiţi-vă să povestiţi cu necunoscuţi, până mai e de actualitate! De antrenament, puteţi începe prin a-mi povesti experienţele voastre cu acest fenomen meteorologic...